9,132 matches
-
memorie "împietrită" în megaliți. Așa cum am spus-o mai sus, Heine-Geldern susține continuitatea civilizațiilor megalitice, din mileniul al V-lea până la societățile "primitive" contemporane. Totuși, el respinge ipoteza panegipteană a lui G. Elliott Smith și J. W. Perry. În plus, neagă existența unei "religii megalitice" pentru simplul motiv că credințe și concepții "megalitice" sunt atestate în legătură cu un mare număr de forme religioase, atât elementare cât și superioare. Savantul austriac compară complexul megalitic cu anumite curente "mistice", de exemplu, tantrism - care poate
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
credințe și concepții "megalitice" sunt atestate în legătură cu un mare număr de forme religioase, atât elementare cât și superioare. Savantul austriac compară complexul megalitic cu anumite curente "mistice", de exemplu, tantrism - care poate fi și hinduist și buddhist fără deosebire. El neagă, de asemenea, existența unui "cerc cultural R. Heine-Geldern, "Prehistoric Research în the Netherlands Indies", p. 149; id., "Das Megalithproblem", pp. 167 sq. Megaliți, temple, centre ceremoniale megalitic", constituit, după unii autori, din mituri specifice și instituții sociale sau economice caracteristice
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
supremația, amenințată, a religiei olympiene și a instituțiilor sale. Dar opoziția trăda, de asemenea, o dramă mai intimă, și care este de altfel abundent atestată în istoria religiilor: rezistența împotriva oricărei experiențe religioase absolute, care nu se poate efectua decât negând restul] (oricare ar fi numele care i se dă: echilibru, personalitate, conștiință, rațiune etc.). Walter Otto a sesizat bine legătura dintre tema "persecuției" lui Dionysos și tipologia multiplelor sale epifanii. Dionysos este un zeu care se arată dintr-o dată și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
lui Apollon, la Pătară, pentru ca să primească direct de la zeu înțelepciunea pe care ea trebuia să o reveleze în oracol; cf. W. Otto, Dionysos, p. 84. 11 Soibcle, Thyestes (ir. 234), și alte surse citate de Otto, pp. 98-99. regelui Cadmos negau că sora lor, Semele, fusese iubită de către Zeus și că născuse un zeu. Dionysos le lovește cu "nebunie" și mătușile sale, împreună cu alte femei din Teba, se năpustesc în munți, unde celebrează rituri orgiastice. Pentheu, care urmase pe tronul bunicului
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Poeții deceniului al V-lea nu se deosebesc, din acest punct de vedere, prea mult de confrații lor. Ne vom concentra atenția asupra acelor elemente care îi unesc și asupra acelor poeți care reprezintă nucleul grupului de la Albatros, fără a nega importanța celorlalți într-o istorie a literaturii române. Sunt scriitori care merită mai multă atenție decât li s-a acordat până în prezent. Este aproape un vid interpretativ până în anii '90, numele lor fiind amintit preponderent în articole publicate în diverse
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
doar Geo Dumitrescu, Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Radu Stanca, ci și Emil Botta). Propune însă înlocuirea termenului generație cu direcție. Bătălia se dă, până la urmă, în jurul delimitării generației '80 de o generație '90 a cărei existență este de această dată negată pentru evitarea fragmentării excesive a literaturii, direcția definindu-se printr-o nouă mentalitate, paradigmă poetică, având un punct de plecare original. Dan Culcer 29 observă că a vorbi despre o generație sau despre tinerețea unor scriitori înseamnă a-i uniformiza
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
intenția și sunt apropiați ca tematică sau expresie de primii. Procedăm astfel pentru că distincțiile realizate între diferitele segmente ale generației sunt deja fixate printr-o tradiție analitică și se bazează pe remarcarea unor note personale pe care nu le putem nega. De altminteri, oricât de utile ar putea fi pentru exactitatea unei periodizări sau ierarhizări, dezbaterile în jurul necesității de a folosi o sintagmă sau alta tind să devină simple digresiuni, devieri de la ceea ce ar trebui să fie esențial în orice discurs
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
revistei - Geo Dumitrescu - și ținuta ideologică a revistei"90. După o prezentare a două dintre puținele apariții ale Albatrosului, Lucian Valea se va îndrepta spre analiza publicațiilor în care se va manifesta ulterior spiritul de frondă albatrosist. Nu se poate nega, susține el, existența unui asemenea spirit la mulți dintre membrii grupului, ceea ce ar fi însă neadevărat este afirmarea acestuia în paginile revistei amintite: "Despre nici una dintre publicațiile generației nu s-a vorbit cu atâta insistență. Supărătoare nu e insistența. Supărător
