6,994 matches
-
-i spunea lui fii-su Gheorghe, că o bătea cu funia udă Ghițișor. Gheorghe a vrut să o lase pe nevastă-sa, dar frații ei își aveau casele gard în gard cu al lui Ghițișor. Și a promis că-i sapă mormântul. Catrina s-a dus devreme în pământ din cauza bătăilor. Gheorghe al lui Catrinei are nouă copii, din care șase fete și trei băieții, cel mare poartă numele de Ghiță spunându-i lui Georghe la o discuție mai aprinsă: Nu
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
celor drepți. După sfaturile primite de la acea vrăjitoare și de la un călugăr bătrân de la Mănăstirea Neamț, neamurile au înmormântat-o pe Zavastia, conducând-o pe ultimul drum alături de toată suflarea satului. Foarte multe femei au jelit-o. Întorși acasă, au săpat sub pragul de la ușa din interiorul casei și au găsit într-adevăr un cap de om umplut cu fasole, grăunțe, grâu și alte oase de diferite mărimi. Au dus capul și celelalte oase și le au îngropat lângă o cruce
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
luau prizonieri și aceasta fără obligația de a plăti un preț de răscumpărare. Nu porneau niciodată noaptea la atacul cetăților, iar atunci cînd se găseau împresurați într-un oraș, nu atacau taberele dușmane; nu construiau întăritori în jurul lagărului, nici nu săpau șanțuri, nu întreprindeau acțiuni militare în timpul iernii. Toate aceste lucruri le erau îngăduite prin regulamentele lor militare pe care le născociseră pentru a-și evita, după cum am spus, atît oboseala, cît și primejdiile; și au mers atît de departe cu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
În cap. Femeile astea chiar sunt o pacoste Într-un safari.“ În dimineața cenușie, mașina coborî scârțâind și trecu râul printr-un vad plin cu pietre, apoi se cățără pe malul povârnit. Wilson ordonase cu o zi Înainte să se sape un drum acolo pentru a putea ajunge la terenul acela Împădurit și vălurit, asemeni unui parc, care se-ntindea pe partea cealaltă. Wilson se gândi că era o dimineață frumoasă. Câmpul era acoperit de rouă și, cum treceau prin iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
măslinie, destul de beat, și zicea că, În definitiv, nu-i ca și cum i s-ar fi Întâmplat pentru prima oară. Nu-s un toreador prea bun. În afara sezonului Peduzzi se-mbătă destul de tare din cele patru lire pe care le câștigase săpând grădina hotelului. Îl văzuse pe tânărul domn venind pe alee și-i vorbise pe un ton misterios. Tânărul domn Îi spusese că nu mâncase Încă, dar că imediat după prânz o să fie gata. Patruzeci de minute, cel mult o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mare, scos din rădăcini. Smuls de vreo futună, acum zăcea răsturnat În pădure, cu rădăcinile pline de praf și noroi, cu iarba crescând printre ele, ținând malul deasupra râului. De unde stătea acum, putea să vadă canalele adânci, ca niște rădăcini, săpate de curent În malul subțire. Fundul era pietros În locul În care stătea acum și mai Încolo apăreau bolovanii; acolo unde râul se curba pe după rădăcinile copacului, fundul era mâlos și tot felul de ierburi se legănau În apă. Nick legănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Jack. O nimica toată. Un simplu interogatoriu Afară, zăpada se Înălța mai sus de pervazul ferestrei. Soarele intra pe fereastră și strălucea pe harta agățată de peretele din scânduri de pin al cabanei. Soarele se ridicase și lumina pe deasupra nămeților. Săpaseră un șanț de-a lungul colibei și În fiecare zi senină razele soarelui străluceau pe zid, reflectând căldura pe zăpadă și lărgind, astfel, șanțul. Era spre sfârșitul lui martie. Maiorul stătea la o masă de lângă perete. Adjutantul său era așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Gott“. — Nu-ți răspund niciodată. Ne-am oprit În drum, ca să ne uităm la paracliserul care Înfigea lopata În pământul proaspăt afânat. Un țăran cu o barbă neagră și cizme Înalte din piele stătea lângă mormânt. Paracliserul se opri din săpat și Își Îndreptă spatele. Țăranul cu cizmele Înalte Îi luă lopata și continuă să umple mormântul - presăra pământul egal, ca un grădinar care presară bălegarul. Săparea mormântului părea nefirească În dimineața aceea de mai. Nu-mi Închipuiam cum ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
