7,971 matches
-
adolescenți, care îl ajungeau rapid din urmă. După vestoanele lor, croite din doc cafeniu, recunoscu pe vreo cinci băieți de la Școala de reeducare, care săreau, ca țapii, peste monticulii haotici de moloz, hohotind de fiecare dată când criblura roșie le aluneca scrâșnind de sub talpă. Oare supraveghetorul lor știe că ăștia au tulit-o în oraș? se întrebă îngrijorat Mircea. Poate că da! se asigură el, cu silnice elanuri de optimism. Poate că-i lăsase intenționat slobozi de sub supraveghere, ca să-i aducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
el mai întâi, și pe urmă Iov, și Koșon, cel tărcat la straie. Tot așa, nu ziseră nimic, nici în capul mesei. Păreau că nici nu văd și nici nu le pasă de puii rumen-aurii, în pielițe mătăsoase, ce le alunecau pe dinainte, pe pânza albă, cu canafuri albastre la poale, întinsă frumos, pe masă. Nici n-au dat răspuns de cuviință, când Trandafira s-a alintat, ca orice gospodină, ce așteaptă răsplata laudei, zicând precum că bucatele ei nu-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fine, ochii peste cap, fiindcă instinctul ei de femeie îi recomanda să ia, în fața acestui bărbat, măcar o dată, poziția Sclavei, oprindu-se gâfâind sfârșită în poziția Ancorei. Vladimir, adunându-și ultimele puteri și cearceaful mototolit peste mijloc, se lăsă să alunece din patul larg, pentru a merge la baia cu cadă de marmură roz și cu robinete aurite, să se clătească de impresiile nopții și de presimțiri neliniștitoare. Melanie, însă, i-o luă înainte, strecurându-se fulgerător dintr-un capot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
gală. Toți admirau panorama, comentând cu însuflețire. Tobele cu membrane străvezii și tremurătoarele timpane de aramă roșie porunciră atenție. Duruitul melodios se repetă o dată și încă o dată. Răvășite de un nou suflu de sunete, regimentele se desprinseră unele de altele, alunecând precum feliile dintr-un tort multicolor. Picioarele furnicilor-soldați, în foșnete ritmate, se mișcau la distanțe egale, ca tijele dintr-un lan unduitor de grâu. Escadroanele de furnici-lăncieri, încălecate pe pureci-săritori, se revărsară în valuri, după îndemnul impetuosului marș Cu pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mirare că, de-aș fi avut nerușinarea să mă rog, i-aș fi cerut lui Dumnezeu favoruri erotice. Celebrul animal mă pusese În fața unei triste coincidențe: a ateismului și impotenței. Pe lângă jalea neputinței, mă chinuia și teama că aș putea aluneca Într-un fel de satanism numai pe jumătate involuntar. Ca să-mi regăsesc vlaga, experimentam prea mult. Îndrăzneam aproape orice și-n același timp mă căcam pe mine de frică. Fiindcă, dacă de Dumnezeu nu prea Îmi mai păsa, de diavol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
vacuumului erotic În care erau condamnați să trăiască până la postadolescență. Desigur, cunoștea obiceiurile erotice ale prietenilor de aceeași vârstă. Nu era nici pe departe vorba ca ei să nu fi descoperit deja felurite moduri de a se autosatisface. Jocurile lor alunecau adesea În homosexualitate, chestie care, Încă de la vârsta aceea, Îi repugna lui Leac. Își disprețuia prietenii care, Îmbăloșați și hliziți, povestindu-și despre câte o pulpă ori o jumătate de țâță zărite Întâmplător, se adunau și-și trăiau În grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
o problemă. Eram Însă prea căzut În admirația propriilor dimensiuni, lesne de ghicit prin pantalonii scurți pe care, foarte neprotocolar, Îi purtasem Întreaga seară. Mă Împiedicam de propria sulă, asta mă făcea să nu-mi iau În seamă gândul care aluneca la Cătă, la Cristina, la ficțiune. Eram gata de acțiune, farmacista Îmi dăduse toate semnalele. Am ajuns, după vreo zece minute de erecție În mers, la ea acasă. Locuia În centru, pe strada librăriei lui Cătă, Într-un imobil vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
eu. Idiotule! Ți-a scăpat puștiul, a fugit În bucătărie, bagă repede piciorul În ușă. Mă proptesc la timp, Împing cu umărul, reușesc să intru. Cu prea mult elan Însă, fiindcă mă rostogolesc până la masa din celălalt capăt al bucătăriei. Alunec și cad pe pardoseală. Puștiul apucă să Învârtă cheia În ușă, ia un sucitor de pe bufet și mă trosnește cu el În cap. Nu prea tare, am reușit să mă feresc cât de cât, dar tot mă răstoarnă cu fața la podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de parcă ar vrea să coboare dintr-o caleașcă. Râde, ridică un picior și-l trece peste căpățâna senatorului, saltă scurt pe celălalt, Își pierde echilibrul, Leac o prinde În brațe, n-apucă s-o țină lângă el prea mult, Andreea