KorAP: Find »[drukola/base=adăuga & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...261 262 263 ...4097 >

102,424 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

Rennit! O să trecem pe la el Îndată după aceea... — După ce anume? Întrebă Rowe. — După spectacolul de la care nu putem lipsi „cu nici un chip“, zise Hilfe, aruncîndu-i o privire malițioasă și incitantă, În același timp. Încep să cred că ne-am Înșelat adăugă el În șoaptă. E foarte amuzant ce se Întîmplă aici, dar nicidecum primejdios. Încearcă să-i iei În serios, Îl sfătui cu blîndețe, strîngîndu-l ușor de braț, și nu cumva să rîzi! Nu uita că e vorba de o prietenă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
nebuni. Toți se purtau frumos cu mine acolo, m-au numit chiar bibliotecar...“ Îi venea greu să exprime liber deosebirea dintre casa de nebuni și lumea reală. „Toți erau foarte rezonabili. Dă-mi voie să-ți Împrumut Istoria societății contemporane, adăugă el enervat, ca și cum dintr-odată n-ar mai fi iubit-o, ci ar fi urît-o pe maică-sa. E o lucrare uriașă, În sute de volume, dar mai toate au apărut și În ediții ieftine, cu titluri ca: Moarte În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Jones? Îl Întrebă domnul Rennit cu glas acuzator. — Păi, ieri l-am lăsat afară... — Nu s-a mai Întors! — Poate că urmărește vreo pistă... — Trebuia să treacă pe la birou aseară, să-și Încaseze leafa pe săptămîna trecută. E ceva suspect, adăugă domnul Rennit pe un ton plîngăreț. Jones n-ar fi putut uita să treacă pe la mine, cînd avea de luat bani. — S-au petrecut lucruri și mai anormale. — Jones e mîna mea dreaptă. Ce-ai făcut cu el? — M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
de peștii cei mari. Știam eu de ce nu vreau să mă ocup de cazul dumitale! gemu. — Trebuie neapărat să mă sfătuiesc cu dumneata, domnule Rennit! Voi trece să te văd. — A, nu! Rowe auzea răsuflarea grea a domnului Rennit, care adăugă apoi, cu o voce sugrumată: — CÎnd vrei să vii? — La zece. Ești Încă la aparat, domnule Rennit? (Simțea nevoia să-și descarce sufletul.) Nu am nici o vină, crede-mă, trebuie să mă crezi! Crima n-a devenit pentru mine o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
vrea cu nici un chip. — Eu o să plec, spuse Rowe. Nici n-aș fi venit dacă... — Ba nu, rămîi, Îl Întrerupse Henry. Tu știi bine ce Înseamnă asta... Se opri ca să-l privească, parcă pentru prima oară de cînd intrase, apoi adăugă: — Mi-am omorît și eu nevasta. Aș fi putut s-o rețin, s-o lovesc... Nu mai știi ce vorbești, Henry! protestă maică-sa. Ce-o să creadă domnul? — Mamă, e Arthur Rowe! — Ah! exclamă doamna Wilcox, și În aceeași clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
du-te singură! bîigui el. — Bine, Henry, dar... — Eu Îl Înțeleg, doamnă, interveni grăsanul. Durerea Îl face să vorbească așa. Noi, cei de la Apărarea Civilă, l-am socotit totdeauna pe domnul Wilcox un om foarte sensibil. Ceilalți au să priceapă, adăugă el cu blîndețe - Înțelegînd desigur prin „ceilalți“ pe cei din Apărarea Civilă, pe cei din fanfara poliției, pe pompierii auxiliari și chiar pe cei patru sanitari. Apoi, cu un gest amical, dar ferm, o Împinse pe doamna Wilcox spre ușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
de fabrica de hîrtie, ca o pată albă În direcția coșurilor Înnegrite de pe Lots Road. — Hai veniți Încoace, drăguțelor, zise omul Întinzîndu-și o mînă, care deveni numaidecît teren de aterizare pentru vrăbii. SÎnt „Nenea“ lor, Îl ele cunosc pe „Nenea“, adăugă individul, și-și vîrÎ o bucățică de pîine Între buze, astfel Încît vrăbiile Începură să ciugulească din ea, ca și cum l-ar fi sărutat. — Îmi Închipui că e cam greu să ai grijă de atîția nepoți În timp de război, Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
nepoți În timp de război, Își dădu cu părerea Rowe. — Da, e destul de greu, răspunse individul, dezvelindu-și dinții stricați, negri ca niște tăciuni. Apoi, presărînd un pumn de firimituri pe pălăria maro ponosită - pe care aterizară numaidecît alte vrăbii - adăugă: Ceea ce fac eu e perfect ilegal. Dac-ar ști lordul Woolton!... Își puse piciorul pe o valiză mare, și o vrabie i se așeză pe genunchi. Părea un copac plin de păsări. — Parcă v-am mai văzut astăzi pe undeva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Închipuiți, răspunse el, desfăcîndu-și larg brațele și alungînd vrăbiile, ca pe niște copii cu care se jucase Îndeajuns. Dar de la o vreme, toate merg prost. Nu pricep ce nevoie au oamenii să se războiască! Am o mulțime de cărți aici, adăugă, atingînd ușor valiza cu vîrful piciorului. Le-am cumpărat de la un lord a cărui casă a fost bombardată... CÎte au mai rămas... unele sînt Într-un hal fără hal, dar altele... Nu pot să zic, am făcut o afacere destul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
