7,357 matches
-
Alice În Țara Minunilor și un ten roz sidefiu, ședea atât de aproape, Încât Îi simțeam fragilul os de la șold frecându-se de mine de fiecare dată când se foia pe scaun, jucându-se cu o buclă sau trecându-și dosul palmei prin părul parfumat sau pe la ceafă, sau lovindu-și genunchii unul de celălalt, pe sub mătasea foșnitoare a furoului galben care sclipea prin dantela rochiței. În dreapta, Îl aveam pe fiul valetului polonez al tatei, un băiat absolut nemișcat, Îmbrăcat Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pe Prințul Andrei Bolkonski - căci tocmai descoperise Război și pace, pe care eu o citisem pentru prima oară la unsprezece ani (la Berlin, pe un divan turcesc, În sumbrul nostru apartament rococo din Privatstrasse care dădea spre o grădină din dos, Întunecoasă și umedă, cu zade și gnomi, care au rămas pentru totdeauna Între filele acelei cărți, ca o ilustrată veche). Mă văd dintr-odată În uniforma unei școli de instrucție pentru ofițeri: mergem din nou agale spre sat, În 1916
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
am pomenit, dintre toate locurile posibile, tocmai pe canapeaua de piele din Încăperea rece, umedă, puțin folosită, care fusese biroul bunicului. Pe canapeaua aceea stăteam Întins pe burtă, Într-un fel de Încremenire de reptilă, cu un braț atârnând, astfel Încât dosul palmei atingea molatic motivele florale ale covorului. Când am ieșit din transă, flora verzuie era la locul ei, brațul Îmi atârna Încă, dar acum stăteam culcat pe marginea unui ponton șubred și nuferii pe care-i atingeam erau reali, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o cărare croită printre tufele de iasomie, din care picura ploaia, urca un povârniș abrupt. Trebuia să cobor din șa și să-mi Împing bicicleta. Când ajungeam În vârf, lumina mea vie dansa pe porticul alb cu șase coloane din dosul conacului tăcut și cu obloanele trase - tăcut și cu obloanele trase este probabil și astăzi, după o jumătate de secol, conacul unchiului. Acolo, Într-un colț al adăpostului boltit de unde urmărise șerpuirile luminii mele În urcuș, Tamara aștepta, cocoțată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
bătute de vânt, când, cu un optimism și o răbdare ce nu cunoșteau limite, copilul nostru aștepta să clipească un semafor sau să prindă contur o locomotivă ce tot creștea, Într-un punct Îndepărtat, unde numeroasele șine se uneau Între dosurile goale ale caselor. În zilele friguroase era Îmbrăcat cu o blăniță de miel, cu o șapcă similară, ambele maronii, cu pete cenușii ca de promoroacă și acestea, Împreună cu mănușile cu un deget și cu fervoarea credinței lui Îl Încălzeau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a întins-o, oftând încurcată. — Tot ce am. Ți-aduc și votca. Și o savarină? Știa că-mi plăceau savarinele. Fără savarină, am gemut. Simpla rostire a numelui dolofanei prăjituri, cu moțul ei de frișcă, mi-a întors stomacul pe dos. Într-o străfulgerare de amintire am văzut cum, pe la miezul nopții, la petrecere, intrase în sufragerie ochelarista pirpirie cu tortul de frișcă. — Mai bine două votci, am icnit. Mi se-apleacă de la savarină. Mă străduiam să țin cât mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
antrepriză de către comunitate exploatarea căii ferate pe traseul până la întâlnirea cu acceleratul. Erau apoi vizitele de rămas-bun. Erau serenadele pe care le cântam, de despărțire, fetelor, colegelor noastre de școală, sub ferestrele lor, cu lacrimile mamelor sau ale bunicilor în dosul perdelelor trase. Eu cântam la mandolină și, pentru un efect sonor mai pregnant, mișcam cu talpa pantofului un creion mare, cu opt muchii, pe o bucată de scândură care făcea parte din recuzita micii noastre orchestre. Râcâitul creionului pe scândură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
venit să ne închipuim că fetișcana aceea tocmai se întorsese din grajd, unde mulsese vaca, și ducea găleata plină cu lapte, prea grea pentru trupul ei fraged, în casă. Era cavoul acela chiar lângă gardul cimitirului. Ghemuiți după cruce, din dosul ierburilor înalte, ne uitam prin plasa de sârmă cum, în gară, lumea se agita, ca în filmele mute, în așteptarea trenulețului local. Elevii nu aveau ce căuta în gară neînsoțiți... Am început să simt cu adevărat lipsa prietenului meu Ghidale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
