7,719 matches
-
în 1923 avea să aducă un deficit bugetar și mai mare. Raymond Poincare, președintele Consiliului de Miniștri, a propus oprirea inflației prin asanare bugetară, creșterea impozitelor și împrumuturilor externe, însă neavând succes, a demisionat. În 1924, alegerile sunt câștigate de coaliția de radicali și socialiști, iar Millerand, nemulțumit, a demisionat și el, fiind succedat de republicanul moderat Doumergue. Liderul Partidului Radical, Eduard Herriot, a devenit premier, conducând un guvern radical omogen, susținut de socialiști care nu puteau să fie la guvernare
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Avraham Poraz) a devenit a treia forță în Knesset cu 15 deputați din 120. Partidul Shinui era un partid laic, care a promovat căsătoriile civile, permiterea lucrului si a transportului public în ziua de sâmbătă (Shabat) etc. În guvernul de coaliție format de Ariel Sharon, ca urmare a acordului încheiat între partidele Shinui și Likud, Avraham Poraz a fost numit în funcția de Ministru al Afacerilor Interne, deținând această funcție în perioada 28 februarie 2003 - 4 decembrie 2004. Prin această numire
Avraham Poraz () [Corola-website/Science/306022_a_307351]
-
Muncii și Likud. Unul din scopurile partidului a fost de a elabora o nouă constituție a statului Israel. Zorea a fost ales ca membru al Knesset-ului în anul 1977, Partidul "Mișcarea Democratică pentru Schimbare" s-a alăturat guvernului de coaliție, condus de către Menachem Begin. Ca deputat în Knesset, Zorea a devenit membru al Comitetului pentru Locuințe, al Comitetului Financiar și al Comitetului pentru Relații Externe și Apărare. Partidul "Mișcarea Democratică pentru Schimbare", cunoscut și sub numele de Partidul Dash, s-
Meir Zorea () [Corola-website/Science/306039_a_307368]
-
deputat, a fost membru al Comitetului pentru Locuințe, al Comitetului Economic și al Comitetului Financiar. O parte semnificativă a carierei sale parlamentare și-a dedicat-o luptei pentru drepturile colonilor evrei din Gush Katif (unde locuia el-însuși) și pentru întărirea coaliției de dreapta din Knesset. A deținut funcția de ministru adjunct al educației, culturii și sportului în guvernul condus de Ariel Sharon (5 martie 2003 - 6 iunie 2004), până ce Partidul Uniunea Națională a părăsit coaliția guvernamentală la 6 iunie 2004 înainte de
Zvi Hendel () [Corola-website/Science/306035_a_307364]
-
unde locuia el-însuși) și pentru întărirea coaliției de dreapta din Knesset. A deținut funcția de ministru adjunct al educației, culturii și sportului în guvernul condus de Ariel Sharon (5 martie 2003 - 6 iunie 2004), până ce Partidul Uniunea Națională a părăsit coaliția guvernamentală la 6 iunie 2004 înainte de votarea planului de decolonizare a teritoriilor palestiniene. Zvi Hendel a fost unul dintre conducătorii coloniilor evreiești din teritoriile palestiniene, susținând categoric menținerea acestora și opunându-se retragerii colonilor evrei din acele teritorii. A publicat
Zvi Hendel () [Corola-website/Science/306035_a_307364]
-
bord se aflau și duși în Uganda de un grup de teroriști germani și arabi palestineni.De asemenea, perioada președinției sale a fost marcată în primăvara 1977 de alegerile care, pentru întâia dată în Israel,au fost câștigate de o coaliție de partide nesocialiste, liberale și naționaliste în frunte cu Menachem Beghin, care a devenit prim ministru. În timpul cadenței sale au funcționat trei guverne - ultimul condus de Golda Meir, și cele dintâi conduse de Itzhak Rabin și Menachem Beghin. Prof.Efraim
Efraim Kațir () [Corola-website/Science/306050_a_307379]
-
