6,859 matches
-
urme de copite destule, că doar vin atâtea animale la adăpătoare!), de acel urcuș ce se arcuiește În unghi drept după colțul cimitirului (de ce o fi așezat astfel acest cimitir n-am reușit să Înțeleg niciodată), de ora somnoroasă a amiezii, de o anumită oră a amiezii, care plutea vag În aerul lichid și se bălăcea În praf cu vrăbiile prostuțe sau intra În fântână, odată cu ciutura goală ce se izbește de ghizduri cu sunet dogit ce-ți sparge timpanul; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vin atâtea animale la adăpătoare!), de acel urcuș ce se arcuiește În unghi drept după colțul cimitirului (de ce o fi așezat astfel acest cimitir n-am reușit să Înțeleg niciodată), de ora somnoroasă a amiezii, de o anumită oră a amiezii, care plutea vag În aerul lichid și se bălăcea În praf cu vrăbiile prostuțe sau intra În fântână, odată cu ciutura goală ce se izbește de ghizduri cu sunet dogit ce-ți sparge timpanul; dar tu nu Îl auzi, ești preocupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o pasăre rară ce cântă doar o singură dată; mă ridic de la masa de scris și mă apropii de ea s-o mângâi pe corpul ei gingaș; oare ea știe că eu știu că se uită la mine cu dragoste? (amiază) Trec imperceptibil pe muchia noului an: e un revelion trist. Îmi caut Îngrijorat propriul alterego În oglindă, la miezul nopții; la acest ceas faustic, se deschide o fisură invizibilă În stratul argintat prin care mă uit cu spaimă dincolo, pătrund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nouă, Înțelegând că este unică În această viață a mea de acum; „Ah, de ce nu mor, Doamne, aș vrea să mor“, am murmurat fără să știu ce spun, dar intuind că sunt foarte aproape de gravitatea clipei. Să stai În coaja amiezii pe un câmp Înverzit, să vezi orizontul de foc cum picură lichid În iarba obosită de viață, să urmărești formele acelea fantastice jucându-ți pe retină și chiar să Înțelegi că, atunci, se-ntâmplă ceva ce-ți este rezervat numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Atunci logofătul Bumbu își dădu părerea că ar putea chema pe Petrică al Smarandei, c-a fost doar căprar la artilerie și a strunit tot felul de cai, încît are să se joace cu iepele. Îl chemară degrabă. Totuși, abia spre amiază porniră. Nadina luă lângă ea pe Titu, pe Raul îl trecu în sania a doua cu Grigore, care o sărută în gând pentru acest gest. După indicațiile lui Grigore, sania Nadinei o luă înainte având să facă circuitul Ruginoasa, Bîrlogu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a luat porcul pentru bir? Ș-am tăcut, că n-am avut ce face, și copilașii rabdă de foame! Văzând că n-o scoate la capăt, primarul Pravilă mai făcu vreo două glume și apoi o șterse la cancelarie. Pe la amiază pică însă Matei Dulmanu de la Lespezi cu știrea aflată de la argații conacului că azi are să sosească cuconița de la București cu automobilul, că a și făcut foc în toate odăile și curățenie... Între țărani se începu o fierbere, ca și când intră dihorul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că e foarte îngrijorat de soarta bătrânului. Oprindu-se în fața Teatrului Național, pe trotuar, Grigore Iuga își consultă ceasornicul și șopti cu o tristețe amară în glas: ― Douăsprezece și jumătate... Doamne, Doamne, ce-o fi acuma la Amara? 6 Până la amiază toată Amara știa isprăvile celor ce plecaseră de dimineață la Lespezi și la Gliganu. Firește, trecând din gură-n gură, întîmplările se umflau. Astfel se povestea că au fost jugăniți amândoi grecii, și bătrânul, și feciorul, că pe grecoaică a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și Palat, femeile frumoase întinereau în toalete ispititoare. Plimbăreții cotidiani de ambele sexe își șopteau pe trotuare obișnuitele chemări: "iubire", "păpușica"... Titu Herdelea stătea acuma mai puțin pe acasă, deși camera lui era drăguță și prietenoasă. Tocmai într-o după amiază pe care se hotărâse să o jertfească unei cărți interesante, se pomeni cu vizita doamnei Alexandrescu, însoțită de surâzătoarea Mimi. Tânărul se miră. Fosta-i gazdă îi spuse că s-a abătut pe-aici și, fiindcă a avut drum, și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o prelungire a statuii. Petrache o ușui din vârful buzelor, dar pasărea îl privi pe jumătate nedumerită, pe jumătate înveselită. Atunci primele raze ajunseră pe creneluri și pătrunseră în atriu. Înainte de a trece