67,638 matches
-
mai numeroase în care se întâlnește această din urmă face din acestă unul dintre cele mai importante atribute ale lui Dumnezeu în Vechiul Testament, iar în Noul Testament, chiar atributul esențial, Dumnezeu fiind definit că agápQ, „Iubire”311. În Coran și în contextul islamic, Wadód este departe de a avea o astfel de importantă. Ambele ar putea fi traduse cu „iubitor”, dar pentru cel biblic orice soluție de traducere este insuficientă. Din fericire, contextul îi atenuează rezistență la transfer. 4.2.20. Gh
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
definit că agápQ, „Iubire”311. În Coran și în contextul islamic, Wadód este departe de a avea o astfel de importantă. Ambele ar putea fi traduse cu „iubitor”, dar pentru cel biblic orice soluție de traducere este insuficientă. Din fericire, contextul îi atenuează rezistență la transfer. 4.2.20. Gh"fir, Ghafór, (al-)Ghaff"r (2.1.15.1.) și Sall"ƒ/SolQaƒ/’Eloah sel ƒÄÖ (3.1.15.1.), deși sunt uneori traduse toate cu „iertător”, se deosebesc prin conținutul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
le vei schimba; dar Tu același ești și anii tăi nu se sfârșesc.” (t.n.) Și aici este nu un nume, ci un verb la imperfect, la persoana a II-a singular: Öa‘amo: (litt. „stai în picioare”) având în context același sens că și yabq". Însă de la acest verb nimeni nu a derivat un nume divin. 4.3.3. al-Mutakabbir (2.1.5.7.). E dificil de comparat din pricina faptului că, apărând o singură dată, și atunci la finalul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
capacitatea lui Dumnezeu de a săvârși orice voiește. Biblia exprimă această idee de obicei prin narațiuni întregi, dar nu conține nici un nume sinonim cu cele trei nume divine din Coran. 4.3.9. șal-țLa” f (2.1.8.14.), în contextele în care pare să însemne „Cel ager/pătrunzător” poate fi echivalat cu trei dintre multiplele atribute ale „duhului” care se află în înțelepciunea personificata din Înț 7,22-23: leptón, „subțire, subtil”, eukíneton, „sprinten, ager”, tranón, „pătrunzător”. Însă un nume divin
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
acest lucru nu este exprimat printr-un nume sau atribut divin. 4.3.11. al-Mubn (2.1.12.2.), luat că nume divin și nu doar atribut al lui al-Haqq, cu sensul de „Cel care vădește” (sens sugerat de contextul v. 24, 25, în care se spune că cei necredincioși își vor lua plata și vor ști că Dumnezeu este al-Haqq al-Mubn) vorbește despre o acțiune a divinității care se manifestă și în Biblie. Unul dintre pasajele cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ÄÖ) sau care exprimă și legătura privilegiată cu poporul israelit (’!>r Ya‘aqo>) și mai ales cele ce țin de revelația neotestamentară (ho pater, ho sÄter, numele hristice și pneumatice). 4.5. Ni se pare interesant de comparat, în acest context, și modul în care numele divine sunt accentuate, puse în valoare, în fiecare dintre cele două cărți sacre.tc "4.5. Ni se pare interesant de comparat, în acest context, și modul în care numele divine sunt accentuate, puse în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
4.5. Ni se pare interesant de comparat, în acest context, și modul în care numele divine sunt accentuate, puse în valoare, în fiecare dintre cele două cărți sacre.tc "4.5. Ni se pare interesant de comparat, în acest context, și modul în care numele divine sunt accentuate, puse în valoare, în fiecare dintre cele două cărți sacre." În Coran, ele apar cel mai adesea grupate câte două în final de verset, cu sonorități asemănătoare, date mai ales de schemele
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lim și ‘All"m („știe”), etc. Dar și ceilalți fac acest lucru în câteva cazuri: Mumb („răspunde”), S"diq („păzim/spunem adevărul”). 5.2. La celălalt pol se situează nume total problematice, cu o singură ocurenta, pentru înțelegerea cărora contextul nu oferă suficient sprijin și asupra cărora nu există consens în domeniul comentariilor exegetice. Este vorba de coranicul Œamad și de biblicul Šaddai. Acesta din urmă oferă totuși opțiunea transliterării ca atare (nici un traducător în română nu a ales-o
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ales-o), sau a traducerii echivalentelor sale din Septuaginta. Unii dintre cei care au tradus din ebraica au împrumutat soluția Vulgatei, Omnipotens.tc "5.2. La celălalt pol se situează nume total problematice, cu o singură ocurenta, pentru înțelegerea cărora contextul nu oferă suficient sprijin și asupra cărora nu există consens în domeniul comentariilor exegetice. Este vorba de coranicul Œamad și de biblicul Šaddai. Acesta din urmă oferă totuși opțiunea transliterării ca atare (nici un traducător în română nu a ales‑o