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cultural, "schimbările de conducere de la Fundații găsesc regretul nostru pentru îndepărtarea profesorului Al. Rosetti"140. Dincolo de promovarea literaturii pe criterii estetice, de încercările de a aduce în prim-plan creațiile de valoare, de promovarea bunului gust, nu li se poate nega celor de la Albatros orientarea antifascistă, chiar dacă aceasta nu este afirmată cu hotărâre din primele numere. Deși articolele teoretice apărute în Albatros nu sunt extrem de multe, principalele idei care vor anima grupul sunt lansate aici. Activitatea publicistică de la Albatros va fi
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fi asemenea 174. Alteori imaginea de frondeur este dusă și ea la extrem, creându-se un soi de mitologie în jurul său. Se povestește astfel cum ar fi strigat pe stradă împotriva generalului Antonescu, fapt pe care Geo Dumitrescu însuși îl neagă, descriind cum se îmbătase cu izma lui Stelaru, dar afirmând că nici măcar starea de ebrietate nu l-ar fi putut împinge la un gest atât de nebunesc: "Nu-mi sînt atribuibile, deci, nicidecum strigăte de stradă instigatoare la ură și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cu alge rămase pe ramuri,/ a fost desigur aici un țărm tropical și un ocean". Privirea prin ochean înseamnă nu atât apropiere a necunoscutului, cât refacere a lui și cum universul imaginar poartă semnele unei existențe certe, nu poate fi negat pentru că el dublează și chiar înlocuiește realitatea prezentului în imaginația creatorului. E un univers care are totuși propria fragilitate, gata oricând să se dizolve: "albatrul oceanului s-a evaporat spre alte sfere". De cele mai multe ori o astfel de reverie se
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
jnep, cât o femeie,/ atârna la geamuri - buruiană,/ inimă plângea pe zid: virană/ pasăre tăiată-n curcubeie." (Pacienți). Vidul interior pare a intra în contradicție cu simbolul ascensional al păsării, dar posibilitatea acesteia de a accede la spațiul cosmic este negată. Deși curcubeul este un simbol sacru, răsfrângerea sufletului în semicercurile acestuia, violența pe care o implică adjectivul participial "tăiată" sunt expresia unui zbor ratat. Ipostaza umană cea mai frecventă este cea a soldatului rănit, adesea a muribundului, într-un spațiu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
masa ancorată în realitatea vizibilă, delimitându-se astfel de o poezie pronunțat idealistă. Totodată se subminează și acest tip de text (a se vedea repetarea insistentă a sintagmei "în general", care accentueză ideea că excepțiile nu numai că nu sunt negate, dar sunt absolut necesare), atrăgând atenția că banalizarea excesivă duce la falsitate și eșec. Poemele devin protestatare, violente, nu atât prin mesajul transmis, cât prin sugestii și prin modul de organizare a materialului poetic, astfel nu lipsesc imperativele, interogațiile retorice
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
loc de speranță, dacă oricât de pustiit și abandonat se simțea eul poetic mai avea puterea să caute un răspuns sau să ceară ajutor, protecție chiar și atunci când înaltul refuza implicarea în orice formă de dialog, aici elementele sacralității sunt negate, se refuză autoiluzionarea - "Noi am crezut într-un Dumnezeu excroc, ce nu ne-a mai dat mălai -/ (...) Nu mai credeți, oameni de argilă, c-a trăit Iisus într-o iesle."), altele sunt proiecții ale propriilor angoase. Lipsa de distincții între
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
întuneric nu echivalează neapărat cu a opta pentru diabolic sau a fi asemenea lui Lucifer, ci, mai degrabă, a alege să sondezi inconștientul. Lipsa unui Dumnezeu exterior este compensată prin resuscitarea arhetipului divin prezent în fiecare suflet. Nu se poate nega că o astfel de compensare implică și o inflație a eului care tinde să se identifice cu acest arhetip. Contrariile nu mai sunt opozabile și acest fapt amintește de metafora increatului sau de "spațiul" inconștientului ("Am învăluit lumina/ Și întunericul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a sublinia distanțarea aceasta autoironică și parodică, ca în Noiembrie patetic. E aceeași dizolvare și aici, sugestie a distrugerii lumii și a literaturii deopotrivă. Nimic nu rezistă, nimic nu capătă persistență în timp. Se reușește subtil crearea unei poezii care neagă realitatea tocmai apelând la elementele ei banale, cotidiene, pe care le amestecă cu bizarerii desprinse din vise, dar care, ciudat, își găsesc firesc locul în acest univers. "Pe mâinile mele se prelingea ceva din culoarea mov a cerului". În astfel