uitându-mă-n apele râului. Rămâneam adesea fără momeală, pentru că nu-mi luasem la pornire decât zece viermi, Într-o cutie de tinichea pentru tutun. Când rămâneam fără, trebuia să găsesc alți viermi și uneori mi-era foarte greu să sap În mal, acolo unde cedrii Împiedicau lumina soarelui să treacă și nu era nici urmă de iarbă, doar pământ umed și sterp, și deseori nu găseam nici un vierme. Dar mereu găseam altfel de momeală totuși, Însă o dată, când eram În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
râului. Când ieșeai din oraș dădeai de un spațiu deschis, unde drumul Începea să coboare, și de acolo putu să vadă râul curgând placid și cotitura leneșă pe care o făcea malul celălalt și nămolul Înălbit de soare, acolo unde săpaseră austriecii. De când Îl văzuse ultima oară, locul devenise foarte verde și luxuriant, și faptul că devenise un spațiu istoric nu-i adusese nici o schimbare, lui, râului. Batalionul se așezase de-a lungul malului stâng. Malul era punctat de gropi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o să trimită soldați americani aici? Întrebă adjutantul. — O, desigur. Americani de două ori cât mine, sănătoși, cu inimi curate, care dorm noaptea, care n-au fost răniți niciodată, care n-au fost aruncați În aer, cărora nu li s-a săpat prin căpățâni, cărora nu le-a fost frică niciodată, care nu beau, care le sunt credincioși fetelor pe care le-au lăsat acasă, de altfel mulți n-au avut niciodată lăței, băieți minunați. O să vedeți. — Sunteți italian? Întrebă adjutantul. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Pocol, au trebuit să-l Îngroape pe un general care fusese Împușcat În cap de un lunetist. Aici se-nșală acei autori care scriu cărți ce se numesc Generalii mor mereu În pat, pentru că acest general a murit Într-un șanț săpat În zăpadă, purtându-și chipiul cu pană de vultur și cu o gaură În față atât de mică Încât n-ai fi putut să-ți bagi degetul mic și cu o gaură În spate În care ai fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
tratăm aceste chestiuni cu o oarecare acuratețe. Tot În munți, fulgii de zăpadă se așezau câteodată pe morții lăsați lângă camera de prim ajutor, pe partea pe care muntele o proteja de bombardamente. Îi duceau Într-un fel de grotă săpată În munte Înainte să-nghețe pământul. În grota asta a stat un bărbat al cărui cap fusese spart, așa cum se sparge un ghiveci pentru flori, deși se ținea Încă În membrane și-l mai ținea și un bandaj aplicat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vedea unde e ținut vinul. Dacă te apropiai de fereastră, mirosul din casă ajungea până la tine. Era un miros dulce și ușor grețos, ca Într-o casă de indieni. Deodată, Fontan apucă o scândură desprinsă din gard și Începu să sape În jurul ușii din spate. — Nu putem intra, spuse. Ce dracu’, nu putem intra. În curtea casei din spate un bărbat făcea ceva la roata din față a unui Ford. Ar fi mai bine să nu faci asta, Îi spusei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Fontan se-ndreptă de spate. — Să mai Încercăm o dată cheia, spuse. Încercarăm cheia și nu mergea. În orice parte Încercai s-o Învârți, nu mergea decât pe jumătate. N-avem cum să intrăm, spusei. Hai mai bine să ne-ntoarcem. — Sap eu la ușă, se oferi Fontan. — Nu, n-aș vrea să faci asta și să ai necazuri. O s-o fac. — Nu. O să te vadă bărbatul ăla. Și pe urmă o să ți-l confiște pe tot. Ne-am dus la mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mai puneți-vă pofta-n cui! Aveți minte mai mult decât o găină - a apreciat Urecheatu. Dacă noi mai înaintăm o sută de pași, ajungem în cealaltă parte a poienii și de acolo... îi avem în palmă - a hotărât Toaibă. Săpând, ei nu ne vor auzi nici de am veni călare - a presupus Trestie. După zece minute, trei arbori din marginea poienii aveau câte o umbră care nu era a lor. Toaibă l-a tras pe Trestie lângă el: Tu pornești
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
gropilor individuale. Apoi... n-am mai auzit decât somația lui Trestie și armarea automatelor celor doi care în clipa următoare erau cu țevile la tâmplele <inamiciloră. Toaibă l-a luat în primire pe sergentul Limbosu, care ședea deja în groapa săpată de cei doi soldați. Ce faci, domn’ sărjănt? Soileală de voie. Nu? Cred și eu! Boii ară și caii mănâncă sau, mai pe șleau spus, leatul sapă și eu stau la adăpost, așteptând să-mi pice în labă Toaibă cu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
