7,756 matches
-
e ca și cum ai Încerca să bați niște țăruși În mușuroaiele de cârtițe ce apar pe câmp. Ai bătut aici și ai astupat galeria, dar vezi că după un timp, ceva mai Încolo, apar alte ridicături. Așa și sufletele astea care pier: Își caută, după un timp, o altă țărână pe care s-o scormonească... Nimic nu piere definitiv. Rămâne pe undeva, la dracu-n praznic, o matrice care, ca un fel de perpetuum mobile, reface, din nimic, totul la loc...” „Ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Ai bătut aici și ai astupat galeria, dar vezi că după un timp, ceva mai Încolo, apar alte ridicături. Așa și sufletele astea care pier: Își caută, după un timp, o altă țărână pe care s-o scormonească... Nimic nu piere definitiv. Rămâne pe undeva, la dracu-n praznic, o matrice care, ca un fel de perpetuum mobile, reface, din nimic, totul la loc...” „Ați Încercat să vă sinucideți?” Îndrăzni să Întrebe Noimann. „Am Încercat, cum să nu Încerc. De zeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Oamenii, dar și alte viețuitoare, vor da petale și vor zbura. Se vor hrăni cu aer și lumină. Și Își vor potoli setea cu roua și Înțelepciunea ce cad din cel de-al nouălea cer. Tot iadul, toată frământarea vor pieri În urmă. Oliver Își frământă mâinile de bucurie, și le trecu prin fața ochilor, pipăindu-și apoi cu grijă trupul, să se convingă că există. Oliver exista. Era o bucurie să exiști. Oriunde și oricînd... Sub orice Înfățișare... De multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
blânda sa soție, cu fața toată numai lacrimi, aduseră toporul și beschia, pregătindu-se să-i vină mânzului de hac. Și, când bărbatul ridică toporul ca să-i aplice o lovitură fatală În țeastă, cocoșul cântă de trei ori și totul pieri ca În ceață. Bărbatul și muierea lui stăteau unul În fața altuia, unul ținând În mână un joagăr, celălalt toporul mânjit de bălegar... „Ei, ce ziceți”, Își Încheie relatarea Satanovski, „nu-i așa că istorioara asta nostimă conține un mare adevăr? Morala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de telegraf, Învăluiți În fum, se perindau prin fața lui din ce În ce mai repede. De mult ieșiseră din oraș și goneau acum În plin câmp. Câmpul semăna cu un disc. Un disc plat, fosforescent, cu câțiva arbuști presărați pe alocuri, ce se roteau pierind În urmă. Ici-colo răsăreau ca din pământ pâlcuri de oameni, numai bărbați sau numai femei, Îmbrăcați ca de sărbătoare, căscând gura după locomotivă. Oameni În toată firea care se bucurau la vederea trenului ca niște copii. Unii Îi făceau semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mișcând Încetișor din capu-i veșted. Trenul alerga prin noapte. Deasupra se Înălța o lună galbenă, imensă, care lumina pănă hăt, departe câmpul nesfârșit ce se rotea În jurul lor. O mulțime de frunze se desprindeau de pe trupul zgribulit al masterandului, pierind În Întuneric. Aripile sale pe jumătatea acoperite de pene se ridicau și coborau, acompaniind parcă ritmul roților locomotivei, care gonea fără să oprească În vreo gară. Stâlpii de telegraf, orașele și satele ,mereu rotindu-se În fața lor, se pierdeau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
spus, prima dată a fost cuvântul și sunt sigură că în sufletul și în interiorul vostru sunt multe lucruri care ar merita să fie cunoscute, scrieți prieteni orice idee vă vine prin minte pentru că atunci când o să muriți tot secretul vostru va pieri odată cu voi dacă nu-l veți scrie. Dacă nu ar fi fost scrisă Biblia, credeți că noi am fi avut vreun navigator în această viață? Scrieți și citiți cât mai multe lucruri pozitive și benefice, că cineva se va inspira
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
