KorAP: Find »[drukola/base=urî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...261 262 263 ...326 >

8,137 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

te mai iubească." " Da, îmi ies din fire, nu pot să trăiesc fără să fiu iubită!" "Mare descoperire! Cine poate trăi fără să fie iubit?" "Tu, de pildă, n-ai nevoie și tu știi asta și am început să te urăsc când am descoperit acest lucru." " Da, fiindcă am rămas la părerea că rolul femeii e să iubească și să întrețină flacăra iubirii, de-aia i-a dat natura frumusețe și farmec." "Și al bărbatului? El ce rol are?" "S-o

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
trecutul, mi-ar pune copiii în brațe și m-ar înlănțui să-i împărtășesc soarta, robia gineceului. Nu individul de la orășenesc cu regia și isteria lui plină de imaginație provocase dezastrul. El nici nu ne cunoștea! De ce ne ura? Poți urî ceea ce nu cunoști? Da, poți urî o categorie de oameni, in abstracto, datorită unor acumulări imponderabile și îndelungate, dar și ura ta va fi abstractă și plată cum a fost a lui Hitler contra evreilor... Numai executanții, vezi, au fost

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
brațe și m-ar înlănțui să-i împărtășesc soarta, robia gineceului. Nu individul de la orășenesc cu regia și isteria lui plină de imaginație provocase dezastrul. El nici nu ne cunoștea! De ce ne ura? Poți urî ceea ce nu cunoști? Da, poți urî o categorie de oameni, in abstracto, datorită unor acumulări imponderabile și îndelungate, dar și ura ta va fi abstractă și plată cum a fost a lui Hitler contra evreilor... Numai executanții, vezi, au fost ingenioși și imaginativi... Am citit că

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
face nimic..." Doamna Culala se amețise puțin de paharul băut înainte de aceste urări și divulga acum, despre soțul ei, cum divulgase în prima mea vizită despre Suzy, secrete pe care nu le putea păstra numai pentru ea. Iar eu îi urai să rămână mereu veselă și optimistă, în timp ce mama și fiica se îmbrățișau și se sărutau. Pentru domnul Culala nu găsii nici o urare, dar nici el pentru mine. Așteptam amândoi să se termine efuziunile femeilor și să continuăm discuția. Ciocnirăm totuși

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
eu, mugi și marele Vasile, o viață are omul, și un trai neno..." "Ba nu e deloc, zise Matilda cu o urmă din exaltarea de altădată, omul are o singură viață și trebuie să și-o trăiască așa cum e! Iubește, urăște, iar iubește, iar urăște, ce rost au tot felul de... de..." "De ostrețe!", o ajutai laconic. "Ba nu, se înverșuna, nu e vorba de ostrețe! Se lăsă o tăcere, dar Matilda nu reuși să-și materializeze gândirea. Tot despre ostrețe

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Vasile, o viață are omul, și un trai neno..." "Ba nu e deloc, zise Matilda cu o urmă din exaltarea de altădată, omul are o singură viață și trebuie să și-o trăiască așa cum e! Iubește, urăște, iar iubește, iar urăște, ce rost au tot felul de... de..." "De ostrețe!", o ajutai laconic. "Ba nu, se înverșuna, nu e vorba de ostrețe! Se lăsă o tăcere, dar Matilda nu reuși să-și materializeze gândirea. Tot despre ostrețe era vorba!... "Hă, hă

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
bine!" Va să zică nu vrei", reveni ea la atac. "Ce să vreau? zisei. Crezi că aici e vorba de voință? Nu-i mai merge Matildei cu ștabul ei și acum vrea s-o dreagă! Ai auzit ce-a spus ieri: iubești, urăști, iar iubești, iar urăști! Mersi! Nu sânt genul! Și nici nu sânt bătrân să mă resemnez!" " Cauți fericirea!", mă ironiză Tasia, ca și când căutatul ăsta ar fi fost ceva de râs. "Da, zisei, de ce nu?" "Vezi să n-o găsești!" "Oricum

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
reveni ea la atac. "Ce să vreau? zisei. Crezi că aici e vorba de voință? Nu-i mai merge Matildei cu ștabul ei și acum vrea s-o dreagă! Ai auzit ce-a spus ieri: iubești, urăști, iar iubești, iar urăști! Mersi! Nu sânt genul! Și nici nu sânt bătrân să mă resemnez!" " Cauți fericirea!", mă ironiză Tasia, ca și când căutatul ăsta ar fi fost ceva de râs. "Da, zisei, de ce nu?" "Vezi să n-o găsești!" "Oricum, n-o să fiu ultimul

