6,860 matches
-
sufragiu. Cele două personaje, Jupân Dumitrache și Nae Ipingescu, cititori ai „Vocii patriotului naționale“, pe care îl interpretează anapoda, sunt purtătorii de cuvânt ai ideilor vehiculate de ziarele liberale, așa-zise „democratice“, ale epocii. Având o atitudine de respect și admirație față de mintea „luminată“ a prietenului său, Nae Ipingescu este, ca șef al poliției, un ecou modest al lui Jupân Dumitrache, aprobându-i ideile și acțiunile. Amândoi sunt „stâlpii“ acestei societăți burgheze descrisă cu atâta exactitate și minuție de Caragiale. Însă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
asigură că consimte la onoarea lui de familist. Această ipostază de om înșelat, dar credul îl însoțește până la sfârșitul piesei, când găsește legătura de gât a lui Chiriac pe patul Vetei, acest lucru liniștindu-l pe deplin în privința onoarei sale. Admirația pentru cultură și politica înaltă este compromisă de adânca prostie a lui Rică Venturiano. Acesta din urmă este un ziarist demagog și ignorant, care produce un comic irezistibil. Marea scenă a lui Rică Venturiano este aceea din actul II, când
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
instrument de guvernare. El este unealta umilă, dar vicleană a prefectului. Pristanda își pregătește atuurile pentru toate partidele care ar putea veni la putere; se supune orbește prefectului pe care nu-l suportă, dar în același timp face declarații de admirație lui Cațavencu în eventualitatea în care acestuia i-ar surâde sorții izbânzii. Cât despre Cetățeanul turmentat, acesta face figură aparte în Scrisoarea pierdută. El se opune evident celorlalte personaje de pe scenă, aducând o frântură de umanitate și de candoare. Acest
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
eroilor. Comicul de apariție este de asemenea folosit în această piesă. Ne oprim mai întâi asupra cuplului Farfuridi-Brânzovenescu. Primul este un imbecil grav, solemn; celălalt, la fel de imbecil, pare mai maleabil, temperându-și prietenul, pe care-l privește cu respect și admirație. Limbajul întărește comicul cuplului prin câteva ticuri verbale. Fii cuminte, Tachi al lui Brânzovenescu subliniază tocmai caracterul moderator al personajului, în timp ce Am, n-am înfățișare, la douăsprezece trecute fix sunt la tribunal al lui Farfuridi ilustrează meticulozitatea lui ascunsă. Apare
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Caragiale și pe care Șerban Cioculescu le reproduce în studiul său: „Urmașii cari n-au văzut și auzit omul, n-o vor înțelege (atitudinea lui!) la acest om cu ochii în cari fugiau flăcări ciudate, de ironie și înduioșare, de admirație și pornire distrugătoare, acest om cu impresionantul glas de impunere a credințelor și capriciilor sale, cu gesturi stăpânitoare, zguduitoare, nimicitoare ale unui genial actor, acest spirit de intenții ironice și de capricii rafinate, capabil de elementare asalturi crude, de entusiasmuri
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
sale S. era descris de Radu G. Țeposu, într-un portret ce nu și-a pierdut pertinența, drept un critic „serios fără morozitate, sistematic fără ticuri, bine informat”, „un glosator subtil și malițios” care „are mereu grijă să-și împartă admirația pentru literatură între respectul civilizat și pasiunea inocentă”. Neocolit de subtilitate, dar ocolit de partipriuri generaționiste, mobil în regim polemic, dar atent la civilitatea tonului, S. este un critic solid, urmărind programatic, prin augmentări succesive ale sumarelor, sinteza și panorama
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
posibil să nu aibă succes, să nu fie înțeles, să depindă cu totul de fratele său, să-și piardă mințile. Acest non-imposibil plin de forță și de sinceritate, curajul moral și fizic pe care le presupune sunt de altfel sursa admirației și respectului etern pe care-l merită Van Gogh. Acest non-imposibil conține o teorie a picturii, a relației dintre pictură și realitate. Mergînd tot timpul și mai departe în imposibilul său estetic și moral, Vincent van Gogh ajunge să transforme
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ecranizat (Drum în penumbră) și cinci romane (Prins, Dulce ca mierea e glonțul patriei, Să crești într-un an cât alții într-o zi - 1973, Sfârșitul bahic, Copiii Domnului - 1974). S-a impus, cumva spre surprinderea generală, însoțită fie de admirație, fie de adversitate, în postura, rar ilustrată și dificilă, a scriitorului de succes. Un succes fulminant de public (cărțile lui devin bestselleruri), dar și de critică, de vreme ce scriitorul practica o literatură accesibilă, atractivă, de mare popularitate și, concomitent, o literatură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
