KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...262 263 264 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913

preajmă. "Servitori, se gândi, ocupați mereu cu sarcinile lor." Se uită afară. Sub ei se întindea o câmpie plată. Departe pe dreapta întrezări luciul apei. Sub ochii lui, marea dispăru. Aceasta îl făcu să se gândească la ceva anume. Se aplecă peste comenzi și se îndreptă aproape imediat constatând orientarea lor. Aparatul urma mereu orbita circulară fixată de el înainte de tentativa sa reușită de a pune mâna pe distrugător. Nu încercă să modifice traseul. S-au putut întâmpla atâtea între timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
inima bătând, sesiză pulsul și simți respirația lentă și măsurată a lui Gosseyn, cel lipsit de cunoștință. Era una dintre experiențele cele mai ciudate ale vieții sale, să stea așa, observându-și propriul corp. Se ridică iar în picioare, se aplecă și-l prinse de subțiori. Își luă vânt și trase. Corpul se mișcă cinci centimetri. Se așteptase să-i fie greu, dar nici chiar așa. Se gândea că. dacă reușea să demareze, scăpa de ce era mai greu. Mai încercă o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

plîngînd într-un colț de cîte ori îmi atingi genunchiul. Să i-o dăm lui Lanark. Nu. Am o idee mai bună. Eu o s-o iau pe Nan, iar Lanark poate să te aibă pe tine. Ce zici? Gay se aplecă spre Sludden și-l sărută delicat pe obraz. Nu, zise el. O să i-o dăm pe Rima. — Nu-mi place Rima, zise Gay încruntîndu-se. E vicleană. — Nu-i vicleană, e închisă în sine. — Dar Toal ține la ea. Merg peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
degetului său arătător și zise cu răceală: — Te referi la lumina de pe cer? — Zori. Așa se numea odată. Zori. — Nu ți se pare că-i un cuvînt prea sentimental? Deja pălește. Vîntul se potolise. Lanark păși pe trotuar și se aplecă înainte uitîndu-se fix pe fiecare stradă pe rînd, de parcă ar fi dorit să sară pînă la capătul uneia dintre ele, dar nu se putea decide pe care. Indiferența Rimei în fața stării lui de euforie îl făcuse să uite de ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ați face bine să aveți grijă, dacă o să mă ocup de voi! le spuse ea copiilor cu o voce cruntă. Eu nu sînt moale ca mămica voastră! Ei rînjiră la ea, iar cea mică începu să chicotescă. Doamna Fleck se aplecă peste pat și gemu în timp ce-i înveli cu păturile. — Vai, Lanark, nu-mi plac deloc copiii ăștia afurisiți. Lanark le arătă pumnul și se strîmbă atît de grotesc și de amenințător la ei, că izbucniră într-un rîs zgomotos, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ai nevoie de asta, de ce nu ni te alături? Lanark se uită fix la ea, iar femeia îi zîmbi curajos, dar în cele din urmă dădu din umeri și se întoarse la plicurile ei. Preotul care stătea lîngă ea se aplecă spre Lanark și i se adresă cu o voce scăzută: — Te afli pe marginea unei prăpăstii, nu-i așa? în ciuda bărbii, avea o față copilăroasă și serioasă, cu un semn albăstrui, ca o vînătaie, deasupra sprîncenei drepte. Adăugă potolit: — Oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
este?... O, bine. Oricum, mi-a crăpat lentila, așa că înlocuiește-o repede, te rog. Ozenfant își puse radioul în buzunar și spuse cu vioiciune: — Nu sînt tocmai un milion de megatermi, dar o să fie de-ajuns pentru o lună-două. Se aplecă și săltă o harpă care căzuse pe o parte. Lanark întrebă tăios: — Folosiți căldura? — Sigur. Trebuie să ne încălzim cumva. Dar e atroce. — De ce? Lanark începu să se bîlbîie dar se forță să vorbească lent. Știu că oamenii se degradează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
bronz ale picioarelor argintii, pacienta avea aproape doi metri și jumătate. încăperea era o emisferă perfectă, cu diametrul de doi metri șaptezeci și patru și înălțimea la jumătate, și cu toate că își lipise umerii de curba tavanului, era silit să se aplece peste stomacul sclipitor din care se înălțau valuri de aer rece care îl izbeau în față. Din podeaua și pereții de culoarea laptelui emana o lumină blîndă, fără umbre. Lanark simțea că stă ghemuit într-un mic iglu arctic, însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