Netanyahu (în , Binyamin Netanyahu, supranumit în publicul israelian și "Bibi" - de la B.B. - inițialele prenumelui său și ale tatălui său, Bentzion, n. 21 octombrie 1949, Tel Aviv) este un om politic israelian de centru-dreapta. Prim ministru al Israelului în fruntea unei coaliții de centru-dreapta de la data de 31 martie 2009, și din nou din martie 2013. A mai fost prim ministru al Israelului în perioada 18 iunie 1996 - 6 iulie 1999, fiind atunci cel mai tânăr și al nouălea premier din istoria
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]
-
cele din urmă nu s-a găsit o asemenea casetă, iar mai târziu Netanyahu și-a cerut scuze pentru cele spuse la adresa lui David Levi. Ca șef al opoziției Netanyahu a condus o împotrivire acerbă acordurilor de la Oslo dintre guvernul de coaliție israelian condus de Itzhak Rabin și Organizația pentru Eliberarea Palestinei condusă de Yasser Arafat. Netanyahu a avertizat că acordurile vor duce la amplificarea actelor de teroare contra populației israeliene și s-a aflat în fruntea mișcării de protest a dreptei
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]
-
de proteste sociale mai ales ale păturii mijlocii. În urma alegerilor parlamentare din 2013 în care partidul condus de el, Likud Beitenu, a pierdut un număr de mandate, deși a rămas principala formațiune politică din Knesset, Nethanyahu a format o nouă coaliție guvernamentală împreună cu liderii mai tineri și carismatici ai noului partid de centru Yesh Atid („Avem viitor”)(condus de ziaristul și moderatorul de televiziune Yair Lapid) și al partidului național religios „Vatra evreiască” (condus de omul de calculatoare și de afaceri
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]
-
Partidul clerical ultraortodox sefard „Shas” în frunte cu rabinul Arie Deri, personalitate carismatică care a ispășit în trecut o pedeapsă cu închisoarea pentru corupție, a primit portofoliul economiei, ulterior schimbat cu cel al afacerilor interne și al dezvoltării Neghevului. In coaliție a intrat și Partidul clerical ultraortodox așkenaz „Iudaismul unit al Torei”, care deține între altele, ministerul sănătații (rabinul Yaacov Litzman), pentru prima dată, conform hotărârii Curții Supreme,în calitate de ministru, și nu de ministru adjunct, cum obișnuiseră până atunci reprezentanții acestui
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]
-
vest de Râul Elba. Regele a fost obligat să finanțeze trupele franceze de ocupație și să devină aliat al Franței. După ce trupele lui Napoleon au Invadat Rusia, Prusia a părăsit alianța și a devenit membră a celei de a șasea coaliții, iar războaiele împotriva ocupației franceze sunt cunoscute ca și "Războaiele de Eliberare" ("Befreiungskriege"). Trupele prusiene, conduse de mareșalul Gebhard Leberecht von Blücher, au contribuit în mod esențial la Bătălia de la Waterloo din 1815, ceea ce a reprezentat victoria finală asupra lui
Regatul Prusiei () [Corola-website/Science/306080_a_307409]
-
CDR) a fost o alianță politică și electorală formată în anul 1991 de partidele care, la fondarea convenției, reprezentau opoziția față de guvernarea Frontului Salvării Naționale. CDR a câștigat alegerile parlamentare din anul 1996 și, împreună cu Partidul Democrat, a format o coaliție politică de guvernare a României până în noiembrie 2000. Începând din 13 august 1996, denumirea a fost ușor modificată în Convenția Democratică din România. CDR a fost desființată în anul 2000. Viața politică din România imediat după revoluția din 1989 s-
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