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cele mai multe nume s‑au bucurat de soluții variate de traducere. Cauza este fie ambiguitatea, polisemia lor, fie existența în limba română a unei game largi de posibilități lexicale și morfo‑sintactice de echivalare." 5.3.1. Mai ales in Coran, contextul nu este totdeauna suficient pentru eliminarea ambiguității semnificațiilor. Făcând apel la numeroasele comentarii exegetice, traducătorul constată că ele sunt de multe ori divergențe deoarece comentatorii pornesc de la sensul primar al rădăcinii cuvântului și „teologhisesc” pe baza lui. Examinarea traducerilor realizate
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
unicul sens al verbului ’aq"ta, de la care este derivat Muqț este „a hrăni”316. Acest sens al lui Muqț e consemnat chiar și în A Dictionary and Glossary of the Kor’an (1873) al lui John Penrice. Contextul nu ar da voie acestei interpretări, dar, în afara lui, vorbitorul de arabă îl înțelege în funcție de competență să lingvistică obișnuită. 5.3.2. La numele biblice, diferențele de soluții se explică de multe ori prin limba-sursă a respectivei traduceri. Astfel, cei
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
substantiv abstract ce denumește o calitate (9ó al-lal"l wa al-’Ikr"m, 9ó al-“awl, 9ó al-Faðl) sunt rezolvate în mod diferit nu numai de la un traducător la altul, ci și fiecare dintre ei folosește mai multe procedee, în funcție de context. Acest lucru se vede cel mai bine la 9ó al-Faðl: - transpunere: „Cel cu hâr (nemărginit)”, „Cel cu (mare) Milă”; - modulare parțială: „Stăpânul harului (nemărginit)”; - echivalentă: „binefăcătorul”, „Mărinimos”, „Darnic”; - adaptare: „Dătător de mare indurare”, „Dătător de hâr (nemăsurat)”. O structură asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
1986, Celui qui est. Interprétations juives et chrétiennes d’Exode 3,14, col. „Patrimoines”, Cerf, Paris. Dorival, G., Harl, M., Munnich, O., 1994, La Bible grecque des Septante - Du judaisme hellénistique au christianisme ancien, Cerf/ C.N.R.S. Dubois, Jean-Daniel, 1974, „Le contexte Judaïque du «Nom» dans l’Évangile de vérité”, Revue de Théologie et de philosophie, Genève - Lausanne - Neuchâtel, III. Freedman, D.N., 1960, „The Name of the God of Moses”, în Journal of Biblical Literature 79, pp. 151-56. Guillet, Jacques, „Le titre
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
manoperă definitivă, necesită experiență, prezintă diverse complicații imediate și tardive. Rezultate. Sunt copiii cu vârstă mică, cu o medie de 6 luni, în stare critică, cu un diagnostic extrem de grav (șoc decompensată, comă grad III, sepsis, acidoză mixtă decompensată; în contextul acidozei decompensate prezintă un ph mediu de 6.97; periferia este colabată, multiple încercări de abord central eșuate. Se montează abord intraosos pentru rehidratare parenterală și administrarea medicației. La unul dintre cazuri după administrarea unui bolus de 20ml ser fiziologic
CONFERINTE ÎN MEDICINA DE URGENTA by Liana Horea, Ioana Bența () [Corola-publishinghouse/Science/736_a_1095]
-
pe care l-am implicat înainte de predarea pronumelui pentru a preveni formarea deprinderilor greșite de scriere (legarea la întâmplare prin cratimă a pronumelor neaccentuate și a desinențelor verbelor ori a finalului unor cuvinte ca : săi, cel, cei, mai ). Prin analiza contextelor specifice cu care sunt deprinși din vorbirea curentă, elevii au reușit să înțeleagă logica organizării cuvintelor în context și tehnica recunoașterii pronumelor neaccentuate. Concluzia generală la această lucrare metodică este aceea că principala cale care conduce la transformarea cunoștințelor în
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
întâmplare prin cratimă a pronumelor neaccentuate și a desinențelor verbelor ori a finalului unor cuvinte ca : săi, cel, cei, mai ). Prin analiza contextelor specifice cu care sunt deprinși din vorbirea curentă, elevii au reușit să înțeleagă logica organizării cuvintelor în context și tehnica recunoașterii pronumelor neaccentuate. Concluzia generală la această lucrare metodică este aceea că principala cale care conduce la transformarea cunoștințelor în deprinderi temeinice este exercițiul repetat. Deci, eliminarea greșelilor de ortografie și punctuație nu se rezolvă prin sancționarea elevilor
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
carnavalul ori charivari), utilitatea lor, ca instrumente taxonomice și surse pentru reflecții teoretice, este indiscutabilă. Ceea ce mi-am dorit să ofer prin această lucrare a fost o morfologie a fenomenelor ceremoniale și mitologice. Termenul morfologie poate să pară desuet, În contextul actual al dezbaterilor antropologice, context dominat de moda „antropologiei critice”. În ultimele decenii, antropologia s-a confruntat cu o reevaluare critică a statutului ei de știință și a „scientificității” metodelor ei. Aceste dezbateri, violente și patimașe uneori, au creat nu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ca instrumente taxonomice și surse pentru reflecții teoretice, este indiscutabilă. Ceea ce mi-am dorit să ofer prin această lucrare a fost o morfologie a fenomenelor ceremoniale și mitologice. Termenul morfologie poate să pară desuet, În contextul actual al dezbaterilor antropologice, context dominat de moda „antropologiei critice”. În ultimele decenii, antropologia s-a confruntat cu o reevaluare critică a statutului ei de știință și a „scientificității” metodelor ei. Aceste dezbateri, violente și patimașe uneori, au creat nu numai un curent de idei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
