9,759 matches
-
ațintiți asupra superbului fluture. Peste un sfert de secol am moștenit acel specimen și l-am expus În vitrina mea. Un amănunt Înduioșător: aripile au „sărit“ pentru că a fost desprins din cadrul lui prea devreme, cu prea multă nerăbdare. Într-o vilă pe care am Închiriat-o În vara anului 1904, Împreună cu familia unchiului meu Ivan de Peterson, pe țărmul Adriaticii (numele ei era ori „Neptun“, ori „Apollo“ - Îi pot identifica și acum turnul crem, cu creneluri, În fotografiile vechi făcute În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
orei zece seara la gara La Négresse din Biarritz, la câțiva kilometri de granița spaniolă. 2 Biarritz-ul Își mai păstra specificul În perioada aceea. Tufe prăfuite de muri și terràis in vendre Înecate În bălării mărgineau drumul ce ducea la vila noastră. Carltonul era În curs de construcție. Vor trebui să mai treacă vreo treizeci și șase de ani până ce generalul de brigadă Samuel McCroskey va ocupa apartamentul regal de la Hôtel du Palais, construit pe locul unui vechi palat, unde se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cerul verzui. Agitația de pe străzi te Îmbăta de dorul pădurilor și al câmpiilor. Tamara și cu mine eram nerăbdători să ne Întoarcem În vechile noastre refugii, dar toată luna aprilie mama ei a oscilat Între alternativa de a Închiria aceeași vilă și aceea de a face economie rămânând la oraș. În cele din urmă, cu o anumită condiție (acceptată de Tamara cu tăria micii sirene a lui Anderson), vila a fost Închiriată și imediat ne-a Învăluit o vară superbă și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
luna aprilie mama ei a oscilat Între alternativa de a Închiria aceeași vilă și aceea de a face economie rămânând la oraș. În cele din urmă, cu o anumită condiție (acceptată de Tamara cu tăria micii sirene a lui Anderson), vila a fost Închiriată și imediat ne-a Învăluit o vară superbă și iat-o pe Tamara mea, fericită, ridicându-se pe vârfuri, Încercând să tragă o creangă de racemosa pentru a-i culege fructele zbârcite, În timp ce toată lumea copacilor se Învârtește
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
periculoase și, În acea regiune a specialiștilor În boli de plămâni, adoptase travestiul unui medic, fără a-și schimba numele („simplu și elegant“ - cum ar fi spus un comentator de șah despre o mutare corespunzătoare pe tablă). Locuiam Într-o vilă discretă pe care o prietenă generoasă, contesa Sofia Panin, ne-o pusese la dispoziție. În anumite nopți, când se Întețeau zvonurile despre apropierea unor asasini, bărbații familiei făceau cu rândul de pază. Umbrele zvelte ale frunzelor de leandru se mișcau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe care un patriot o putea ignora cu ușurință, și ignorată era, cu excepția chicotelilor provocate de apariția timidelor plăcuțe cu „Nu călcați pe iarbă“ de pe peluzele parcurilor. Două luni mai târziu, după ce au reparat frumușel instalațiile de apă din diversele vile evacuate de comisari, germanii au dispărut și ei; Albii se scurgeau dinspre răsărit și În curând au Început să lupte Împotriva Armatei Roșii, care ataca Crimeea dinspre nord. Tata a devenit ministru de Justiție În Guvernul Regional instalat la Simferopol
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acea poziție nu foarte comodă. În urmă cu câțiva ani, ne-am întâlnit, într-o zi, pe șosea cu fosta ei victimă („ăsta e acela pe care...”), acum un bărbat ca toți bărbații din Snagov, un localnic tipic, lucrând „la vile” sau peste lac; era, desigur, cam afumat (nu făcea excepție de la regulă); ne-a salutat totuși politicos; nu părea câtuși de puțin supărat pe torționara sa de odinioară; sau, pur si simplu, nu-și mai amintea de pupitrul cu pricina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
strada Tokio nr. 1, că trec parcă fără intenția de a intra, poate pentru că știu că el e mort, iată, s-au împlinit nu de mult șase luni de când nu mai e printre noi. Trecând deci pe lângă acea casă (o vilă, de fapt), observ că ușa de la intrare, la care conduc treptele unei scări în spirală, este întredeschisă și aud vocea lui, de undeva din holul obscur, vocea unchiului care își ceartă - nu știu de ce - câinele (avea un câine, deja bătrân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
