12,966 matches
-
de a-l arăta așa cum era în realitate? Există chiar și un Laocoon printre piesele pierdute ale lui Sofocle. Măcar de-ar fi vrut soarta să ne rămână un Laocoon ! Din puținul pe care îl spun despre el câțiva gramaticieni antici, nu se poate trage nicio concluzie în privința manierei în care poetul a tratat acest subiect. Cel puțin sunt convins că nu l-ar fi putut face pe Laocoon mai stoic decât pe Filoctet sau pe Hercule. Tot ceea ce este stoic
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie moderat și solemn. Căci, pe de o parte, rațiunea se inflamează și devine pasiune; de cealaltă, pasiunea se răcește și devine rațiune. Majoritatea actorilor fac exact pe dos." (întâia Seară) Lessing se arată admirativ față de arta pantomimei la Antici care dispuneau de un întreg limbaj gestual. Cheironomia era deosebit de complexă în teatrul latin. Lessing nu caută restaurarea pantomimei, conștient fiind că gesturile codate care sunt executate acolo nu reprezintă decât un limbaj convențional. Comediantul trebuie să găsească în sinea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
latin. Lessing nu caută restaurarea pantomimei, conștient fiind că gesturile codate care sunt executate acolo nu reprezintă decât un limbaj convențional. Comediantul trebuie să găsească în sinea lui gesturi specifice, firești, adaptate la situația în care evoluează. Din lecturarea tratatelor antice, Lessing reține că în teatru gestul nu trebuie să fie niciodată lipsit de intenționalitate. Lui nu-i este destinat să fie grațios, să scoată în evidență meritele comediantului a cărui artă devine atunci cabotinaj. El trebuie să reușească să arate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niciodată lipsit de intenționalitate. Lui nu-i este destinat să fie grațios, să scoată în evidență meritele comediantului a cărui artă devine atunci cabotinaj. El trebuie să reușească să arate sufletul personajului. "Nu știm decât foarte puține lucruri despre cheironomia anticilor, adică ansamblul de reguli pe care anticii le trasaseră pentru mișcările mâinii. Însă știm că au dus limbajul mâinilor până la o perfecțiune despre care este imposibil să ne facem vreo idee în funcție de ceea ce oratorii noștri știu să facă în acest
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este destinat să fie grațios, să scoată în evidență meritele comediantului a cărui artă devine atunci cabotinaj. El trebuie să reușească să arate sufletul personajului. "Nu știm decât foarte puține lucruri despre cheironomia anticilor, adică ansamblul de reguli pe care anticii le trasaseră pentru mișcările mâinii. Însă știm că au dus limbajul mâinilor până la o perfecțiune despre care este imposibil să ne facem vreo idee în funcție de ceea ce oratorii noștri știu să facă în acest domeniu. Se pare că nu am păstrat
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
gesturile între ele, astfel încât să le facem să exprime, nu numai un gând izolat, ci un sens cu continuitate." Ca și Beaumarchais și Diderot, Lessing acordă o mare importanță muzicii scenei. "Cum orchestra, în teatrele noastre, ține cumva locul teatrului antic, oameni cu bun gust și-au exprimat de mult timp dorința ca muzica executată înainte și după piesă și în antracte să aibă mai multă legătură cu subiectul." (Seara a 2-a) El îi face elogiul lui Scheibe, muzician german
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de regulile clasice a căror rigiditate o critică, revendică libertatea artei. Unitatea de loc în special i se pare incompatibilă cu "comedia de intrigă" în care se întâmplă, ca în viață, numeroase peripeții -, pe care o opune "comediei simple" a Anticilor. Respectul față de o asemenea regulă riscă să provoace numeroase aspecte neverosimile și să strâmbe firescul. El îl pune pe Orazio să spună, jucând rolul autorului dramatic din Teatrul comic: "Comedia simplă se poate face într-un același decor. Însă comedia
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
numeroase aspecte neverosimile și să strâmbe firescul. El îl pune pe Orazio să spună, jucând rolul autorului dramatic din Teatrul comic: "Comedia simplă se poate face într-un același decor. Însă comedia de intrigă nu o poate face fără constrângere. Anticii nu au cunoscut posibilitățile pe care le avem noi de a schimba un decor, iată de ce au erijat sub formă de regulă decorul unic. În ceea ce ne privește, vom păstra unitatea de loc ori de câte ori acțiunea se va desfășura într-un
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Lăsând de o parte, ca Diderot și Louis-Sébastien Mercier, orice paseism, ei doresc crearea unei arte care să vorbească despre prezentul oamenilor timpului lor. Conștienți fiind că gustul variază cu epocile, ei resping, cu multă lipsă de respect, modelele vechi, antice sau clasice. Stendhal începe, în termenii aceștia, Prefața primului său Racine și Shakespeare. Nimic nu seamănă mai puțin decât noi cu marchizii acoperiți de haine brodate și de mari peruci negre, costând mii de scuzi, care au apreciat, în 1679
