26,366 matches
-
teatrului acestui început de veac. Ei - sau mai exact unii dintre ei, cei mai mulți - sunt doar funcționari, interesați de programul teatrului pentru a-și face micile învârteli. Despre cercetare teatrală nu are sens să mai vorbim; nici nu știu de ce mă apuc să scriu despre așa ceva, că mă enervez instantaneu. Mai bine mă întorc la Paris unde, repet, foșgăiala aceea de tineri ascunși prin toate cotloanele era extraordinar de tonică. Nu știu câți dintre ei au ajuns actori, dar ceea ce făceau acolo era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
cerceteze totul. Una dintre temele preferate ale lui Lecoq era aceea că te-ai trezit pentru prima oară. Foarte dificil pentru niște oameni al căror corp a devenit un fel de mașină, cu funcții specifice pentru fiecare segment: mâini care apucă, picioare care merg, ochi care văd etc. Despre masca neutră am vorbit în lucrarea mea de doctorat, așa că nu mai insist acum (cu alte cuvinte, puneți mâna și citiți lucrarea!), dar ceea ce vreau să spun este că Lecoq a manifestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fel de cor antic care rostea din când în când câte o sentință. Teribil de interesant, iar măștile, care pe lumină crudă mi se păreau urâte și necizelate, își dovedeau forța trezindu-se la viață grație nebuniei de care era apucat Peter când juca. Mai cobora în sală, se mai lua de noi, spectatorii, mai cânta la vioară - și o făcea bine -, apoi alerga în spatele cortinei și apăreau de îndată de după ea alte și alte măști și păpuși uriașe care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
despre ceea ce astăzi este și pentru mine o convingere: trupa de teatru este doar un vis din care nu ai vrea să te mai trezești tocmai pentru că este doar un vis. PAGINĂ NOUĂ DOAR GÂNDURI De fiecare dată când mă apuc de un nou spectacol, există semne care se fac cunoscute prin mijloace de nepătruns pentru ceilalți, sunt coincidențe care îmi luminează mintea, sunt cuvinte, zâmbete, gesturi. Toate se adună și mă îndeamnă și mă cheamă, iar eu le simt, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
reviste de teatru și film, niște tablouri, o atmosferă stil, destul de greoaie față de bonomia maestrului, care se ridică îndată ce intru, îmi face semn să mă așez pe un fotoliu și, după ce spune iute ce are de spus, că să mă apuc de treabă dacă vreau să ies din cocleala vieții de văduv, mă îndeamnă iute cu un whisky și sporovăim apoi vrute și nevrute, despre toate cele, ce mai e pe la Național, ce mai face ăla, dar ălălalt. Probabil că vorbea ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
alta, azi un chip și mâine altul? Dacă ai întreba lumea pe stradă ce poate spune despre Cotescu, probabil că marea majoritate ar zice degrabă Tanța și Costel, iar Maestrul ar da din cap încetișor, în felul său inimitabil, ar apuca un pahar de Cotnar, l-ar ridica la nivelul ochilor, ar privi cum lasă dâre pe cleștarul cupei și ar spune: ― Puiule, Cotnarul este un dar de la...! - semn că între el și Dumnezeu era un pact de fidelitate pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
cumplite repetiții pe care le-am făcut, Zoe urla continuu, era nemulțumită, Moni n-avea treabă, se culcase cu picioarele pe catedră, imun la tot ce se întâmpla în jurul lui. La un moment dat, Elena Albu nu știu ce face, Zoe se apucă de pandalii și începe să arunce cu scaune peste capul lui Moni, care se ridică într-un târziu și spune senin: ― Zoe dragă, tu vrei să mă omori? Zoe n-are încotro și leșină, o cărăm pe o banchetă, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
eu, Johnny, Mihai, cred că și Olga, Jeni, Radu și discutam despre viitorul nostru ca actori în Teatrul Național, nu prea părea că s-ar gândi cineva și la soarta noastră. Într-o zi vine Mihai cu ideea să ne apucăm să montăm noi singuri ceva, cum ar fi Bumbury. Oscar Wilde este spumos, spunea el, roluri, slavă Domnului, pentru toată lumea; zis și făcut, cerem de la Sonia de la bibliotecă textul îl luăm acasă și ne revedem a doua zi gata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