alunecă, se unduie galeșă, patinează. E mai trează decât credeam, se mișcă bine, trece de mine, ușor atingându-mă, se apleacă peste măsuța unde lăsasem camera video: - Beți ceva? Hai, Adi, ia ceva! N-apuc nici să răspund, nici să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Smaranda începe să cânte cu voce plăcută, "Teiul" de Schubert. Versurile se desfășoară domol, înseninând sufletele asprite de război, picurând liniște și speranță într-un spațiu până atunci al durerii. Se așează apoi în fața pianului împreună cu Marius și degetele ce alunecă elegant pe clape interpretează la unison armonia celor patru mâini imaginată de marele Mozart, Fuga în fa minor. Într-un târziu, când se pregătesc de plecare, cu ochi obosiți ce caută către odihna somnului, toți își mărturisesc bucuria participării la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
hăului de niște vrejuri uscate, fata încearcă din răsputeri să urce pe stânca aproape verticală. Întinde o mână către ea și o prinde cu putere. Îngrozit, Marius remarcă cum datorită ploii care începe brusc, cu toate eforturile lui disperate palma alunecă încet pe pielea umedă a brațului Smarandei. Cercul degetelor sale încleștate spasmodic coboară inexorabil spre încheieturi, apoi mai jos către degete. În tâmple aude bubuitul propriului sânge pompat de inima care bate nebunește. Fiecare atom al mușchilor este încordat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fosforescent magneziană camera, orbind pentru câteva secunde pe cei din încăpere. Bubuie o împușcătură, urmată de o rafală scurtă, apoi alta, după care tăcere. Sub impactul puternic al gloanțelor șeful fusese izbit de perete. Are fața dezintegrată. Pe tapetul albastru alunecă bucăți de os și zdrențe din creierii lui. Tirul precis desenase pe pieptul lui Gaie un colan de găuri roșii. Sângele se revarsă abundent, ca apa prin jgheaburi după ploaie. Scheisse!109 Manfred aruncă automatul gol și aduce în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cum ar putea fi tratat în cazul că va cădea prizonier. Respiră cu greutate, aerul înghețat îi lipește dureros nările și are impresia că odată cu el pătrunde în plămâni lama tăioasă a unui cuțit. Mișcă un picior, simțindu-l cum alunecă dureros pe podeaua din lemn. Articulațiile înțepenite protestează zgomotos, incapabile să ducă mișcarea până la capăt. "Nu mi-e frig. E cald și bine. Nu mi-e frig..." Un ritual prin care altădată reușise să-și reprime senzațiile sau nevoile trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
război când ucizi doar pentru că așa rămâi în viață. Iar firescul apariției acestui tip de emoție îl sperie. Nervii biciuiți și zgâriați de paroxismul ultimelor minute aproape că plesnesc atunci când simțurile sale aduse la intensitate maximă receptează niște pași care alunecă cu atenție peste dalele de piatră. Vizibil speriat, își face apariția un preot. Mic de statură și destul de îndesat, nu are nimic deosebit ca înfățișare, cu excepția unei bărbi albe, frumos îngrijită, care înconjoară obrajii ridați. Ușurat, Darie pune pistolul mitralieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ca acum. Cu armele gata să tragă, atât el, cât și cei cinci oameni care-l însoțesc, ies unul câte unul din încăpere, însoțiți de un cor de înjurături furioase și huiduieli. Un tip falstaffian, cu obraji congestionați pe care alunecă broboane de transpirație, își face apariția din spatele tejghelei unde stătuse ascuns până atunci. Este Krzystof, proprietarul. Ca într-o carte deschisă, pe fața lui bonomă se citește o enormă bucurie și ușurare. Cum îi cunoaște prea bine pe ruși se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
puternic al nopții începe să se facă simțit. Un vânt tăios spulberă troienele ca să le ducă, dezordonat, în altă parte. Își ridică gulerul și învăluit în aburii propriei lui respirații, pornește fără grabă. Pe albul metalic al zăpezii, umbra lui alunecă lin ca într-o oglindă, "Nu e tocmai vremea potrivită pentru reușita misiunii din noaptea aceasta. Niște nori ar fi bineveniți. Ei, om trăi și om vedea." Căpitanul este deja în drum. Pare la fel de nedumerit. Ce s-o fi întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și lumini ce conferă o expresie aproape drăcească trăsăturilor ascuțite. Cu pași ce răsună cavernos pe podeau goală din scânduri, individul pătrunde în lumină și de sub șuba groasă de iarnă, trupul firav se arată îmbrăcat în uniformă sovietică. În timp ce privirea alunecă pe lângă fiecare dintre cei de față fără să privească pe nimeni în ochi, lățește pe față un zâmbet mieros până la îngrețoșare că îți vine