7,468 matches
-
un prieten pe care nu l-am văzut de mult și am petrecut poate mai mult decât s-ar fi cuvenit și azi nu sunt în apele mele, iertare, vă rog. Mâine mă pun pe picioare. — Iertare, iertare, normal că iertare ! Un bărbat mai trebuie să-și încingă și ficatul, nu ? — Așa-i, domnule, așa-i, zâmbește. Un bărbat mai trebuie să iasă și cu prietenii, un bărbat, ca să nu-și iasă din mână, mai trebuie să cucerească și o madmoazelă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
să luăm, tot dăm. Ha-ha, san dilo ? Ăsta chiar i poiet. Apăi ia zi matale, talian bahtali, zi-ne în rime, așa, frumos, ce știi că se petrece p-aci. Și ceilalți doi se apropie, curioși. — Apăi, domnule Știrbu, cu iertare, dacă poetul inspira- ție n- are ? — Na, na, na ! Ia, hai, încearcă matale, s-auzim ș’noi ceva literatură pe strada asta uitată de lumină șî de Dumnezeu. Hai, mă, că poți, râde Cristi. — La nea Știrbu pe străduță... — Te
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
găsiți atât de interesant ? — Nimic, mă gândeam doar... Un mare dizeur, nu ? Date fiind reputația și celebritatea sa, incomparabilă cu a altui tip de artist, poate doar cu cea a unui actor, mă gândeam că genul acesta de om, cu iertare vă spun, căci nu vă judecam pe dumneavoastră, aș fi bănuit că dizeurul, în general, suferă de un egocentrism pe măsura gloriei dobândite. Și eu unul, prins de o curiozitate nebunească, aș vrea imediat să văd ce s-a scris
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
omul și libertatea lui și dragostea lui mai ales, într- un fel sau altul. Nu este, n-a fost și nici nu va fi. Or, pe mine tocmai dragostea și libertatea lui mă interesează. — Dar, domnule Vasile, mă repet, cu iertare, tot nu despre politică vorbeam eu, ci despre implicare. — O, ba exact despre politică discutați, chiar dacă poate nu vă dați seama, deși sunt sigur că vă dați bine seama. Când omul nu mai e om, ci e român, iar altul
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Când toată lumea mă va întreba despre ea și eu nu voi mai vrea poate să știu despre ea ? Fie și o zi, o singură zi, în care aș dărâma-o. Și apoi mă voi duce în genunchi să -i cer iertare și ea mă va ierta, ca o femeie perfectă și frumoasă, iar tot orașul va șușoti în spatele nostru : uite-i, sunt Cristian și Rada, oare cum de mai sunt împreună după ce Cristian și-a făcut de cap prin tot orașul
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și contractele vin unele după altele. — Tovarășe Vasile, dar o piesă cu iz muncitoresc nu te-ai gândit să scrii ? O piesă pentru oamenii care cu sudoarea mun- cii lor repun această țară pe picioare ? Un imn marelui Stalin ? — Cu iertare, nu prea cred că găsesc în caietele mele note potrivite pentru astfel de cântece, ce ar cere niște coruri impunătoare. — Zău ? Dar ia aruncă dumneata, tovarășe, un ochi peste aceste versuri, și activistul de partid îi și trântește o mapă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și, țin minte și acum, domnule Vasile, țin minte de parcă ar fi fost ieri prima seară când v-am servit, și aveam atâtea emoții când v-am văzut, că era să vă scap de vreo două ori cafelele. Îmi cer iertare pentru această scenă, doar că... mă bucur enorm să vă revăd, domnule Vasile. — N-ai pentru ce să te scuzi, ba eu îți mulțumesc, dom- nule... — Victor Rareș, domnule Vasile. Dar de ce să -mi mulțu- miți ? — Sunt foarte puține persoane
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cum se spune, și fuge ca să i se șteargă urma?! Greoi cum sunt, ultimul aproape Întotdeauna În a Înțelege despre ce e vorba, când să mă Întorc spre „ea”, spre „realitate”, să mă ploconesc ei și să-i cer, umil, iertare, ea... e altcineva, altceva! Are o cu totul altă față! Și atunci, normal, mi s-a părut Încă o dată că mă Înșel și Încă o dată reproșurile vii care mi se făceau că aș fi rigid se vădeau a fi perfect
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
formă a tragediei - tragedie În sensul hegelian, când ambii parteneri au dreptate, exponențiali, ambii, ai unor adevăruri imuabile, eterne, iar „nebunia” lor nu este alta decât aceea de a voi să Întrupeze Legea! În vremurile moderne, exilul - mă repet, cer iertare! - exilul era o formă a unei ciudate victorii, a capacității unor indivizi de a scăpa din „lagărul tiraniei”, roșu sau negru, fascist. Nu discut aici cine are dreptate, Grecii, care făceau din fuga de polys sau din alungarea cuiva o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