eroice conțin structuri epice din miturile cosmogonice, escatologice și etiologice. Pentru a permite Înțelegerea morfologiei complexe a acestor constructe simbolice, am renunțat, În mod programatic, la relativizarea categoriilor constitutive, prin operațiile specifice antropologiei critice: a) sublinierea caracterului local al fiecărui context și a imposibilității traducerii exacte, În plan lingvistic, și adecvate, În plan conceptual, a faptelor consemnate pe teren; b) exacerbarea limitelor impuse de cultura cercetătorului (marcat de cadrele mentalității europene și de interesele abordării științifice) asupra Înțelegerii și consemnării exacte
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cetate. Așa cum observă Kathryn Morgan (2000, p. 28), pornind atât de la formulările lui Heraclit, cât și de la cele ale lui Parmenide sau Gorgias, filosofii greci erau preocupați de căile prin care putem atinge și, ulterior, comunica esența realității. În acest context, limbajul comun, pe de-o parte, și construcțiile poetice, pe de alta, apăreau ca o prăpastie Între cunoaștere și realitate. Drept urmare, pentru acești gânditori, erorile de cunoaștere erau erori de limbaj. Prin crearea vocabularului abstract specific logos-ului, filosofii sperau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Se opune În ceea ce privește fondul prin distanța dintre entitățile abstracte ale filosofului și puterile divine ale căror aventuri dramatice sunt povestite de mit (J.-P. Vernant, 1974b, p. 198). În dialogurile platonice și În textele lui Aristotel, termenul mythos apare În contexte multiple și configurează un câmp sematic relativ amplu. Cu toate acestea, el nu se mai află pe același plan cu logos-ul, altfel spus nu mai beneficiază de aceleași valori semantice și de aceeași valorizare culturală: De la sensul inițial, homeric
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
culturale noi. Astfel, valorile mitului derivă acum din valoarea de utilizare, și nu din semnificațiile sale esențiale. Prin această descarnare a mitului, Platon pregătește deja terenul pentru utilizarea termenului de către Aristotel, ca un nume pentru orice schemă epică, din orice context cultural. Instrumentalizarea mitului va fi dusă la maxim În Republica: aici, Platon imaginează mecanismele construcției unei mitologii de stat. Filosofii, În calitate de „mitoplaști” oficiali, vor alege sau construi miturile care, prin conținutul lor, pot educa membrii cetății și pot garanta crearea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
libere și ele dobândesc, progresiv, un caracter arbitrar (C. Lévi-Strauss, 1973, p. 154). Este evident, deci, că substanța sau forma mitului nu pot fi considerate unicul factor generator de diferențe. În această ecuație trebuie introdusă și poziția socială a mitului: contextul performării, atitudinea colectivității, comportamentele audienței. Rolul social și atitudinea față de mit Încă de la Platon, mitul, În accepția sa de povestire fictivă, a fost Învestit cu funcții sociale. Niciunul dintre interpreții mitului, fie ei teologi, istorici ai religiilor, literați, folcloriști sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1978, p. 55). Această poziție implică o viziune teoretică asupra obiectului de studiu și o afirmație de metodă: o narațiune nu există ca mit și nu poate fi interpretată decât ca parte integrată a unui sistem social complex și În contextul relațiilor sale concrete cu celelalte componente ale societății. Relația dintre mit și societate se construiește acum pe baza unei serii de raționamente, derivate atât din observații de teren, cât și din axiome referitoare la condiția umană. Primul principiu este acela
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Înțelesurilor, explicite sau implicite, este imens și el solicită ceea ce Geertz numește „descrierea densă” pentru a putea ajunge la straturile profunde de semnificații. Dar cât de departe trebuie să meargă cercetătorul Într-o investigație etnografică totală, ca să poată oferi suficiente contexte pentru o interpretare? Altfel spus, un observator, chiar dacă total străin de acea societate, poate diferenția un comportament ritual de alte comportamente, poate sesiza diferența, ruptura dintre acțiunile uzuale și cele ceremoniale. Dar, dacă ritul i se impune ca o „evidență
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]