dincolo de ziduri, cocoțate pe sulițele începutului de amiază, razele soarelui înconjurau creștetul cavalerului de bronz cu un nimb de lumină. Pe care corbul și-l scutură de pe pene, întinse aripile, ca și cum ar mai fi vrut, măcar o clipă, să prelungească umbrele de pe creștetul cavalerului, apoi își luă zborul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să rămână copilăroși. Alerga de-a lungul străzilor cu privirile, se strecura printre oameni, țopăia printre mașini, se agăța de firele de înaltă tensiune, ca de bara trapezului, făcând giumbușlucuri, se răsucea primind, cu fața în sus, brumele întârziate ale amiezii de noiembrie. Ceva însă nu-i plăcea în locul acela. — Uite pasajul, zise. Văd lumea alergând și mașinile și tramvaiele, mișcarea e cea mai frumoasă priveliște. Or, pasajul ăsta parcă le înghite pe toate... Dacă n-ar mai fi mișcare, n-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
seara, madam Gavrilescu, spuse Rada, fără să iasă la lumină. Și adăugă, pentru a ocoli o altă întebare : Ce mai faceți ? — Nici nu mai știi, spuse madam Gavrilescu, venindu-și în fire, în ziua de azi... Sare pe tine-n amiaza mare, darmite noaptea. Ce să fac, uite, am fost la niște neamuri, la țară. Mai vin ei, mai stau pe la tine când au nevoie la doctor, mai mergi tu când ai nevoie de gogonele și castraveți pentru murături, știi cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
murmură Maestrul, punând păpușa deoparte. Ia să vedem acum ! Camera avea ferestre mari și geamuri strălucind de curățenie. La fel tavanul, cu un luminator, tot din sticlă transparentă. Tili făcea asta cam o oră pe zi, când soarele era la amiază. Atunci lumina, venind din toate părțile deodată, nu dădea obiectelor nicio posibilitate să lase umbră. Altminteri nu pot lucra, spusese Tili de la început. Umbrele ascund rădăcinile lucrurilor. Iar lumina electrică le sleiește. Amiaza este ora numelor. Dacă vreți doar porecle
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oră pe zi, când soarele era la amiază. Atunci lumina, venind din toate părțile deodată, nu dădea obiectelor nicio posibilitate să lase umbră. Altminteri nu pot lucra, spusese Tili de la început. Umbrele ascund rădăcinile lucrurilor. Iar lumina electrică le sleiește. Amiaza este ora numelor. Dacă vreți doar porecle, n-aveți decât. — Care e diferența ? întrebase Maestrul păpușilor, mirat de aceste condiții pe cât de categorice, pe atât de ciudate. Eu credeam că e mai hazliu să dai păpușilor porecle. — Voi vreți să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dreptul să strângi în ghiozdan. După terminarea lor, cel care pierdea rămânea izolat pe insula lui de frunze, privind la ceilalți cum săreau mai departe. Nu mai jucaseră de mulți ani Jocul celor o sută de frunze. Era trecut de amiază, dar mai aveau timp. Se întâlniră în fața Gării, acum era o clădire nouă și destul de nefolositoare, socotind trenurile care, între timp, se împuținaseră. Clădirea veche nu fusese demolată, rămăsese ca o anexă a celei noi, care, astfel, privită de departe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stat niciodată la curte. M-am născut la bloc. Tili o întoarse spre el și îi depărtă o șuviță de pe frunte. — Uitasem. Lumile în care am copilărit nu arată deloc la fel. Iar tu parcă nu mai arăți ca la amiază. M-am pieptănat altfel. Când merg la școală, îmi strâng părul. — Până și buzele îți sunt mai cărnoase. Și nările. Iar ochii nu-i mai ai rotunzi și mirați, ci alungiți și languroși. Poate te schimbi, în funcție de momentul zilei ori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întrebă. — Dar ce treabă ai cu el ? se interesă clopotarul, care acum auzea din prima. — Vreau să mă spovedesc... — Ai nimerit bine, spuse omul, trăgându-și palma înapoi. Dimineața e nemilos, te pune la canoane de nu te vezi... Spre amiază e mai iertător. Îi arătă în fundul curții o baracă, un fel de loc de prăznuire. — Să mă chemi ! strigă omul după el. Să bat clopotul ăl’ mare când simți că ăștia pun laba pe tine și nu mai ai scăpare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Mai e Bulevardul Gării, de unde încep castanii. Ar trebui să-i pui și pe ei la socoteală. O fi destul ? Tili ridică din umeri. — Când se termină, spuse, înseamnă că a fost destul. Lumina era mierie, așa cum se întâmplă în amiezile sfârșitului de septembrie. Nu sufla nicio boare, flăcăruile se țineau drepte la căpătâiul mormântului. Crucea de lemn era înfiptă lângă cealaltă, de marmură. Dar nu se atingeau, de parcă cea nouă se simțea stânjenită, cu lemnul ei crud, încă viu. Poate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
