KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...261 262 263 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

bărbat frumos, aducea puțin cu Mișu din profil (profilul lui Mișu, că poza lu Zelea era din semiprofil), și Mariana s-a frecat un pic de portretul ăla, la radio era Baby, take off your clothes, și Mariana, tânără, a apucat-o euforia, Mișu amesteca la oală, nu lăsa pe nimeni să intre să nu fure rețeta, nici chiar pe Mariana, și ea sus, jos, sus, jos, și l-a dat jos, portretul. Zdrang zing clang clang cling. Nu sare nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Este 25 octombrie 2005. Afară e o toamnă blândă, blândă ca ritmul interior și digestia domnului Popa. Domnul Popa, ca pe fiecare 25 ale lunii, duce un os simbolic la mormântul Contesei. Domnul Popa e puțin jenat, întrucât nu a apucat să se spele pe dinți și nici să facă pipi, iar cum Mariana nu mai ieșea din baie, și-a zis asta e, Contesa nu poate să aștepte. La urma urmei, și Mariana, săraca, nu-i dau decât trei milioane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Păi atunci ține gura-nchisă. Doamna Popa îl aștepta. Pusese fața de masă bună, îndreptase și poza lor de la nuntă, care-a stat strâmbă de când aveau papagal, înainte de Contesa. Parcă s-a dat și cu puțin ruj. Atâta că n-apucase să-și dea jos moațele. - Ce-ai făcut cu pantofii buni?! - N-am făcut nimic, m-am ars. Mai avem Bioxiteracor? - Avem, da-i expirat. Stai să-ți aduc o foaie de varză. Sprintenă, doamna Popa se sui pe scaun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Ovidiu se așeză dubitativ pe un scaun. La urma urmei, morții cu morții și vii cu vii. Și fi-su să-l mai slăbească, că l-a crescut, l-a șters la cur și acuma tot din pricina lui s-a apucat de băutură, de nu mai are pace cu nevastă-sa. * Undeva la parterul unui bloc din apropiere, domnul Popa, ușor amețit, plângea în brațele doamnei Popa, la fel de amețită. - Cum se duce viața asta, suspină el. Acum ești tânăr și fericit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
blondă și subțirică. Fata se întoarse spre el cu o farfurie. Ochii lor se întâlniră și pentru o clipă aburii de varză au încremenit, lăsându-i să se privească, el flămând și ea flămândă. - Cât e o porție de varză? apucă să mai întrebe Horațiu, și halterele îl loviră direct în creștet, luându-și zborul pe deasupra Bucureștiului și poate, cine știe, până-n America. Na, că Sorinel le luase! * Contesa era îngrijorată: heruvimul lipsea. A găsit televizorul deschis, încremenit pe Tom cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
apăru de la o masă plină cu cheeseburger-i, și flash-ul înregistră teribila imagine: Maica Tereza îl urcă pe Horațiu în brațele lui Popa și, suflecându-și veșmântul, se sui pe motocicletă, demarând în trombă. - Minune! Minune! Aurolacul reuși să apuce un pantof al Maicii, întorcându-se victorios. Minune! Atingeți papucul Maicii! Atingeți minunea de 1 Martie! * Nea Ovidiu nu avusese în viața lui un an atât de nenorocit. Întâi îi plecase băiatul în America. Apoi îi murise. Se apucase de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
să apuce un pantof al Maicii, întorcându-se victorios. Minune! Atingeți papucul Maicii! Atingeți minunea de 1 Martie! * Nea Ovidiu nu avusese în viața lui un an atât de nenorocit. Întâi îi plecase băiatul în America. Apoi îi murise. Se apucase de băutură. Se certase cu nevasta. Fusese terorizat de strigoiul lui Sorinel. Iar acum, plin de sânge, era dus la secție pentru furt calificat. Și doamna Popa îi smulsese în ultima clipă portretul din brațe, strigând că era portretul moștenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
pe acești oameni în mediul lor de viață? Și dacă mai tare greșea încercând să facă bine? Dar realitatea era atât de rece, încât până și Contesa se trezi. Omul acesta își va reveni în curând și ea nici nu apucase să se pieptene! Alergă la oglinda de cristal și părul ei lung, mătăsos, nerușinat de bogat, începu să se unduiască aruncând scânteieri de stele în nările păroase ale lui Popa. Iar aici? își spuse el, încercând să-și aducă aminte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
