12,966 matches
-
el îi subliniază relativitatea. Tirso de Molina, moștenitor direct al lui Lope, dovedește o mare admirație pentru acest autor care, abandonând tradiția, a permis comediei să fie "mai frumoasă și mai interesantă (mas hermosa y entretenida)" decât era în teatrul Anticilor. Lope, ca mai târziu Molière, dorește să placă tuturor categoriilor de public, poporului (el vulgo) ca și cunoscătorilor. Acesta este, după părerea lui, specificul autorului dramatic, al cărui talent trebuie să adune spectatori proveniți din medii diferite, în opoziție cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Chapelin ca răspuns la regula celor douăzeci și patru de ore hotărâtă de el cu doi ani mai târziu. Sunt obiecțiile lui Godeau, sau cele ale autorului anonim al Discursului către Cliton (1637). Pentru a apăra tragicomedia, Ogier atrage atenția că Anticii au fost obligați să aducă pe scena teatrului drama satirică, cu scopul de a-i destinde, printr-un intermediu comic, pe spectatorii întristați de spectacolul tragediei. Ca și Lope, el găsește mai normal să amestece într-o singură piesă elementele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu scopul de a-i destinde, printr-un intermediu comic, pe spectatorii întristați de spectacolul tragediei. Ca și Lope, el găsește mai normal să amestece într-o singură piesă elementele grave și elementele plăcute, decât să le reprezinte, după moda antică, în două piese succesive. "La fel, chiar și Anticii, recunoscând defectele teatrului lor și faptul că puțina varietate ce se practica acolo îi făcea melancolici pe spectatori, au fost constrânși să introducă satire sub formă de intermediu. (...) Această măsură și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comic, pe spectatorii întristați de spectacolul tragediei. Ca și Lope, el găsește mai normal să amestece într-o singură piesă elementele grave și elementele plăcute, decât să le reprezinte, după moda antică, în două piese succesive. "La fel, chiar și Anticii, recunoscând defectele teatrului lor și faptul că puțina varietate ce se practica acolo îi făcea melancolici pe spectatori, au fost constrânși să introducă satire sub formă de intermediu. (...) Această măsură și dispunere de care s-au folosit ne face să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
râsul pe față servesc să ne facă să plângem și să fim într-o postură tristă, manifestând o extremă durere. Și pe urmă, în fond, cei ce vor să nu se strice și să nu se schimbe nimic din invențiile Anticilor, nu se contrazic aici decât pentru cuvânt, nu și pentru faptă: căci ce altceva este Ciclopul lui Euripide dacă nu o tragi-comedie plină de batjocură și de vin, de satiri și de sirene pe de o parte; de sânge și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
buna creștere, și să știm să coborâm de la coturnul tragediei (căci este permis aici să ne folosim de acești termeni) la pantoful comediei." Ca și Lope de Vega, Ogier insistă asupra relativității gustului, diferit la fiecare popor. Privirea asupra operelor antice se schimbă cu epocile. Nu rețin întotdeauna atenția aceleași aspecte. "...ardoarea prea violentă de a vrea să-i imite pe Antici a făcut ca primii noștri poeți să nu fi atins gloria, nici calitatea excelentă a Anticilor. Ei nu considerau
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pantoful comediei." Ca și Lope de Vega, Ogier insistă asupra relativității gustului, diferit la fiecare popor. Privirea asupra operelor antice se schimbă cu epocile. Nu rețin întotdeauna atenția aceleași aspecte. "...ardoarea prea violentă de a vrea să-i imite pe Antici a făcut ca primii noștri poeți să nu fi atins gloria, nici calitatea excelentă a Anticilor. Ei nu considerau că gustul națiunilor este diferit, atât față de obiectele spiritului, cât și față de cele ale trupului, și că la fel ca maurii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Privirea asupra operelor antice se schimbă cu epocile. Nu rețin întotdeauna atenția aceleași aspecte. "...ardoarea prea violentă de a vrea să-i imite pe Antici a făcut ca primii noștri poeți să nu fi atins gloria, nici calitatea excelentă a Anticilor. Ei nu considerau că gustul națiunilor este diferit, atât față de obiectele spiritului, cât și față de cele ale trupului, și că la fel ca maurii dar fără să meargă atât de departe, spaniolii își imaginează și se complac într-un fel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ideal de ordine la refuzul autorității, de la o societate ierarhizată la visul egalitar. Cultului Antichității, supunerii în fața regulilor, profesate de Clasicism, li se substituie o dorință de libertate și de invenție al cărei simptom cel mai manifest este Cearta dintre Antici și Moderni (la Querelle des Anciens et des Modernes). Incompatibile cu idealurile Luminilor care încep să răsară, tragedia și comedia nu mai au ocazia să placă. Numai Marmontel (1723-1799), căruia nu-i place drama, este unul dintre rarii lor apărători
