KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...261 262 263 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

sîn al patriei". A revenit în edenul din Dorobanț, s-a închis acolo. "Peripatetic mă-nchin/ Hic et nunc și Amin", spune Poetul. Vintilă Horia. Nu pictase nici furnale, nici macarale; nici malaxoare, nici compresoare. Pe simezele unei expoziții colective, așezase căsuțele cu grădină din Tătărași, cele în demolare. Mai ales hulubăria cu acoperiș gudronat a deranjat un critic de la centru. Fusese pamfletard-rd-rd cu "pictorii de cotețe". Savonarola de Iași, Turcitu, l-a trăsnit și el pe Rusalin pentru "practici nesănătoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
capăt coșciugul, sicriul, lada sinistră de lemn. Ca să nu mă gîndesc la înghețul din morgă. Brăduț, care a stat cu el ultimele zile, îmi telefona că nu se mai mișca. Nu se mai plimba pe culoare, ca la început. Rămînea așezat pe marginea patului. Și cîinele ăla care gemea în curtea din spate. Anubis. Cîinele morții. O fi cum cred australienii? Că sufletul se preschimbă într-un bob mărunt de nisip? O fi așa? Sau ne-om preface în particule de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
decît un impermeabil. Execută direcționarea NATO, după ce indicase Pactul de la Varșovia; Gogu Rădulescu e alintat în rememorări "Moșu"; Ștefan Andrei își publică fotografiile stîngoase mișcate spre dreapta. Generația lui Șichy aude despre disidența lui Jebeleanu. Cică scriitorii "în defect" se așezau la "masa lui Jebe", mîncau mîncarea lui și-i cereau să le rezolve cîte ceva. Dar de ce se rezolvau (sau nu) problemele la masa lui Jebe, în patul lui Moșu', în cabina de la teatru a nevestei lui Andrei? Pentru că erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
cu șerpi", cum îi spune vocea vitregă) mă văd urcînd scara cu balustradă murdară de tuș, strecurîndu-mă printre baloturile de hîrtie și printre muncitorii palizi, ca drogați. Ușa cu arc, dintre "cămara" corectorilor și zețărie, pocnește, făcîndu-mă să tresar. Mă așez la masa mîzgălită. Nea Pătruț o acoperă cu o coală proaspătă-proaspătă, o mîndrețe de coală, pe care o transform, după ce dau "bunul de culoare", într-un tablou nonfigurativ: înmoi o sfoară groasă în cerneluri negre-albastre, mixez cu galben strălucitor. Sfoara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
impecabil îmbrăcată în pan-tailleur. Colierul, pe care l-am crezut moștenire de familie, se asorta cu gîtul prelung. "Sînt batjocorită de soartă să-mi placă bijuteriile de familie. Le descopăr prin consignații". Din răspunsuri și nerăspunsuri, am priceput de ce se așază așa fel ca privirea să-i cadă numai și numai pe vitraliu. De ce vitraliul lui Rusalin o transfigurează. Ochii mărturisesc mai mult decît buzele. Bunicul, rămas văduv, a dus-o la o casă de copii. Mama fugise de sărăcie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Mai grozavă decît a tuturor maeștrilor italieni ai perspectivei. O să orbești? Domnul rănește pe cine iubește. Piero de la Francesca a murit orb și cu ce privire limpede a pictat-o pe Fecioara cu ou de struț; în ce lumină a așezat-o pe Madona Sinigaglia. Degas a fost și el caecus orbit de efecte de culoare, speriat de plein-air. Și Grigorescu? El n-a... Dar poate că nici n-o să se întîmple asta. Cuprins de Marea Lene a Sătulului, Tano doarme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
marii condeieri? Ca șoricelul lui Boris Vian, ca motanul Behemoth, ca Mr. Boun, ca melcul lui Ion Barbu, ca lycorna lui... Măcar un obiect, Cristoase, un scaun din cele douăsprezece, un scrin negru, planiglobul lui Gulliver, pălăria pe care o așază Faulkner, cu zîmbetul lui rar, pe capul domnișoarei Meaddowfill. Sau "perișoarele de jad în zeamă de sare", hrana bătrînului chinez, pregătită de Dai Sijie. Cu răbdare, migală, vreme și multă excentricitate, oi reuși. Dreptul la corectura vieții rămîne utopie. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

