7,296 matches
-
a Bucureștilor (o Manu, o Butculeasă, o Mi clească, o Bagdat) care se adună azi la cârciuma sordidă a lui Vrancu, din colț, unde stau picior peste picior, beau țuici după țuici și fumează țigări după țigări; iar printre ele, chinuit de delirium tremens, un bărbat cu figura tristă și străină, sânge corcit cu o Bibească de-a noastră, purtând Încă pe chipu-i, descompus de droguri și de alcool, povara mile nară a neamului său de franțuji, unul din cele
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
șoselei, cu fața În sus, sub ploaia, fulgerele și trăsnetele cerului, dar fericită pe toată viața de amintirea acestui impromptu à la hussarde. Sau, așa cum aveam s-o consiliez, sunt peste douăzeci și cinci de ani de atunci, pe o tânără cerebrală chinuită de tentații și de refulări, de castități imposibile și de aprehensiuni absurde pentru mândrețea trupului ei de odaliscă, numai lapte și miere, numai bun de jertfit lui Eros; care mă iubea mai mult decât Îmi Închipuiam și decât aveam răgaz
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Maria Pop era fină, cultă și inteligentă. Se căsătorise cu un bogătaș din Craiova. Odată, mult timp după aceea, Maria Pop a mers În fruntea unei delegații de femei la Nicolae lorga, prim-ministru, să re zolve o problemă. Se chinuiseră s-o rezolve multă vreme la niveluri inferioare, dar fără succes. Maria Pop era o femeie scundă, În timp ce Iorga era Înalt. După ce Iorga a ascultat dorințele exprimate de Maria Pop, aflată În fața lui, a ridicat telefonul și a dat ordinul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
am aruncat în apa rece. Bâârr!, am crezut că mor, am încremenit de frig, m-a fulgerat durerea până în creier și până în inimă. Am scăpat cu viață, dar am răcit, zece zile am zăcut în pat, cu temperatură, m-am chinuit de mama focului. În fine, altă trăsnaie a avut loc în ultima zi de școală, înaintea vacanței de iarnă: iar ne-am luat după Cornel. De data asta ne-a învățat să ne furișăm seara la internatul fetelor și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
scurt ca pe un dușman al poporului ce se dovedea a fi, să-l lichideze dând astfel o lecție tuturor celor care, mă rog, ar fi îndrăznit să...? Îi treceau toate transpirațiile: și din pricina căldurii nemaipomenite, dar și fiindcă își chinuiau creierii cu problema aceasta peste măsură de grea, oare cum să procedeze? Numai că n-au putut să aplice nici una dintre soluțiile care se prefigurau. Încă o dată, domnul Toma a avut noroc. Iar îngerul său păzitor a fost încă o dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
tăvălit, hărtănit de un puști haios, tot de prin vecini, căruia eu îi zic Fiorosu. Acesta nu numără mai mult de patru ani, are o înfățișare de păpușă, însă este nemaipomenit de războinic - întruna s-ar bate, ar bate, ar chinui pe cineva: mâțele, care sunt proprietatea sa, suportă tot timpul pornirile sale violente - le prinde de un picior, le rotește deasupra capului și le azvârle cu toată puterea, curios să vadă dacă se rup sau nu. Până acum au scăpat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în aparat răsunau tot felul de pârâituri: tata abia a înțeles ce i-a răspuns colegul său, mai degrabă a ghicit: Valeriu, ești în viață, pe aici nimeni nu mai știe nimic despre tine! Tata a pus întrebarea care-l chinuise neîncetat, toată perioada acesta, de când fusese surghiunit: Spune-mi, te rog, ce fac ai mei, au pățit ceva? Nu, sunt bine, pot spune, pe Vera am ajutat-o noi, prietenii, și e secretară la o școală într-un sat aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu trădeze față de ceilalți adevărata lor stare. Dacă în primele clipe fuseseră în extaz, finalul revoltei îi aruncase, evident, într-o amărăciune vecină cu disperarea. În plus, fratele meu Victor era mâhnit și fiindcă o vedea pe mama cum se chinuie ca să-i întrețină pe el și pe Vlad, care plecase la București, la facultate: îi era din ce în ce mai greu, aproape nu mai făcea față. Mai exista și alt motiv de supărare: de curând ajunsese acasă vestea că tata divorțase nu doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în frunte. Pe urmă și-a simțit tălpile noduroase în pantofii de piele confecționați chiar de nărodul ăla, și-a amintit că, de când poartă încălțările făcute de Tomiță, a scăpat și el de bătături și de dureri, până atunci se chinuise ca dracu, nu găsise pe nicăieri pantofi care să nu-i chinuie picioarele. Drept care a devenit mai îngăduitor: -Du-te mă-n pizda mă-tii de diliu, a mormăit el și a părăsit loja și casa de cultură. În stradă, înainte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