funcție solemnă: Memento mori! — Un decor simplu, menit să inspire gînduri negre... Depinde cum le privești, nu-i așa, domnule? Dar era evident că anticarul le privea cu un soi de satisfacție. Ștergîndu-și o mică urmă de găinaț de pe haină, adăugă: Va să zică, n-aveți un cine stie ce simț al sublimului, sau... al ridicolului. — Probabil, pentru că prefer natura omenească În simplitatea ei, răspunse Rowe. — Știu ce vreți să spuneți, chicoti omulețul. A, credeți-mă, făceau ei loc și pentru natura omenească În peșterile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
vorba. Cozonacul acela... și doamna Bellairs, uluitoarea doamnă Bellairs... — SÎnt niște oameni răi, rosti Anna Hilfe, Înglobîndu-i pe toți În această expresie simplă. Mă bucur că pleci. N-are rost să te amesteci În povestea asta. Și, spre uimirea lui, adăugă: — N-aș vrea să mai suferi. — Bine, dar Îmi cunoști trecutul. Doar ai luat toate informațiile despre mine, zise el, folosind cuvintele ei copilărești. Și eu sînt un om rău. — Domnule Rowe, am văzut destui oameni răi În țara de unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
a furnizorilor. — Închide-o și pe-aceea, te rog! Rowe se Întoarse lîngă Anna și spuse cu blîndețe În glas: — Apartamentul ăsta, atît de frumos mobilat, are totuși un defect: broasca ușii de la bucătărie e spartă. Dar nu face nimic, adăugă el, apucînd-o din nou de mînă pe Anna Hilfe. Imaginația noastră exagerează lucrurile. Doar nu ne aflăm la Viena, ci la Londra! Avem În spatele nostru majoritatea. Hotelul ăsta e plin de oameni și mai toți sînt de partea noastră. Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
amănunt. Probabil că au reținut toate apartamentele din această aripă a hotelului. — Să Încercăm totuși. Dac-am avea o armă - măcar un băț sau o piatră... Poate că-n valiza asta nu sînt cărți, ci cărămizi, căci e prea grea, adăugă el, lăsînd mîna Annei Hilfe și pipăind una din Închizătorile valizei. Nu-i Încuiată, ia să vedem... Dar nu Îndrăsniră. Se zgîiau amîndoi la valiză, bănuitori, paralizați la gîndul că dușmanii lor, atît de prevăzători din fire, nu uitau nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Nici măcar nu știm dacă e cineva În bucătărie. Încearcă să ne sperie cu zgomote de uși ce scîrțîie pe Întuneric. Și strigă, cu glas ațîțat: — Intră o dată, omule! Nu te mai osteni să bați la ușă! Neprimind, Însă, nici un răspuns, adăugă cu furie: Se Înșală amarnic! Își Închipuie că pot obține totul prin intimidare. Dar știi și dumneata cine sînt eu: un criminal, nu-i așa? Nu mi-e teamă să ucid. Dă-mi, te rog, ceva cu care să pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Îndoială, foarte calmi. Cred că doctorul te va supune la un moment dat unui tratament psihanalitic, dar ar fi mult mai bine să-ți recapeți memoria, treptat, În chip firesc. Memoria e ca un film Într-o soluție de bisulfit, adăugă el, folosind o comparație ce nu-i aparținea. Developarea se face Încet, dezvăluind treptat imaginea. — Depinde de calitatea soluției, Johns, spuse Digby, surîzÎnd afabil - și se Întinse În fotoliu. Era un bărbat Între două vîrste, slab, cu fața Încadrată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-mi amintesc de dumneata. — Să nu-ți pară rău, zise ea, cu o cruzime ciudată În glas. N-ar trebui să-ți mai pară rău niciodată! — Voiam să spun că mi-a slăbit memoria... — Numele meu e Anna... Anna Hilfe, adăugă ea, cercetîndu-l cu luare-aminte. — Pare un nume străin. — SÎnt austriacă. — Toate astea sînt atît de noi pentru mine! Ne aflăm În război cu Germania... Oare Austria... nu e... — SÎnt o refugiată... — A, da. Am citit ceva despre refugiați. — Ai uitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
