60,569 matches
-
până veți fi chemat. Tocmai intraseră Într-o cămăruță goală, fără mobile, În care lumânările unui candelabru pus direct pe jos luminau niște picturi vechi pe pereți. Într-un colț al Încăperii se afla un bărbat Înfășurat Într-o capă neagră și cu capul acoperit de o pălărie de aceeași culoare, cu boruri largi. Înfofolitul nu făcu nici o mișcare la intrarea căpitanului, iar când servitorul - care la lumina candelabrului se vădi a fi un om de vârstă mijlocie, fără vreo livrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
vreo livrea după care să poată fi identificat - se retrase lăsându-i singuri, rămase neclintit În cotlonul lui, ca o statuie Întunecată, observându-l pe nou-venit. Singurul lucru viu care se zărea Între capă și pălărie erau ochii lui, foarte negri și strălucitori, pe care candelabrul de pe jos Îi lumina scoțându-i din umbră și Împrumutându-le o expresie amenințătoare și fantomatică. Cu o privire de expert, Diego Alatriste remarcă cizmele de piele și vârful spadei care ridica puțin, la spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
una, și alta. — Nu vreau morți, zise mascatul cel Înalt. Era puternic, lat În spate, singurul rămas cu capul acoperit de o pălărie fără pană, panglică ori alte podoabe. De sub masca ascunzându-i toată fața ieșea doar vârful unei bărbi negre și dese. Purta haine Întunecate, de calitate, cu manșete și guler din dantele fine flamande, iar sub capa ținută pe umeri luceau un lanț de aur și pomoul aurit al unei spade. Vorbea ca omul obișnuit să poruncească și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
aur cu pecete pe degetul mic al mâinii stângi. — Poate totuși o Înțepătură, ceva, Îl auziră sugerând pe un ton prudent. Ceva care să justifice incidentul. — Dar numai celui mai blond, preciză celălalt. — Desigur, Excelență. Alatriste și bărbatul cu capa neagră schimbară o privire profesională, consultându-se parcă asupra Înțelesului cuvântului Înțepătură și asupra posibilităților - mai degrabă neverosimile - de a deosebi un blond de altul În toiul unei Încăierări și al nopții. Închipuiți-vă tabloul: sunteți domnia voastră atât de amabil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Încet printre dinți o melodie asemănătoare ciaconei, ceva gen tirurí-ta-ta repetat de două ori, În timp ce Îl privea cu coada ochiului pe căpitan: — Cred că o să-mi placă trebușoara asta. Zâmbetul Îi dispăruse de pe buze ca să se refugieze În ochii-i negri, care scăpărară primejdios. Aceea a fost prima oară când Alatriste l-a văzut zâmbind pe Gualterio Malatesta. Și, În legătură cu Întâlnirea aceea, preludiul unei lungi și accidentate serii, căpitanul avea să-mi povestească mai târziu că, În chiar acel moment, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ar fi luat-o drept stafie. Nou-venitul făcu câțiva pași, și felinarul de pe masă Îi lumină chipul, adâncind niște scofâlceli În obrajii rași și supți, peste care o pereche de ochi Încununați de niște sprâncene groase străluceau febril. Purta rasa neagră cu alb a dominicanilor și nu era mascat, ci cu fața descoperită: o față slabă, ascetică, căreia ochii strălucitori Îi dădeau o expresie de o fermitate fanatică. Părea să aibă În jur de cincizeci și ceva de ani. Părul cenușiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
poțiuni pentru clienții săi și avea gâtlejul iritat de vapori, amestecuri și pulberi medicinale. Așa că de cum apăru dădu de dușcă o juma de vin de Valdemoro și Începu să-i explice lui Dómine Pérez proprietățile laxative ale cojii de nucă neagră de Hindustan. Așa stăteau lucrurile când apăru don Francisco de Quevedo, curățându-și de pe Încălțări glodul adus din băltoacele de pe stradă. Noroiul, slujitorul meu, mă-nvață... bombănea prost dispus. Se opri lângă mine potrivindu-și ochelarii, aruncă o iute privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
bău din ea pe nerăsuflate. — Ce se aude cu memorialul către suveran? se interesă Vicuña. Poetul se ștergea pe gură cu dosul palmei. Câteva picături de vin Îi căzuseră pe crucea de Santiago cusută În relief pe pieptul hainei lui negre. Cred, zise, că Marele Filip se șterge la cur cu el. — E și asta o onoare, sugeră Licențiatul Calzas. Don Francisco apucă altă carafă. — În orice caz - făcu o pauză ca să bea -, onoarea e pentru regescu-i cur. Hârtia era clasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