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cuier/ să nu se mai miște așa tradițional/ și-aș descărca într-însa o carabină Manlicher". Nu e o revoltă împotriva peisajului propriu-zis, sufocant, plictisitor ca la simboliști, ci una împotriva clișeizării lui în literatură și în mentalitatea umană. Se neagă marile adevăruri, mișcarea lunii e numită ironic tradițională, se neagă, de fapt, cutumele de gândire care fac imposibil de surprins realitatea. Nici universul acesta proiectat în viitor nu e menit să dureze pentru că e imediat subminat, incertitudinea intervine și e
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
descărca într-însa o carabină Manlicher". Nu e o revoltă împotriva peisajului propriu-zis, sufocant, plictisitor ca la simboliști, ci una împotriva clișeizării lui în literatură și în mentalitatea umană. Se neagă marile adevăruri, mișcarea lunii e numită ironic tradițională, se neagă, de fapt, cutumele de gândire care fac imposibil de surprins realitatea. Nici universul acesta proiectat în viitor nu e menit să dureze pentru că e imediat subminat, incertitudinea intervine și e dată de alunecările imaginației bulversate, "poate până la urmă voi sta
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a acestui text de opinii a părut ca fiind inspirată din propria sa experiență: „...înțelegi de ce atîtea genii nu s-au preocupat de nevoia scrisului și de ce alții (între care fi s-ar numărat și el - n. m.) și-au negat valoarea unui mare număr din operele lor”.1) Marcel Marcian s-a folosit de ea pentru a-i atribui prozele unui contemporan ce semna Clement-Bacău. Fapt curios, „Zborul cărților” apare într-unul din cei mai plini ani literari ai lui
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
care ulterior s-au revizuit. Cert, renunțarea la scris aparține (cel mai adesea) genului de hotărîri provizorii și reversibile. Lipsa stimulentului moral a resimțit-o acut, desigur, și Bacovia, însă n-a renunțat la scris și nici nu și-a negat - cum s-a dedus - valoarea unora din operele sale. Nu știu să-i fi rămas ceva prin reviste. Deși - cum am menționat - i-au fost atribuite (de Marcel Marcian și de d-l Mircea Coloșenco, care le-a inclus, sub
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pepeni”, observa autorul notei din numărul citat mai sus al „Bacăului”. Sau cîini turbați și porci „vilegiaturiști”. „Chiar atunci cînd sînt frumoși și grași, aspectul lor de pe străzi depreciază civilizația tîrgului”.11) De altminteri, cum am mai spus, unii încă negau că aceasta ar exista: „Incontestabil că - scria, exasperat, un avocat și ziarist - Bacăul nostru este unul dintre cele mai murdare tîrguri din cuprinsul țării moldovenești! Nici măcar tîrgul Hîrlăului, platitudinea celei mai abjecte murdării edilitare, credem că n-ar risca rușinea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
său de a gîndi și de a simți lucrurile. Tranșant, el nu ezită să acuze aci „ideea foarte greșită și mult dăunătoare” de a ne subestima capacitățile creatoare și de a ne mulțumi cu imitarea altora. Deși nu puteau fi negate, creșterile economice de la sfîrșitul celuilalt secol și înnoirile în materie de civilizație apăreau totuși ca insuficiente și inconsistente, iar asta generase o stare de spirit nostalgică: „Dacă ne întoarcem cu 40, 50 de ani în urmă, romînii stăteau - susținea institutorul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
uite, dar nu reușeste pe deplin. Cel ce uită e mai liber, mai dezinvolt, mai decis. El însă e prizonierul propriului trecut, al unui labirint din care nimeni și nimic nu-l poate scoate. Ca să reușească ar trebui să se nege pe sine, inclusiv ca poet, să devină un anonim. De aci paradoxul de a vorbi uneori ca un militant al retragerii din lumea căreia îi aparținea: „Mai bine singuratec și uitat”. E unul dintre „modurile” la care meditează, dar nici
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de ,,zone neutre între oraș și țară”. 5. Radu Nicolae, ,,O bătălie”, în ,,Moldova”, 1, nr. 42, 27 februarie 1938, p. 2. Modele umane - modele literare 1. Opere, p. 11. 2. Legenda că Poe a fost alcoolic nu poate fi negată, deși s-a încercat, în schimb cea că ar fi devenit și opioman e falsă, lucru demonstrat de Edmond Jaloux în Edgar Poe et les femmes (Éditions du Milieu du Monde, Genève, 1943, p. 123 132). 3.Ion Păun-Pincio, „Dragoste
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
iar al treilea e... Mitică, ia totul în ușor, dovadă versul: „A bătut în fundul lumii cineva”. Aci lui i se pare că e o mică bătaie de joc, o exprimare intenționat vulgară. Ceva ca în Caragiale, unde, n-aș putea nega că, în mai multe locuri, există o asemenea intenție. O să amintesc doar exemplul din „Țal!”: „mulțumesc din suflet pentru buna ta invitațiune! am petrecut minunat - onoare ție!... zic eu [nenea Iancu - n. m.] cu un ton pe care filozoful meu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]