KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...262 263 264 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

Judecătorul: Să divorțeze atunci! De ce să nu divorțeze? Să vină doamna Dora, că tot era rândul ei, să ne explice de ce nu divorțează, de ce se expune în continuare acestei dificile situații de trigamie. (Cleopatra se scoală cu greutate și se așază în primul rând lângă avocatul apărării. Dora vine și ia loc în scaunul inculpatului.) Dora: Mă numesc Dora și locuiesc la etajul șapte. Sunt căsătorită cu Philip care în ultima vreme s-a transformat într-un triplu soț. Când ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
acceptă. E o întrebare ca oricare alta, de ce să nu vrea să știe onorata asistență despre condițiile apariției coarnelor. Poate ar trebui să ne răspundă chiar purtătorii coarnelor, dacă doamna Dora are dificultăți. (Philip se ridică în tandem și se așază cumva în fața Dorei. Sinele Mare face un pas în față.) Sinele Mare: Nu avem nimic de declarat, domnule judecător. (Dora răsuflă ușurată.) Pe noi nu ne mai afectează nimic. De aceea ne-au ieșit imediat coarnele. Noi ne manifestăm doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
e de vină. Ea a hotărât scindarea și le-a ticluit pe toate și apoi i-a asmuțit cu perfidia ei și pe ceilalți doi pămpălăi; unul cinstit și sincer și celălalt nebun recalcitrant. (Intră Philomena prin spatele scenei, se așază pe scaunul inculpatului cu spatele spre judecător și fața spre scenă. Poartă două aripi pe spate, acoperite cu un fel de șal; ele nu sunt vizibile până când nu se întoarce în profil. Philip se ridică și se apropie de Philomena

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
însă, am obosit. Căutările mele zadarnice au luat sfârșit și, odată cu ele, interesul pentru fotografie. Am renunțat să o mai port cu mine. Am pus-o alături de bilețel în sertarul biroului, pe care-l deschideam de fiecare dată când mă așezam să scriu. Marny îmi zâmbea din poză statuar, rece și enigmatic, resemnată, în spațiul ei în două dimensiuni, pentru totdeauna. Apoi m-am îndrăgostit aievea de o fată adevărată, nu la fel de frumoasă ca Marny, superficială, extrovertită, exotică și vaporoasă, adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
deosebit de puternică și hotărâtă ce avea să penetreze, fie și numai pentru o clipă, spațiul meu gonflat, lăbărțat, crăcănat în dimensiunea lui cea de-a treia! Pulcheria și Îngerul (Piesă în 12 sau 11 scene și 0 acte) (Rezoneur-ul se așază într-o poziție cât mai comodă pe un scaun în spatele scenei și-și duce microfonul la gură. Introduce primul personaj în scenă, care, după părerea lui, dorește să intre primul doar ca să se afirme în fața publicului. Prin urmare, încearcă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
soarele peste un cer mâlos ca o cloacă, apoi se aprind treptat și alte lumini, scena e la fel de luminată ca mai înainte. În mijlocul scenei stă Pulcheria cu floarea-soarelui în mână. Deasupra ei survolează o albină ce ezită între a se așeza pe floare sau pe umărul rotund și pufos al Pulcheriei. Din fundal se aude vocea rezonerului...) Oare ce-o să aleagă albina, floarea sau fata? Albina știe că floarea nu-i mai poate oferi prea mult polen la ora asta, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
al florii mortificate sau să se expună sacrificiului suprem, în caz că fata se sperie, se apără și atunci va trebui să-și înfigă acul?! (Mai bâzâie o vreme și tocmai când fata își apleacă capul și respiră adânc în floare, se așază voluptos pe umărul ei. Ea se sperie, se pocnește cu mâna liberă peste umăr și țipă. Se aude un răcnet ascuțit strident și în același timp nevralgic. Lumina pălește pentru îndepărtarea albinei moarte. Din nou vocea rezonerului din fundal...) În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
se pocnește cu mâna liberă peste umăr și țipă. Se aude un răcnet ascuțit strident și în același timp nevralgic. Lumina pălește pentru îndepărtarea albinei moarte. Din nou vocea rezonerului din fundal...) În fiecare reprezentație albina își propune să se așeze pe floare, s-a săturat să tot moară în fiecare seară, ca în marile tragedii, ce sunt de mult depășite. Totuși, de fiecare dată, umărul fraged și apetisant al Pulcheriei o face să eșueze mereu în aceeași greșeală. Scena 7

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
