10,749 matches
-
asta Însemna că-i face curte În toată legea, nu Încape vorbă. „N-aveți cumva puțin unt?“, Întrebă ea cu cochetărie. Atunci toate mulatrele Își plecară ochii În pămînt, era Îndrăzneață Vilma, dar era frumoasă și, de fapt, ele o admirau. Iar Victor timp de o clipă fu cît pe-aci să-și piardă stăpînirea de sine, Își reveni, Însă și se duse Îndată după untieră. „Poftiți untul, domnișoară“, spuse, din nou sigur pe el, Întinzîndu-i untiera. „Mulțumesc“, Îi răspunse Vilma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
clipa aceea sosi domnul Lastarria, tatăl lui Rafaelito și scamatorul se fîstîci. Domnul Lastarria, Juan Lastarria, intrase și Înainta s-o salute, Încă o dată pe soția lui, de șaisprezece ani o tot saluta mereu Încă o dată. Scamatorul Îl privea, Îl admira și aștepta ca, printr-un semn din priviri, să-i Îngăduie să dea fuga și să-l salute, acum Îi strîngea mîna fericit, slugarnic și bineînțeles că domnul nu-i sărută mîna partenerei lui, soției lui. În schimb, lui Susan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de parcă ar fi vrut să ajungă la ceva aflat la mare Înălțime, așa cum tu nu vei fi niciodată, darling. Dar pentru scamator lucrurile stăteau altfel; el nu pricepea asemenea subtilități, pentru el era mai curînd o chestiune de bani; Îl admira, bineînțeles, pe domnul Lastarria și de aceea nu-și ierta faptul că ceruse un pahar cu apă, blestemată clipa În care l-a cerut, mai mult ca sigur că acum n-o să-l invite să bea scotch. Majordomul aducea paharele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai bine și va mai fi nevoită să-și agonisească traiul dînd lecții la domiciliu, bînd ceaiul la bucătărie Împreună cu servitorimea, cu teama permanentă de-a nu se trezi peste noapte În stradă, pentru că doamnele bogate, pe care ea le admira atît de mult, se puteau lipsi de serviciile ei atunci cînd se aștepta mai puțin, cum se Întîmplase cu doamna Susan cînd cu boala Cinthiei; același lucru se va Întâmpla, cînd o să-l dea pe urechiatul ăsta la școală... Din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
din piele de porc, cu o expresie care parcă spunea: „eu-am-mai-fost-cu-ei“ și se simțea superior. Vilma băgă de seamă că Santiaguito se făcuse un bărbat adevărat și că o privea lung. Pe urmă se uită la Juan Lueas, domnul și admiră statura lui impunătoare și elegantă, un metru optzeci și șapte, fără să-și poată da seama de ce, În realitate fără să Înțeleagă de unde provenea faima lui de bărbat cuceritor, la urma urmei nu semăna cu nici un artist de cinema mexican
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să Încerce să-i aline durerea și s-o smulgă din brațele doamnei, În sfîrșit Juan Lucas puse capăt acestei fraternități nedorite; Își desfăcu brațele nervos, trecuseră cîțiva ani de cînd nu se auzise glas poruncitor În palat, Susan Îl admira: pune geamantanele la locul lor, te rog, ai grijă să nu zgîrÎi pielea; urcați acum și ajutați-ne să aranjăm lucrurile; iar dumneata termină cu plînsul, te rog. Nu știa cum o cheamă și nici pe Nilda, care tocmai atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
slavă Domnului era singur, dar incidentul l-a făcut să se simtă tare singur. Micuțul conte, spaniolul acela stabilit În Perú, neisprăvitul ăla, atît de snob, atît de cretin și pe deasupra În pragul falimentului, dar atît de fin, atît de admirat, atît de invitat peste tot, micuțul conte i-a trîntit ușa În nas, a ajuns cu cîțiva pași Înaintea lui, nici nu l-a salutat, n-a lipsit mult să-l scuipe, era beat mort, derbedeul. Și el, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ore de mămica și o lăsau să plece, de obicei Într-o limuzină cu șofer sau Într-o camionetă tot cu șofer. Morales răspundea la salutul celor care voiau să intre În echipa de fotbal și al celor care Îl admirau fără ironie, fiindcă era un metis lustruit. Gumersindo Quiñones răspundea și el cu demnitate la salutul copiilor În uniforme; tocmai se Întorsese din prima lui cursă de dimineață și stătea acolo făcînd plecăciuni respectuoase În fața doamnelor care soseau aducîndu-și copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
