9,323 matches
-
ipostazei observatorului neutru cu cea a actantului pune în lumină absorbirea eului în universul fictiv. Poemele declamatorii accentuează artificialitatea lumii descrise, cititorul e ca în fața unui panoptic și se identifică aproape cu eul liric care-l conduce în explorarea sa, accentuând elementele asupra cărora privirea întârzie, cele care pot uimi, nedumeri, pentru ca la finalul textului să se trezească prins la fel ca poetul în spațiul acesta dezolant ("Eu măturam arena la sfârșit..."227, Cântec de moarte). Nu o dată moartea se asociază
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
privească dincolo de imaginea trupului cuprins de febră: "Erau flori roșii, galbene și ape/ Lângă mâinile, lângă sufletul ei;/ Toate păcatele erau aproape,/ Toate negurile tulburau munții febrei", Bolnava. Acumularea detaliilor, trecerea de la floral la acvatic, apoi de la material la abstract, accentuează tonul grav, deși e o suferință ce pare a face parte din universul cotidian, și ilustrează fluidizarea materiei, alunecarea spre moarte. Ecourile romantice au fost remarcate și titlul volumului Noaptea geniului se poate înscrie în această direcție. Noaptea geniului este
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sufletului, contopire a acestuia cu adevărul suprem, ci renunțare la orice speranță și dezintegrare. Și aici sângele capătă atributele apelor infernale, curgerea sa tăind orice posibilitate de împotrivire în fața destinului. Laitmotivul florii de sânge, dincolo de intenția de estetizare a urâtului, accentuează tragismul surprins de tabloul lumii în suferință: "fiecare pat creștea c-o floare" și explicitarea metaforei în final "hemoragii de jar puneau în gură/ mari garoafe roșii pe sicriu..." Sunt, în acest poem, imagini de o cutremurătoare concretețe, demitizând vechi
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în gură/ mari garoafe roșii pe sicriu..." Sunt, în acest poem, imagini de o cutremurătoare concretețe, demitizând vechi clișee literare - și generația aceasta pare să fi reușit să reinventeze motivul lunii integrându-l într-o varietate uimitoare de contexte - și accentuând suferința tocmai prin sublinierea neputinței de exteriorizare: "Luna cât un jnep, cât o femeie,/ atârna la geamuri - buruiană,/ inimă plângea pe zid: virană/ pasăre tăiată-n curcubeie." (Pacienți). Vidul interior pare a intra în contradicție cu simbolul ascensional al păsării
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
al vieții, al cunoașterii, al descoperirii rămâne doar un palid regret, aproape nerostit în acest univers sufocant al extincției. Ca și în ciclurile de poeme ulterioare, și aici stihiile se unesc pentru a contribui la tabloul acesta apocaliptic, pentru a accentua durerea și a contura imaginea unei împietriri universale, a unui refuz de a exista: "Desenat pe liziere -/ Caru-Mare varsă fiere,/ iarba morții reci și-absente/ doarme între-amplasamente", "palmieri de cauciuc", "ochiul ăsta n-o mai bate,/ grâul n-o mai
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
al unui posibil paradis pierdut, în rest nu este decât suferință. Stările angoasante copleșesc, înaltul este de neatins și, în loc să reprezinte sfera ideilor, spiritualitatea, se restrânge, se "zbârcește", infectându-se de materia degradată. Plânsul și sângele se unesc pentru a accentua agonia. De altfel sângele este uneori doar sugerat, dar la fel de prezent și atunci când termenul nu este pronunțat direct ("Luminile scriu roșii pe peroane", Carnet lapidar). Totul este privit ca o rană, totul rănește, scrisul însuși este act de sacrificiu, este
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
înseamnă înaintare spre moarte, dar nu mai este una sublimată, ci perpetuă agonizare: "Cu muribunzi de mână/ am auzit cum pleacă tramvaiele-n sincopă", ruperea ritmului se marchează și grafic prin segmentarea versului lung în două emistihuri, tocmai pentru a accentua zbuciumul, sacadarea acestei înaintării, suferința. Printre vehiculele cu valențe funerare, putem aminti și trenul, destinul însuși este privit ca o călătorie a unor condamnați spre inevitabila moarte. Structura circulară din Carnet lapidar pune semnul egal între călătoria agonizantă (și aici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
trecerea dincolo de zidul cetății, prezența șoaptelor ca expresie a zvonurilor care transgresează barierelor celor două tărâmuri, gustul amar, tristețea (adjectivul "amăruie") par să susțină cea de-a doua interpretare. Gesturile acestea lente, cu tentă erotică sunt chemări de dispariție. Frunza accentuează efemeritatea existenței umane, capacitatea ei de a trece dincolo, de "a urca" indică o speranță care-și mai găsește încă locul în acest moment al crepusculului. Întâlnirea cu feminitatea ca și călătoria nu înseamnă ieșire din cercul existenței comune, sufocante