unor studenți pe care nu-i mai văzusem înainte. Pe ușa biroului era țintuit un bilet de la o studentă de care nu auzisem și care se scuza că trebuie să contramandeze o programare de care nu-mi aminteam, cerându-mi iertare pentru „ieșirea“ avută în timpul orei de miercuri. Am încercat să-mi amintesc cine era studenta și despre ce ieșire era vorba, dar n-am reușit pentru că toți cei din clasă erau niște somnambuli - atât de dezinvolți și de relaxați și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
s-o luăm de la început. Ce zici? De la zero. Un nou început. Mahmureala se risipi. Teama dispăru. Poate era într-adevăr posibil, am gândit. - Îmi place cum îți revii atât de rapid, am zis. - Da, iute la supărare, iute la iertare. - Asta iubesc și admir la tine. A tresărit. - Ce anume - că sunt atât de îngăduitoare? În spatele ei, Omar vorbea la celular, învârtindu-se și gesticulând spre perete și nu m-am putu stăpâni să nu mă uit din nou în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să-i dau drumul, nu m-a lăsat, hohotind. Plângea atât de tare că se îneca. Vibram amândoi, cu ochii strâns închiși. Ceva se topea între noi - stăvilarul se eroda. În momentul acesta, credeam eu, avea loc o tentativă de iertare din partea sa. Robby continuă să plângă până când hohotele se calmară, apoi se trase, roșu la față, epuizat. Dar plânsul îl potopi din nou, forțându-l să se aplece înainte, fața în palme, furios pe lacrimile lui, când am încercat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
diagrama casei. Schițasem una aproximativă pe o coală de corespondență de la Four Seasons și când am scos-o din haină mâna mea tremura în așa hal încât mi-a căzut pe masă atunci când i-am întins-o. Mi-am cerut iertare. A aruncat o privire schiței și a așezat-o lângă carnețel. - Trebuie să te întreb unele lucruri, zise el liniștit. Mi-am împreunat mâinile să nu mai tremure. - Când au loc aceste manifestări, domnule Ellis? - Noaptea, am șoptit. Au loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
acceptare. Așa că m-am întâlnit cu ambii avocați (indivizi pe care-i plăteam cu $600 pe oră ca să ne ajute să sfârșim totul) într-o zi caldă, ploioasă, de aprilie, într-un birou din Empire State Building. Mi-am cerut iertare pentru că întârziasem. Scuza mea: „N-am intrat niciodată în Empire State Building înainte.“ O pauză importantă păru să umple încăperea după ce am invocat acest lucru. S-au întins mâini, s-au forțat zâmbete. Era greu pentru mine să rămân treaz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rău. - E în ordine, zise el încet. Înțeleg. Vocea i se îngroșase - era mai mare acum, nu mai semăna deloc cu băiatul timid pe care îl știusem în acele câteva luni pe Elsinore Lane - și ceva în purtarea lui sugera iertare. Viața lui secretă părea că-l făcuse mai puțin îngândurat, mai puțin încruntat. Ceva fusese rezolvat în sinea lui. Actorul dispăruse. Trebuia să-mi întorc mereu capul, pentru că altfel aș fi clacat. - De ce-ai fugit? am reușit să întreb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dar În același timp și cu o lămurire. Scuturând casa, D na Pienescu a găsit, după un dulap, portretul lui Millo, pe care eu am susținut cu convingere că l-ai luat și ai făcut formele ca atare . Îmi cer iertare. Vina este a celor 76 de ani pe care i-am Împlinit ieri, odată cu Mihai Eminescu. Cele cuvenite D-nei și ție frățești Îmbrățișări. M. V. Pienescu </citation> <citation author=”PIENESCU Mircea V.” loc=”(București)” data =”23/I.1975” desc=”C.P.”> Dragă
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
să-mi confirme primirea. A trecut aproape o lună și nu am primit nimic . Te rog pe tine, când te mai duci pe acolo vezi dacă a sosit și pe o c.p. scrie scurt da! sau nu! Îmi cer iertare că te cam pisez, dar ce pot face? Obiceiul este greu să-l ignorez. Vă Îmbrățișez cu tot dragul, M. V. Pienescu </citation> <citation author=”PIENESCU Mircea V.” loc=”București” data =”4/II.1976”> Dragă Eugen, Starea sănătății mele nu mi-
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