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
moduri în literatură: liric, epic și dramatic. În "vremurile primitive", omul, care duce o viață pastorală, cântă, în uimirea lui plină de încântare, frumusețile creației. Este epoca poeziei lirice, care își atinge punctul de perfecțiune cu Biblia. Vin apoi "vremurile antice", când se nasc, odată cu sedentarizarea și apariția cetăților, războaiele. "Epică", poezia îl naște atunci pe Homer. În fine, odată cu creștinismul, când omul se descoperă dublu, trup și suflet intim amestecate, încep timpurile moderne. Apar atunci atât spiritul de examinare, cât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și apariția cetăților, războaiele. "Epică", poezia îl naște atunci pe Homer. În fine, odată cu creștinismul, când omul se descoperă dublu, trup și suflet intim amestecate, încep timpurile moderne. Apar atunci atât spiritul de examinare, cât și sentimentul de melancolie, necunoscute anticilor. Dramatică, poezia modernă, care atinge apogeul cu Shakespeare, "acest zeu al teatrului", amestecă, ținând seama de dubla natură a omului, grotescul și sublimul. "Trupul, cum scrie Hugo în Prefața la Cromwell, joacă aici un rol ca și sufletul; iar oamenii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din punct de vedere sociologic, cât și literar. El citește însemnatele sale manifestări în marile sărbători ale carnavalului cunoscute atât în Antichitate, cât și în Evul Mediu, în care valorile și regulile erau pe moment răsturnate, ca la unii scriitori antici precum Petronius, Juvenal, Apuleius etc. Grotescul generează atunci un râs salubru, eliberând trupul de interdicțiile ce apasă asupra lui. El înflorește în epoca Renașterii cu cei "trei Homeri bufoni: Ariosto în Italia, Cervantes în Spania, Rabelais în Franța". În epoca
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
oricât ar fi ele de contradictorii, de la sublim la grotesc, drama atinge un adevăr profund, niciodată atins până atunci, după părerea lui Vigny, care declară, în 1836, în Jurnalul unui poet (Journal d'un poète): "Genul bastard, era tragedia fals antică a lui Racine. Drama este adevărată, fiindcă, într-o acțiune când comică și când tragică, după caractere, ea se termină trist ca viața oamenilor cu caracter puternic și cu pasiuni energice. Drama nu a fost numită bastardă decât pentru că nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
elanuri, cu o scriitură corporală, ceea ce ar necesita paragrafe în proză dialogată, ca și descriptivă, pentru a fi exprimat, în redactare." Maeterlinck, în Menus propos (Cuvinte neînsemnate), își dorește un teatru în care un simbol, investit cu forța vechilor idoli antici a căror singură vedere îi înspăimânta pe credincioși, ar înlocui actorul, prea uman. Ar trebui poate să îndepărtăm cu totul ființa vie de pe scenă. Asta nu vrea să spună că vom reveni astfel către o artă a unor secole străvechi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
față de spațiu. 2. Un teatru sacru Precum simboliștii sau Craig, mulți autori dramatici și regizori europeni, luîndu-i ca model, ar vrea să redea teatrului forța de care era investit la origini, când de-abia se distingea de cult, în Grecia antică sau în Europa medievală. Astfel, Jean Genet, care s-a arătat totdeauna fascinat, ca și Mallarmé, de fastul liturghiei și de teatralitatea riturilor religioase, declară, în Scrisoarea către Jean-Jacques Pauvert (1954): "Cea mai importantă dramă modernă s-a exprimat timp
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care o instaurează teatrul à l'italienne între sală și scenă, pentru a se reveni la scena deschisă. "Trebuie distrusă definitiv cușca scenică, declară el. Dacă nu, va fi imposibil de dinamizat spectacolul." Meyerhold se inspiră atât din structura teatrului antic grec, cât și din cea a teatrului elisabetan, cu scena sa foarte avansată în mijlocul publicului (apron stage), cu balconul și scena înaltă (upper stage), scena din interior (inner stage) (vezi ilustrația nr. 4). El adaugă acestui dispozitiv tridimensional al scenei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
zărit în vis." Brecht recurge la niște procedee pe care le găsește la Piscator. Acesta din urmă a introdus, mai exact, cinematograful în decorul de teatru, făcând deosebirea dintre "filmul dramatic" și "filmul de comentariu" pe care îl compară corului antic. El le definește astfel, în Teatrul politic: "Filmul dramatic intervine în desfășurarea acțiunii. El se substituie scenei vorbite. Acolo unde teatrul pierde timp cu explicațiile și dialogurile, filmul lămurește situația prin câteva imagini rapide. Numai minimul necesar (...) Filmul de comentariu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