perverse și ele. Era ceva fascinant, oriental, în toată atmosfera salonului aceluia, dar eram atât de pierdut, încât nu reușesc să dau contur precis desenului de atunci. Știu că i-am povestit cum bibliotecara de la liceul nostru mă ascundea în dosul rafturilor cu cărți și-mi dădea să citesc volume vechi, apărute înainte de război, texte interzise celor de vârsta mea. Atunci am citit Cocoșul negru și copiasem monologul despre bani. „Azvârli un pumn de bani...“ Intuiam de pe atunci, de la 16-17 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceva din atmosfera unei crame, cu lumini portocalii, cu pereți în lambriuri maronii. Aștepți să vezi chelnerițele în chiloței (mai toate prăvăliile acum au aere de luxoase bordeluri), mișcându-se cu tăvile cu halbe sau sticle de vin, și în dosul tejghelelor vezi că se vând aceleași chifle, aceleași mezeluri și lactate, se frământă și se coc aceleași merdenele sau ștrudele. Ceva însă a murit. Au dispărut, dintr-odată, și vechile mele cunoștințe, acei oameni amărâți de demult. Generalul care spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zi de leafă chefuind, îmi zgândără tabieturi, gânduri și cuvinte. În lift, fata vecinului: „S-a făcut și de vineri. A mai trecut o săptămână. Uite-așa trece viața“. E femeiușcă acum. Neîmplinită încă. Trup de pai, sânișori abia conturați. Dosul abia arcuit. Contururi pornite spre împlinire. În câțiva ani se va coace și va avea, bănuiesc, un trup frumos. Îi răspund prostește: „Acuși vine și iarna“. Zâmbește nedumerită, privindu-mă concentrată: „Eu am zis viața. Trece-așa, zi după zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o mașinărie și câteva bancuri la care se tăia fier-beton și multe altele. Treceam și pe lângă o cabină metalică, un W.C. de șantier. Mirosea teribil căci, nu știu din ce motive, șantieriștii nu-și făceau nevoile în cabină, ci în dosul unor lăstari deși de bozii, vegheați de o haită de câini. Mi-era scârbă de acea porțiune de drum, dar îi înțelegeam pe șantieriști. Le înțelegeam instinctul lor, plăcerea de a-și face nevoile în natură sau, în fine, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mine... Îi pândeau nu numai haitele de țigani, bântuind în miez de noapte piețele. Îi hăituiau și milițienii, patrulând în căutarea unor veșnic neaflați borfași. Le luau femeile, chipurile să nu fie atacate de vagabonzi, și le regulau, acolo, în dosul magaziilor, în baraca domnului Mielu de la sticle. Știau că ăsta-i prețul, că nu avea cine să-i apere, că nu „se egzista“ nici o dreptate pentru ei. Erau tolerați în piață, așa cum erau tolerați în camionul sau autobuzul cu geamuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ajuns la a paișpea ediție. Se bat studenții după el. L-a citit și Ketty. Nu zic bine, mumuloi nebunel? O mângâie transpus. Ketty surâse, ducându-i mâna la buze, sărutându-i-o îndelung, toropită, și pe față, și pe dos. Nu știam ce să-i răspund. La câte minuni se întâmplau atunci în România de după multilaterala dezvoltată, cele povestite de popa Țandără păreau, totuși, flecuștețe. Era rândul meu să-i spun povestea anilor de când nu ne mai văzuserăm. Nu găseam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Pentru... Căci cinemaul e o știință mare. Că de-aia se dă și la arhiva de la cinemacotecă. — Momoluț, o întrerupse popa. Profesoru’ e cu talentu’, nu cu bani. E cu sacrificiu. Cu obolul pă altarul devotamentului. De-l întorci pă dos, umpli cartieru’ cu el de ideale și himeruri. Sar idealele din el ca puricii la stână. Sau de pe javrele astea comunitare. Apropo, știi că ieri, când să mă dau jos din mașină, chiar la poarta Guvernului, a sărit o jigodie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
știe cât de des îmi imaginez, da’ Pink Lady e prea de fete pentru domnu’ C. El e bărbat cu totu’. Poate Gala3 - asta sună bine. O să-i scriu asta lu’ Crystal în scrisoarea următoare - ea-i mereu interesată de dosuri mișto. Îi plac alea musculoase - oare cum le zice? Vânjoase, sau așa ceva. Mie-mi plac un pic mai rotunjite. În fine, a venit într-un final, și babalâcu’ doar stătea și se uita la el. — Da, Stacey? Are și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