capătă limpezime, are sens, se înțelege cine cu cine vorbește. Parcă s-a ridicat un văl. Începem să învățăm pe de rost, lucrul la masă ne ia ceva timp, dar nu foarte mult, căci ne ridicam efectiv în picioare, ne apuca amocul și săream, creionând mișcarea. Într-o zi nu știu ce era cu Visu, nu se putea aduna de loc, iar Gonța parcă era nebun, o lua mereu de la capăt cu aceeași scenă, de ne apucase pe toți disperarea. Visu stătea încruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ne ridicam efectiv în picioare, ne apuca amocul și săream, creionând mișcarea. Într-o zi nu știu ce era cu Visu, nu se putea aduna de loc, iar Gonța parcă era nebun, o lua mereu de la capăt cu aceeași scenă, de ne apucase pe toți disperarea. Visu stătea încruntat ca un catâr, Gonța spunea impasibil „încă o dată, concentrează-te”, Visu repeta la fel, încă o dată, concentrează-te, murmura Gonța, nebun de tot, ce mai. Se lasă, după al nu știu câtelea „încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
unui spectator, îl aruncă în culise și, când termină secvența, uită să aducă papucul omului. Spectacolul merge mai departe, îl terminăm, luăm aplauzele, plecăm rapid la hotel, căci eram obosiți și a doua zi aveam drum lung de făcut. Nu apucăm să ne dezbrăcăm, că auzim o bătaie în ușă, deschid și rămân năuc: în fața mea erau doi ofițeri de poliție. Aceștia nici una, nici două, ne înșfacă, ne duc jos în restaurant unde ne aștepta spectatorul cu un singur pantof, râzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
alta și, în tăcerea dinaintea râsului devastator, îl auzim pe Brancomir informându-se la Hudac cu glasul lui de clopot de catedrală: ― Monșer, s-a bâlbâit? Am fugit care încotro, au rămas Beligan cu Brancomir în scenă. ― Ce i-a apucat, monșer? întreabă Brancomir. ― Nene, se prăbușește dracului imperiul și noi stăm să ne întrebăm ce e cu ăia? Hai mai bine la o bere! Am sumedenie de astfel de amintiri, dar atmosfera era de fapt fabuloasă, iar spectacolul era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
scutur cu nervozitate la absurditatea acestei idei. Azi chiar m-am gândit teribil de intens la nevoia de a reîncepe cursurile mele de teatru, simțindu-mă oarecum ca Lecoq în perioada în care eram student la Paris. Trebuie să mă apuc serios de muncă - în primul rând cu mine însumi, căci sunt, la urma urmelor, încă în putere și nu văd de ce ar trebui să mă las dus de val. Foarte straniu, este ca un drog care te fură, te ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și moralei. Mama și‑a dat seama imediat de la cine a moștenit fiul ei pornirile artistice: de la tată. Tatăl are ochi de artist amator. Dezbracă‑te, Margarethe, o să facem câteva poze nud! Iar să mă dezbrac și tocmai când mă apuc și eu de curățenie, atunci îți vine. Cine întreține familia dacă nu eu, spune domnul Witkowski, care ziua e pensionar invalid și noaptea portar. Hobby‑ul meu, fotografia pornografică, e tot ce mi‑a mai rămas așa infirm cum sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
probă câteva degete pe jugulară. Au, ești nebun, la gât sunt mulți nervi pe care‑i poți distruge foarte ușor dacă nu ești atent! Nici vorbă de neatenție, spune Rainer. Am văzut asta într‑un film franțuzesc. Doar nu te apuci să omori oameni numai pentru că ai văzut‑o într‑un film. Cine știe de ce sunt capabil, spune Rainer. Știu numai că sunt capabil de lucruri inimaginabil de îngrozitoare și că mă stăpânesc să nu le pun în practică. În fundal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cel mai slab. Cred că e logic care din ăștia vreau eu să fiu. Cine e Rainer ăsta? (întrebarea speriată a mamei). Mă calci pe nervi cu întrebările tale idioate, se oțărăște fiul și‑o șterge, deși nici n‑a apucat să mănânce ca lumea, o altă nevoie a tineretului. Pentru azi era programat gulaș de cartofi, ca în atâtea alte zile. Mama stă în picioare în camera întunecată, o doare mijlocul de‑atâta scris, de jur împrejurul ei, mobilierul uzat stă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nu face doi bani. Cară‑te, mamă, o dau gemenii din nou afară pe mama. Nicăieri nu e dorită, săraca, ceea ce are un efect catastrofal asupra stării ei generale. După ce gemenii au țipat cum se cuvine la mama lor, se apucă imediat să mănânce toată prăjitura. Nu‑i sub demnitatea lor. Mamei nu‑i mai rămâne nicio bucățică, deși ar fi vrut și ea să guste. # Rainer crede că actul sexual pe care o femeie e nevoită să‑l suporte echivalează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