la miliardele de vieți care se sfârșesc, la sălbăticiunile care se hăituiesc Între ele, la șerpii care le mușcă pe căprioarele tolănite la umbră, la lupii care‑i sfâșie pe miei, la libelulele care‑și ucid bărbătușul, la albinele care pier după prima Înțepătură, la chinurile mamelor când ne aduc pe lume, la puii de mâță azvârliți de copii În apa râului, la groaza peștilor În pântecele balenei, la groaza balenei prăvălite pe uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scânteieri vâscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i‑ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adâncurile adâncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vis? Acea potolire care‑i făcea atât de bine sufletului său după atâta vânzoleală și zarvă, tot vis era? Glasul mulțimii amuțise, scârțâitul carului Încetase, ca și opinteala oiștii. Razele soarelui, care până atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorâte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sufla câte o frunză pe bancheta din piele. Frunza se așternea cu un ușor fâșâit, ca un șoricel. Și ce‑aveau să‑i spună mamei - de bună seamă că se gândeau și la asta -, cum să‑i ascundă că le pierise entuziasmul? Cum să nu‑și dezamăgească mama, care‑n dimineața aceea le petrecuse cu lacrimi În ochi, de parcă le petrecuse la cununie sau, Doamne iartă‑mă, la groapă?... Vai, În nici un caz, În nici un caz! N‑or să‑i spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
să găsească lumânare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt sălbatic, inuman, care‑ți Îngheța sângele‑n vine. Răsturnând sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i‑o sugruma. Printre urlete și strigăte, distinse ceva neclar, ceva cumplit, auzi numele fiicelor ei și un urlet Îngrozitor: „Nu! Nuuu!“ Dădu până la urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
încercarea ei de a creea inteligență. Bineînțeles, știuse. Soarele acelei planete era mai galben decît va ajunge vreodată vechiul soare al pămîntului. Galben și straniu și străin. Soarele albastru parcă se apropie, iar speranța că ar fi vorba de Sirius pieri doar cînd ecranele confirmară limpede că nu există nici o stea însoțitoare. Erau doar planete. La prima mișcare de baleiaj a telescopului apărură vreo zece-douăsprezece orbite palide, dar ele nu făcură decît să sublinieze realitatea. Era pierdut. Pierdut într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
cobori: Pendular de-ncet, Inutil pachet, Sub timp, Sub mode În Uvedenrode. ISARLÎK Dunărea împărătească O înlănțuie, s-o crească, Lance sau catarg s-o urce În durata lumii turce. NASTRATIN HOGEA LA ISARLÎC Lui Al. R. Țara veghea turcită. Pierea o dup-amiază Schimbată-n apa multă a ierbii ce-nviază, Când, greu și drept, pe sceptrul de pai mărunt la fir, Gândacul serii urcă ghiocul de porfir. Cer plin de rodul toamnei îmi flutura - tartane - Tot vioriul umed al
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
O lance, iar în dreapta un gladiu lucitor... Aici, în glia greacă ce-și poartă dârz măslinii. Soldat al Demeterei mă voi sădi adânc, Ca, mâine, când iscoade plecate pe oblânc Vor ispiti desișul de sulițe și flamuri, Să scapete persanii, pierind sub orizon! Vor fi zărit, hieratic, cu fulgere drept ramuri: Un trunchi bătrân de dafin înfipt la Maraton. CERCELUL LUI MISS Cățelei mele Cineva, închis în stupul dintre pruni, aruncă pietre... Dar cu-atîta vrăjmășie că nu poți să faci sport
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
între jenă și duioșie. Mi se părea că o jignisem. „Dumneavoastră sunteți o femeie cultă“, am continuat eu, „și nu se poate să nu știți că până și în vechea Eladă existau cazuri asemănătoare. Câțiva filozofi, altminteri destul de curați, au pierit chiar, uciși de boala numită a păduchilor. Umblau pe ei, ca niște cuvinte. S-ar părea că până și Platon...“. „Se poate“, a oftat doamna Gerda, „dah în familia noasthă...“. „Nu contează“, am spus. „Fiecare ținut și fiecare familie își
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
înțeles. La poartă, Ramona îl rugă să nu ia în seamă cuvintele mamei sale, el o asigură că nu este supărat. După ce o sărută, el urcă pe bicicletă și se cufundă în noapte. Ramona rămase în poartă, până ce zgomotul bicicletei pieri. Radu ajuns acasă, înainte de a se așeza în fotoliu, porni magentofonul. începu o melodie tristă cântată de George Nicolescu. în timp ce asculta se gândea că nu a fost bine stabilită nunta pentru luna septembrie, oricare zi din această lună l-ar
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