obiectele vechi cu o Îndemânare extraordinară, era un darling omulețul acela guraliv. Juan Lucas va fi Încîntat de ușă, Întotdeauna o felicită pentru noile achiziții și-l și vedea cu paharul În mînă povestindu-le prietenilor și invitîndu-i: veniți să admirați ultima achiziție a soției mele, achiziția anterioară Îi plăcuse foarte mult: „Inutilă, dar minunată!“, a exclamat cînd ea despachetase vioara purtînd semnătura unui erou al independenței latino-americane. Susan ajunse fericită la palat și trimise să-i cheme pe Celso și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ar putea trăi fără a-l vedea triumfînd, fără a-l vedea ieșind Întotdeauna treaz după bețiile de la localurile unde negrii cîntă În fața lui ca pe vremea cînd erau sclavi, pînă și ei Își dau seama cine e și Îl admiră, e un domn În toată puterea cuvîntului, oriunde s-ar afla, fie la Londra, fie la chefuri. „Hai, Julius, grăbește-te, Bobby“, spune Susan și Întreabă cîte sticle de Jerez sînt și citește pe una din ele eticheta cu Jerez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și tu acum În laț, jucătorule de golf, ori: m-aș bucura să te văd Într-un consiliu de direcție, ori: ai aflat, Juan, că frații Pratolini s-au hotărît să facă investiții? și-l salutau, iar nevestele lor Îl admirau urînd-o pe Susan sau bucurîndu-se pentru ea, după cum Îi erau prietene sau nu. El continua să Înainteze printre rîndurile de bănci; ajuns mai În spate, vedea pe cîte cineva cunoscut, vreun funcționar de-al lui, poate, Întinzîndu-i o hîrtie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cîntați, adăugă: mai avem de cîntat de la pagina cincizeci și cinci; și să nu uitați că o cîntare Înălțată lui Dumnezeu valorează cît două rugăciuni.“ „A, da, desigur, domnule doctor“, Îi răspunse Juan Lucas și se Întoarse la banca lui, admirat de o mulțime de femei de toate vîrstele și de Susan, care se topea de dragul lui și simțea nevoia să-l știe din nou alături de ea. Carlos Îi duse după slujbă la spaniolul Luis Martin Romero, care semna Pepe Botellas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Romero, care se dusese cu cîteva minute mai Înainte la bucătărie, aducînd-o acum cu el și ținînd-o strîns de braț. aproape lipită de impecabilul său bluzon alb, pe negresa Concepción de los Reyes, pentru ca toată lumea s-o vadă, s-o admire și s-o aplaude. „Hei, Carlos, pune niște valsuri creole! strigă adresîndu-se unuia dintre invitați; trebuie să creăm ambianța potrivită pentru numărul care urmează! Iar artista acestui număr este aici, de față, uitați-o!“ Concepción de los Reyes nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
femeie care face niște perdele minunate, asta s-ar putea sa fie În Magdalena, doamnă; și dacă ea Îi spune că merge la o prietenă sau la o ambasadă, asta trebuie să fie În San Isidro, doamnă. Atunci ea Îl admiră pe șofer și-și dă seama că are pielea la fel de neagră ca părul și el Întoarce din nou cheia de contact și pornește motorul cu o Înfățișare care parcă spune „sînt șoferul dumneavoastră, doamnă, chiar metisul dumneavoastră, dacă vreți“ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
terenul de polo pe iarbă, nesfîrșit și verde. Grădina palatului se prelungea cu un teren de polo și privirea lui se pierdea printre copaci pe o Întindere de cîteva sute de metri pînă În zare. Apoi se Întoarse pentru a admira din nou eleganța sufrageriei, ce bine stau aici tablourile astea În stilul din Cuzco, formidabil. Se simți Închis În acea Încăpere luxoasă, aproape că-l apăsau pereții. Puse atunci paharul pe marmora mesei și Întinzîndu-și brațele Înveșmîntate În tweed, paralele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Santiago; cum era Santiago? Nu știa decît din scurtele scrisori pe care la intervale foarte marii le trimetea lui Juan Lucas și din fotografiile pe care le trimetea de fiecare dată cînd Își cumpăra un automobil nou. Dar el Îl admira pe Santiago, Întotdeauna Îl admirase, un tip grozav, În anul În care a urmat Agronomia la Lima a schimbat nenumărate iubite, niciodată nu l-a lăsat vreo fată ca pe mine, s-ar putea să se strice de rîs dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