populară. S-ar putea vedea aici un reflex al concepției platonice: limba literară reprezintă "ideea", for-ma perfectă, de excelență, la care se raportează manifestarea fenomenală (a copiilor, a umbrelor), în mod evident imperfectă, impură și instabilă. Așadar, cu toată admirația pentru Aristotel și cu toate exegezele aristotelice, mai mult de un mileniu, gîndirea europeană despre limbă a rămas sub dominația platonismului. Abia în pragul secolului al XIX-lea și, mai ales, spre mijlocul acestui secol, cînd învinge spiritul științific prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
reducerea ei reprezintă un semn de degradare. Ca atare, superioritatea unei limbi ar rezulta din complexitatea ei morfologică, încît evoluția de la antichitate la modernitate este văzută ca o trecere de la o stare perfectă la o stare mai puțin perfectă 166. Admirația acelor învățați pentru limbile antice pornea desigur de la stările lingvistice constatate în textele grecești și latine, deci de la aspectul literar al limbilor greacă și latină, încît ei nu au putut ști dacă și aspectul popular al limbilor respective prezenta aceeași
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vremea vremuiește etc.), se pierde din vedere faptul că filozofarea (cea care uzează de terminologie) nu coincide cu obiectul ei, cînd acest obiect este limba, filozofarea și rezultatul ei (filozofia) uzînd de metalimbaj. La fel ca Blaga, Constantin Noica manifestă admirație pentru înaintașii care au încercat să redea prin cuvinte românești termenii din filozofia universală, de o apreciere deosebită bucurîndu-se Dimitrie Cantemir (prin calcurile sale pentru traducerea categoriilor lui Aristotel: ceință, feldeință etc.), dar și alți învățați din vechime, precum Eufrosin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o mulțumește. Nu scapă de examenul necruțător nici mintoșii ei amici dintr-o generație scânteietoare, nemaivorbind de profesorii de la facultate, portretizați corosiv, cu un subiectivism mândru de sine. Mai apropiată se simte hiperlucida de Nae Ionescu, căruia îi poartă o admirație în care se percepe o undă afectivă, de Emil Cioran, cu care se simte înrudită sufletește, după cum pentru anxietățile lui Emil Botta are, firesc, antenele erecte. Altminteri nu prizează exagerările, pe care le taxează de teribiliste, ale criterioniștilor, ce „fac
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285157_a_286486]
-
de cea pe care o are opera lui în cultura de limbă engleză sau în cea a altor limbi de circulație universală. Căci scrierile lui Wittgenstein nu poartă pecetea nici unuia din acele atribute care stârnesc în mod tradițional prețuirea și admirația elitei noastre intelectuale: monumentalitatea construcției, solemnitatea ostentativă a meditației existențiale sau o anumită strălucire stilistică. Reprezentările despre excelență sunt însă până la urmă diverse; ele se pot și schimba. Cartea nu este o monografie, dar nici o colecție de studii separate. Între
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
lui Noica îndeosebi prin ceea ce i s-a părut exemplar din punctul de vedere al propriilor sale opțiuni: dezinteresul pentru bunuri materiale, pentru succes vizibil, cultivarea acelei austerități care favorizează deplina concentrare asupra lumii ideilor.1 Dacă ceea ce a provocat admirația lui Noica a fost puterea lui Wittgenstein de a renunța la tot ceea ce nu servește unei înfăptuiri majore pe tărâmul gândirii, atunci ar fi fost poate mai potrivit ca el să-și aducă aminte de Spinoza sau de Kant. Aceștia
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Cercetarea fundamentelor logicii îi apărea drept un domeniu de supremă puritate, comparabil, din acest punct de vedere, cu zonele înalte ale muzicii. În prima perioadă a relațiilor sale cu Russell - perioada prieteniei lor intelectuale - asemenea convingeri se exprimau atât prin admirație, cât și prin dezacord vehement. În Principia mathematica, lucrarea lui Russell și Whitehead, pe care o numea „the big book“, Wittgenstein percepea o frumusețe de același gen cu cea a muzicii clasice. O frumusețe care s-ar pierde - spunea el
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nevoie de un intelect care are sentiment. Și tocmai acesta este neexprimatul, sentimentul care se arată intelectului.“44 Ceea ce viza Wittgenstein prin distincția dintre ceea ce se spune și ceea ce se arată era nu numai metafizica speculativă, ci și limbajul literaturii. Admirația lui Wittgenstein pentru poemul lui Uhland Graf Eberhards Weissdorn se îndreaptă nu spre ceea ce se spune, ci spre ceea ce se arată în poem. Cum observă Engelmann, imaginea unei vieți în 28 de rânduri. Este poemul despre care Kraus a spus
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
cercuri în care nu erau impuse nici un fel de restricții în ceea ce privește temele și modul de abordare. A frecventat cu asiduitate Clubul de științe morale al Universității. Modul în care ataca el subiectele puse în discuție, ca și atenția încărcată de admirație a unor tineri din asistență nu au fost pe placul multor profesori.67 Fostul său student Desmond Lee își amintea: „Obișnuia să vină la întrunirile Clubului de științe morale și a dominat într-o așa măsură discuțiile, încât cineva (nu știu cine