creat în secolul al XIX-lea de poeți romantici ca Hugo, Vigny, Musset, caracterizată prin refuzul regulilor clasice și prin amestecul tonurilor. Dramă satirică. Piesă tragi-comică cu un cor de satiri, reprezentată pentru încheierea trilogiilor cu ocazia concursurilor, în Grecia antică. Dramă. Din punct de vedere etimologic, termenul semnifică acțiune, fără a decide dinainte asupra caracterului emoțional al acestei acțiuni, care poate fi comică sau patetică. El devine apoi sinonim cu o acțiune oribilă, demnă de milă. Mai târziu, odată cu nașterea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care poate fi comică sau patetică. El devine apoi sinonim cu o acțiune oribilă, demnă de milă. Mai târziu, odată cu nașterea dramei burgheze, este sinonim, prin extensie, cu genul dramatic. Ekkyklema. Platformă rulantă, destinată să aducă pe scenă, în Grecia antică, ceva sau pe cineva care se presupune că se află în interior, în spatele ușilor scenei. Această mașinărie, greu de manevrat, nu a fost utilizată din secolul al IV-lea î.H. Unii regizori recurg la ea astăzi. Eșafod. Estradă din
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Sfinților, trasează misterul mântuirii (de la păcatul lui Adam până la înviere). Orchestic. Ansamblu de reguli ce codifică simbolica gesturilor corpului. Plantare. Dispunere a decorurilor pe scenă. Practicabil. adj.: denumește orice spațiu în care poate juca actorul. Protagonist. La origine, în Grecia antică, actor principal care conduce pe cel de-al doilea actor (deuteragonist) și pe cel de-al treilea (tritagonist); funcție îndeplinită inițial de autorul dramatic. Prin extensie, denumește personajul principal al unei piese. Scenă deschisă. Vizibilă (la origine, scenă în aer
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ilustrarea limbii franceze) consideră că Moralitățile și Misterele au servit totdeauna drept tragedii. Nu citează Misterele pentru că tocmai fusese interzisă reprezentarea lor la Paris prin ordinul Parlamentului din 1548. Cât despre "arhetipurile" (modele), la care face aluzie, acestea sunt piesele antice. 2 Vauquelin de la Fresnaye, discipol al lui Ronsard, face câteva analize valoroase asupra poeților timpului său. În materie de teatru, el se mulțumește să-l parafrazeze pe Horațiu. 3 Jean de la Taille, care neîndoielnic nu l-a citit direct pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tr.) 10 Pentru Corneille, morala include politica. 11 Idealul personalității umane în secolul al XVII-lea. (n. tr.) 12 Sublinierea noastră. 13 Această diferență se explică în parte prin lăsarea de o parte a corului în epoca clasică. În teatrul antic, vocea colectivă a corului este cea care enunță cele mai multe sentințe. 14 Palatul Cardinalului va deveni, puțin după aceea, la moartea lui Richelieu, Palatul Regal (le Palais Royal). 15 Repetiția aparține autorului. (n.tr.) 16 "Alt sânge de-al Elenei, o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pentru mine și Camille făcut-au colivie-ntunecoasă?" (n. tr.) 41 "Trebuie să dispunem pe scenă lucrurile astfel încât ele să se apropie cât mai mult posibil de adevăr". 42 Să semnalăm că Mairet comite o eroare, atribuind în mod greșit Anticilor paternitatea regulii. 43 Un astfel de caz este cel al picturii medievale, ce nu mai este deloc apreciată în secolul al XVII-lea. 44 În text "journée" (durata unei zile), spre deosebire de "jour", intervalul de douăsprezece ore, în franceza modernă. (n.
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
42 Zeuxis, pictor grec din a doua jumătate a secolului al V-lea î.H., este celebru prin realismul său. Din nefericire, niciuna din operele sale nu ne-a parvenit. Nu știm despre el decât din comentariile lăsate nouă de Antici, din cele ale lui Aristotel, în special în Poetica. 43 Diderot se referă aici la Corneille din care citează Cinna și Rodogune, unde figurează Cleopatra, la Voltaire, din care citează Meropa, la Racine, din care citează Britannicus, unde Agripina este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acestuia cu formele estetice din care derivă și/sau cu care se combină. Legătura grotescului cu comicul reiese chiar din sensul inițial al termenului (fr. grotesque, it. grotesca, "capricios, ridicol" < grotta, "peșteră"), folosit pentru desemnarea ornamentelor fantastice din grotele italiene antice, a desenelor de aici caracterizate prin amestecuri de forme omenești, simbioze de regnuri vegetale și animale în arabescuri bizare. Ca și comicul, grotescul se bazează pe asocierea fantezist-contrastivă de elemente. De altfel, mai mulți cercetători echivalează termeni din seria sinonimică
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]