piele confecționați chiar de nărodul ăla, și-a amintit că, de când poartă încălțările făcute de Tomiță, a scăpat și el de bătături și de dureri, până atunci se chinuise ca dracu, nu găsise pe nicăieri pantofi care să nu-i chinuie picioarele. Drept care a devenit mai îngăduitor: -Du-te mă-n pizda mă-tii de diliu, a mormăit el și a părăsit loja și casa de cultură. În stradă, înainte de a se urca în mașină și de a porni împreună cu tovarășa Cameniță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mama își revenise, apoi a hotărât: -Continuăm mâine. *** Zilele și săptămânile următoare s-au desfășurat cam la fel. Tovarășul Cameniță se simțea extraordinar, pe de o parte: niciodată în viața lui nu mai snopise în bătaie pe cineva, nu mai chinuise fizic pe cineva atât de bine. Atinsese acea satisfacție maximă, ca și când ar fi regulat o femeie grozavă. Dar, pe de altă parte, primul-secretar era cumva depășit de situație, învins: la oricâte cazne o supusese pe femeie, nu obținuse nici o recunoaștere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
la Daniel. La Daniel la Iași, la mitropolie. Mai vreau o dată să mă duc să mai plătesc, că iată am pe Sfânta Parascovia acolo unde este fotografia și cărțile cu Ilie al meu..... Pentru ce, dragul mamei, ești așa de chinuit? Tare striga moșneagul (pe patul de moarte), așa cu mâinile făcea (ne arată cu mâinile semne disperate de îndurare către Cer), vină, măcar adă-mi-l în lanțuri, să-l văd oleacă! Nu l-o mai adus și nu l-
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
conduce până la portiță și rămâne acolo, deși era de-acum viscol și tare frig. A rămas să ne conducă cu privirea, sărmana mamă de erou! A rămas în urma noastră, doar cu o mică bucurie în sufletul ei atât de zbuciumat, chinuit de soartă, că totuși nu-i uitată și cineva mai deschide ușa casei înghețate. Mi-a spus-o de mai multe ori: “să veniți așa mai mulți, așa când puteți, să vadă dușmanii că nu suntem singuri!” Plecăm către stația
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
extraordinar sărăcia lucie în care se zbate bătrâna și sărăcia generală a oamenilor din Basarabia. Dar cel mai mult m-a durut atunci când în cimitir am văzut pe cruci nume românești scrise cu grafie chirilică, scrise în rusește. M-am chinuit să descifrez prin litere chirilice nume ca: Neculai, Vasile, Gheorghe, Ion... Cred că cimitirul vorbește cel mai bine despre drama românilor basarabeni. Este mare păcat ca să se spună despre românii basarabeni că sunt analfabeți, că nu știu să scrie, că
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
moment de tăcere, după care încerc să continuăm discuția, întrebând-o pe măicuța Natalia de semnificația zilei de 27 martie: „știam și știu, dar de ieri, de când știu că în celula lui Ilie au intrat oameni mascați și l-au chinuit și l-au bătut eu m-am tribojit cu totul (plânge, plânge necontenit, sfâșietor de dureros). Iată, saraiul acesta se risipește, în grădină trebuie semănat, mai bine aș muri! Măcar Iura dacă ar veni! Cele trei scrisori trimise lui Valeriu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
arestată acolo cu Ilie. Dar n-au avut bani părinții, eram mulți în casă și săraci. Vă rog frumos, mă iertați că tare e greu, ești, știi obosit dar se înmoaie nervii. Mă rog pe drum (la întoarcere) nu va chinui cum ne au chinuit acuma la vamă. Vă doresc sănătate și drum bun ! Să fiți sănătoși cu toții !” Doina Boghian zice: și noi la fel vă dorim și mai ținem legătura. „Mai ținem legătura ? O să mai ținem legătura ?” A întrebat măicuța
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Dar n-au avut bani părinții, eram mulți în casă și săraci. Vă rog frumos, mă iertați că tare e greu, ești, știi obosit dar se înmoaie nervii. Mă rog pe drum (la întoarcere) nu va chinui cum ne au chinuit acuma la vamă. Vă doresc sănătate și drum bun ! Să fiți sănătoși cu toții !” Doina Boghian zice: și noi la fel vă dorim și mai ținem legătura. „Mai ținem legătura ? O să mai ținem legătura ?” A întrebat măicuța Natalia Ilașcu. Doina Boghian