moderne și obiecte care evocă arta și cultura veche la care ai acces doar dacă ți‑ai însușit cumva aceste lucruri. Cel mai bine însușindu‑ți‑o pe Sophie care, după cum spuneam, n‑are mânere de care să te poți apuca. Deși Rainer a studiat legile artei și le cunoaște bine, nu posedă încă nici un obiect de artă. De altfel, nu există nici un fel de legi ale artei, fiindcă arta este artă tocmai prin faptul că nu ascultă de legi. Rainer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
n‑ai voie să te odihnești, dacă vrei să nu ruginești. Răul se aciuează, însă, de preferință în locurile ferite de vânt, adolescenții palizi și moleșiți caută mai degrabă spațiul închis al barurilor de la subsol; afară, la lumina zilei, te apucă dorința de a ajuta orbii să treacă strada sau de‑a mângâia un cățeluș. Ce‑i gălăgia asta, Witkowski unu și doi, vă rog să vă țineți gura sau vă consemnez pe amândoi în caietul clasei! Ba n‑o să consemnați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
maxilare ies în evidență prin albeață. Mestecă nici mai mult nici mai puțin decât o prăjitură cu ciocolată adusă de menajeră. Au nu numai prilejul să mestece, ci și motive s‑o facă. Sophie iese mereu din cadru, până să apuci să apeși pe declanșator. Sophie e un spiriduș neobosit. Fata în casă a adus și o tavă cu pahare de whisky. Clica cunoaște această băutură din filme, unde lumea se hrănește cu așa ceva. În filmele noi se vede deja că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
consuma. Simți cât e de tare, de‑a dreptul erect, și coaiele mele sunt deosebit de tari și pline, pune mâna, e marea ta șansă, fetițo, pe care‑o aștepți de‑atâta vreme. O mână care se ocupă cu număratul banilor apucă mâna Annei (după ce aceasta nu dăduse până atunci semne de împotrivire) și o conduce încet spre ce are funcționarul mai de preț; e o mână care n‑are nevoie să se murdărească la locul de muncă. Se observă că mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Îi place ideea că Hans, odată dezbrăcat, va fi doar trup și nimic altceva. E un sentiment nou, nu‑i ca altă dată, când spiritul e și el de față și intervine când nu e cazul. Însuși felul în care apucă el obiectele - se vede că mâinile lui știu exact cum se ia ceva în mână. E expert în treburi manuale. Ar ști să umble și cu ciocanul, cuiele sau pila; se învârte în cu totul alte cercuri. Iar Anna se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
despre care a fost vorba mai înainte, asupra Annei și o sărută pe gură. Dinții lui scormonesc cu premeditare acolo înăuntru și limba face același lucru. Ca tehnică nu‑i nemaipomenit, dar e năvalnic și se potrivește unui bărbat. Anna apucă, pipăie, mângâie, se folosește de dinți și de unghii. Acestea din urmă nu sunt prea lungi - trebuie să fie tăiate scurt pentru pian - ceea ce e un minus. În schimb, dublează viteza. Durerea pe care n‑o provoci se compensează, astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pisică, deși pisica asta are și ea dreptul la existență. Rainer spune că el însuși are, de asemenea, dreptul la non‑existență, la fel ca pisica aceasta, pe care o va trimite acuși spre propria ei non‑existență până să apuce să zică pâs. Pisica are o presimțire, de unde și neliniștea din sac. Sophie poartă o rochie sport de lână, lucrată la casa de modă Adlmüller. Pardesiul Annei e lucrat la mașina de cusut a mamei, chestie care se observă imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ca să fii cât mai aproape, în orice caz îndeajuns de aproape. Aș prefera totuși să n‑o fac, spune Sophie, pentru că iubesc animalele. Îmi țesal întotdeauna singură calul. Trebuie s‑o faci, altfel vei fi exclusă din grup înainte de‑a apuca să fii primită. Găsesc că sunteți extrem de infantili, cu jocurile voastre de‑a indienii. Sărmana mâță, n‑are nicio vină. Dar fie. Grăbește‑te, trebuie să prindem autobuzul. Bine. Hai s‑o fac. Slavă Domnului, am luat leucoplast la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]