copilul. Pleacă să „se realizeze”. Să fie liber. Pleacă de acasă, ca acel Jean din La soif et la faim a lui Eugen Ionescu. Poate că se și „realizează” (rămâne de văzut ce înseamnă asta : dacă e vorba de mașină, vilă, week-end-uri, pentru care muncește 8 ore pe zi, eventual în altă meserie decât a sa, muncă fără chiul, care-i repugnă și îl obosește, asta e „realizare” ?). Se gândește oare din când în când, ca Jean din piesa amintită, la
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
sate, Hăbășești, Strunga și Cucova, cu o singură biserică și cu trei cimitire. Ca paroh în parohia Strunga eram atât de sărac încât vara mergeam prin sat în reverendă dar desculț. Căram apă cu cobilița la casa parohială. În ruinele vilelor moșierului Manolescu Strunga, distruse de invazia sovietică, își aveau domiciliul obligator soții bătrâni și bolnavi Elvira și Petru Valter din orașul Roman. I-am descoperit printre ruine, atenționat de un localnic, când mergeam cu aghiazma în Ajunul Bobotezei, a doua
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
-mi un vers din Talmud: „Când omul reflectează, Dumnezeu zâmbește”. De reținut că nu „râde”, și numai „zâmbește” sau „surâde”! Lucru care mi se pare plin de tandrețe. Tandrețe de părinte îngăduitor cu vanitatea copiilor lui. Vizită la Gustavberg, la vila episcopului Ingmar Ström. E o căldură de ți se topesc creierii, lucru neobișnuit în Suedia. Suntem întâmpinați de frumoasa Karin, fiica poetei Eva (Ström) și a lui Helge (Ström), doctorul și soțul Evei, care au venit special la Stockholm cu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
căldură de ți se topesc creierii, lucru neobișnuit în Suedia. Suntem întâmpinați de frumoasa Karin, fiica poetei Eva (Ström) și a lui Helge (Ström), doctorul și soțul Evei, care au venit special la Stockholm cu mașina ca să mă aducă la vila de vară a familiei. Casa e ridicată pe o stâncă înconjurată de o grădină superbă, cu plante rare, de exemplu: aconite. Masa a fost pusă afară, printre flori. Episcopul sosește îmbrăcat cu modestie și vorbește simplu, fără emfază. E foarte
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
interviu setea ei erotică. A rămas orfană de mamă la vârsta de treisprezece ani, și atunci a apărut setea ei după o iubire de negăsit. Acum trăiește cu fostul ei soț, sculptorul Michael Pipper, și cu alți prieteni într-o vilă mare, nevoia de a iubi pe cineva fiind o condiție a existenței (fără relații sexuale, pe care le-a avut în trecut) într-o iubire platonică. Constat acum că „ultimul profet”, Swedenborg, care rămăsese orfan de mamă la opt ani
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
visele prietenului meu, ce are deja o prietenă suedeză, dar care nu vrea să se mărite cu el. Încă un vis cu René: eram la Lucerna, dormind în patul nostru, în care el a și murit. Deodată sună la ușa vilei: sosise o sticlă cu lapte! Din nou motivul laptelui în visele mele! Ciudat e și faptul că trăiesc cu René mai departe, oniric. Ca și cum am avea acces real la alte dimensiuni ale conștiinței. Este ziua în care am aflat că
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
din nou bani, pentru ziua mea. 19 august. Gorbaciov luptă pentru putere. La Moscova- tancuri. Suedia se pregătește să-i primească pe exilații ruși. 27 august. Din nou un vis în care eram îmbrățișată de un necunoscut. Sărbătoare la Manilla, vila familiei Bonnier, unde scriitorii sunt invitați într-o sală magnifică, cu portrete ale scriitorilor, vii și mai ales morți. Sunt înconjurată cu simpatie, asta pentru recenziile la cartea mea. Eva (Bonnier) îmi spune că acceptă întâlnirea cu scriitorii români în
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de inspirație, să văd ce e viu pentru mine aici și memorabil în cultura contemporană. În vis, am fost din nou în România, pe strada copilăriei, Amaradia. Am revăzut totul, era puțin schimbat: casa familiei Horvath se transformase într-o vilă luxoasă, alte case zăceau în ruină. Dar bunica, Nana, era veselă și stătea în veranda ei, făcându-mi semn cu mâna. Apoi, din nou, cineva mă iubea. Soțul vecinei noastre Ebba a murit, așa cum o prevenise pe soția lui, s-
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
flux dincolo de timp. Eva Bonnier a împlinit cincizeci de ani. I-am dăruit Cartea păsărilor, a lui Rudbeck, și s-a bucurat mult, pentru că toată familia e interesată de studiul naturii, mai ales al păsărilor. Am fost invitată la Manilla, vila faimoasă a familiei Bonnier. În drum spre vilă am întâlnit-o pe doamna doctor Barbro Westerholm, personalitate a vieții sociale din Stockholm. Am vorbit despre drama ei intimă, cunoscută însă de toată lumea: fiica ei care se droghează din adolescență și