care mîzgăleam Într-un caiet. Întîmplător, povestea mea se Învîrtea În jurul unui minunat stilou de o asemănare uluitoare cu cel din vitrină și care, În plus, era fermecat. Mai concret, stiloul era posedat de sufletul torturat al unui romancier care pierise de foame și de frig și care Îi fusese proprietar. Căzînd În mîna unui ucenic, stiloul se străduia să plăsmuiască pe hîrtie ultima operă pe care autorul nu o putuse termina În viață. Nu-mi amintesc de unde am copiat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prim, un detectiv cinic dar cu inimă bună, Îi explica unui personaj secundar de ce femeile ca Veronica Lake erau pierzania tuturor masculilor dintr-o bucată și, chiar așa fiind, nu aveai Încotro decît să le iubești cu disperare și să pieri trădat de perfidia lor. Fermín Romero de Torres, care se transforma Într-un critic expert, numea acest gen de istorii „povestea călugăriței“. După el, nu erau decît niște fantasme misogine pentru amploaiații cu probleme de constipație și pentru bigotele ofilite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fructele de mare se spune că-s ceva de vis, mai ales crustaceele. Bea oftă, clătinînd din cap. Mi se păru că voia să plîngă de mînie, Însă era prea mîndră. RÎse liniștită. — Zece ani, și tot nu ți-a pierit pofta să mă jignești, nu-i așa, Daniel? Ei bine, hai, descarcă-te cum Îți vine mai bine. E vina mea, fiindcă am crezut că, În cele din urmă, puteam să fim prieteni ori să ne prefacem că sîntem, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
șase sertare. Încuietorile fuseseră forțate. Le-am cercetat unul cîte unul.Erau goale. Am Îngenuncheat În fața mesei de scris. Am pipăit scrijeliturile de pe suprafața din lemn. Mi-am Închipuit mîinile lui Julián Carax trasînd acele mîzgălituri, hieroglife al căror Înțeles pierise odată cu timpul. În fundul birouașului se Întrezăreau un teanc de caiete și un recipient cu creioane și stilouri. Am luat un caiet și l-am răsfoit. Desene și cuvinte desperecheate. Exerciții de socoteli. Fraze disparate, citate din cărți. Versuri neterminate. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
scrie într-o însemnare din 7166 (1658): „Iaste și zapisul cel vechi pentru casa aceasta de la Dumitrașco vătavul de peici, fratele lui Iacov cizmariul, pe cum c-au lăsat pe Iane Hadîmbul să ție casele cu pace, numai să nu piară frate-să Iacov”. Asta ar cam însemna că Iacov cizmarul să fi fost osândit la moarte, iar fratele său Dumitrașco - cine știe cum - să-l fi scăpat de la pieire și una din condiții „c-au lăsat pe Iane Hadîmbul să ție casele cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
toți locuitorii țării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, și strigați către Domnul. 15. "Vai! ce zi!" Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic. 16. Nu s-a prăpădit hrana sub ochii noștri? Și n-a pierit bucuria și veselia din Casa Dumnezeului nostru? 17. S-au uscat semințele sub bulgări; grînarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura! 18. Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au pășune; chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889]
-
grijile, totuși ne-am ținut firea, numai Cornel Braiu, cel tinerel a tras o înjurătură, spunând că el nu va crăpa aici, nu fiindcă ar avea șapte vieți, în pieptu-i de aramă, ci pentru că el e sămânță rea, care nu piere, așa că n-o să-și lase el ciolanele într-o hrubă ferecată de ape și nu va da în primire Iar eu, cercetând cu privirea încăperea boltită a nișei, socoteam cam de cât aer am dispune în ea și pe cât timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
iacă-așa, că am trecut răsuflând de suta de ani... Atunci, Bade Pamfile, din această pildă a lui Tata-bătrân zic și eu că avem ordin de a răsufla, fără de contenire, ca să o scoatem la liman, chiar de-ar fi să piară dracul Iar atunci, Pamfil Duran, căruia tot îi mai curgeau lacrimile, în urma cumpenei prin care trecuse, s-a săltat într-un cot și a cuvântat: tu, măi Cornele, se cunoaște că ești nepotul lui Moș Braiu, cel cu luleaua Zicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]