l-a luat în primire pe sergentul Limbosu, care ședea deja în groapa săpată de cei doi soldați. Ce faci, domn’ sărjănt? Soileală de voie. Nu? Cred și eu! Boii ară și caii mănâncă sau, mai pe șleau spus, leatul sapă și eu stau la adăpost, așteptând să-mi pice în labă Toaibă cu ai lui. Ce gândeai? Să vezi ce îi iau la secerat cu automatul... Numai că - treabă anapoda - socoteala de acasă nu s-o potrivit cu cea din târg
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
fiii săi Locul - clasă. Un elev este ales „tatăl” iar ceilalți elevi sunt „fiii” săi. Fiii se sfătuiesc într-un colț al clasei ce să spună tatălui lor. Exemplu: se hotărăsc să spună că au fost în grădină și au săpat. Tatăl trebuie să ghicească ce au făcut după mișcările fiilor lui. Fiii, după ce s-au sfătuit, se întorc acasă și încep următoarea convorbire: -Bună ziua, tată! -Bună ziua, fiii mei! Unde ați fost? -În grădină. -Ce ați făcut? Elevii nu
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
intrat acum În stăpînirea unei firme cu birouri nu se știe de unde aduse, și funcționari născuți peste noapte care aveau să-i spună lui și celorlalți cînd și cum să muncească pămîntul ca și cum se prostiseră toți, deodată. Era duminică, Își săpa curtea, partea de grădină, avea să-și semene flori și plante de leac ca-n fiecare an, apoi Își vopsi În albastru balustrada prispei, atent la pătrunderea uleiului În fibrele lemnului vechi ce va trebui În curînd Înlocuit, Își spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
clasă”. Ca la fasciști: o ură categorială. Dumneavoastră nu știți, n-ați mai apucat, totul ca mersul insidios al șerpilor. Ați plecat Înainte de această cădere totală”. A executat un an și ceva, pînă-ntr-o dimineață de iulie cînd a căzut În timp ce săpa la un mal. Soarele ardea. Cel de lîngă el era un preot, singurul noroc pe care l-a avut: „Ce aveți, domnule președinte?” Îl Întrebă. Se aplecă să-i ridice capul, dar În secunda următoare observă că nu-i rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
noastră va fi transformată în limitanea? - Errius arătă încruntat spre limitanei. Deocamdată mă îngrijorează doar faptul că soldaților care poartă ferrea azi le va veni greu să muncească... E greu când porți așa ceva și trebuie să dai cu târnăcopul, să sapi și să cari greutăți. — Dar ferrea este impermeabilă... Și, mai ales, te apără de săgeți, nu-i așa? replică Errius cu un zâmbet malițios. — Bine, bine, Errius... Azi ne vom bate. Am hotărât să fac aprovizionarea de la ieslea găinilor. — Bănuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care stăteau deja câțiva adepți îmbrăcați în veșminte de culoare deschisă, cu chipurile acoperite de măști. În fundul încăperii se găsea un altar asemănător unui bazin mare, acoperit cu o pânză albă. În partea din față se vedea un mic canal săpat în podea, ce străbătea templul în lungime, ajungând în mijlocul lui, unde era un grătar metalic. Errius se aplecă să privească dincolo de grătarul acela, în camera săpată sub templu. Liniște. Miros de pământ reavăn. Frig. Prin orificiile măștii, Errius putea privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acoperit cu o pânză albă. În partea din față se vedea un mic canal săpat în podea, ce străbătea templul în lungime, ajungând în mijlocul lui, unde era un grătar metalic. Errius se aplecă să privească dincolo de grătarul acela, în camera săpată sub templu. Liniște. Miros de pământ reavăn. Frig. Prin orificiile măștii, Errius putea privi doar în față. Înălță capul să privească bolta albastră a templului, pe care străluceau constelațiile. O recunoscu pe aceea a Taurului. Alți pași se auzeau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe programul jocurilor care aveau să se încheie cu moartea lui Valerius. În valul de pământ înalt și abrupt care juca rolul de zid de apărare pentru amfiteatrul construit din ordinul legatului Caecina Alienus, soldații Legiunii a treisprezecea trebuiseră să sape o încăpere unde gladiatorii urmau să se îmbrace. Era o sală mare, cu multe rafturi pe care se afla echipamentul diferitelor tipuri de gladiatori. De-a lungul pereților erau niște bănci lungi. — Te las aici, zise Proculus. Valerius privi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]