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
vizionarea unui film lipsit de pretenții.80 Merită să fie reținute și impresii diferite. J. N. Findlay, un viitor profesor de filozofie, care i-a frecventat ocazional lecțiile, dar nu a făcut parte din cercul apropiaților lui Wittgenstein, crede că admirația împinsă până la venerație a unora dintre studenții săi nu ar fi fost, cum s-ar putea presupune, consecința unei bune înțelegeri a ideilor lui Wittgenstein. Lui i s-a părut că magia acestuia a fost în mare măsură o magie
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nesuferită. Ca profesionist al filozofiei este foarte greu, aproape imposibil, să nu devii prea sensibil la impresia pe care o faci celor care te ascultă și te citesc și să nu te complaci în satisfacțiile pe care ți le oferă admirația lor.89 Iată de ce, pentru cel care aspiră la simplitate și puritate, îndeletnicirea profesională cu filozofia va reprezenta o mare primejdie.90 Sinceritatea, naturalețea, lipsa de afectare, însușiri omenești pe care le aprecia în cel mai înalt grad, sunt greu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Tudor Arghezi. Aici apar, probabil pentru prima oară într-o istorie literară, referiri la literatura de rezistență scrisă în țară și, de asemenea, la operele scriitorilor români din exil: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Vintilă Horia, Ștefan Lupașcu și Alexandru Busuioceanu. Admirația pentru poezia argheziană, vizibilă prin aplecarea asupra universului autorului Cuvintelor potrivite, pe care îl recomandă cu stăruință cititorului italian, acuzând cu severitate tălmăcirile aproximative realizate de Salvatore Quasimodo, nu domină, așadar, lucrarea sa istoriografică. În Poesia romena moderna raporturile literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288937_a_290266]
-
valorifice frustrarea lor. Pe fondul unor astfel de probleme părinții încetează să mai fie modelele ideale din copilărie. Afectivitatea copiilor lor este acumulată astfel pentru prieteni, care sunt adesea aleși întâmplător. Relațiile cu aceștia sunt intense și profunde. Simpatia și admirația capătă forme și trăsături asemănătoarea cu ale dragostei, sentiment foarte stimulator pentru adolescenți, căci el presupune dăruire, apropiere și împărtășire a dorințelor, visurilor. Prietenii adevărați sunt condiția necesară “împlinirii” unui adolescent. Scopul lor e să-și împărtășească unul altuia experiențele
SIMPOZIONUL NAȚIONAL. CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Magdalena Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91750_a_92813]
-
futurism, dadaism etc., se delimitează: "Poezia e contrariul stării permanente de revoluție, cum o definea mai deunăzi unul dintre acești esteți. E o lirică dezordine rezolvată în liniște". Are, cum încă o dată recunoaște, o singură evlavie: Edgar Poe și trei admirații: Mallarmé, Rilke, Rimbaud. Iar printre români, crede îndreptățit că, prin Matei Caragiale intrăm în literatura majoră. În Note pentru o mărturisire literară (1932), se întreabă dacă Poetul trebuie și poate să-și explice opera? Să ne amintim că volumul Joc
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
visele de putere. Politica, ne spune eseistul, este vocația naturală a majorității umane: "Din impuls imediat, aproape orice om poftește și practică cu deliciu funcțiunea de stăpîn; aproape oricui îi vine numaidecît bine să recurgă la siluire; să caute lacom admirația ori teama smerită și aprobarea fără rezervă a cît mai multor din acei cu care are a face. Succesul politic este acea valoare socială pe care gloata o înțelege mai deplin, la care jinduiește mai tare. Între toate satisfacțiile direct
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și că din cauza pripirii n-a fost în stare să și-l asimileze și prelucreze pentru vastitatea operei enunțate. Planul frumos, titlurile capitolelor încăpătoare și cu perspective sunt desmințite prin conținut... Omului de muncă istovitoare, d-lui George Călinescu, toată admirația și recunoștința omenească, lucrării sale științifice însă, de care s-a vorbit în aceste pagini, aceste observații, pentru determinarea autorului de a relua în studiu imensul material, ca să-l prelucreze acum, după ce-l are acasă, adunat în forma strînsă a
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
iubirii condiționate. Dezinteresat de retorică, o utilizează aproape inconștient, practicînd un retorism fără retorică, adiționînd din retorica înaintașilor își afirmă propria retorică. Concluzia universitarului bucureștean este o inspirată radiografie a inspirației dalbului poet: "Poezia apare, la Bolintineanu, dintr-o neobosită admirație față, întîi, de imaginile literare ale lucrurilor. Față de un cadavru și față de un apus de soare, poetul arată aceeași fervoare. O neprihănită voioșie trece prin poemele lui Bolintineanu, pline, totuși, de atîtea fapte sîngeroase. Judecata morală nu împiedică însă jubilațiile
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]