10,656 matches
-
sumese. Se leagăn-visătorii copaci de chiparos Cu frunza lor cea neagră uitîndu-se în jos În ape... Iar prin crenge de-un verde-adînc de jale Se-oglindă-n apa-albastră de aur portocale, {EminescuOpIV 307} Și parcă glas de clopot înfiorează sara; Pe-a stâncilor lungi colțuri apusul se coboară, 305Stau aurite-n aer... și-a serii rumenire Se-apleacă și-nroșește a mării încrețire Și insulele mândre și de dumbrave pline Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine, Acoperite numai cu flori și cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în curând să cadă... Și în astă ruină Prin scorburi de părete, în neagră vizuină, Trăește-acest călugăr... Apari, tu, lună-n cer 320Și fă din vis viață, din umbre adevăr! (Luna apare) UNDELE (cîntă) Noi undele crețe Venim, venim, În stânci mărețe Izbim, izbim. Și-a noastră suflare E vînt! e vînt! Dar naștem pe mare Un cânt, un cânt. DELFINUL (se arată din apă un tânăr frumos) Ondină, Cu ochi de albastră lumină, Cu părul tău lung, un tezaur De
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca v-o piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El vede ierburi nalte în mândră zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Zîmbirea-i sfiicioasă și ochiul ei cuminte Sunt duse fără urmă de pe acest pământ. S-a stins. De-aceea însă ar vrea încă odată Să vadă lunca verde, departe valea-n flori, Unde ades de brațu-i, în noaptea înstelată, Ședea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. {EminescuOpIV 321} Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adînc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu păr de aur roș. Și trestia cea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
le treeră cerbii. În vechea zidire tăcere-i și numa Perdelele-n geamuri scîntee ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătae Ajunse în fugă de-a lunei văpae, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur 10Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă în noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vede în fine Cuprins de pustiuri, de negură pline, Încet poticnește al calului pas, Și-n noapte departe se pierde-al său glas. El vede munți mândri, asupra cărora Pădurile negre nu știu aurora Și toate formează clădire înnaltă De stânci ce grămadă stau una pe alta. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și treci așa frumoasă Ca marmura de albă, cu gene lăcrămoase, Și cum plutești n-atinge piciorul de pământ... Atârni precum atârnă nădejdile... de vânt. Mă mișc ca oceanul cu suferinți adânci, Ce brațele-i de valuri le-atîrnă trist de stânci. Se-nnalță și recade și murmură într-una Când lunecă pe negre păduri de paltin luna: Pătruns el e de jalea luminei celei reci... În veci de el departe și el iubind-o-n veci. De s-ar lăsa pe sînu-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
care te-ar fi iubit; Când fug amicii de lângă tine, Când plângi de moarte-i trist, părăsit: Gîndește-atuncea și tu la mine, Nici eu în lume n-o duc mai bine, Și eu sunt, frate, nenorocit. {EminescuOpIV 458} 3. PRINTRE STÎNCI DE PIATRĂ SEACĂ (cca 1867) Printre stânci de piatră seacă Auzi plâns de cucuvaiu, Țipând noaptea tristu-i vai! Când în nouri se înneacă Chipul lunei cel bălaiu. Vraja trece peste lume, Vraja... cântec amorțit, Ca un vis îngălbenit, Pe-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
amicii de lângă tine, Când plângi de moarte-i trist, părăsit: Gîndește-atuncea și tu la mine, Nici eu în lume n-o duc mai bine, Și eu sunt, frate, nenorocit. {EminescuOpIV 458} 3. PRINTRE STÎNCI DE PIATRĂ SEACĂ (cca 1867) Printre stânci de piatră seacă Auzi plâns de cucuvaiu, Țipând noaptea tristu-i vai! Când în nouri se înneacă Chipul lunei cel bălaiu. Vraja trece peste lume, Vraja... cântec amorțit, Ca un vis îngălbenit, Pe-a ei buze vineți spume, Capu-i alb