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
de o decepție mare. Foarte bine gândii, și eu am fost decepționat, dar n-am avut cui să strig, cum ai tu acuma, și nici să vărs lacrimi, în așteptarea unei mângâieri. "Cum ai putut să te porți atât de urât cu tata? o întrebai cu o blândețe împrăștiată. Tu nu știi cât țin eu la tine? Poți să-mi răspunzi?" "Ci știu!" "Și atunci?" N-o întrebam ca să-mi răspundă, știam că nu poate, la urma urmei îmi semăna la

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
exercite profesiunea pentru care s-au pregătit... El da, alții nu!" Nu depinde de el", zise și Matilda posomorâtă. "Și mă rog, de cine depinde?" Nu-mi răspunse. Dar îmi plăcea că îl apăra. Însemna că despărțirea lor nu fusese urâtă. Mă întinsei în fotoliu cu vagă ironie adresată mie însumi că, iată, așa contabil cum eram eu (și nu universitar), tot eram mai liber și mai fericit decât bietul Mircea. "Și mă rog, zisei, ce s-a întîmplat la Londra

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
spusei foarte ferm și cu solemnitate, un mort trebuie dus la groapă creștinește, înconjurat de ființele care i-au fost apropiate și dragi și ca să-l plângă și să-i păstreze în amintire regrete eterne și mai ales să nu urască și să nu învinuiască pe nimeni de moartea lui. Pentru asta e nevoie ca medicul legist să elibereze certificatul că a murit de moarte naturală, în cazul de față un accident de excursie. Acest certificat, în cazul dumneavoastră, este premers

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

relatării ei cu privire la pierderea lui Nostromo. Se întreba iar, cine ar fi putut să aranjeze înregistratorul, și din care pricină. Sau poate era vorba de o simplă defecțiune a aparatului. Dar aceasta nu mai avea mare importanță acum. I se urî de comedia asta. ― Ascultați, eu știu unde bateți. Fața i se schimonosi într-un simulacru de zâmbet. Era minge de meci, iar ea se știa bătută dinainte.) Atitudinea acestui android, motivul pentru care ne-am îndreptat spre acel semnal, totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

importantă pentru el, față de orice problemă pe care nobilimea Dzan o avea cu monarhul său. Numai dacă... Era bine de ținut minte că locatarul unei capsule, care fusese capturat - Gilbert Gosseyn - primise acum o informație secretă: cineva, sau un grup, urau puterea imperială atât de tare probabil, încât să dezvăluie acea ură cu intenția de a-l folosi pe noul venit împotriva tânărului împărat. Și dacă s-ar dovedi că nu dorește să se implice în mod conștient, ce ar face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
erau lucruri pe care trebuii să le afle. Repede. Se întoarse către bărbat. - Vreo problemă, câtă vreme am fost... În momentul acela ezită, dându-și seama că Dan și Enin credeau că fusese să discute cu oameni de afaceri care urau împotriva Semanticii Generale; nu avea cuvinte potrivite care să poată descrie evenimentele uluitoare care se derulează, așa că adăugă stereotipul - "plecat". Sună telefonul. Dan Lyttle zâmbi și spuse: - Cred că avem răspunsul la întrebarea ta. Acesta este al patrulea telefon de când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