răspuns la orgolioasa lui imprudență. Atunci am văzut careta. Ar fi o minciună din partea mea să neg că Îi așteptam apariția, care avea loc pe strada Toledo cam la aceeași oră, de două sau de trei ori pe săptămână. Era neagră, tapisată cu piele și catifea roșie, iar vizitiul nu stătea pe capră, mânând cele două catârce, ci călare pe una din ele, cum se obișnuia la acest tip de vehicul. Careta avea un aspect solid, dar discret, tipic proprietarilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
tocmai făcusem cunoștință cu cea mai dulce, mai primejdioasă și mai mortală vrăjmașă a mea. Ambuscada În martie, noaptea se lasă devreme. Mai dăinuia o spuză de lumină sus pe cer; dar străzile strâmte, sub streșinile Întunecate ale acoperișurilor, erau negre ca gura lupului. Căpitanul Alatriste și colegul lui aleseseră un drumeag Îngust, Întunecos și pustiu, pe unde cei doi englezi urmau să treacă obligatoriu ca să ajungă la Casa cu Șapte Hornuri. Un mesager le transmisese ora și itinerarul. Le mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
portițe dând În grădina părinților carmeliți. Italianul era probabil la fel de Înțepenit ca el, după mai bine de o jumătate interminabilă de oră de nemișcare. Straniu personaj. Venise la Întâlnire Îmbrăcat de sus până jos În negru, Învăluit În capa-i neagră, cu pălărie neagră, iar chipul lui ciupit de vărsat se Însuflețise puțin schițând un zâmbet numai când Alatriste Îi propusese să pună acolo fanarul ca să lumineze cotul drumeagului ales pentru ambuscadă. — Asta-mi place, se mulțumise să spună cu vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
grădina părinților carmeliți. Italianul era probabil la fel de Înțepenit ca el, după mai bine de o jumătate interminabilă de oră de nemișcare. Straniu personaj. Venise la Întâlnire Îmbrăcat de sus până jos În negru, Învăluit În capa-i neagră, cu pălărie neagră, iar chipul lui ciupit de vărsat se Însuflețise puțin schițând un zâmbet numai când Alatriste Îi propusese să pună acolo fanarul ca să lumineze cotul drumeagului ales pentru ambuscadă. — Asta-mi place, se mulțumise să spună cu vocea aceea a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
citea cu ușurință În ochi atunci când rachiul răscolea toți demonii din el, totuși Îi ofereau măcar ceva de care să se agațe când sila de sine era atât de intensă Încât se surprindea privind cu un interes excesiv În gura neagră a pistoalelor sale. Unsprezece oameni, numără el până la urmă. Nepunând la socoteală războiul, rămâneau patru În dueluri soldățești În Flandra și Italia, unul la Madrid și altul la Sevilla. Toți, pe motive de joc de cărți, cuvinte nepotrivite sau femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ochi că italianul se distra de minune. Putea să-l fi terminat de câteva ori pe rănit, dar se amuza chinuindu-l cu false atacuri și fente, de parcă găsea o plăcere În amânarea loviturii definitive și mortale. Părea un motan negru și jigărit jucându-se cu șoricelul Înainte de a-l Înfuleca. La picioarele lui, cu un genunchi pe pământ și cu umărul lipit de perete, cu o mână acoperindu-și rana care sângera prin haină, englezul mai tânăr se bătea fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
aer cu două retezături feroce de-a dreapta și de-a stânga. — Lasă-l! insistă Alatriste. Italianul Îl măsură de sus În jos, necrezându-și urechilor. La lumina gălbuie a fanarului, chipul lui ciupit de vărsat părea o suprafață lunară. Mustața neagră Îi descoperi Într-un surâs sinistru dinții foarte albi. — Lasă prostiile, spuse În sfârșit. Alatriste făcu un pas către el și italianul Îi privi spada din mână. De jos, incapabili să Înțeleagă ce se Întâmpla, ochii tânărului rănit se mutau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
capului să piardă un asemenea spectacol. Nu știu dacă v-am povestit că Lebrijana avea pe-atunci treizeci sau treizeci și cinci de ani și era o andaluză vulgară și frumoasă, brună, cu trăsături plăcute și destul farmec Încă, cu ochi mari, negri și vii, și piept opulent; fusese actriță de comedie vreo cinci-șase ani și curvă tot atâția Într-o casă de Întâlniri de pe strada Huertas. Obosită de asemenea viață, imediat ce-i apăruseră primele riduri pe la colțul ochilor cumpărase din economiile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