dăruit dragostea ei deplină. Atât de deplină, încât într-o gară tristă de provincie a eșuat în dimensiunea a treia. Din păcate o uitasem deja, am înțeles prea târziu darul ghețarului... După ce-am abandonat grupul de femei, m-am așezat la o masă pe o terasă; trei bărbați ce semănau întrucâtva între ei stăteau de vorbă, povesteau despre iubitele lor din tinerețe. Cel mai vârstnic se numea sicraN și mototolea întruna o hârtie de pergament, apoi a explicat că ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-te-n Poveste. Netrăirea timpului. O zi din cele fără noimă! De vină e numai Aspida. Orele patru după-amiaza. Prin fereastra larg deschisă pătrunde o lumină lăptoasă; niciun nor pe cer, nicio adiere de vânt, soarele ferm pe boltă este așezat într-o poziție greșită în raport cu momentul zilei. Mă uit în direcția ceasului, apoi iar la soare, apoi din nou la ceas... Încerc să telefonez Aspidei, trebuie să-i vorbesc, să mă lămuresc. Am o senzație uscată, de sufocare. Un gol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu ea, cu toate că stăteam de vorbă ore întregi. Tot ce-mi amintesc foarte clar sunt picioarele. Picioarele, da, le am mereu în fața ochilor, cum se mișcă rapid pe aleea ce iese din rezervație, cum se cambrează ușor, înainte să se așeze pe prispa casei Licornului. Aceeași zi fără noimă. Ea încetase de o vreme să mai vină Umblu singuratic prin ulițele parcului și nu mă pot hotărî unde să mă opresc, cărei ființe să-i vorbesc astăzi care să nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de trei săptămâni, aici unde a fost tărâmul nostru. În afara lui, nu ne puteam întâlni decât într-un mod foarte chinuitor, cel puțin pentru mine. Adică poate că numai eu nu puteam, eu eram cel atins de neputințele iubirii. Mă așez pe o bancă, nu pentru multă vreme. Stau o clipă fără să mă gândesc la nimic. Prin fața mea se perindă ielele în pas de dans. Se mișcă în cercuri ca niște titirezi, nu mai sunt așa de tinere, dar în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
o mască, care stă pe prispă, este Harpia. Dimineața are părul roșu și seara verde. Nu mai anunță moartea nimănui, căci în rezervație nu moare nimeni, dar stă în această postură de "rău augur" de dimineața până seara. Dacă te așezi alături de ea, îți va spune mereu aceeași poveste despre familia irlandeză pe care a slujit-o vreme de trei sute de ani și căreia i-a anunțat cinci morți în aceeași săptămână și toate s-au adeverit. Apoi mi l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
nu jumătatea mea. Pentru o clipă, ideea de singurătate m-a părăsit, în locul ei și-a făcut loc speranța, jumătatea despărțită a devenit ființa mea. Printr-o eroare metafizică, dublurile pot trăi în același timp și spațiu. Apoi m-am așezat pe un bolovan pe măsura mea și m-am pornit pe un plâns sfâșietor și nostalgic, din care nu m-am putut opri nici după ce am adormit. Când m-am trezit, lacrimile continuau să se adune în jurul meu și făceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
goală în apele tulburi. La vederea mea, se oprește ca fermecată și mă contemplă îndelung cu ochii ei ca niște ațe, de un verde aprins. Apoi iese din apă, se îmbracă lent în fața mea, fără să se rușineze, și se așază pe un trunchi de copac, chiar pe malul râului. Îmi face semn discret cu mâna. Atras de frumusețea fetei, dar mai ales lovit de starea mea de toropeală, îmi aranjez timid cornul în poala ei înmiresmată și mă las să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
aducă somnul. Și mirosul îi penetra tot mai adânc întreaga ființă, dintr-odată și-a amintit până și tabloul de la capul patului, unde era străbunicul tânăr, înalt, bățos, în costum negru, alături de o mireasă tânără și subțire, triunghiulară datorită fustei așezată pe jupoane, cea de-a treia soție a lui, ce nu putea fi decât străbunica. Oglinzile. Femeile S-a sculat greoi, cu acea durere imposibilă scormonindu-i spatele ca un pumnal, și s-a îndreptat către baie. S-a oprit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
s-a oprit până la baie, unde l-a întâmpinat la fel de surâzătoare oglinda mică și dreptunghiulară de deasupra chiuvetei. A zăbovit o vreme și în ea, să-și alunge plictiseala, în grimase tot mai acute de durere, și apoi s-a așezat greoi pe toaletă, urmărindu-și perplex profilul cum dispărea încet în vidul oglinzii. Nimic nu-l putea reconforta mai mult decât un chip familiar, estetic, rasat, propriul său chip. Un chip de care nu te poți plictisi niciodată, sau sătura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
noi instrucțiuni. Se adresează celei despre care crede că este secretara: Adu-mi, te rog, albumul cu fotografii vechi. Este în seif, pe raftul cel mai de sus. Are coperte maro din piele. Nu zăbovi prea mult. Femeile ies. Se așază. Deranjat de priveliște, împinge cu coatele stivele de dosare și corespondență către marginile biroului. În fața lui, rămâne, singură și tot mai ferfenițită, Okurina. O fixează cu privirea ca și cum ar dori să penetreze suprafața neagră de pergament și să citească, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