omenesc se strîngea și se destindea, și asta îi dădea un sentiment de relaxare. îi plăceau aripile strînse pe lîngă trup; fiecare pană de bronz avea în vîrf întregul spectru de colori intense ce se obține prin încălzirea aramei. Se aplecă și cercetă ciocul căscat, simțindu-se izbit de o pală plăcută de aer cald, însă nu văzu decît întuneric. — Ce ai adus de data asta? întrebă o voce. Cimpoaie? întrebarea era pusă pe un ton găunos, impersonal, de parcă ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
pe post de doctor! Sîngele îi năvăli în trompele urechilor, iar scalpul începu să-l înțepe. Fu cuprins de un val de teroare, din care se luptă să se ridice, apoi de un val de furie, cînd se așeză, se aplecă și șopti: — N-ai nici un drept să-mi disprețuiești faptele rele fără să le apreciezi pe cele mai bune. — Zi-mi de astea, au fost multe? Drăguțe? Strigă: Doctorul Lanark e gata să plece! strigă el. Un panou circular se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
încît de-abia reuși s-o audă. — Mi-ai putea citi... — Așa voi face. Data viitoare o să-ți aduc cărți. — N-o să te întorci. Lanark ieși prin deschidere în tunel, în care putea în sfîrșit să-și îndrepte spatele. Se aplecă înapoi spre cameră și zise vesel: — O să te surprind. O să mă-ntorc mai iute decît crezi. Panoul se închise cînd îi întoarse spatele. La capătul coridorului, o draperie roșie îi permise să intre într-o zonă de trecere dintre o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
se deplaseze la fel de repede ca și ceilalți din jur. Se părea că aici nu se aplicau legile care dictau de obicei deplasarea corpurilor. Dacă te lăsai pe spate, împotriva forței curentului, aveai toate șansele să cazi, dar cu cît te aplecai mai mult în față, ca într-o plecăciune, erai purtat mai rapid și nu riscai să cazi. Cei mai mulți preferau să se deplaseze în viteză, înclinați într-un unghi de patruzeci și cinci de grade, dar una sau două persoane trecură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Noakes aplecîndu-și capul. — Nu. — Atunci vei ajunge să îți placă. — Nu. După ce o voi vindeca pe această pacientă, am de gînd să plec cu ea, dacă mă vrea. Noakes se smuci brusc, îndreptîndu-și spatele și țipă: — Ce absurditate! Apoi se aplecă și luă mîinile lui Lanark, bolborosind repede un șir de cuvinte. Nu, nu, nu, nu, fiule, iartă-mă, iartă-mă, nu este absurd! Trebuie să-ți vindeci pacienta, trebuie să pleci cu ea, și dacă - iartă-mă, vreau să spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
cafenie. O dădu la o parte și pătrunse în studioul cu tavan înalt și tapiserii, așteptîndu-se să fie cufundat în întuneric. Era luminat ca înainte, iar în mijloc Lanark văzu din spate o figură familiară în pantaloni negri și vestă, aplecată peste bancul de tîmplărie. Lanark o luă în vîrful picioarelor pe lîngă perete, căutînd figura din Correctio Conversio și privindu-l uneori pieziș pe Ozenfant. Profesorul fixa călușul chitării cu atîta delicatețe și concentrare, că nu se cuvenea să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
picioarelor pe lîngă perete, căutînd figura din Correctio Conversio și privindu-l uneori pieziș pe Ozenfant. Profesorul fixa călușul chitării cu atîta delicatețe și concentrare, că nu se cuvenea să-l deranjezi. Lanark se simți ușurat cînd ridică tapiseria, se aplecă și intră în tunelul cu boltă joasă. Se așeză în cămăruță, lipindu-și spatele de curba caldă a peretelui. Singurele mișcări erau ale creaturii argintii care-și încleșta și descleșta mîna, iar singurul sunet era un pufnet regulat și depărtat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-ți face mîna. Dar ai folosit tact, toleranță și un gen de răbdare la care nu m-aș fi așteptat din partea unui novice. Așa că aș vrea să te retragi din acest caz și să începi cineva mai important. Lanark se aplecă peste masă și zise: — Vrei să spui că orele acelea de lectură a romanului ăluia cretin au fost degeaba? Nu, nu, nu, dragul meu, au fost foarte prețioase; mi-au demonstrat ce fel de doctor ești și ce tip de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
într-o atitudine de perplexitate. — Vrei ca întregul curent din insitut să fie inversat pentru asta? întrebă el pe un ton stins. își șterse fața cu batista și îi întoarse spatele, spunîndu-i vlăguit: Ieși. Lanark ridică rapid tapiseria și se aplecă să iasă în coridor. Se ghemui în sala de ardere, simțindu-se mult prea descurajat să reia lectura de unde rămăsese. Se uită îndelung la brațul uman subțire, observînd niște pistrui argintii deasupra cotului ,și se întrebă dacă fuseseră și înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