crezi că te caută ? N-ai înțeles ? întrebă Tili, privind prin vitrină la crengile desfrunzite. Avea chef de joacă... Că tot veni vorba, spuse Maestrul, ridicând pe umăr cutia de păpuși. Hai să ne apucăm de treabă. Acum trece de amiază și o să începi să faci mofturi. Camera era, ca de obicei, goală. În mijloc o masă cu două scaune. Se așeză pe scaunul lui, cu mâinile la spate. Apoi închise ochii, încercând să-și închipuie cum lumea se depărtează, reîntorcându
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ridică de pe covorașul său de incantații și spune că e timpul să merg mai departe. Îl urmez la un altar dintr-o curte deschisă. Mă conduce să îngenunchez în fața unui bloc de marmură și începe să încanteze din nou. E amiază și soarele îmi bate direct în spate. Mă rog ca ceremonia să se sfârșească. După spusele lui An-te-hai, acesta ar trebui să fie ultimul act. Călugărul se află în genunchi lângă mine și barba lui atinge pământul. După trei plecăciuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
turnat vin peste bolovanii de pavaj pe care zăceau însângerați peștele, capul pocului și cocoșul. În drum spre palanchin, vomit. An-te-hai îmi spune că în fiecare zi pe Poarta Tunetului și Furtunii e adus un porc, care e sacrificat până la amiază. Porcii fără cap ar trebui să fie aruncați după ceremonie, dar nu sunt. Eunucii templului îi ascund, îi tranșează și îi vând la un preț bun. — De mai bine de două sute de ani, zeama din cazanul uriaș în care sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mea. Yung Lu se apleacă spre genunchiul stâng și scoate pumnalul din cizmă. Mi-l întinde. Mânerul este făcut din jad incrustat cu pietre. În clipa în care degetele mele ating arma, o senzație ciudată îmi străbate trupul. E deja amiază când Nuharoo ne anunță că trebuie să plece în camera dedicată lui Buddha, ca să psalmodieze și să numere mătănii. Pentru ea, ceea ce discutăm Yung Lu și cu mine este neinteresant. Mă uimește că ei i se pare important să psalmodieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
tem că nu, Majestatea Voastră. Astrologul se înclină. An-te-hai iese afară și raportează că totul este pregătit înăuntru. Picioarele îmi tremură, dar mă forțez să mă mișc. — Majestatea Voastră, îl aud strigând pe arhitect, vă rog să ieșiți afară înainte de amiază. Tunelul pare lung și îngust. Pare diferit de locul pe care Nuharoo și cu mine l-am văzut data trecută când am fost aici. Aud ecoul propriilor mei pași. Poate de vină sunt mobilele și tapiseriile noi. Văd un ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ies din nou la lumină. Afară nu aș găsi viața după care tânjesc. Râsul pe care l-am cunoscut cândva nu mai este acolo. Nici măcar nu pot să-l privesc pe Yung Lu în ochi. Ce rost are să continui? La amiază, ușa spre lumea de afară se va închide permanent. În mod curios, teama mea a dispărut acum. E o pace stranie aici, primitoare și caldă precum pântecul mamei. Îmi aduce mângâiere să mă gândesc că toate necazurile mele se vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pământesc. De ce l-a lăsat An-te-hai aici? Aud pași grăbiți și apoi răsuflarea rapidă a unui bărbat. Nu pot să fiu sigură dacă sunetul e în realitate sau doar în închipuirea mea. — Majestatea Voastră, strigă vocea lui Yung Lu, este amiază! Nereușind să se oprescă suficient de repede, se ciocnește de mine, împingându-mă pe paltonul lui An-te-hai. Ne uităm lung unul la altul, și atunci buzele lui le ating pe ale mele. — Acesta este sicriul meu, reușesc eu să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
clipă din viața ta viitoare. Mâinile i se îndreaptă spre roba mea, dar este prea strâns încheiată. Mi se înmoaie membrele și simt cum încep să leșin. Aud porumbeii din înaltul cerului trimițînd muzica fluierelor pe care le poartă. — Este amiază, mă aud spunând. — Și suntem în mormântul tău, răspunde el, îngropându-și fața la pieptul meu. — Ia-mă! Îmi înfășor brațele în jurul lui. El se trage înapoi, gâfâind: — Nu, Orhideea. — De ce? De ce nu? Nu vrea să-mi explice, însă continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]