14,398 matches
-
mare, să-i scufunde cu tunurile. — De ce nu te Împaci cu el? se hazardă Valentina, și pentru o clipă speră că totul putea să se Îndrepte. De ce nu-i mai dai o șansă? Emma recunoscu cuvintele lui Antonio și tăcu pierdută. CIPRO. MUZEUL VATICANULUI. Mai avea Încă două stații ca să-i explice fiicei sale de ce nu se putea Împăca din nou cu Antonio. Două stații - cinci minute. Prea puține. Mâine e sâmbătă. Voi avea tot timpul să-i vorbesc. O voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
astăzi Își pusese o șosetă neagră și una verde-Închis - ceea ce, chiar din momentul În care intrase În clasă, stârnise un val de veselie, care Încă nu se stinsese. — Bostan, strigă Mataloni. Rossi se ridică și râse. Proful părea cu totul pierdut. Jocul ghiveciului - care Începea În surdină, cu intervale lungi Între un apel și celălalt, și se termina cu toți În oală! sau mai bine zis toată clasa În picioare În aceeași clipă - era cel mai crud dintre toate jocurile posibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
geantă și Începu s-o machieze cu rimel și cu tuș, pentru a-i mări ochii - căci dacă Jonas mușcă momeala și vine la meci, după aceea mergem cu toții la gelaterie, iar dacă sunt trandafiri, vor Înflori. Valentina se gândi, pierdută. Până acum planetele au rămas la distanțe de sute de ani-lumină de pământ. Diametrul galaxiei noastre e de aproximativ o sută de ani lumină. Un an lumină Înseamnă ceva mai puțin decât zece mii de miliarde de kilometri. Ne-ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
deoarece ea era fascinată de cultura lui, iar el o făcea să descopere cărți care vorbeau despre misterele sufletului, despre Dumnezeu și despre viață. Îi dăruise Simpozionul lui Platon, Siddharta, Cartea tibetană a morților, și Poeziile mistice de Rumi, Paradisul pierdut al lui Milton și apoi poeții ruși, Marina Cvetaeva, Pasternak, Mandelștam - poeți deosebiți, căci poți Înțelege totul despre bărbați, despre dragoste, chiar dacă nu crezi Într-un Dumnezeu, dar crezi În ființa umană. Se sărutaseră și apoi se Întâmplase. Cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
atât de mult. Ar fi vrut să fie nebun și irațional, și depravat. Dar era Într-o cafenea stilată Împreună cu mama Valentinei Buonocore, eleva lui cea mai bună, dar nici ea nu putuse da un sens unui an inutil și pierdut. Și totuși, ca și cum ar fi trebuit să-și joace rolul până la sfârșit, și nu ar fi putut face altfel, pe un ton didactic și pedant, se grăbi să spună că Valentina - chiar dacă era foarte bună la italiană - manifesta o predispoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se lăsau abordate ușor, erau sociabile și zâmbitoare, dar când trebuia să stabilească o Întâlnire, când aflau că era soldat, ajungeau toate să-l păcălească și să-i dea numere de telefon false sau inexistente. La Roma, Antonio se simțea pierdut: nu-i plăcea, era prea mare și prea goală, cu toate piețele acelea În care te pierzi, cu zidurile acelea Învechite, cu palatele ei părăginite, până și lumina era palidă, Încât părea lipită pe ele de zeci de secole. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și duminică, ce ne pasă? Plecăm doar noi doi. Antonio Îi mângâie părul. Avu ciudata impresie că Valentina, fără a-și da seama, cocheta cu el. Cu o malițiozitate și o inocență ce-i aduceau aminte de Emma - acea Emma pierdută și Îndepărtată ca luna - și-l Întristă. Nu voia s-o dezamăgească pe Valentina. Dar de-acum nu mai putea să-i facă pe plac. Răzbunarea lui nu prevedea prizonieri. Amândoi. Trebuia să-i răpească pe amândoi. Pătuțurile goale. Tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se grăbi să Închidă telefonul. — Mama lui Antonio nu a mai vorbit cu el de la Paști, rezumă ea, răsuflând oarecum ușurată. Rezemați de balustrada cheiului, scrutau depărtarea - poate, poate l-ar fi văzut pe Antonio plimbându-se acolo Împreună cu copiii, pierdut și rătăcit, Închistat În obsesia lui ca Într-o cochilie. Erau atât de apropiați, Încât părul Emmei Îi atingea din când În când fața. Cândva, tatăl său Îi spusese lui Sasha că pentru el era o plăcere de nedescris să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care o loveau și o izbeau, priviri derizorii, totul devenea insuportabil. Sunt jalnică. De ce mă aflu aici? Ce caut? Eu aparțin unei alte lumi. Chiar dacă nu știu care este aceasta. Și niciodată, nicăieri, nu mă voi simți acasă. Începu să se Învârtă, pierdută, de la ringul de dans la pupitrul DJ-ului, de la colțul barului la ușa Închisă pe care trona omulețul melancolic cu telecomanda În mână. FĂ BUM! Nici aici nu reuși să găsească ieșirea. Începea să amețească. Pereții coșcoviți ai clădirii păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