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Welt bewegt sich der Gedanke Aus Gedanken besteht der Mensch Der Mensch ist sein Gedanke Muma vântului e movibilitatea (neconstanța) Muma munților suflă vânt de primăvară Mumi mării îmflă vijelia prin turbidele valuri Muma ernei desghiață aripele crivățul[ui] din stâncile de ghiață Muma florilor respiră jelița plină de miros Muma pustiei Siroco arzător A pustiei mumă arsă cu-a [ei] suflet-sterp și sec Mări arzîndul vânt Siroco suge viața din palmieri. Luna d-aramă ce fuge prin nouri de fier
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Albă și zâmbitoare - zeea stelelor aprinse a pământurilor impopulate - a valurilor proaspete* și repezi - a munților plini de turme, păstori și cântece. Zeea nimic. Zeea pustiurilor fără adânc și fără înnălțime, fără lumină. Când a născut Dumnezeu cântecul vânturilor, gândirea stâncilor, ca omul ce va privi la ele din ele să formeze ideile sufletului său. - Copilul idee care a sorbit din esvorul Dumnezeirei tot a fost românul. Lumea era creată când acest gând uitat a lui Dumnezeu care s-a învrednicit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Stingerea 7. ÎNTUNERICUL ȘI POETUL (cca 1868) ÎNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin și efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gîndurile-n cer, Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt, Ce cânți ca o stafie căiții din mormânt, Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră Căci lumea este piatră și ea nu te admiră. Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrâna se leagănă prin nori, Când stânca e
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vânt, Ce cânți ca o stafie căiții din mormânt, Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră Căci lumea este piatră și ea nu te admiră. Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrâna se leagănă prin nori, Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu, crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă ‚nneacă, mă frămîntă? Tu crezi că eu de geaba m-am
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră Căci lumea este piatră și ea nu te admiră. Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrâna se leagănă prin nori, Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu, crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă ‚nneacă, mă frămîntă? Tu crezi că eu de geaba m-am scoborât din stele Purtând pe frunte-mi raza a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
acord Cântat, în haina-i albă, cu fruntea lui cea ninsă, Cu sufletul lui rece, cu vocea lui cea plânsă, Cu aripa de vânturi, cu inima de ger, Înmormântat de mare și-ncununat de cer, {EminescuOpIV 465} Ce tronă pe o stâncă - picioare de granit Întinse-n fundul mării amar și infinit, Iar fruntea lui uscată pin viscole rebele Sparge nourii aspri amestecați cu stele. Reci și triști petrec soții, căci iarna-n vremi eterne Văl de argint de ghiață câmpiilor așterne
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dulce senin și liniștit. Dar noaptea.,. când sosește a mieze-nopții oră, Când cerul bun ca norul de raze se coloră, Când peste Nord plutește superb astrul polar Și-aruncă raze albe în marea de amar, Atunci marea ce cântă prin stâncile sdrobite Și vântul care geme prin iernile cernite Tac toate... și descîntul al meze-nopții rece Senin prin iarnă sboară, sublim prin aer trece Și luciul marei turburi s-aplană, se-nsenină. În fundul ei sălbatec e cântec și lumină - Ard stele-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ceru-i rece, sbură din naltu-i loc. De-atunci pe cer n-apare o altă stea polară, De-atunci mai tristă marea, se plânge mai amară, De-atunci mai rece-i vântul și iarna e mai albă, De-atunci prin stânci de ghiață cu o suflare slabă S-aude-un gemet aspru etern și amorțit: E Nordul care plânge pe fiica ce-a fugit. Frumoasa-acea fiică, un înger dulce, blând, De-o frumusețe care senină, strălucind, Ai crede că-i a lumei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu vocea-i de aramă În fruntea unui popol, ca să domnești te chiamă, Ca să domnești pe tronu-i, o mamă bună, sântă, Cu mintea ta senină, cu inima ta