stângă, un glas înăbușit de ventriloc tună din adâncurile ființei lui, spre stupefacția secretarei și a lui însuși. Să intre! Desigur... Câteva secunde mai târziu, un domn distins în costum negru și pălărie, pe care o menține pe cap, se așază pe scaunul de la birou din fața lui. Eu sunt numele tău cel nou. Am venit pentru că m-ai căutat. Sicran îl privește cu atenție, figura lui îi este deosebit de familiară. Îi urmărește liniile fine și subtile ale feței, nasul lung și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
lui, am supraviețuit catastrofei, combustia a fost internă, altfel cine știe ce s-ar fi întâmplat, ce nenorocire ar fi survenit. Acum am devenit râsul tuturor, Philip a transformat drama în farsă, în comedie. (Intră Philomena, se apropie de conglomerat și își așază capul melancolic pe umărul Sinelui Mare. Brațul lui exterior, adică uni-brațul, o strânge de după umeri. Ea suspină și oftează.) Sinele Mare: Numai tu nu râzi de noi, Philomena, nu-i așa? Tu ai înțeles totul și totul e spre binele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
aceeași melodie: I don't buy my love, Don't buy it... Don't need to... Pe alocuri își mai dezgolește câte-o ureche să audă mai bine ce se petrece în curte. Conglomeratul Philip stă pe o bancă lungă așezată în primul rând, în dreapta scenei. De data aceasta, fiecare poartă un corn ce iese din centrul frunții ca la unicorni și, bineînțeles, invariabilul pulovăr în trei părți. În spatele lor stau Dora și cu avocatul ei. În partea opusă, tot în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fie un motiv destul de serios... Avocatul acuzării: Pentru clarificare, aș dori să pun o întrebare doamnei acuzatoare în lipsă... (Se uită intens către scaunul gol al inculpatului). Doamna acuzatoare, puteți explica onoratei asistențe de ce este important să udați florile? (Se așază repede pe scaun și începe a răspunde patetic, subțiindu-și glasul.) Avocatul acuzării (pe post de Cleopatra): Florile sunt viața mea. Eu le semăn, le plivesc, rup buruienile, le îngrijesc și le ud de două ori pe zi. Dacă scara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
urmare, cu interogarea doamnei acuzatoare care se lasă mult prea mult așteptată. Cum doriți să procedați, domnule procuror? (Philip o pornește spre banca lui, alene, în pas schimbat. Se oprește în fața ei, face o rotație de 180 grade și se așază tustrei în același timp. Avocatul acuzării se așază repede în scaunul inculpatului, în semiprofil, cu fața parțial spre sală, picior peste picior. Își drege gutural vocea.) Judecătorul: Numele dumneavoastră, doamnă! Avocatul acuzării (pe post de Cleopatra): Cleopatra este numele meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mult prea mult așteptată. Cum doriți să procedați, domnule procuror? (Philip o pornește spre banca lui, alene, în pas schimbat. Se oprește în fața ei, face o rotație de 180 grade și se așază tustrei în același timp. Avocatul acuzării se așază repede în scaunul inculpatului, în semiprofil, cu fața parțial spre sală, picior peste picior. Își drege gutural vocea.) Judecătorul: Numele dumneavoastră, doamnă! Avocatul acuzării (pe post de Cleopatra): Cleopatra este numele meu după tată. Am optzeci și opt de ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
intră ca o furtună în toată imensitatea ei, unduindu-și șoldurile bogate. Se repede glonț către scaunul inculpatului, îl dislocă cu brutalitate pe înlocuitorul ei și continuă, ca și cum tocmai ar fi fost întreruptă pentru o clipă. Fundul ei mare se așază cu greutate pe scaunul mic, înalt și rotund și se revarsă în toate părțile ca un cozonac ce-și iese din formă.) Cleopatra: ...Îmi cădea varul de pe pereți, domnilor! A trebuit să zugrăvesc de câteva ori în anii ăștia. Doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
băgat de seamă că suntem atât de lați și encombranți și drept care, cu dimensiunile noastre atipice, am disturbat bunăstarea și liniștea florilor. Prin urmare, propun ca de-acum încolo să ne deplasăm pe alee lateral, ca la dansurile populare. Ne așezăm cu fața perpendicular pe alee și facem câte un pas lateral, mai batem pe loc, mai la dreapta, mai la stânga, până ne scufundăm cu totul în scară. În felul acesta, nu vom mai deranja panseluțele doamnei Cleopatra. (Și exemplifică: se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]