soției Halterofilului din Vitan, după care va avea loc expoziția de acuarele cu vânzare a Marcelei, în contul Școlii Populare de Artă din Vințu de Jos. Mariana trebuia să repete. O singură scrisoare, își spuse ea, încă una și mă apuc de repetat. Marianei nu-i plăcuse niciodată să citească, dar acum simțea o plăcere amestecată cu frică, era ceva vicios și dulce, avea acces la gândurile unor oameni străini, care nu-l cunoașteau pe Mișu, care nu știau cum face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
pe nevastă-sa fericită. Care-l făcuse pe Mișu fericit. Care îl făcuse pe el fericit. Domnul Popa își mângâie ușor burta, pielea fină, poposi în gaura buricului, alunecă ușor în pădurea de păr creț unde se scărpină puțin și apucă mica excrescență călduță. Domnul Popa își trecu limba pe deasupra mustății de trei zile. Închise ochii. Se lăsă ușor pe marmura care-l îmbrățisă cu o răceală prietenoasă. Îl strigă în gând pe Mișu. Domnul Popa își imagină că Mișu, Mariana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
o crainică. - Toate camerele pe bețiv! replică a doua crainică. - Deci cu halterele a fost că... încercă din nou nea Ovidiu. - Nea Ovidiu, eu ți-am promis că te scot de la pușcărie... îi aminti Mișu. - Mișule, să mai dansez? mai apucă Mariana să spună înainte s-o bușească plânsul de tot. - Da! îi răspunse Mișu. - Nu! îi răspunse Horațiu. - Da! îi răspunse prima crainică. - Nu! îi răspunse a doua crainică. - Da! strigară în glas spectatorii. - Nu! strigară câțiva telespectatori, inducându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
o mare nenorocire” . Și încă o dată citez: „Cu scârbă, spermă și căcat, Nexus”. Horațiu se miră: cât de vulgar sunau cuvintele lui în gura polițistului! - În al doilea rând, și de fapt principalul... pentru răpire. Înainte ca Horațiu să mai apuce să zică ceva, Gabrielescu scoase triumfător un yo-yo roșu, așa cum deveniră obrajii lui Horațiu în câteva secunde. - Deci dumneavoastră l-ați răpit o dată pe domnul Popa. Apoi l-ați urmărit. Acum, domnul Popa a dispărut și ultima dată când a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Domnul Smith își puse ochelarii de soare și își aprinse un trabuc, suflându-i lui Horațiu fumul în nas. Doamna Popa se înfioră. În condiția ei, n-ar fi vrut să asiste la vreo scenă de violență. Domnul Smith îl apucă pe heruvim de guler. - Domnul Smith crede că trebuie să așteptăm de la tine concluzia. N-aș vrea să te las singur cu el, s-ar putea să nu înțeleagă ce-i spui. Ce zici? - Da. - Ce da? - Că n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
bani, o să-i ceară să le facă chemare, mai bine să nu se încurce! Oare unde o fi Popa acum? Bine totuși că nu-i aici, cine știe ce scenă făcea! Ei bine, asta e ultima flegmă pe străzile Bucureștiului. Mișu o apucă prin Cișmigiu. Uite, aici se plimbase el cu Mariana. Uite, aici o înșelase pe Mariana prima dată. Aici se luase în gură cu un gardian public pentru comportament indecent sau așa ceva, și Mariana roșise toată. Aici era locul preferat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
pe care vărsă încet o cutie de bere. O fată blondă cu fustă scoțiană și atât se repezi să lingă berea, fața lui Mișu, mâna tânărului blond. Acesta, deconcentrat, îi arse un bocanc în meclă. Fata începu să plângă. Tânărul apucă o bâtă de baseball. Fata se aruncă la pământ, scâncind. Tânărul ridică bâta și o aruncă pe fereastră cu obrajii umflați de efort, drept spre Statuia Libertății. Bâta căzu jos după câțiva metri, pălind în cap un cetățean de culoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
sunt pe bar. Dacă vine Sanepidul, ți-am lăsat o sticlă originală plină. O să-ți mai trimit de acolo. Pa. Din avion, Bucureștiul părea mic, foarte-foarte mic. Mișu adormi liniștit, visând că avionul se prăbușește vertiginos, el iese zburând, îl apucă de coadă, îl învârte bine și-l aruncă până pe aeroportul din New York. O stewardesă îl trezi, rugându-l să-și pună centura de siguranță și să-i dea un autograf. * Horațiu îl desena pe Jerry pe peretele celulei cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
