11,066 matches
-
cît am vîslit, am păstrat ceva ciudat în ținută. La sfîrșitul loviturii îmi îndoiam partea de sus a trupului peste vîslă ca și cum n-aș fi vrut cu adevărat să o las să intre în apă, cu umerii încordați și capul aplecat peste munca mea. Am vrut să fac tot ce-mi stătea în puteri și nu am realizat că cei mai buni oameni se află deasupra a orice și percep munca nu drept muncă, ci drept afirmare a propriului potențial. Haosul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
faptul că și el fusese alarmat. "Și aproape am făcut baie", a spus, redevenit aproape complet stăpîn pe sine. Totuși, am luat-o ca pe un reproș. Schneiderhahn a ignorat incidentul. "Continuați să vîsliți", a spus. "Vîsliți!" Ezitant, m-am aplecat înainte din nou și cu brațele tremurînd mi-am făcut rama să reangajeze apa, simțind că fiecare bătaie de acum înainte era mai întîi de toate o oportunitate pentru a ne răsturna. La început rama s-a mișcat ciudat înainte
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
transpiram mulțumind pentru privilegiul de a fi parte a acelui întreg. Noi doi într-o barcă îngustă, cafenie, pe apa sticloasă, care părea mai întîi neagră, apoi din nou albastră, luminați de un soare arzător, binecuvîntați de copacii care se aplecau deasupră-ne, încurajați de iarba șoptitoare și stufărișul fluierător, priviți stăruitor de vaci și de pescari, cu behăitul oilor și șuieratul unui vapor în urechi, cu vîntul alergîndu-ne prin păr și cu plămînii plini cu aer. Cel care a făcut tot
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
o perdea misterioasă legănîndu-se hipnotic în vreme ce se apropia, precum mantia unui vrăjitor uriaș, invizibil. Și odată cu ea un miros dulce și greu, diferit de cel de pînă acum, care trebuie să fie chiar mirosul ploii. Plantele și copacii și-au aplecat capetele, pe smalțul apei au apărut deodată miliarde de punctulețe, însă înainte să-mi dau seama de asta, ploaia a coborît aupra noastră, un abur în care picăturile fine nu se puteau distinge între ele, dar ne dădeau sentimentul de
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
lama a părăsit apa, la sfîrșitul bătăii și a descris un mic arc perfect între piept și genunchi. Capul meu a coborît spre spate de plăcere pentru o fracțiune de secundă înainte de a-mi trage adînc răsuflarea și a mă apleca din nou odată cu brațele. Priveam drept înainte și n-am mai văzut acel înfiorător și ireal gol de aer și apă care mă făcuse cîndva să mă simt amețit, ci ceva care mi-a oferit sprijin și încredere. O energie
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
strălucească, pînă unde puteam vedea. Rețineam tot: șlepurile încărcate în drum spre centrul orașului, ori, dimpotrivă, întorcîndu-se după ce-și livraseră mărfurile magazinelor, viața pe locuințele plutitoare, drapelele vapoarelor mai mari, albiturile atîrnate la uscat, undeva la bord, un pescar aplecat peste undița sa și, în depărtare, amestecul de frontoane, stîlpi și turnuri, silueta orașului. Dar chiar mai mult decît viața pe și în jurul rîului, studiam chiar apa care era cît se poate de calmă în acele zile de vară, chemătoare
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
sus, dincolo de grinda albă cu scripete din vîrf. M-am simțit amețit, a fost ca și cum fațada casei ar fi început să se miște, ori ar fi devenit dintr-o dată o stradă, un drum lung care șerpuia, un zid care se apleca înainte și se va prăbuși peste mine. Mi-am lăsat capul mai tare pe spate și am văzut cerul serii, orizontul cu începutul luminii de lună și cîțiva nori albi, și în acestea mi-am regăsit echilibrul. Atunci m-am
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
dincolo de asta? Pentru noi amîndoi? Nu știu. Am pus medaliile deasupra patului și acum stau în fața micii mele ferestre. S-a făcut cald. Vara avea să continue ani de-a rîndul, dar sezonul sportiv se apropia de sfîrșit. Mi-am aplecat capul prin cadrul ferestrei și am încercat să privesc în stradă. Liniște lîncedă, cît era strada Smarald de lungă. În minte, coteam și ajungeam la rîu. De ce nu eram trist odată cu apropierea ultimei competiții? De ce nu-mi era teamă de
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
de apa care, acum, în seara de vară, stătea așternută în albia sa, vorbindu-și sieși. Mi-am retras capul de la fereastră și am făcut doi pași către oglinda care aparținuse bunicului meu. Mi-am scos cămașa și m-am aplecat înainte. În oglindă puteam vedea numai o mică parte din corpul meu. Sinuozitatea pieptului. Un umăr. Burta mea plată. Picioare, șolduri. M-am lăsat pe genunchi, m-am aplecat lateral, m-am întins, în cele din urmă am desprins oglinda