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
nici nu era cazul să insist. „A existat, într-adevăr - a zis Carlota -, și o mătușă care, în afară de bijuterii și argintărie, nu mi-a lăsat nimic. Numai că nu m-am descurcat cu un geamantan. Tot cu camionul m-am chinuit.“ Simțind că discuția a ajuns într-un impas, mai ales că lacrimile Carlotei sau poate izvoarele din piscină aproape că acopereau convorbirea, m-am interesat când avea să mai vină în România. „Ce drăguț din partea ta că mă întrebi“ - a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
că Petruș N. Pop, care-și îndrăgea cu adevărat doar copiii, pe Natalița și pe Andrei, ar fi iubit-o cu adevărat și pe Ionela, nevastă-sa. Dacă, bineînțeles, n-ar fi fost pisălogeala ei cu amantele. Atâta ce-l chinuia cu gelozia, că Petruș N. Pop ar fi fost în stare să-și caute una, o iubită, ca să-i facă pe plac. Să poată și Ionela să spună, în sfârșit, ceea ce-i stătea pe limbă din primul an de căsnicie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în ce partid vreau“. Generaliștii din preajma stomatologului se opresc din mestecat ca loviți de o amintire neplăcută. Amândoi au unele probleme cu dantura, amândoi sunt liberali, amândoi știu că apartenența la un partid nu doare. Și că oricât i-ar chinui o constipație, pe lângă caria de canin, aceasta e ceea ce e o fabrică față de un combinat siderurgic. Generaliștii, prin definiție, sunt niște oameni care știu să recunoască superioritatea unui confrate în materie de durere, dar chirurgul de cealaltă parte a mesei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mor intoxicat. Trei zile după asta am mâncat numai biscuiți cu E-uri, ca să mă fac bine. Cât despre lapte, numai când îmi amintesc cum fierbea pe plită, și mi se întoarce stomacul pe dos. Ce prostie, domnule Mariean, să chinui vaca, s-o tragi ore întregi de țâțe, când poți să iei foarte bine lapte la pungă de la magazin. Lapte adevărat, care nu miroase a vacă, ci a pungă. Cel mai greu a fost cu murdăria. Am stat mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu care trebuie pedepsiți bărbații care nu știu să piardă demn. Abia în zori i-a zis în trecere, îndreptându-se spre balcon să fumeze ultima țigară: „Haide, mă, supăratule, vino și ține-mi scrumiera, dacă-ți place să te chinui“. „Încerc să înțeleg“, a spus Vasile B. „Ce-i de înțeles - i-a retezat-o femeia, dar fără răutate, ca și cum oboseala de după o noapte de chef trebuia să-i facă pe toți mai iertători -, te culcai cu alta și te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
un psihiatru, care mi-a dat un pumn de pastile ca să uit, în trei luni de tratament, tot ce nu aveam chef să-mi mai amintesc. Partea proastă e că, la fiecare lucru pe care izbuteam să-l uit, îmi chinuia memoria altul, pe care îl uitasem mai demult și acum ieșea din nou la suprafață nechemat. Și atunci, veți întreba, care-i sfârșitul poveștii? E sfârșitul oricărei povești care se prăvălește peste noi fără ca nimic s-o anunțe, care ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la rându-i, un rău incontrolabil. Prietenilor nu se cade să li te plângi. Neavând nici o putere, îi faci să se simtă prost. Îi iei părtași într-o acuză incomodă, care aduce a soartă. E soarta ta, de ce să-i chinuiești și pe alții cu ea? Nenorocirea asta, care seamănă perfect cu o pedeapsă fără sfârșit, sunt vecinii infecți din apartamentul de deasupra apartamentului tău. Am avut, preț de câțiva ani, în apartamentul de deasupra niște vecini odioși, pe care mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nea Mitică -, și să ne scrii cărți multe!“ Curajul de pe urmă Nu știu cât trebuie să treacă de la o întâmplare nefericită, ca s-o poți relata relaxat, fără să-ți fie frică de urmări. În urmă cu douăzeci de ani, m-a chinuit o lună întreagă o piatră la rinichi. În toți acești ani, am evitat strada spitalului unde am fost internat, iar dacă am străbătut-o, am făcut-o numai pe trotuarul de vizavi. Ținând niște distanțe în timp și spațiu, mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]