sec, uimit. Trădat. — De ce nu mi-ai spus? — Pentru că tu nu voiai, răspunse Camilla nespus de nefericită. O strânse În brațe. Respirația ei Îi aburi ochelarii și chiar În clipa aceea, În timp ce-și măcina sufletul la gândul fiicei pierdute și se Întreba cum putea s-o recucerească, cum putea s-o răpească de la petrecerea nunții ei și din brațele lui Kevin Buonocore, pe care acum simțea că este În stare să-l urască, ceva, În buzunarul hainei, Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
jumătate de amant decât un soț sau o soție Întreagă. Profesorul conducea Încet, atent. Avea o față de adolescent, nematurizat. Obrajii Îi erau netezi, moi, bucălați. Poate se mai gândea la ceasul elvețian de pe bancheta din spate, care măsura Încă timpul pierdut, poate se gândea la petrecerea Întreruptă - sau Încă neîncepută. — La ora asta probabil că au dat deja masa noastră, constată cu neașteptată părere de rău pentru ceea ce ar fi putut fi și nu fusese sau poate că nu avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un A vizibil al blondei Îngenuncheate alături de ea, care Însă Îl privește pe fotograf - Buonocore, desigur, dar pentru că este amiază umbra lui nu se vede. Privirea fetiței fixă asupra mamei. Gelozie? Invidie? Dragoste? Încredere necondiționată. Blonda o ignoră și surâde pierdută, Îndrăgostită, minunată, Înspre Buonocore, În costum de baie - probabil boxer supraelastic, pentru a scoate În evidență coapsele și fesele -, patru pași În fața ei, atletic, bronzat, mândru, pentru că tot ceea ce Încadrează - prosop, copil sașiu, fetiță Îmbufnată, stereo portabil, blondă corpolentă, dotată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tot ceea ce Încadrează - prosop, copil sașiu, fetiță Îmbufnată, stereo portabil, blondă corpolentă, dotată, nu slabă, epatantă - toate acestea sunt ale lui. Erau ale lui, pentru că le-a pierdut și acum aparțin unei alte vieți. Hipnotizat de surâsul femeii fericite și pierdute, indecent de dezbrăcată, goală toată cu excepția unui triunghiuleț de stofă care acoperă sânii abundenți - sfere strălucind de ulei sau de apă, Încât Îți pierzi mințile. Toată mana aceea cerească - nostalgie și eternă invitație -, de fiecare dată când Își deschide o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care îl priveau și ei, paralizați de frică și uimire. Talpă ridicase ochii spre stăpânu-său și-l văzuse încercând să scape de haina verde, răsucită în jurul unei crengi. Cum se zvârcolea acolo, în înaltul copacului părea un gândac mic și pierdut. Așa că Talpă lăsase ușurel spada, care și așa nu era a lui, așteptând supus un ordin. Zogru se apropiase pe neașteptate și-l pălmuise scurt și năucitor, poate de trei ori patru ori, apoi îi îndreptase puțin calul și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-o ca și când ar fi început să i se topească fața. Apoi s-a așezat pe marginea patului, în așa fel încât s-o poată privi în ochi. - Îți aduci aminte ce ți-a spus Ianache în după-amiaza aceasta? - Părea destul de pierdut, ca și când ar fi luat-o razna... - Ce ți-a spus? - Tâmpenii, nici nu mai știu. Că el nu e el, ci altul.... - Păi, așa și era. Ai vorbit cu Zogru, nu cu Ianache, iar Zogru sunt eu, intrat în Alecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Atunci s-a hotărât să evadeze într-un sânge proaspăt, dar și în turcul fălos în care intrase s-a simțit la fel, a leșinat în pulberea drumului și, tot încercând să se târască spre alt corp, se simțea din ce în ce mai pierdut, până când ceva l-a tras în fundul pământului. Atunci a fost prima oară când și-a dat seama că se afla într-un fel de țarc, dincolo de care nu putea să mai facă nimic, nu putea să umble ori să trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și-a închis imediat telefonul, în sfârșit, a făcut toate prostioarele mărunte pe care le face omul îndrăgostit, iar într-o zi a întâlnit-o aproape întâmplător, după ce stătuse cam un ceas în capătul străzii ei, și pentru că se considera pierdut, i-a mărturisit din mers, în timp ce ea privea drept-nainte, fără să se uite spre el, doamnă, sunt bolnav de dorul dumneavoastră, iar Elvira ridicase mâna înmănușată și făcuse semn unui Ford negru, de piață, și dispăruse fără să răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vreo pagină, ca pe urmă să poată să-i spună colegei de bancă am încercat, am ajuns până acolo și m-am plictisit. Era o carte cu coperte colorate și tocite, pe care scria cu litere inelate și alunecoase: Iluzii pierdute. Și-a citit toată după-amiaza și în zilele următoare și apoi alte cărți, încât pe la începutul lui noiembrie se afla în plină febră a cititului, de parcă n-ar fi fost cu o catastrofă pe capul ei. Cam atunci s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