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
care aparținuse bunicului meu. Mi-am scos cămașa și m-am aplecat înainte. În oglindă puteam vedea numai o mică parte din corpul meu. Sinuozitatea pieptului. Un umăr. Burta mea plată. Picioare, șolduri. M-am lăsat pe genunchi, m-am aplecat lateral, m-am întins, în cele din urmă am desprins oglinda din cui și m-am dezbrăcat complet ca să mă pot privi peste tot în lumina care venea prin fereastră. De fapt, nu aveam nevoie de o oglindă. M-am
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
cămașă. M-am simțit campion printre oameni. Bătea un vînt puternic deasupra lacului de la Bosbaan, făcînd steagurile să fîlfîie vicios. Miile de copăcei firavi care fuseseră plantați pentru a forma o pădure tremurau sub briză. Cu ramurile lor subțiri se aplecau unii către alții, dar fuseseră plantați la distanță și erau prea mici ca să-și poată atinge vecinii. Muzica războinică din difuzoare era, pur și simplu, aruncată pe lîngă urechile noastre, în înaltul cerului. Lumina aspră cădea peste noua tribună. Competiția
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
lumină poleind unele locuri cu argint. Un lac, un iaz, un canal, o porțiune a rîului care îmbrățișează orașul ca un braț de copil. Și cînd noaptea se transformă în zi, totul devine dublu în apă, un copac care se apleacă și se vede oglindit, la fel și păsările, norii, o barcă, un pescar, Anton și David. Perechi create de apă, singura eliberare care înseamnă ceva pentru mine. Frigul a dispărut. Mirosurile au revenit. Mireasma de cacao plutește prin aer, dulce-amară
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
scarpină de ulucă, o autoritatea a statului tocmai s-a oprit în fața șezlongului, îl privește și-l aude spunând următorul vers din poemul Verset divagat: "Nu eu să dirig lumea..." și pentru că volumul vocii poetului este cam mic s-a aplecat mai marele spre șezlong ca să priceapă. Pricepe. S-a luminat autoritatea și dă din mână amuzat: "nu vă faceți griji, tov Bacovia zice, "nu dumneavoastră trebuie să dirigați, avem noi grijă să dirigăm", așa-i spune și pe când dă să
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Ca să vezi ce râde viața de bietele noastre iluzii. Femeile țărănci erau tinere "Este timpul", îmi spuneam la ora de Mâini îndemânatice și mă repezeam spre mototolitele și murdarele broderii, schimonositele ștergătoare de pantofi din pănuși de porumb sau mă aplecam istovit peste traforaj. Rupeam adesea lama subțire a firizului la curbele pe care trebuia să le iau conform liniilor care îmi îndrumau calea. Labirintul lor dădea la iveală profilul a te miri ce: un iepuraș cu morcovul lui, un arabesc
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
somn și-și aminti brusc că în această zi, Președintele Hardie pleca spre Venus. Gândul acesta îl însufleți. Războiul împuținase comunicațiile. Între cele două planete nemaifiind decât un schimb săptămânal și nu era nevoie de o autorizație de îmbarcare. Se aplecă și manevră receptorul. Dar, fiind încă în pijama, lăsă stinsă placa video. - Aici Gosseyn. spuse. - Domnule Gosseyn. se auzi un glas de bărbat, aici Institutul de emigrare. Gosseyn înlemni. Știa că astăzi se va hotărî, și o anumită nuanță în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Și și-l reprezentă efectuând un act determinat, într-un moment determinat. Ceea ce implica relația cu Janasen. Complexitatea implicată prin această precizare îl tulbura. Harta devenea valabilă. Din locul lui, văzu că era ceva scris, dar cuvintele erau ilizibile. Se aplecă mai aproape: literele erau prea mici pentru a putea fi descifrate cu ochiul liber. Janasen împinse către el o lupă. - A trebuit să găsesc asta ca să pot să mă uit, îi zise. Gosseyn ezită, apoi luă harta și o examină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
de pomi care împodobea o parte centrală a grădinilor și brusc ieșiră în fața unui aerobuz. Mai mulți oameni în uniforme negre de preoți și un individ îmbrăcat somptuos, stând în picioare în iarbă, lângă avion, așteptau șareta. Preotul lucrător se aplecă, agitat, și-l împinse pe Ashargin cu capătul tocit al biciului, cu un gest brutal de nerăbdare. Zise degrabă: - Închină-te. E însuși Yeladji, paznicul criptei Zeului Adormit. Gosseyn simți o impulsiune violentă. Se răsuci și se lipi de fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