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de ani. I-am dăruit Cartea păsărilor, a lui Rudbeck, și s-a bucurat mult, pentru că toată familia e interesată de studiul naturii, mai ales al păsărilor. Am fost invitată la Manilla, vila faimoasă a familiei Bonnier. În drum spre vilă am întâlnit-o pe doamna doctor Barbro Westerholm, personalitate a vieții sociale din Stockholm. Am vorbit despre drama ei intimă, cunoscută însă de toată lumea: fiica ei care se droghează din adolescență și pentru care nu se poate face nimic. Am
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
său Ion Uzunov. Avea o soție înaltă, frumoasă și foarte bună. În bunătate se întreceau amândoi. Le era milă de noi, dar mila-i una, putirința e alta și, să nu uit, într-o dimineață vedem că se oprește lângă "vila cu păsărelele muzicale" din parc un domn cu ochelari. Credeam c-o fi vreun cetățean hotărât să ude pereții, să-i lăstărească cu ce a mai rămas din băutura servită alături, la restaurantul lui Cernogorenco, dar el, de colo, zice
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
construire, imobilul avea tencuiala căzută și se vedea cât de mare economie se făcuse la ciment, nu și la nisipul care se găsea din belșug destul de aproape. Coincidență sau nu, inginerul care se ocupa de lucrări tocmai își construia o vilă, care era puțin mai mică decât blocul, dar mult mai solidă decât acesta. După puțin timp de la instalarea în apartament, la ferma viticolă au venit două absolvente de liceu agricol, pe care le-am luat să stea cu mine, căci
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Atunci și-a reparat învățătorul casa, și-a turnat alei și a făcut gardul acela înalt de doi metri, de nu văd decât păsările zburătoare ce i în curtea lor. Am auzit că și inginerul constructor și-a început o vilă mai mare decât blocul din comună. De aia s-a dărâmat blocul la cutremur, de era să murim toți sub dărâmături. Mare economie la ciment au făcut, am adăugat. 172 Nu voiam să merg la petrecerea familiei Sinosu. Nu-mi
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
oficiali români alergând de colo-colo. Ora din program fixată pentru plecarea coloanei către aeroport trecuse de mult, dar nimic nu se mișca. La întrebarea mea "nu plecăm", mi se răspundea stereotip: "Mai plimbați-i!". I-am tot plimbat prin curtea vilei până am amețit și nimic: "Mai plimbați-i!". La un moment dat apare un adjunct de ministru de la externe, care, mirat, întreabă: "Cum, încă n-ați plecat? De ce se întârzie?". I-au răspuns "doi ochi albaștri": "Tovarășul cu tovarășa pleacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
avem cum să ne întâlnim. Dați-i drumul!". (Hoveida era bun prieten cu Ion Gheorghe Maurer, amândoi de cultură franceză, școliți, rafinați. La București, Maurer fusese trecut "în rezervă", dar Hoveida și-a manifestat dorința de a-l întâlni la vila ce-i fusese rezervată. În ziua respectivă, la ora 17,00, într-o superbă după-amiază, Hoveida își aștepta prietenul în fața vilei. Apare Maurer la volanul unui Mercedes alb, coboară, se îmbrățișează și Hoveida îl întreabă admirativ: "Mai șofezi, Jeane, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
rafinați. La București, Maurer fusese trecut "în rezervă", dar Hoveida și-a manifestat dorința de a-l întâlni la vila ce-i fusese rezervată. În ziua respectivă, la ora 17,00, într-o superbă după-amiază, Hoveida își aștepta prietenul în fața vilei. Apare Maurer la volanul unui Mercedes alb, coboară, se îmbrățișează și Hoveida îl întreabă admirativ: "Mai șofezi, Jeane, mai șofezi?". Eram în spatele lor și l-am auzit pe Maurer răspunzând: "Nu numai că șofez, dar mai și conduc!". Au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
discuțiile cu Ceaușescu de la București, delegația ecuadoriană, în frunte cu decorativul general, a făcut o vizită la Brașov, cazarea fiind la Predeal două nopți. Era încă iarnă, frig și zăpadă și se luaseră măsurile necesare pentru paza înaltului oaspete, la vila de protocol a lui Ceaușescu, frumoasa construcție fiind zi și noapte înconjurată de "organe", deghizate chipurile în "vânători de munte-Armani" -aveau bocanci cu șosete albe "răsfrânte", pantaloni de schi..., sacou și cravată toate noi, călcate și "apretate"! Am fost întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]