nucilor verzi; portocaliul cojilor de lămâie și gref. Închis în recipienții ermetici ai amintirilor, amețit de-aromele dulcețurilor și-ale jeleurilor topite după rețete străvechi și infailibile, trăiam în secret niște voluptăți imposibil de descris. Abia atunci mă apuca furia. Uram dulcegăriile și, spre deosebire de colegele mele de școală, angajate într-o perpetuă declarație de-amor față de patrie și Partid, nu mă născusem cu moleculele lirismului în vene. Detestam cuvintele meșteșugite, care se-așezau în memorie ca niște buze subțiri și lipicioase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
impostor. Nimeni nu suspecta că, îndărătul discursurilor documentate despre Eminescu sau poezia modernă, se-ascunde furia tăcută a anarhistului, care ar fi aruncat fără să tresară grenada prin miile de pagini ale istoriilor literare, ca printr-o mulțime de trecători. Uram literatura, mă simțeam invidios pe succesul colegilor mei, le urmăream cărțile mediocre tronând în librării și-mi venea să urlu, fiecare copertă îmi provoca o suferință profundă și violentă. Mă întâlneam cu ei la catedră, le zâmbeam frumos, dădeam mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu blocuri înalte, șubrede și neterminate, din care curgea apa pe fațade. Odată cu blocurile veniseră și-alți oameni: nespălați, mirosind a petrol și urină, târându-și după ei tablele, nevestele și baloturile de rufe bune de-atârnat la geamuri. Îi uram senin, degajat, cu-o liniște care mă înspăimânta și pe mine. Pe ei i-aș fi împușcat întâi cu mitraliera mea virtuală, nu pe Ceaușescu; i-aș fi stârpit creștinește, cu milă și fără patimă, împreună cu toate neamurile lor zgomotoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lozincile comuniste, și nici pe viitorul „societății socialiste multilateral dezvoltate“ care mi se oferea, “încet-încet“, prin grija tovarășului. O fi fost el „Părintele Tuturor“, dar nu taică-meu și, dacă stau să mă gândesc bine, nici tatăl colegilor mei. Îl uram, însă mă obișnuisem. În plus, trebuia să ajung undeva, nu la țară (acolo urma să mă arunce nenorocita de repartiție), poate chiar în București, indiferent unde, doar să fiu aproape de casă: compromisul părea minim, nu deranja pe nimeni. În timpul unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
carnea patriei ori de câte ori mă simțeam nedreptățit sau îndepărtat. Căutam un țap ispășitor, sacul de box de consistență și dimensiuni naționale pe care să-mi încerc loviturile, ca și cum aș fi privit în oglindă. Mă înlocuiam singur cu țara; de-aia nu uram pe nimeni. Suna convingător, ca o minciună bine spusă. Cât de bun însă puteam să fiu cu propria-mi persoană, cât de înțelegător și de tolerant, pentru a-i aplica pedeapsa potrivită și a ieși cu fața curată din încurcătura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o șleahtă de detectivi. Recidivistul „Sandu“. O singură persoană îmi spusese așa. „Vezi să fii gata până la și jumate.“ M-am uitat la ceas: 9.10. Am clămpănit din papuci până în baie și-am pus din nou lama pe față. Uram bărbieritul, era o obligație cumplită, ca mersul la piață. Dar acum îmi dădea o senzație proaspătă, de forță și curățenie. În plus, începeam să mă relaxez; exact ce-mi trebuia, ca să fac puțină ordine în gânduri. Cutremurul, mesajul de pe computer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
smirnă, cu un mic umeraș de lemn băgat pe dedesubt. A închis ușa după el, cuminte și respectuos. Eu am fugit să mă bărbieresc. Mă aștepta o corvoadă, al doilea lucru care mă scotea din pepeni, după a face baie. Uram apa, era suficient să mă uit la un pahar plin și începeam să mă sufoc. Mă bărbieream prudent, încet, pe câte-o jumătate de obraz. Niciodată nu întindeam spuma pe toată fața. În oglindă, figura mea arăta modest, ridicol, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
întoarcere plângând, ascunsă în dormitor sau în sufragerie, în spatele unui fotoliu. Iarna, deșira unul din puloverele ei preferate, fir cu fir, ca Tonton. Acum chiar n-aveam unde să ies. „O să trecem și peste asta...“, am căutat s-o liniștesc. Uram scenele. Prietenii mei aruncau cu cărți, tigăi, cuțite. Ușile erau descentrate, pragurile nu se mai închideau, pereții aveau semne prelungi, ca de zgârieturi. Eu nu suportam certurile, îmi cheltuiau inutil energia și-mi secau mintea. Ieșeam din ele zdrobit, palid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și copilăria cu pubertatea, până când experiențele nu mai puteau fi identificate, cu-atât mai puțin reconstituite: dosarul sexualității mele avea pagini lipsă, șterse, completate, bruiate, nimeni n-ar mai fi putut pune mâna pe el, pentru a-l face public. Uram bârfele, comentariile insinuante despre aventurile unuia sau preferințele altuia, dar trebuia să mă supun interesului general, altfel aș fi părut suspect. Drept urmare, mințeam și eu din greu. Improvizam adrese și numere de telefon, descriam corpuri inexistente, le atașam și-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
economice și politice ale recesiunii. Chiar și-n mișcarea nelimitată de măști și cuvinte, existau lucruri pe care nu le puteam nici face, nici imagina. N-o vedeam pe Maria fardată violent, în fustă scurtă și cu ghiozdanul pe umăr: uram fetele astea pe jumătate femei, care clipoceau pe tocuri la școală, cu muțuneii de pluș atârnând de fermoarul rucsacului. Nu ne jucam nici de-a studenta slăbănoagă, cu breton și picioare osoase, cu care să ieși doar noaptea prin Grozăvești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
deget și niște smocuri de blană lipite jur-împrejur) sau dilatatorul de păr (o sculă rotundă, cu un bulb în formă de conopidă, prin care ieșea aerul din foen). Nu mă imaginam făcând sex lângă un dulap de țară, cu bibelouri: uram cu-aceeași tărie piticii, îngerașii de lut, halbele mici de bere, pisicile de porțelan în rochii de mireasă și fructele de ceară sau sticlă înghesuite în vitrină. Detestam la fel de categoric interioarele muncitorești, mirosind a vișinată și motorină; oricând ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]