dorința ei din copilărie. Poate n-a fost cea mai izbutită alegere, dar priviți, tovarăși spectatori, priviți cum Pulcheria e, în felul ei, fericită... Scena 8 (Oamenii păsări) (O bârnă traversează scena de la un cap la altul: câte un scaun așezat la capetele ei. Pulcheria se suie pe scaun, apoi pe bârnă, își dezvelește picioarele de sub clopotul galben al rochiei și parcurge bara de la un capăt la altul cu precizie, ca o adevărată atletă. Se dă jos folosind scaunul și-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ale lor, ci și ale creațiilor lor. Și asta se întâmplă doar ca zeii să nu se plictisească! Și, cu ei deopotrivă, nici d-voastră, domnilor!... Și doamnelor... (Albina, tot mai derutată și nervoasă, produce un bâzâit strident și se așază pe chelia rezonerului ce-și agită mâinile iritat pe deasupra ei. Atacă precis și năvalnic chelia plată și strălucitoare. Se aude un răcnet nevralgic și sfredelitor ca de burghiu. Se stinge lumina.) Împărătița furnică Furtive sau false iubiri. Gara. Fuga Azi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
o să dispară ca și cum n-ar fi fost mirajul unei instanțe în ascunzișul de noapte al soarelui. Câteodată, ferestruica se apropie în alunecări lungi, ca o cameră de luat vederi, lăsând în urmă valea și cerul, și vine în întâmpinarea bătrânului, așezat pe prispă să contemple zilnic asfințitul în așteptarea ei. Pe aceeași prispă, pe care, cu șaptezeci și cinci de ani în urmă, stătea cu străbunicul lui, în același moment statuar al zilei, în care orice activitate la câmp sau casnică înceta. Satul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
îmi vor fi lipsit "mamele" și "tații" mei estivali. Licornul. Elevul de clasa a șasea Inorogul mă fixa cu ochii lui albaștri și sticloși. Își înclina capul pe-o parte, ca un câine credincios ce așteaptă mângâierea stăpânului. M-am așezat o clipă, atentă să nu tulbur marginile careului desenate fin pe nisip, și el și-a pus pe dată capul cu corn în poala mea. Totuși, nu avea maiestatea licornului prinț desprins din basmele cu fete frumoase, dar mai ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
decât poate să crească. Lasă un timp! Gândește-te la mersul țestoasei, ce lasă să se scurgă o eternitate între doi pași. Mă trezesc brusc și mă reped la pantalonii scurți de pe marginea scaunului și dibui creionul în buzunar. Mă așez pe terasă la masă și scriu pe caietul de matematică, singurul pe care l-am luat cu mine la insistențele mamei. Ce scrii acolo, așa de dimineață? Ești în vacanță! Spală-te pe dinți și vino la masă! Și mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de transpirație și nu de la soarele ce s-a ivit semeț ca un cocoș de munte pe balustrada de sus a terasei. Trebuie să mă opresc, îmi spun, amintindu-mi de sfatul omului cu banderolă din vis. Îmi trag sufletul. Așez caietul în sertar în camera mea și a mamei și mă întorc pe terasă, unde cele trei grații se răsfață cu pepene roșu și creme de castraveți pe care și le întind peste tot, să-și mai hrănească puțin pielea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ne întorc o imagine falsă, necondiționată de timp. Altă dată, și-a surprins chipul în oglindă dintr-o dată foarte îmbătrânit, nu atât din pricina ridurilor, ci a unei palori ce-o transformau într-o mască a lasitudinii și tristeții ce se așeza în colțuri dure peste ovalul feței, ca o aură de ceară. Așa am să arăt eu cândva! i-a spus ea oglinzii, prefăcându-se că n-o ia în seamă. A urmat o perioadă în viața ei când nu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
este să nu stai, să nu te complaci, să nu asiști neputincioasă la propriul tău declin. Trebuie să lupți, să meditezi asupra ta, să te înțelegi, să-ți dai seama că inițiativa de autodistrugere a fost greșită; uneori lucrurile se așază natural, de la sine. A-ți da în cărți e un fel de a spune, e de fapt o modalitate de a-ți sonda viitorul. Tu trebuie acum să încerci să vezi în viitorul tău, să cauți semn; a privi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
nasul redus la două nări porcești, cu colțurile gurii ridicate ca ale pisicii din Cheshire, într-o perpetuă grimasă; avea ochii umani, în ciuda aspectului lor de sticlă, și urechile foarte mari, la fel de umane, doar că disproporționate, ca două pâlnii uriașe așezate proeminent lateral. Știu cine ești! i-a spus ea fără să-și poată desprinde ochii de la intrus. Când te-am văzut prima oară stăteai pe burtă într-un șanț și eu te-am întors cu fața în sus și atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