a câștiga alegerile generale din 2000, astfel încât i-a fost foarte dificil să mai propună un prim-ministru din rândurile sale. CDR a sprijinit însă candidatura lui Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naționale a României. Măcinată de lipsa de unitate cu partenerii de coaliție, dar și de fricțiunile din interiorul său, precum și de criza economică în care se zbătea România post-comunistă, popularitatea CDR s-a erodat puternic. PNȚCD, în calitate de principal partid al alianței, a suferit cel mai puternic. Al doilea partid din Convenție, PNL
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
și spânzurați la procesul de la Nürnberg. I s-a atribuit afirmația că arabii israelieni ar trebui ""să-și facă bagajele și să se ducă dracului"" . În octombrie 2006, Liberman și prim-ministrul israelian Ehud Olmert au semnat un acord de coaliție. Ca urmare a acestui acord, Liberman a devenit viceprim-ministru și ministru al afacerilor strategice, o nouă funcție creată cu scopul de a analiza amenințarea strategică din partea Iranului . În mai 2004, Liberman a propus un plan, prin care "Triunghiul" populat de
Avigdor Lieberman () [Corola-website/Science/306123_a_307452]
-
Pines-Paz, care a demisionat la numirea ca ministru a lui Liberman, a susținut remarcile lui Tibi, spunând că Lieberman a făcut ""declarații rasiste și declarații care atentează la caracterul democratic al Israelului"" . La data de 23 octombrie 2006, acordul de coaliție semnat cu Partidul Kadima a plasat coaliția de guvernare și în special Partidul Muncii într-o situație dificilă, exprimându-se multe opinii contrare numirii lui Lieberman ca ministru. Ministrul culturii, sportului, științei și tehnologiei, Ophir Pines-Paz a răspuns afirmând că
Avigdor Lieberman () [Corola-website/Science/306123_a_307452]
-
ministru a lui Liberman, a susținut remarcile lui Tibi, spunând că Lieberman a făcut ""declarații rasiste și declarații care atentează la caracterul democratic al Israelului"" . La data de 23 octombrie 2006, acordul de coaliție semnat cu Partidul Kadima a plasat coaliția de guvernare și în special Partidul Muncii într-o situație dificilă, exprimându-se multe opinii contrare numirii lui Lieberman ca ministru. Ministrul culturii, sportului, științei și tehnologiei, Ophir Pines-Paz a răspuns afirmând că ""un minister al afacerilor strategice este o
Avigdor Lieberman () [Corola-website/Science/306123_a_307452]
-
Lieberman în guvern cu 61 voturi pentru și 38 voturi contra. Ophir Pines-Paz, care a condus campania de opoziție din Partidul Muncii și-a anunțat demisia sa din guvern . În luna mai 2016 ca urmare a unor negocieri pentru lărgirea coaliției guvernamentale conduse de Binyamin Netanyahu, Lieberman a consimțit să se alăture acestui guvern. El a fost numit ministru al apărării, iar colega sa de partid, Sofia Lanwer a reprimit portofoliul integrării imigranților pe care l-a mai deținut în trecut
Avigdor Lieberman () [Corola-website/Science/306123_a_307452]
-
geografie (27 iunie 1875), Societatea Națională de Cruce Roșie a României (16 iunie 1876) etc. <br> Numărul de locuitori crește de la 65.000 în 1831 la 121.734 în 1860 . La începutul anului 1866, domnitorul Cuza este răsturnat de o coaliție formată din liberali și conservatori. Bucureștenii, în număr de 30.000 îl întâmpină pe prințul Carol de Hohenzollern la Băneasa, unde primarul Capitalei, Dumitru Brătianu, îi oferă cheile orașului. În timpul domniei monarhului Carol I în calitate de rege (1881-1914), Bucureștii au traversat
Istoria Bucureștiului () [Corola-website/Science/306108_a_307437]
-
Africii de Sud în perioada de după Al Doilea Război Mondial. Apartheidul era practicat în Africa de Sud de mulți ani, dar abia în 1948 a luat o formă juridică, fiind susținut de legi. La alegerile din 1948, Partidul Naționalist a câștigat alegerile într-o coaliție cu Partidul Afrikaans, condus de pastorul Protestant Daniel François Malan. La puțin timp după aceasta s-a hotărât ca fiecare individ să aibă drepturi conform rasei sale. O lege promulgată în 1950 rezerva anumite districte din orașe unde doar albii