blândă. Tu fii ideia sântă a Daciei unite - De unde sună marea prin stâncile cernite Pân unde Tissa mână undele reci și crețe, Peste câmpii mănoase, pintre pustii mărețe, Pîn-unde Istrul plânge ca taurul mugind - - Ziua reînviată a Ulpiei traiane, A Daciei bătrâne, a Daciei romane. Regină coronată învestmîntată-n raze, Fii îngerul Speranței, fii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în cer, Ca Dumnezeu să-ți dee aceea ce îți cer! {EminescuOpIV 470} MUREȘANU Tablou dramatic (1869 ) Persoanele MUREȘANU GENIUL LUMINEI ANUL 1848 SILFI DE LUMINĂ Scena înfățișează un peisagiu de o romanticitate sălbatică în munți. Pe de o parte stânci sparte și răsturnate, de alta brazi acățați pe vârfuri de stânci, unii răsturnați de vijelie și torente. În fund pe-un deal se vede ruina încă fumegândă a unui sat de colibi; mai în avanscenă, turnul vechi și negru a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
EminescuOpIV 470} MUREȘANU Tablou dramatic (1869 ) Persoanele MUREȘANU GENIUL LUMINEI ANUL 1848 SILFI DE LUMINĂ Scena înfățișează un peisagiu de o romanticitate sălbatică în munți. Pe de o parte stânci sparte și răsturnate, de alta brazi acățați pe vârfuri de stânci, unii răsturnați de vijelie și torente. În fund pe-un deal se vede ruina încă fumegândă a unui sat de colibi; mai în avanscenă, turnul vechi și negru a bisericei satului - c-o mică biserică de lemn, cu ferestrele mici
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de ger, Românul stă în locu-i, ca muntele de fier! Și-n planu-eternității Romîni-s un popor Cum e un soare numai prin mările de nor, Cum e-un principiu numai în firele adânci, Cum sunt în fundul mărei tari creștete de stânci. De soare fuge arsă lumea de nouri vagă. O zi!... și un principiu aprinde lumea-ntreagă, Și când e marea-n pace și apele s-au pus Stă stânca cea eternă cu fruntea ei în sus. Un an?... Este un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
numai în firele adânci, Cum sunt în fundul mărei tari creștete de stânci. De soare fuge arsă lumea de nouri vagă. O zi!... și un principiu aprinde lumea-ntreagă, Și când e marea-n pace și apele s-au pus Stă stânca cea eternă cu fruntea ei în sus. Un an?... Este un nour. Un an?... E un vis rău, Și-un vis poate pătrunde chiar un suflet de zeu; Dar noaptea trece iute și orele-albe vin, Și mai senin, mai splendid
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
jale Prin vânturi răcori, Când visu-ți își moaiă aripele sale În noaptea cu nori! Musica urmează misterioso. Negura lăsată cu desăvârșire. - O pausă. - Când se ridică iar, scena e ca întîiu, - același trunchiu, aceeași galbenă lumină de lună străbate prin stâncile sdrobite și lumină planul cel ruinat. Mureșanu arată că s-ar fi deșteptat din somn neliniștit, cu visuri de impresiune puternică. Fruntea sa e ostenită și fața în delir adânc. Musica melodramisă, încet, aria lui: Deșteaptă-te Române. - El o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pare, Gonit în timpi și spații, trecând din formă-n formă, Eternă fulgerare cu inima diformă, De evi trecuți ființa-mi o simt adânc rănită, {EminescuOpIV 514} Pustiu-alergătoare, cumplit de ostenită... Ș-acum din nou în evu-mi, lui Sisif cruda stâncă Spre culmea morții mele ridic ș-ast-dată încă. Ș-ast-dată? Cine-mi spune că-i cea din urmă oară? 65. O, CHILIA MEA SĂRMANĂ... (cca 1876) O, chilia mea sărmană, Cu negritul, tristul zid, Dacă n-ați fi voi în lume Aș
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
e mai dulce, - Dar un capăt nu aleg. Și ce bine ați petrece Azi când viața vă zâmbește, Cum în vremea mea Konaki O spunea pe bătrînește: "Prin pustii și munți sălbateci, Prin prăpastii, râpi, ponoară, Unde-n albia de stâncă Sună blândele isvoară; "Acolo unde natura Cu puterea ei măreață Răspîndit-au pretutindeni Bucurie și viață; {EminescuOpIV 528} " Unde brazii cei de fală Se înnalță cu trufie, Unde smeura și mura Au a lor împărăție; Unde toate împreună Strigă: "Vino, te
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]