s sau de adidași de la Nike - deci o să faci curând ODS, m-am gândit io. — Mami, am zis. — Da, iubito, mi-a spus mama. Stătea pe scaunul ei lângă foc și citea Hello. Iubește scaunul ăla-cumva s-a modelat după dosul ei în atâția ani și nu prea-i place să se scoale de-acolo. Oricum, ea nu-i așa mare ca mine. Nici măcar pe-aproape, de fapt, dar nu i-aș zice ei așa ceva. Ultima dată când am fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
trebe să-mi fac griji despre ce crede când stau și mă relaxez. Nu-i ca la serviciu, când mă-ntreb mereu ce cred ceilalți. Ei au impresia că nu-i văd cum se uită la picioarele mele și la dos și la restul când intru la cantină. Pe bune, ’s atentă când mă duc: dacă domnu’ Chipstead e deja acolo, aștept. Nu-mi place să mă vadă cum mă mișc mai mult decât trebe. E mai bine să mă găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cu asta. Lui taică-tu îi plăcea să aibă pe ce pune mâna. Așa zicea întotdeauna și mă-nveselea. Mi-l imaginam din pozele vechi, și-n capu’ meu îl vedeam pe plajă, cu mama, el apucând-o bine de dos și zâmbind cu gura până la urechi, iar ea prefăcându-se supărată și bucurându-se de fiecare clipă. Asta-mi doresc. Un bărbat care să mă iubească așa cum îs. —Trebuie să te duci la doctor, iubita mea, a zis ea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
să descrii te scot automat din cadru, din punctul meu de vedere. Am fost uimită să mă trezesc și eu râzând când am apucat mâna care mă mângâia în continuare pe cap. Nu te-obrăznici! i-am spus, sărutându-i dosul palmei neted și alb. Pielea era aproape la fel de fină pe cât mi-o aminteam din vremea în care era bebeluș și mi-am pus obrazul pe ea o secundă. Oh, Sal - nu știu. Chiar nu știu. Totul a sărit în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
suntem un pic în ceață aici. Noi credeam că locuiești aici - de fapt, că ești soț și tată, dar, cum spuneai și tu, e clar că va trebui să mă suporți, dat fiind că e evident c-am înțeles pe dos -, dar, te rog, vrei să ne explici exact care e relația ta cu noi? Și dacă ne mai putem aștepta la plăcerea companiei tale în casa asta sau poate că te-ai supărat de tot? — Judy, asta chiar n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
transformă rapid într-o fată foarte atrăgătoare: n-o să neg că n-am fost niciodată unul căruia să-i placă aerul anorexic al multora dintre fetele din zilele noastre - dintotdeauna am fost bărbatul căruia-i plac niște țâțe și-un dos mai măricele. Îmi place un pic de carne pe care să pot pune mâna, dacă mă-nțelegeți. Iar Stacey a noastră are cu siguranță din plin! Nu-mi pot da seama de ce mai pierde timpul cu bătrânul acela: tot o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
refac puterile și am reușit să le plătesc și să le îndes în mica sacoșă de plastic oferită fără să fie nevoie să întâlnesc ochii bărbatului indiferent de la casă. Mi-am dus prețioasa muniție afară din magazin, pe străzile din dos. Am găsit un loc liniștit și, după ce căutasem vreo dovadă a existenței acelor camere de filmat ubicue și infernale care proliferează în oraș, am deșurubat capacul borcanului cât am putut eu de atent, evitând, pe cât posibil, să îl îndoi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de moarte, așa că m-am îndepărtat rapid de ea, satisfăcut fiind că în cărucior nu erau dovezi ale cumpărăturilor făcute la SavaMart. Nici nu mă mir că era speriată: numai atunci când mă văd reflectat în vitrina vreunui magazin sau pe dosul unei linguri, la adăpost, înțeleg ce ciudat am ajuns să arăt. Mă uimește să văd cât de repede am revenit la ceva dintr-un trecut antic, neîmblânzit. Sunt ca o stradă pe care o revendică natura, ale cărei pietre se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
încăpățână de tot și făcea tot ce-i sta în putere numai ca să sperie primăvara, ca aceasta să se ascundă de frica ei. Bătea un vânt puternic care urla a supărare și a mânie, îngrămădise zăpada prin locuri mai la dos, lăsând pământul dezgolit. Pe drum nu mai vedeai nici maturi, nici copii, înafară de acei care aveau trebuințe mari. În acea după-amiază, eu mă aflam în bucătărie pregătind cina. Copiii se jucau împreună în camera lor. Când mai apropiasem treaba
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]