anume căpitan Batiste, sau Eltriste. O mișcare se făcu simțită În penumbra interiorului caretei și Întâi o mână cu unghii murdare, apoi un braț Îmbrăcat În negru apărură din spatele fetei și se sprijiniră de rama ferestruicii. Urmară o capă tot neagră și un pieptar cu Însemnul roșu al odinului de Calatrava; În sfârșit, peste un guler mic și prost scrobit apăru figura unui bărbat având Între patruzeci și ceva și cincizeci de ani, cu cap rotund, cu un păr urât, rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
singura lui mână ultimele bucăți de pâine și ultimele căni rămase pe masă. Tot așa, la pas, fără grabă: șapte sute, din cei o mie o sută cincizeci de oameni care Începuseră bătălia... Lope Balboa și Diego Alatriste veneau cu ei, negri de praf de pușcă, Însetați, extenuați. Se salvaseră pentru că nu rupseseră rândurile, ci Își păstraseră sângele rece În toiul dezastrului general. Și știți domniile voastre ce mi-a răspuns Diego Alatriste când m-am repezit să-l Îmbrățișez, felicitându-l că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fără căpitan, urcând În vehicul și plecând cu toții. Treaba aceea nu mi-a plăcut defel fiindcă nu știam cine și câți erau Înăuntru. Să mă apropii nu se putea, căci riscam la sigur să fiu prins. Așa că, plin de gânduri negre, Însă răbdător cum trebuie să fie - l-am auzit spunând asta chiar pe căpitan - un adevărat războinic, m-am sprijinit cu spatele de zid până m-am confundat cu el și cu Întunericul și m-am pus pe așteptat. Recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Pe cât părea, pe nimeni nu interesa câtuși de puțin punctul său personal de vedere. Și chiar atunci, ca și cum era În stare să citească gândurile, fray Emilio Bocanegra Își mișcă mâna pe masă și o lăsă iar imobilă, sprijinită pe lemnul negru, cu degetu-i livid arătând spre căpitan. — Ce Îl face pe un om să părăsească tabăra Domnului ca să treacă la dușman, În rândurile păgâne ale ereticilor? Era culmea, gândi Diego Alatriste, să numești tabără a Domnului pe cea formată din tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sine, ci pentru camaradul lui. Inchizitorul și mascatul schimbară o scurtă privire incredulă. — Doamne sfinte, murmură călugărul. Ochii lui Îl măsurau plini de fanatism și de dispreț. Sunt un om mort, Își spuse căpitanul, citindu-și sentința În pupilele acelea negre și nemiloase. Orice ar fi făcut, orice ar fi zis, privirea aceea implacabilă Îl condamnase deja, ca și aparenta indiferență cu care mascatul mânuia din nou pana pe hârtie. Viața lui Diego Alatriste y Tenorio, soldat al vechilor tercios din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de amenințarea aceea teribilă, mascatul presăra nisip peste rândurile scrise, ca să le usuce. Apoi Îndoi hârtia și o puse Într-un buzunar interior, cu care ocazie Alatriste Întrezări din nou marginea unei cruci roșii de Calatrava sub haina largă și neagră de deasupra. Mai observă ceva, și anume că lua toți banii de aur, parcă neamintindu-și că o parte din ei ieșiseră din punga dominicanului. Poți pleca, Îi zise lui Alatriste, după ce Îl privi de parcă abia atunci Își amintise de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
astfel am terminat pregătirile și am rămas locului neclintit, așteptând. N-a mai durat mult. O lumină străluci În bătătura largă a casei, stingându-se apoi, și o caretă mică apăru la una din ieșirile piațetei. Lângă ea, o siluetă neagră se desprinse din beznă, se apropie de intrarea casei și discută ceva, foarte scurt, cu alte două umbre care tocmai apăruseră. Apoi silueta neagră se Întoarse la postul ei, umbrele se suiră În caretă, iar aceasta trecu pe lângă mine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-se apoi, și o caretă mică apăru la una din ieșirile piațetei. Lângă ea, o siluetă neagră se desprinse din beznă, se apropie de intrarea casei și discută ceva, foarte scurt, cu alte două umbre care tocmai apăruseră. Apoi silueta neagră se Întoarse la postul ei, umbrele se suiră În caretă, iar aceasta trecu pe lângă mine cu catârii ei negri și cu prezența funebră a unui vizitiu pe capră, aproape atingându-mă Înainte de a se mistui În Întuneric. N-am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din beznă, se apropie de intrarea casei și discută ceva, foarte scurt, cu alte două umbre care tocmai apăruseră. Apoi silueta neagră se Întoarse la postul ei, umbrele se suiră În caretă, iar aceasta trecu pe lângă mine cu catârii ei negri și cu prezența funebră a unui vizitiu pe capră, aproape atingându-mă Înainte de a se mistui În Întuneric. N-am avut timp să mă gândesc la misteriosul vehicul. Încă mai răsuna ecoul copitelor de catâri, când din locul unde adăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]