Apartheid () [Corola-website/Science/306153_a_307482]
-
format din persoane negre, să dezvolte un plan de rezistență care includea "nesupunere civică" și marșuri de protest. În 1955 la un congres ținut la Kliptown, lângă Johannesburg, un număr de organizații incluzând CNA și "Congresul Indian" a format o coaliție prin adoptarea unei Proclamații pentru Libertate, care avea în vedere crearea unui stat în care să fie eliminată discriminarea rasială. În 1959, un grup al CNA a decis să iasă din rândurile partidului pentru a forma un partid mai radical
Apartheid () [Corola-website/Science/306153_a_307482]
-
rezolvare a disputelor între țărani și nobili, și între jurisdicții separate. Prin organizarea cercurilor imperiale ("Reichskreise"), unele state s-au grupat pentru a promova propriile interese regionale și organizaționale, inclusiv cooperarea economică și protecția militară. Războiul celei de-a Doua Coaliții (1799-1802) a avut ca rezultat înfrângerea forțelor imperiale și aliate în fața lui Napoleon Bonaparte; tratatele de la Luneville (1801) și Amiens (1802) precum și Mediatizația din 1803 a transferat porțiuni mari din Sfântul Imperiu Roman statelor dinastice, a secularizat numeroase teritorii bisericești
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
și Bătălia Națiunilor. Peste 500.000 de combatanți au dus lupte grele de-a lungul a trei zile, aceasta fiind cea mai mare bătălie terestră europeană din secolul al XIX-lea. Lupta a avut ca rezultat o decisivă victorie a Coaliției dintre Austria, Rusia, Prusia, Suedia și Saxonia, și a dus la sfârșitul dominației franceze la est de Rin. Succesul acesta a încurajat forțele Coaliției să-l urmărească pe Napoleon și dincolo de Rin; armata sa și guvernul s-au prăbușit, iar
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
terestră europeană din secolul al XIX-lea. Lupta a avut ca rezultat o decisivă victorie a Coaliției dintre Austria, Rusia, Prusia, Suedia și Saxonia, și a dus la sfârșitul dominației franceze la est de Rin. Succesul acesta a încurajat forțele Coaliției să-l urmărească pe Napoleon și dincolo de Rin; armata sa și guvernul s-au prăbușit, iar Coaliția victorioasă l-a încarcerat pe Napoleon în insula Elba. În timpul scurtei restaurații napoleoniene denumită Cele 100 de zile din 1815, forțele celei de-
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
dintre Austria, Rusia, Prusia, Suedia și Saxonia, și a dus la sfârșitul dominației franceze la est de Rin. Succesul acesta a încurajat forțele Coaliției să-l urmărească pe Napoleon și dincolo de Rin; armata sa și guvernul s-au prăbușit, iar Coaliția victorioasă l-a încarcerat pe Napoleon în insula Elba. În timpul scurtei restaurații napoleoniene denumită Cele 100 de zile din 1815, forțele celei de-a Șaptea Coaliții, inclusiv o armată anglo-aliată sub comanda Ducelui de Wellington și o armată prusacă sub
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
urmărească pe Napoleon și dincolo de Rin; armata sa și guvernul s-au prăbușit, iar Coaliția victorioasă l-a încarcerat pe Napoleon în insula Elba. În timpul scurtei restaurații napoleoniene denumită Cele 100 de zile din 1815, forțele celei de-a Șaptea Coaliții, inclusiv o armată anglo-aliată sub comanda Ducelui de Wellington și o armată prusacă sub comanda lui Gebhard von Blücher a învins în Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815). Rolul critic jucat de trupele lui Blücher, mai ales după retragerea forțată
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]