despre refugiați. — Ai uitat pînă și de război? — Am atîtea lucruri de Învățat! — Da, multe lucruri. Dar are oare vreun rost să le Înveți? Pari mult mai fericit așa... — Adevărata fericire nu poate fi clădită pe ignoranță, replică el. Și adăugă, cu șovăială În glas: Iartă-mă. SÎnt atîtea Întrebări de pus... Spune-mi, eram numai prieteni? — Da, numai prieteni. De ce mă Întrebi? Ești atît de drăguță, Încît, nu știu... — Mi-ai salvat viața. — Cum așa? — CÎnd a explodat bomba. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
viața. — Cum așa? — CÎnd a explodat bomba. Mai bine zis, cu cîteva clipe Înainte de a exploda m-ai trîntit pe podea și m-ai acoperit cu corpul dumitale. În felul acesta, am scăpat nevătămată. Îmi pare bine. Vreau să spun, adăugă el cu un rîs nervos, Îmi pare bine să aflu asemenea lucruri despre trecutul meu, căci aș putea afla și tot felul de lucruri neplăcute. Mă bucur să știu că am făcut măcar o faptă bună. Ce ciudat... să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
continua să țină la mine, dar la care nu mai țin deloc. Cineva despre a cărui existență mi s-ar vorbi, așa cum mi s-a vorbit despre Hitler. Firește, Însă, că o legătură nouă ar fi cu totul altceva... Și adăugă, cu o sfială ce nu se prea potrivea cu părul lui cărunt: Dumneata ești pentru mine o persoană cu totul nouă. Ia spune-mi, altceva nu te mai frămîntă? Îl Întrebă ea. — Nu, nimic; adică da: ideea că ai putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
fără experiență.) Știi, mi-am pierdut dintr-odată toți prietenii, afară de dumneata. — Ai avut mulți prieteni? Îl Întrebă ea, cu o undă de mîhnire În glas. Presupun că am avut destui, ca orice om de vîrsta mea, răspunse el, și adăugă rîzÎnd: Sau poate crezi că-s un monstru... Domnișoara Hilfe continua să rămînă gravă. Am să revin, crede-mă. Mi s-a spus să mai revin. Vor să știe cînd vei Începe să-ți recapeți memoria... — Înțeleg. Iar dumneata ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Firește, mi-ar fi mult mai ușor dac-aș ști cine sînt și ce anume mă pricep să fac. N-am fost bogat; familia mea n-a avut niciodată prea mulți bani. În definitiv, există un număr limitat de profesii, adăugă el, privindu-i cu atenție chipul, În timp ce Încerca să ghicească - armata... marina... biserica... Dar hainele mele - dacă ar fi cu adevărat ale mele - nu sînt haine preoțești, nici militare. Magistratura, poate? Am fost cumva magistrat, Anna? Nu prea cred. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
barbă cînd am ajuns aici, dar cine poate ști? O, am visat de-atîtea ori să descopăr triburi necunoscute, În Africa Centrală. Am fost poate medic? Nu, medicina nu mi-a plăcut niciodată. Prea multă suferință. Iar eu urăsc suferința. Și adăugă, cuprins de o ușoară amețeală: Ori de cîte ori vedeam pe cineva suferind, mi se făcea rău. Îmi amintesc de-o poveste cu un șobolan... — Nu te obosi, Îl Întrerupse ea. N-are rost să-ți forțezi creierul. Nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
un funcționar colonial, plătit cu o leafă de mizerie ca să supravegheze, pe o arșiță cumplită, munca băștinașilor; iar băiatul ce se voia autor celebru sfîrșește prin a fi angajat În redacția unui ziar de trei parale... Scuză-mă, te rog! adăugă Digby. Nu prea mă simt În puteri. SÎnt ușor amețit. Trebuie să Încetez... lucrul... pe ziua de azi. Se poartă bine cu dumneata aici? Îl Întrebă ea, din nou, cu o ciudată neliniște În glas. — SÎnt un pacient de excepție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Îl Întrebă ea, din nou, cu o ciudată neliniște În glas. — SÎnt un pacient de excepție. Un caz interesant. — Dar doctorul Forester? Îți place? — E un om care Îți impune respect. — CÎt de mult te-ai schimbat! spuse ea, și adăugă cîteva cuvinte pe care el nu le putu Înțelege: Așa ar fi trebuit să fii dintotdeauna. Își strînseră mîinile, ca doi străini. — Ai să mai vii deseori, nu-i așa? o mai Întrebă el. — E datoria mea să vin, Arthur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
n-au ieșit clare, din pricina vreunei defecțiuni tehnice. Și, firește, neputînd să-l folosească a doua oară pe același individ, au trebuit să aștepte pînă să găsească un altul și să-i facă fișă la Ministerul Groazei. La urma urmei, adăugă Digby, singurii oameni pe care ei n-ar putea să-i șantajeze ar trebui să fie niște sfinți, sau niște paria care nu mai au nimic de pierdut. — N-ai fost detectiv, ci doar autor de romane polițiste! exclamă Johns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]