grătar, cum văzuse în Pădurea Băneasa, la soția lui împinsă și respirată de zece negri măricei, la blana pârlită a lui Lucky. În celula în care urmărise atâtea piste, acuzat de profanarea mormintelor adăpostului de căței „Lassie”, Will Smith o apucă încet pe calea sfințeniei. Un marker verde fosforescent strălucea pe crucea de marmură a Marianei: „Cu scârbă, spermă și căcat, Nexus”. * PASAJ RETRAS Dragă Roxănica, A fost o dată o țară mare și bogată care se chema America. Numai că zmeul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489

Bibanu sau al nu știu cui altul. Singurul regizor care m-a distribuit cu osârdie este Gonța. Restul s-au folosit de bucuria mea de joc, de datele mele, punându-mă sau nu în ipostazele cele mai adevărate. Nici Gonța nu a apucat să mă descopere de fapt, căci am plecat din teatru la o vârstă destul de fragedă, dar cele două experiențe cu Fata din Andros și Harap Alb sunt, de fapt, singurele care seamănă a teatru în adevăratul sens al cuvântului. Au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
treci de punctul critic. E important. Doamne, de câte ori am avut ocazia să apelez apoi la clipele și vorbele acelea! Zburam pe stradă, eram ușor, pluteam, lumea era altfel, parcă mai vie, mai adevărată. Tot cam în vremea aceea m-a apucat nebunia cu stepul. Nu țin minte de unde a pornit, cred că m-am întâlnit cu Trisi Abramovici, care mi-a povestit că lucra așa ceva, nu mai știu exact, dar am căutat, am aflat cine poate preda. Era o fostă actriță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-o și altă dată când mă socoteam nedreptățit de cronici sau de observații, am râs și m-am descărcat. În teatru am învățat chestia asta și mi-am apărat forțele. Din păcate în viață nu am știut-o face, mă apucă o strângere de inimă și acum ori de câte ori vreun amărât mă beștelește aiurea și nici nu-mi vine să râd, deși tare ar fi trebuit să fiu mai deștept sau mai nesimțit, dracu’ știe cum e mai bine. Adevărul este că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
colosală, cu o poftă nebună de teatru. Este teatrul însuși, în forma lui cea mai pură. Un El Zorab al teatrului românesc. PAGINĂ NOUĂ ACTORII MINORI Au fost nenumărați și nu înseamnă că erau slabi, ci doar că nu au apucat razele soarelui pentru că le-a plăcut umbra stejarilor sau nu au știut să iasă de sub ea. Lupta generațiilor era firească, ei au ales calea non combat, au cedat și au devenit eternii necesari, actorii care jucau orice pentru că de orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
plus, mai era și Violeta Andrei, diafană, frumoasă... după ce ne-am săturat noi de uitatul la ea (căci aveai la ce te uita) și după ce ne-am luat care mai de care mașini pe aprobările lui Ștefan Andrei, ne-am apucat să jucăm și noi scenele noastre, de te puteai apuca de cap dacă erai om normal. Dar de unde, cu Toscani nu s-a pus problema, omul era rezistent, fie că nu băga de seamă efectiv, fie că accepta dezastrul pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
am săturat noi de uitatul la ea (căci aveai la ce te uita) și după ce ne-am luat care mai de care mașini pe aprobările lui Ștefan Andrei, ne-am apucat să jucăm și noi scenele noastre, de te puteai apuca de cap dacă erai om normal. Dar de unde, cu Toscani nu s-a pus problema, omul era rezistent, fie că nu băga de seamă efectiv, fie că accepta dezastrul pentru că oricum nu-l putea împiedica. Era scena duelului, noi eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
pentru apreschiurile Luminiței și ale lui Mihai, așa că 100 îi dau pe un abonament la metrou și de 100, cât mi-au mai rămas, voi mânca. Asta e, mă duc într-un butic mititel de lângă hotel, mă uit până mă apucă durerea de cap și constat că va trebui să mănânc o baghetă și o jumătate de kilogram de lapte pe zi. Timp de o lună am intrat zilnic în dugheana aceea, mă uitam lung la tot felul de cărnuri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
teribil cronicile. Evident că mă bucura faptul că apreciau tinerețea Mantalei mele, dar să-l înjuri pe Marceau, asta era chiar o blasfemie. Mantaua este un examen pe care îl treci sau nu, așa că dacă ai avut curajul să te apuci de un astfel de text, înseamnă că ești suficient de bun sau de nebun să și izbutești, iar asta, desigur, nu poate să fie decât bine. Eu nu am montat niciodată de două ori același spectacol, am montat numai ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]