fiu și drăgăstoasă pentru scurt timp. Privește. El privi în jur fără nici o chipul, căutînd o cale de ieșire, pînă cînd nu mai avu unde să se uite decît în față, iar expresia de pe fața ei îi făcu să se aplece să o cerceteze mai de aproape. Avea un surîs disprețuitor, dar în ochii ei sfidători, citi nemulțumire și, dincolo de asta, o umilință incomensurabilă, dublată de o dorință de a deveni o vreme tot ce poftea el. Acest gest de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
gesturile lui îi slăbiseră pofta. îi descheie cu grijă salopeta și i-o trase pînă la șolduri. Cum ar trebui s-arăt? murmură ea. — Zîmbește ca și cum m-ai vedea după o lungă așteptare. îi zîmbi atît de drăgăstos, că se aplecă și-i sărută umerii. Ea îi deschise ochii cu degetele mari, spunîndu-i: — Trebuie să te uiți la mine, îmi pierd expresia atunci cînd nu sînt privită. Unul dintre radiouri se declanșă: pling-plong, plin-plong, pling-plong, plin-plong! Ignoră-l, murmură ea. — Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și violoncelistă, își ridică piciorul drept și lovi mijlocul lentilei cu călcîiul. Aceasta se crăpă și se întunecă. în încăpere se lăsase o tăcere totală cînd se îndreptă spre perete, ridică tapiseria și intră în tunelul de dincolo de ea. Intră aplecat de spate în cameră, prin panoul deschis. Acum toate membrele îi erau metalice și era mult mai voluminoasă, capul îi apăsa un perete și copitele celălalt, iar aripile întinse ocupau tot spațiul, nu se mai zărea nici un centimetru de podea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Nu. Nu. Cerul e doar spațiul de deasupra capetelor nostru. Dacă n-ar fi gravitația, am zbura în sus tot timpul. Dar n-am ajunge la... ceva de pe partea cealaltă? — Nu există partea cealaltă, Duncan. Nici o altă parte. Thaw se aplecă peste desenul lui și trase o linie albastră de-a lungul cerului, apăsînd tare. în noaptea aceea visă cum zbura prin aer pînă ajungea la un cer albastru din carton albastru și subțire. Rămase lîngă el, ca un balon lipit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
de voci printre firele de iarbă și hîrșîitul unei ghete cu vîrf de metal pe un grilaj de fier, și zgomotul unei lăzi de gunoi care era săltată. Se ridică în picioare. Doi băieți, puțin mai mari decît el, stăteau aplecați peste lăzi și aruncau afară haine vechi, sticle goale, niște roți de cărucior și un preș, în timp ce un băiat solid, de vreo zece sau unsprezece ani, le punea într-un sac. Unul dintre băieței găsi o pălărie cu o pană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
fu îngrozit că întrebarea era țintită spre el. Neîndrăznind să-și dezlipească privirea de fața profesorului, se ridică încet și clătină din cap. — Răspunde-mi. Nu, domnule. — Deschide gura. Deschide-o larg. Scoate limba. Thaw făcu întocmai. Domnul Walkenshaw se aplecă înainte, se uită fix, apoi îl întrebă îmbunat: — Cum te cheamă? — Thaw, domnule. — Bine, Thaw. Poți lua loc. Și să spui întotdeauna adevărul, Thaw. Domnul Walkenshaw se lăsă din nou pe spate și continuă: — Limbile clasice. Sau cum o numim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dau niște foi și puteți să scrieți ceva. Poate fi proză sau poezie, lucruri serioase sau comice, o poveste inventată sau un fapt real. Nu contează dacă rezultatul e slab, dar poate vor accepta scriererile cîtorva dintre voi. Thaw se aplecă peste hîrtie, cu mintea potopită de gînduri înaripate. Inima începu să-i bată mai repede și începu să scrie. Umplu repede două ciorne, apoi copie produsul cu mare grijă, verificînd cuvintele dificile în dicționar. Profesorul strînse lucrările și clopoțelul sună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
terenul de joacă spre baraca de lemn, Thaw o întrebă: — Cine e domnul Meikle? Profesorul de engleză. — Ce vrea de la mine? — De unde vrei să știu? în camera cincizeci și patru, un bărbat cu înfățișare saturniană, îmbrăcat în robă academică stătea aplecat peste o catedră în fața unor șiruri de bănci goale. întoarse spre Thaw o față lungă, brăzdată și triunghiulară sub bolta unui craniu oval și chel. Avea o mustață neagră și mică și sprîncene ironice. Ridicînd două foi, îl întrebă: — Tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]