faci un film pentru Academia Română? Andrei Ionescu se învârtise câteva zile prin Paris, intrase într-un internet-cafe și găsise câteva site-uri cu medievalități pe care le trimisese Ancuței. La bibliotecile universitare avea nevoie de aprobări, ceea ce însemna câteva zile pierdute. Nici el, nici Cătălin, colegul și subalternul lui, nu aveau chef să stea în biblioteci. Se gândeau să vadă Parisul, să mai trimită din când în când ce găseau pe Internet și gata. Dar între timp primiseră vestea trăsnet că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mai îndrăznea să se apropie de el. Câteva zile i-a dat târcoale de la distanță, aciuat în Ancuța, apoi în Cătălin și în Daniel, așteptând parcă să surprindă ceva, un amănunt important prin care să poată să-și regăsească poziția pierdută. Se gândea la zilele în care doar din capriciu nu voia să intre în Andrei Ionescu și-i venea să râdă că acele vremuri s-au aureolat într-un timp atât de scurt. Simțea nevoia să-l saboteze, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nici de dorințele lui Zogru. Erau amândoi ferecați în tulpina unui timp ce stăpânea peste sângele unor oameni adunați de același impuls, moștenit de fiecare de la strămoșii lui. Pe 15 iunie, Zogru era epuizat și trist ca după un meci pierdut. În ziua aceea, s-au petrecut două lucruri: Bobo a descoperit un antidot pentru virusul invizibil, iar seara s-au dus toți trei Giulia, Zogru și Bobo, la Arenele Romane, la Megadeth. Ziua a fost una a declarațiilor de presă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la grădiniță mă duceam Și copiilor legi dădeam. Mă credeam o majoretă Cu o frumoasă beretă, Toată ziua eu dansam Și-n dans aripi prindeam. Acum mă cred un om viu Și multe lucruri astăzi știu. Universul nesfârșit Mă simt pierdută, nu știu unde, Nimic nu se vede-n jurul meu, Nicăieri nu pot pătrunde, Mă simt capturată mereu. Dar, deodată, dintr-o parte, Se vede o pată de lumină, Poate e planeta Marte Sau imaginația mea suspină. E mândru Soare sau mândra
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
prea neclară... Onea Adriana, clasa a VIII-a Colegiul Național „Avram Iancu”, Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Brad județul Hunedoara profesor coordonator Groza Giorgia-Voichița Timp, toamnă, etern De pe norii cenușii Mie-mi cântă îngerii De dragoste tăcută, O iubire pierdută. Versurile de-alinare Amplifică tot mai tare Iubirea dimineții, Sub lumina vieții. Natura-ngândurată Pășește apăsată Către un apogeu Al timpului meu. Și cerul plânge-ntruna În lacul peste care luna Odată-și oglindea privirea Spre țelul vieții - nemurirea. Trecutul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
răsuci strălucitor în aerul îmbălsămat - un nou portal ni se înfățișa. Am intrat încurajator prin el, sperând să fie noi plăceri de întâmpinat. Și eu simțeam că am aripi din sunete străvechi ce mă îndemnau pe calea spre drumul regilor pierduți. Există oameni ce nu-s călăuziți? Ei joacă jocul lui Atrax mai mult de o eternitate pentru a găsi calea după harta voinței, dar li se întâmplă doar adulților, celor care uită poveștile din copilărie, uită totul, chiar și joaca
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de o eternitate pentru a găsi calea după harta voinței, dar li se întâmplă doar adulților, celor care uită poveștile din copilărie, uită totul, chiar și joaca și nu-și mai amintesc nici de ei însăși, îmi explica îngerul sunetelor pierdute. Uimită de ce se întâmplă, priveam cu nedumerire, căci oamenii nu mai cunoșteau nici propriul nume, uitaseră tot. Îngrijorată, îmi luasem zborul către următorul portal din peșteră. Și eu simțeam că am aripi din opere nescrise ale marilor poeți, atunci am
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]