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu-și dă seama, fără îndoială, că astfel o golește de sens. Considerând perimată noțiunea de fatalitate care acționează în ea, i-ar plăcea ca la sfârșitul nefericirilor sale să triumfe personajul virtuos. Fénelon (1651-1715), care se situează în tabăra Anticilor, sfătuiește, în Scrisoare către Academie (1714), în numele moralei, ca din tragedie să fie excluse pasiunile. Este o cale experimentată de Voltaire (1694-1778) în prima sa tragedie Oedipe, în 1718, unde se arată mândru de a crea pentru prima dată o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ținta; dar ținta este un punct unic: este mai comod să tragi în aer, fără a avea un obiect fix." (cap. 5 "Desfășurare a capitolului precedent", intitulat la rândul lui "Despre Comedie") Valetul de comedie, așa cum apare el în teatrul antic, la Menandru sau la Plaut, apoi în farsa italiană și franceză, și așa cum l-a imortalizat Molière sub trăsăturile îngroșate ale lui Jodelet, Mascarille sau Sganarelle, nu mai este la modă. Personaj de fantezie, care nu-i reflectă prin nimic
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cel mai important din viața omului". Diderot și Louis-Sébastien Mercier ar vrea să regăsească forța și energia vitală a teatrului grec care, în simplitatea, gustul său pentru adevăr, aduna mulțimile. Diderot contestă puternic poziția abatelui d'Aubignac, care le reproșa Anticilor că amestecă, din complezență față de popor, interesele timpului lor cu cele ale acțiunii reprezentate. Acesta considera că regula clasică de îndepărtare în timp, la impunerea căreia contribuise, reprezenta un progres în formarea gustului. Diderot o interpretează, dimpotrivă, ca pe o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ai putea împiedica să o faci; atunci în locul micilor emoții pasagere, acestor aplauze reci, acestor lacrimi rare cu care se mulțumește poetul, el ar răscoli spiritele, ar aduce în suflete tulburare și spaimă; ar fi văzute aceste fenomene ale tragediei antice, atât de posibile și crezute atât de puțin, reînnoindu-se printre noi. Ele așteaptă, pentru a se arăta, un om de geniu care să știe să combine pantomima cu discursul, să amestece o scenă vorbită cu o scenă mută și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt suficiente pentru a reprima abuzurile? Dacă aceste legi pot fi corect respectate? etc." Pentru Rousseau, ca și pentru Platon, teatrul este mai periculos decât celelalte forme de artă, din cauza puterii de iluzionare de care dispune 19. Reluând tezele moraliștilor antici și creștini, el îl consideră imoral în însăși esența lui, căci încurajează pasiunile umane. Majoritatea pieselor franceze oferă spectacolul cu monștri ai căror crime sunt făcute scuzabile de către autorul care plasează în gura lor maxime ce le justifică acțiunile infame
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Artaud, el critică locul teatral instituțional pe care l-ar vrea dărâmat. Nu poate suporta țarcul în care sunt închise reprezentațiile teatrale. El își exprimă dorința pentru celebrarea unor sărbători civice, date, în veselie, în aer liber, după modelul jocurilor antice, așa cum le practicau grecii, sau după modelul defilărilor, parăzilor militare. El propune instaurarea unor jocuri moderne, unor concursuri sportive. În adunări mari de acest tip, în care toți ar fi egali, opoziția actori/spectatori ar tinde spre abolire. Emițând o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
clasică reunește numai rareori mai mult de doi sau trei protagoniști, drama, care pretinde că reconstituie animația cotidiană, recurge la un număr mai mare de personaje. Este, după părerea lui Diderot, o nevoie generată de dispariția corului care mobila scena antică, ca și scena renascentistă. "Resursa oferită de aceste personaje ne este cu atât mai necesară, cu cât, privată de corurile ce reprezentau poporul în dramele antice, piesele noastre, închise în interiorul locuințelor, sunt lipsite, ca să spunem așa, de un fundal pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Este, după părerea lui Diderot, o nevoie generată de dispariția corului care mobila scena antică, ca și scena renascentistă. "Resursa oferită de aceste personaje ne este cu atât mai necesară, cu cât, privată de corurile ce reprezentau poporul în dramele antice, piesele noastre, închise în interiorul locuințelor, sunt lipsite, ca să spunem așa, de un fundal pe care să fie proiectate figurile", scrie el în Discursul despre Poezia dramatică, la capitolul XVI, intitulat "Despre scene". Teoreticienii dramei contestă și decupajul piesei de teatru