să-i dai palme. Fumează degajat o papiroasă rusească, din acelea jumătate tutun, jumătate muștiucul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Ca plată a unei părți din suma pierdută, se angajase să le facă un festin culinar cum nu mai avuseseră parte de mult. În timp ce așteaptă nerăbdători sfârșitul schimbului, amândoi simt deja în nări aroma apetisantă a cărnii bine făcute care alunecă pe gâtlej când brusc, plăcutul moment este întrerupt de apariția unui imens Horsch cu runele SS pe portieră. Automobilul rulează cu viteză mică pe aleea flancată de molizi pitici, apoi stopează în scrâșnet ușor de frâne în fața peronului. Imediat, șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ce închipuie o minge și pornesc cu chiote și strigăte vesele o partidă de oină, spre amuzamentul celor care se îmbulzesc bucuroși să privească. Și toate acestea printre ruine, mașini distruse, cratere de bombe și mirosul parșiv al morții care aluneca peste ei nebăgat în seamă. Priveliștea comună a războiului, care arată barbaria și sălbăticia omului față de om. Mai rău ca fiarele. Homo homini lupus est148 spunea poetul latin Plaut. Nu se poate insultă mai mare pentru nobilul animal care, în comparație cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
taie până la oase. Deasupra lor trec neîntrerupt proiectilele artileriei. Căpitanul Apostol mărește pasul și face semne grăbite. Batalionul trece printr-un defileu și începe urcușul. Terenul accidentat, plin de stânci, le face mersul extrem de anevoios. Sub picioarele lor, grohotișul umed alunecă mai rău ca gheața. Zgomotul împușcăturilor îi învăluie din toate părțile. Se opresc pentru menținerea contactului cu unitățile din dreapta lor. Pe flancul stâng atacă vânătorii de munte. Urcă dealul pieptiș, în fugă. Trag, se feresc, fac saltul înainte. Se mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
feline, cu pași ușori, munții și pădurea sunt elementul lor. Hai băieți, e rândul nostru! Vocea căpitanului se aude undeva în dreapta. Aleargă cu toții în urma lui spre dușmanul camuflat cu dibăcie pe după stânci. Soldații mai mult se cațără decât urcă. Picioarele alunecă, pietrele se rostogolesc peste cei din urmă. Marius ridică ochii. Cât o poate zări sus, printre copaci, la o sută de metri în față, stânca i se înfățișează imensă, inaccesibilă, înaltă de cel puțin 25 de metri. De acolo pornește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pierde în zgomotul luptei dar ridicat în picioare, face semne de înaintare. Pe lângă capul lui trece țiuind ceva, oprindu-se în trunchiul unui copac. Se uită și vede o bucată de schijă cu dinți tăioși. Vreo doi din plutonul lui alunecă si se rostogolesc pe pantele abrupte ale muntelui. Disperați, încearcă să se prindă de cioturi și copaci. Pier, plonjând drept în prăpastie. Înainte! Pas alergător! urlă Marius cu voce răgușită. Pornește în fugă către culme, luând-o de-a curmezișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
umbra devenită trup iese în fugă din cameră ca să sfârșească cu baioneta lui Marius în vintre. Iovuț țintește mitraliorul care trage din spatele balustradei în cei din hol. Simțindu-se vizat, neamțul aruncă cu un gest reflex o grenadă. Oul metalic alunecă pe mozaicul coridorului către locotenent. Ca într-un film rulat la viteză mică Marius observă micul proiectil cum se apropie de el, ca să se oprească la numai câțiva pași distanță. Nu mai are vreme să se ferească. Pune corpul mortului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu reușesc să focalizeze. Sleit, trage puțin aer în piept. O durere cruntă pare că izvorăște din toate oasele, mușchii, nervii și venele lui. Abdomenul pulsează violent sub presiunea unei stări de greață cum nu mai cunoscuse până atunci. Privirea alunecă tremurat peste cadavrul unui soldat român căzut pe coridor, la câțiva metri de el. Nu știe cine este, pentru simplul motiv că nu mai are față. De sub mantaua ruptă și plină de noroi iese capătul unui pachet exploziv. Asemeni unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
grupe, plutoane, fiecare se gândește doar la viața lui. Un țipăt ascuțit și prelung, al unei ființe umane aflate în agonie, se împrăștie trist peste locul încleștării plin cu chemările jalnice ale muribunzilor. Apoi, se lasă liniștea. Numai vântul glacial alunecă ca o umbră nevăzută peste câmpul bătăliei. În tăcerea nefiresc de adâncă, Marius ajunge să audă în urechi zvâcnetul ritmic al propriei inimi. Ridică din zăpadă capul și privirea lui întâlnește ochii căprui, reci și imobili ca însăși moartea, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]