aspecte planului său, dar cât timp era "întemnițat" în sistemul nervos al lui Ashargin, antrenamentul trebuia să treacă pe primul plan. Nu avea cum să fie prea greu... Felul pasiv prin care Ashargin accepta călătoria îi juca o festă. Se aplecă, pe culoar, spre Yeladji. - Preanobile senior gardian, unde sunt dus? Marele preot secund se întoarse spre el, surprins. - Păi, dar la Enro. Unde în altă parte? zise. Gosseyn avusese intenția de a observa pe tot parcursul, dar nu avu posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
două persoane, conștiente, separate una de alta și separate de Discipol prin bare subțiri de metal, dar umbra nu le acordă nici o atenție. Ea alunecă până la un stănog de lemn pe care zăcea corpul țeapăn al lui Gosseyn. Ea se aplecă, parcă trăgând cu urechea. Se îndreptă în sfârșit. - Trăiește! zise Discipolul cu voce tare. Părea deconcentrat, ca și cum se petrecea ceva care nu se potrivea cu desfășurarea propriilor planuri. Se întoarse pe jumătate pentru a sta cu fața la femeie printre barele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
imensă fereastră, era pusă masa pentru trei persoane. Se mai uită o dată pentru a putea evalua înălțimea ferestrei, vreo treizeci de metri. Servitorii circulau, iar mai mulți indivizi cu aspect distins stăteau în picioare ținând neglijent documente importante. Enro se aplecă deasupra mesei. Gosseyn se opri, iar dictatorul ridică unul după altul capacele strălucitoare și mirosi conținutul aburind. Se îndreptă în sfârșit. - A! zise, mantule prăjite. Delicios. Se întoarse surâzând spre Ashargin-Gosseyn. - Așează-te acolo. Indică unul din cele trei scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
obișnuit dintre oameni. Barele grilajului, subțiri, erau separate de zece centimetri. Puteau fi îndoite de un tip voinic. Dar un tip voinic inteligent nu ar încerca. Metalul era încrustat cu ghimpi. Mii de ghimpi. Se dădu înapoi învins, apoi se aplecă și examină racordul grilajului la sol. În partea de jos a barei transversale, nu erau ghimpi, dar cele de sus o protejau. Gosseyn se ridică și se întoarse spre singura lui nădejde care-i mai rămăsese - patul. Dacă ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
fără să pregete spre cablurile de ieșire ale dinamului și le memoriză. Evaluă puterea la patruzeci de mii de kilowați. După aceea, cu același aplomb se îndreptă spre pilă, prevăzută cu dispozitivele obișnuite de control ale interiorului. Un funcționar era aplecat asupra unui regulator pentru a efectua rectificări de detalii verificând cadranul gradat. Gosseyn îl depăși și, cu o privire premeditată, examină interiorul pilei. Simți cum celălalt se îndrepta pe scaun. Dar până să înțeleagă natura acestei intruziuni și să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Leej, cu ochi strălucind, veni la el. - Nu-ți dai seama, zise, că l-ai învins pe Discipol? Ea-i mângâie brațul cu degete agile și tremurătoare. - Vino! zise Gosseyn. Se îndreptă spre sala de pilotaj. Când intră, Yanar se apleca atent, deasupra receptorului radiometric. Dintr-o ochitură, Gosseyn se dumiri ce făcea: aștepta noi instrucțiuni. Fără să scoată o vorbă, se apropie și, peste umărul lui Yanar. Întrerupse contactul. Celălalt tresări, apoi se încordă și se întoarse, cu o figură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
pus în pericol viața tuturor locuitorilor acestei planete, inclusiv pe cei din Cel Mai Mare Imperiu. Cred că ar trebui să acceptați sfaturile celor care vor împărți soarta voastră în cazul în care lucrurile se vor termina prost. Enro se aplecă și ridică brațul de parcă ar fi vrut să-l pălmuiască. O clipă rămase așa, întins, cu buzele strânse, cu ochii ficși. Apoi, încet se înmuie și se puse la loc în fotoliu. Zâmbi ușor și spuse: - Haideți, spânzurați-l. Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Rour. Dacă sunt inofensivi cum de au învins armatele noastre? Ea se întoarse spre el, cu ochii scăpărând. - Raportul declară că nu a fost o înfrângere. Că retragerea a fost ordonată de ofițerul care i-a urmat lui Thorson. Se aplecă spre el. - Se poate ca să încercați să ascundeți o înfrângere a forțelor voastre printr-o mărturie falsă, pentru a nu-i răni orgoliul fratelui meu? Ieșită din minți, în plină criză talamică, neutraliză cu un gest efortul celuilalt de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]