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de detalii, sunt prezente și aici pentru a întâri ideea de inutilitate, de umilință: "Noi dragostea, noi pietrele, noi focul (...)// Noi pietrele durerii unanime (...)// ...noi lacrimile, vezi, și nebunia/ pe lângă-aceste lucruri în genunchi" (Lucruri în genunchi). Structurile nominale, eliptice accentuează senzația de claustrare, de închidere în limitele unui orizont al tragicului. Se trece brusc de la abstract la concret ("voi, gânduri aspre, pașteți", Carnet lapidar, " Ne colcăie alcoolul imensității-n vine", Jurnal de grupă... dubito) ca și cum frânturi de vis, de coșmar
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fețelor de masă". Claustrarea (motivul camerei pătrate) înseamnă condamnare la o existență limitată, excluderea oricărei posibilități de autodepășire. Ideea de aplatizare, de anihilare a tridimensionalității este întărită de revenirea asupra unei alte forme geometrice, dreptunghiul. Caracterul angoasant al trăirii este accentuat de coloristică (negrul, culoarea morții, a adâncurilor, și roșul, doar sugerat, al focului sau al sângelui) și de năvălirea orașului în spațiul interior. Trotuarul, strada sunt cele două simboluri ale orașului care interferează cu psihicul chinuit al eului poetic. Reprezintă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aspirațiilor umane. Motivul arderii, al degradării revine în nenumărate texte. Se preferă însă neologicul oxidare (o actualizare a trăirilor, o sugerare a lentorii cu care se produce această modificare în starea universului). Situarea la "marginea pământului" (Oxidare) a spațiului descris accentuează ruperea de lumea normală, spațiul este unui infernal: Ne ocolesc cei buni ca pe o ciumă/ și nu coboară scările din fund" (Carnet lapidar). Traiul aici este "smârc" și "amar", e, de fapt, o lume de carton; nimicnicia, lipsa de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a vedea, dincolo de moarte, o salvare. Lumea descrisă pare a contrazice profund mesajul biblic, de aici și tendința de a polemiza cu învățăturile creștine. Raportarea la mitologia biblică se face negativ ("oraș în care murim/ fără parabola intrării în Ierusalim"), accentuând lipsa unei salvări, dar și lipsa bucuriei de a trăi. Adverbul "iarăși" din final (a cărui semnificație este susținută și de punctuația enunțului) indică o repetare ciclică a destinului: "Și mâine dimineață - descompuși - pornim, iarăși, la atac..." Banala conversație cotidiană
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
deznădejde -/ Deznădejdea celor ce nu mai cred în nimic", Îngerii). Procesiunea lor reflectă o reacție a mentalului colectiv înfiorat de dispariția idealului. Repetiția imperfectului verbului "a fi" devine și aici ca și în alte texte o tehnică prin care se accentuează caracterul definitiv al afirmațiilor, caracterul iterativ și nelimitat al experienței, al fenomenului descris ("Erau mai mulți decât roua,/ Erau mulți pentru un drum", Îngerii), analogia cu roua indicând, pe de o parte, caracterul fluid al trecerii, imaterialitatea ei și coborârea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dualității (noi și voi, vocile prezentului și ceilalți) imposibil de conciliat, subliniere a faptului că această lirică nu se distanțează doar de cea precedentă, ci reprezintă un moment de criză contrastant chiar cu viitorul poeziei. Utilizarea obsedantă a acestui noi accentuează și caracterul autoritar al discursului, e un nou cult cel pe care îl propune eul liric, cel al unui infern al limbajului ("ne-au sucit sufletele, ne-au secat picioarele", "semănăm soare, culegem vermină", "geografia unor molii cu belciugul la
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care sunt percepute. Plăcere și durere, ambele se alătură pentru a-i fixa poziția și atitudinea față de lume. Starea de indecizie este un rezultat probabil al multor încercări de a-și fixa certitudini într-un univers al destrămării. Faptul este accentuat de prezența adverbului "mai" din structura "îmi mai luminam drumul cu steaua de pe frunte". Este aici, bănuim, și o trimitere la steaua magilor care a indicat un drum de urmat, a fixat destinul magilor și, indirect, a fixat și destinul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de axă a textului poetic și se operează o schimbare la nivelul finalității utilizării sale, astfel, remarca Radu Lupan "metafora, care în literatura modernismului apropia diferențele și contrastele realității contingente, unificându-le în mit, este folosită aici dimpotrivă, pentru a accentua deosebirile, ambiguitățile și natura acidentală sau ipotetică a realității și ca o consecință caracterul artificial și incomplet al formelor literare. Așa se explică de ce această literatură se întoarce asupra ei, subliniind diferența dintre sine și celălalt, dintre artificiu și realitate
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
transmit invariabil aceeași imagine reiterată la nesfârșit a unei lumi în descompunere, cangrenate, din care nu mai este nicio putință de evadare. Pietrificarea sau, dimpotrivă, lichefierea au, în fond, aceeași semnificație: moartea. Viziunile sunt de coșmar și tragismul lor este accentuat de impresia că acest coșmar se confundă cu viața însăși. Deși poeziile acestea ancorează cititorul în universul banal, cotidian, viziunea asupra acestei lumi este una personală. Spațiile descrise capătă caracter fantomatic, sunt deformări ale realității, construite într-un permanent dialog