alții cu ochii pe aceste materiale, dar eu nu doresc să le vând. Bine Înțeles că doresc acest răspuns În scris și din partea Muzeului. Tu știu ce păreri ai; dar nu mai ești la Fălticeni. Cu dragoste la amândoi și iertare că te necăjesc mereu. Bine Înțeles că doresc un răspuns În scris de la conducerea muzeului. Pentru o mai bună lămurire am făcut și o listă de cele ce doresc să las. Cu prietenești salutări, M. V. Pienescu </citation> <citation author=”PIENESCU
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
zile frumoase. Transmiteți aceleași urări și colegei dv., doamna Lena , ființă aleasă și bună colegă și prietenă neprețuită. Sper ca În curând să ne putem descărca sufletele unul În fața altuia, În prag de toamnă ce va să vie. Încă o dată iertare și multă sănătate. Cu stimă și respect, Fostul Țarevici (o jumătate de noapte) Liviu Rusu </citation> <citation author=”SMÂNTÂNESCU Dan ” loc=”București” data =”8 oct. 1972”> Mult Stimate Tovarășe Dimitriu, În urma vizitei ce mi-ați făcut la Conservator, am apreciat
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
pe care am să v-o remit În original ca anexă la prezenta scrisoare, probabil de abia În două zile. Deci să nu vă mire discrepanța dintre data mea de azi și a poștei, aceea care va fi. Vă cer iertare pentru lipsa de grijă a caligrafiei. Vă remit În același pachet și cartea mea, recent apărută și care epuizându-se În trei zile e complet dispărută de pe piață. O dăruiesc bibliotecii Muzeului Cultural din Fălticeni. Vă rog să primiți stimate
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
rog să le primiți și din partea mea. Multă sănătate ca să ne putem bucura. Mult spor În munca Dv. Ortansa Tempeanu </citation> <citation author=”TEODORESCU Despina ” loc=”București” data=”17 ianuarie 1975”> Mult stimate domnule Dimitriu, Încep prin a-mi cere iertare că răspund așa de târziu amabilei dumneavoastre felicitări, pe care am găsit-o la poștă numai de două zile, când m-am Întors la București. Vă doresc, la rândul meu, sănătate și putere de muncă În toate gândurile mărețe și
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
memoria celor merituoși și vă rog să primiți din partea mea și a familiei Motaș, alese mulțumiri și o deosebită considerație. Despina Teodorescu </citation> <citation author=”TEODORESCU Despina” loc=”București” data=”1 aprilie 1975”> Mult stimate Domnule Dimitriu, Întâi Îmi cer iertare că răspund atât de târziu la scrisoarea dumneavoastră, dar viața cere atât de mult și de multe, mai ales aici, la București, unde distanțele sunt așa de mari, iar când ajungi acasă, parcă ai veni dintr-o expediție. Vă mulțumesc
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Petru cel Mare. Mi-e greu să mă abțin să nu descriu și eu acest revers lugubru - de fapt, o minusculă parte a lui - pe care l-am simțit pe pielea noastră. Celor ce vor citi aceste rânduri, le cer iertare pentru redundanță. Hotelul în care suntem cazați este o clădire de cinci etaje, uriașă pe orizontală, cu coridoare lugubre, mohorâte, pe care le străbați cu un sentiment tot mai sporit de nesiguranță. Când nu mai știi dacă mergi în direcția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nu, în profesiunea noastră, ne-utilitară, ne-materialistă, doar postumitatea are ultimul cuvânt de spus, iată unul din riscurile, dar și din „noblețea” ce ne însoțesc! Succesul este o primă formă de „recunoaștere” a calității noastre profesionale și umane. (Cerem iertare pentru repetarea unor truisme, dar un romancier știe că dacă vrea să propună „excepționalul” trebuie să aibe răbdarea și să fie apt de a reconstitui încă o dată previzibilul, cunoscutul, banalulă. Și noi nu putem trăi fără această „recunoaștere” de către „asemănătorii
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mii de inși care trebuiau să „privească în sus” și, amețiți de grandoarea pietrei și de misterele gravate în ea de generații de maeștri anonimi, să se încarce de grandoarea Creatorului, etern și inaccesibil! Iată, în câteva cuvinte - și cer iertare pentru unele simplificări care au avut doar rostul de a apropia lectorul, în grabă, de nucleul sau nucleele felului meu de a gândi atunci când, de vreo patru decenii, îmi gândesc și construiesc eu însumi catedralele mele cu pereți de sticlă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]