știa decît din scurtele scrisori pe care la intervale foarte marii le trimetea lui Juan Lucas și din fotografiile pe care le trimetea de fiecare dată cînd Își cumpăra un automobil nou. Dar el Îl admira pe Santiago, Întotdeauna Îl admirase, un tip grozav, În anul În care a urmat Agronomia la Lima a schimbat nenumărate iubite, niciodată nu l-a lăsat vreo fată ca pe mine, s-ar putea să se strice de rîs dacă-i scriu tot ce simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ține hîrtia asta, interveni Juan Lucas, Întinzîndu-i un cec; e bine așa, pe numele dumitale sau vrei să fac altul pe numele Clubului? În timpul ăsta, la cinema, Bobby zîmbea urmărind acțiunea filmului și din cînd În cînd Întorcea capul ca să admire profilul lui Rosemary. Acum singurul lucru care lipsea era să meargă la madame Nanette și s-o găsească pe Sonia, trebuie să fie ea, cu toate că purta alt nume. Sonia era probabil numele pentru local. Îi strînse mîna lui Rosemary și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
emoția Întîlnirii eu băiatul ei, dar nu putu evita ca el s-o dezarmeze printr-o manevră rapidă, „ura!“, strigă Santiago și Începu să facă tot ce voia cu ea: o săruta, o Îndepărta de el, o privea lung, o admira, o Îmbrățișa din nou, o săruta, a ciufulit-o toată. „Darling! Darling! Darling!“, striga Susan, lipsită de apărare, dar s-au mai Învîrtit de două ori Îmbrățișați. „Mastodontule!“, exclamă cînd se văzu scăpată de furia de bucurie a lui Santiago
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
săgeți În apa. Ieșiră la suprafață liniștiți și Înotară pînă la marginea bazinului ca să iasă, erau În chiloți. După ce ieșiră afară, statură cîtva timp nemișcați, amîndoi În aceeași poziție, cu mîinile În șold și uitîndu-se satisfăcuți la apă. Bobby ti admira de sus și Julius Îi observa de pe partea cealaltă a bazinului: erau niște tarzani, niște atleți, fiecare mușchi se desena perfect cînd respirau adînc. Se uitară din nou la fereastră, de data asta ca să măsoare primejdia și Lester-zîmbi de parc-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
udau și, pe drumul de Întoarcere spre mesele de pe plajă, apăreau storcîndu-le, treceau printre mese storcîndu-și fiecare prosopul, toți mușchii se profilau perfect din pricina efortului. „Bună tactică, se gîndea Bobby, văzîndu-i că se apropie; de la toate mesele sînt priviți, sînt admirați, bună tactică“. Începea să priceapă că totul se reducea la o tactică excelentă din partea fratelui său și a lui Lester. Și Într-adevăr, totul era calculat la ăștia de la Universitățile cu campus. În fond, Lester și Santiago erau martirii tacticii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
eram mic am avut și eu soldăței de plumb, dar nu mă jucam cu ei: Îi Înghițeam. Hohote și aplauze la masa Vlăjganului, unde Bobby Îi traducea lui Lester răspunsul parazitului, iar Santiago și prietenii lui cheltuiau și se lăsau admirați de fetele din show. Vlăjganul se Întoarse și ceru să i se facă loc lîngă cîrna lui. „Cu tine Încep o viață nouă, cu tine mă duc pînă la capătul lumii“, Îi spuse În timp ce se așeza alături de ea și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
atîtea povești și nu se simțea În largul ei, fiindcă nu găsea ocazia să se amestece și ea În vorbă. „Trecutul e Întotdeauna mai frumos“, a spus ea pe neașteptate, dar fără prea mult succes, fiindcă ceilalți, În loc s-o admire pentru cultura ei, au Încuviințat repede și s-au repezit cu și mai mult entuziasm ca Înainte să depene amintirile unui trecut care, Într-adevăr, li se părea mai frumos. Nilda domina scena, turuia ca o moară stricata, repeta Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mor în clipa urmă toare dacă nu povestesc un vis sau nu-i dau drumul cita tului. Nici nu-mi imaginez, de pildă, paginile de față fără cuvintele lui Salinger la-nceput - scriitorul pe care chiar îl iubesc și-l admir cel mai mult -, de parcă restul articolului ar consta din câteva mici vagoane de cale ferată, iar citatul ar fi locomotiva. Simt că nu pot vorbi despre stil, despre ce înseamnă o ființă stilată, dacă nu încep exact cum voi începe
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
justifică gre șelile, cum le uită sistematic pe cele ce nu se pot justifica. Dacă-l asculți, ai senzația bizară că ai întâlnit singurul om care n-a greșit niciodată. Tot ce-a făcut vreodată a fost perfect, toată lumea-l admiră, numai părerile lui sunt juste în legătură cu toate subiec tele posibile. Mecanismele lui de apărare sunt hipertrofiate și mereu în alertă: nimic rău nu trebuie să ajungă la urechile ultra-orgo lioase ale sinelui său. Rareori vezi o discrepanță mai mare între
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]