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
titlu; și la fel cum în poemul epic se spune coborârea în infern, jocurile funebre, numărul oștenilor din armată, apariția umbrei; s-ar numi, în genul dramatic, actul bănuielilor, actul furiilor, cel al recunoștinței sau al sacrificiului. Sunt mirat că Anticii nu și-au dat seama de asta: acest lucru este cu totul și cu totul pe placul lor. Dacă și-ar fi intitulat actele, ar fi făcut un serviciu celor moderni, care nu s-ar fi abținut să nu-i
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cărei secrete timpurile moderne le-au pierdut. "Prea mult vorbim în dramele noastre, scrie el în Convorbiri despre Fiul nelegitim, și, drept urmare, actorii noștri nu joacă în ele destul. Am pierdut o artă, ale cărei resorturi erau bine cunoscute de antici. Pantomima reprezenta altădată toate condițiile sociale, pe regi, pe eroi, pe tirani, pe cei bogați, pe cei săraci, locuitorii orașelor, pe cei de la țară, alegând din fiecare stare ceea ce îi este specific; din fiecare acțiune ceea ce are mai frapant. Filosoful
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cărei conștiință îi era prezentă în momentul executării, care îi lasă, din fericire pentru poet, pentru spectator și pentru el, întreaga libertate a spiritului, și care nu-i îndepărtează, ca și celelalte exerciții, decât puterea trupului. Odată eliberat de încălțămintea antică sau de coturn, vocea i se stinge, simte o extremă oboseală, își va schimba lenjeria și se va culca; însă nu-i vor rămâne nici tulburare nici durere, nici melancolie, nici prăbușire a sufletului. Toate aceste impresii nu le iei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
model ideal, dacă el nu există nicăieri, este de neimaginat, pentru Grimm sau pentru Diderot, să facă referire la un idealism estetic la care, în sensualismul lor, nu ar putea adera. Pentru ei, acest "model ideal" nu este, ca pentru Antici, etern și imuabil, ci istoric și temporal. El se constituie, după părerea lui Diderot, "cu timpul, printr-o înaintare lentă și curajoasă, printr-o tatonare lungă și grea". "Prietene, exclamă omul cu paradoxul, există trei modele, omul din natură, omul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Cât despre trupele ambulante, ele joacă, într-un mod improvizat parțial, un repertoriu neliterar, a cărui sărăcie este întristătoare. Foarte conservator, Gottsched pledează, în Eseu despre o artă poetică critică pentru germani, apărut în 1730, pentru imitarea naturii, în maniera antică. Considerând că francezii secolului lui Ludovic XIV sunt cei mai buni cunoscători ai Antichității, el conchide că germanii trebuie să se inspire din modelul clasic. Lessing, dornic să creeze un teatru național, se ridică cu vehemență împotriva Clasicismului importat de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
El remarcă, trecând în mod supărător, cu acest prilej, de la conceptul de simplitate a acțiunii la cel de unitate, că regula esențială a teatrului grecesc este unitatea de acțiune, căreia celelalte două unități nu-i sunt decât urmarea 46. Dacă Anticii au fost puși în situația de a-și situa drama într-un singur loc și într-o perioadă de timp destul de scurtă, acest lucru s-a întâmplat numai din cauza prezenței permanente a corului în orchestra. Din cauza acestui martor care asista
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fără a părăsi vreodată spațiul ce-i era rezervat, era aproape imposibil, dacă nu se voia periclitarea verosimilului, să se extindă acțiunea în timp sau să fie deplasată în locuri succesive: Unitatea de acțiune era cea dintâi lege dramatică a Anticilor; unitatea de timp și unitatea de loc nu erau, ca să spunem așa, decât consecințele sale: ei nu le-ar fi păstrat cu mai multă strictețe decât ar fi cerut prima, dacă corul nu ar fi fost plasat acolo ca o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu au șovăit să arate personaje care suferă în trupul lor, care jelesc, gem și strigă, atunci când durerea devine intolerabilă, în timp ce francezii, sub pretextul bunei cuviințe, au golit scena de spectacolul suferinței fizice. "Este de remarcat că printre puținele tragedii antice care ne-au parvenit, se află două piese unde durerea trupească intră în mare parte în suferința care îl lovește pe eroul îndurerat. Pe lângă Filoctet, este și Hercule pe moarte. Și pe acesta din urmă, Sofocle îl face să se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]