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cu viața însăși. Deși poeziile acestea ancorează cititorul în universul banal, cotidian, viziunea asupra acestei lumi este una personală. Spațiile descrise capătă caracter fantomatic, sunt deformări ale realității, construite într-un permanent dialog cu poezia pur descriptivă. Sunt spații care accentuează senzația de sufocare, este o poezie a claustrării, a universului absurd. Viața însăși se transformă într-un joc tragic și de aici impresia că eul poetic este prins într-un coșmar fără posibilitate de trezire. Poemele generației albatrosiste se constituie
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
promițător. E potrivit (cum a și fost) mai mult pentru reședința unui ținut decît pentru o persoană. Or, cel care l-a adoptat n-avea înfățișarea vioaie și nici siguranța unui stăpînitor de pămînturi. Dimpotrivă, semăna (fapt care se va accentua odată cu trecerea anilor) cu un ins ieșit dintr-o țară ploioasă, rece, chircit de o durere ascunsă, fără vlagă, dezabuzat. Prin urmare, una sugera numele și altcumva arăta purtătorul lui. La început, probabil, această diferență a surprins, dar mai tîrziu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
corespondențele cu stările sale sufletești. Lucrurile diferă de la o vîrstă poetică la alta. în Plumb, Scîntei galbene, Cu voi..., Comedii în fond, sunetul muzicii e dur, metalic. Fanfare militare execută un repertoriu alcătuit din piese făcute să provoace sau să accentueze melancolia: arii triste, marșuri funebre, cîntece de jale. Muzica lugubră, cîntată în aer liber, alternează cu cea exaltată, „de bal”, cîntată în interioare, unde orchestrele încep „cu o indignare grațioasă”, apoi „frig”. Un trouble fête prin temperament, Bacovia e atent
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și pleacă indiferent atunci cînd autorul cu puține scrupule literare vrea să facă puțină literatură bună și fină”.3) După război, mai mult de un lustru, dictatura acestui public (care-și va face idol din Tănase) continuă, ba se și accentuează. Putea fi el publicul lui Bacovia? Categoric, nu! Inversiunile epocii în „De ce”, editorialul primului număr al revistei „Orizonturi noi”, există o frază care n-a fost comentată: „se va vedea dacă inversiunile de tot felul, pe care le întinde realitatea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Lipsea însă, cum a observat un recenzent al ei9), un studiu de ansamblu despre prostituția în Romînia, fenomen de amploare, căruia i s-au dat interpretări divergente, unii explicîndu-l prin teoria despre „poligamia femeilor”, alții prin „pricini sociale”. Controversele se accentuează în deceniul al treilea și al patrulea, în această campanie făcîndu-și loc și un critic, H. Sanielevici, care susținea, în felul său ritos, că „nu de mizerie se prostituează majoritatea femeilor (cele mai multe prostituate se recrutează dintre servitoare)” 10), adică persoane
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din aceste versuri amintește de teama omului din evul mediu, cînd cineva putea fi ucis doar pentru a i se lua cămașa! Uneori istoria regresează, iar la milocul perioadei interbelice omul devenise din nou imprevizibil, „lup” pentru om. Criza economică accentuase exasperant inegalitățile și, implicit, antagonismele, mult mai dureroase decît înainte de război, cînd Bacovia a publicat „Serenada muncitorului”, în care ele erau exprimate prin antiteza dintre „muncitor” (proletar) și „burghez”. Atunci poetul vorbea ca ideolog socialist, viguros, revoltat; acum vorbește ca
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de pui 3 lei, cursa la o trăsură 2 lei, curățatul unui coș de sobă 90 de bani”4). Clientela îi aducea: „în 1906 - 5039 lei, în 1907 - 4439, în 1908 - 10980, în 1909 - 14000 lei”5). Descreșterea leului se accentuează în timpul războiului. La 6 decembrie 1916, aceeași autoare, care acum conducea Spitalul Colțea din Capitală, scrie: „Mă duc la fabrica «Viața»: cu greutate obțin două lăzi cu galeți și 20 kg făină. Aud acolo că unii din cei mari au
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Procurorul mamii! Procurorul mamii!”, carieră supremă în ochii ei. E posibil ca această dragoste copleșitoare să-i fi provocat viitorului poet, pentru a mă exprima în limbajul psihologilor, „diformități intelectuale și afective”, pe care, în loc să le corecteze, evoluția sa le accentuează. Astfel, cînd, ajuns adolescent, Narcisul familiei se împiedică de corijențe și repetenții, imaginea sa nu suferă prea mult, pentru că „dexteritățile” (respectiv desenul), la care e premiant, i-o restabilesc. Dar decisiv pentru instalarea convingerii că-i „un fenomen” e debutul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]