numele! Și animalul se învârtea ca o sfârlează, bătând cu coada pământul într-un ritm nebun și urla din răsputeri. Privea stupefiată la animalul ce se zbătea în iarbă și într-un efort sublim de concentrare o lumină albă se așeza încet pe fața ei, în timp ce gându-i zbura la Damiel, la datul în cărți, la visele ei. Și dacă am să-ți spun numele, ai să-mi restitui ce mi-ai luat în copilărie, atunci când te-am surprins și te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
coada de Armadillo ce rămase o vreme în urmă, torcând și irizând aerul ca un fuior. Somnul. Trandafirul și Privighetoarea În ziua în care a aflat despre boala ei, a venit acasă și cât se poate de calmă s-a așezat la birou, a început să consulte pentru următoarele patru ore internetul. Nu-și desprindea ochii de pe ecran, nota febril nume, adrese, făcea comparații, revenea, citea, lua notițe cu o febrilitate. De fapt cam ce ar trebui să găsească. Ce faci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
lui Jorges, care o privea intens din chenarul paginii, la fel de intens și cu aceeași căutătură ca cea a omului din vis. Darea de seamă Într-o zi, a întâlnit în parc un tânăr frumos. A întrebat-o dacă se poate așeza pe bancă lângă ea. Parcul era gol, dar ea nu a simțit nicio teamă sau dorință de respingere, cum ar fi reacționat altădată într-o astfel de situație. Au stat o vreme fără să-și spună nimic, după care tânărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
să fi visat, încep să înțeleg... O dragoste imensă mă învăluie. Apoi spaima se ridică lent, pe măsură ce simt tot mai puternic prezența bunicii în cameră; carapacea ei protectoare peste poziția mea fetală, peste trupul meu acum diform, expandat, peste copilul așezat în mine, și el în poziție fetală. După atâția și atâția ani, bunica mi-a ținut din nou "scăunel". Doar că acum este îngrozitor de rece. Îi este iarăși frig. Visele mele cu bunica sunt din ce în ce mai rare, dar mereu aceleași. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu pășune. Clima caldă și uscată permite rareori oaze de verde printre tonuri de galben, ocru și arămiu. Liziera parcului se întrerupe într-o terasă de lemn ce privește în această vale. Terasa e acoperită și înțesată cu bănci lungi așezate paralel, ca la cinematografele de țară. Dinspre vale, de la distanță, banca cea mai apropiată de balustradă părea locuită de copii, ei stăteau complet nemișcați, ca și cum ar aștepta declicul unei camere foto. Într-o grimasă colectivă, copiii, cu părul alb și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
a venit, de bună seamă cu un scop anume. După formele rotunde, ochii tâmpi de albaștri, ciorapii de nailon, pare mai degrabă o îngerașă. Prezența lui atotcuprinzătoare desfășurată pe tavanul camerei mă intimidează; îi fac semn cu mâna să se așeze, cu alte cuvinte invit îngerul meu întârziat la o cafea. Refuză; are tensiunea prea mare din cauza înălțimilor, în schimb începe și mestecă semințe de floarea-soarelui și scuipă pe geam cojile cu o mare precizie. De-a dreptul dezgustător pentru o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Ești îngerul meu din copilărie? De ce ai sosit abia acum? Bunica mea spunea că fiecare copil are îngerul lui păzitor, târziu am înțeles că va trebui să ne împărțim îngerii așa cum împărțim locurile în autobuz: unul se scoală, altul se așază, trebuie să știi să aștepți. Cei ca mine, ce nu au niciodată răbdare, vor rămâne în picioare, profund nefericiți și abandonați. Mă surprinde că ai înțeles că totul în viață este o problemă de resurse, viața ta însăți este o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Mă ridic leneș și împleticit după câteva minute, ca o continuare firească a oricărei alternative: mă scutur de zăpadă sau îmi croiesc drum prin norul de praf, fum și reziduuri. În jurul meu, auditoriul începe din nou să capete formă. Se așază la fel cum erau la început, pe scaunele lor înalte, și fiecare ține câte o oglindă în mână, pe care o rotesc în mișcări largi ca pe un evantai. Și toți se cercetează pe furiș în oglindă, unii râd fățarnic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]