6,859 matches
-
1983; Premiul Uniunii Scriitorilor), De toamnă (1986), Decorul speranței (1988), Jucător de rezervă (1992), dimensiunea reflexivă, meditativă evoluează către o autoscopie lucidă, nemiloasă, menținându-se o dreaptă cumpănă între notația ecourilor senzoriale și conceptualizare. Poezia își păstrează „caracterul unei blânde confesiuni directe, asumat prozaice” (Mircea Zaciu). Dar, cum s-a observat, această „simplitate” rămâne aparentă, este un efect al lipsei de artificii, al unei deliberate „sărăcii” a discursului, aproape despuiat de „figuri”. Poetul o afirmă tranșant, nu doar în „însemnările de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
reduc fie la caracterul național, fie la cultura religioasă a țării noastre și dintr-o perspectivă mai generală la lumea catolică, astfel încât ea, de exemplu, ar fi aproape absentă de tot în țările protestante. Structura ierarhică a Bisericii catolice, institutul confesiunii și al iertării s-ar afla, după părerea unora, la baza difuzării majore a corupției în țările catolice, în comparație cu țările protestante. În realitate nu dispunem de date empirice care să permită astfel de confruntări. Cu toate acestea este vorba de
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
fie majoritari în orașe precum Dorohoi, Fălticeni, Botoșani, Iași, neliniștea populației este explicabilă. Într-o astfel de atmosferă, Eminescu își intensifică polemicile și criticile la adresa evreilor. Congresul de la Berlin (1878), prin acordarea de drepturi egale tuturor locuitorilor țării, indiferent de confesiune, reușește să amplifice ura împotriva acestora. Problema evreiască se afla în centrul atenției întregii prese românești, iar la baza ei stăteau în primul rând rațiuni de ordin economic și politic. Pe această linie de interpretare, Joachim-Peter Storfa atrage atenția că
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
accentul pe dimensiunea evaluativă, critică, a evenimentelor de pe scena politică, și pe componenta prescriptivă, de propunere a unor soluții pentru problemele sociale și politice cu care se confruntă societatea românească. Dincolo de conținuturile informative, limbajul politic eminescian vizează efecte de avertizare, confesiune, infirmare, dezvăluire, evaluare, revoltă ș.a. Potrivit teoriei actelor de limbaj 472, a comunica înseamnă a realiza o acțiune în raport cu interlocutorul, a îndeplini în esență trei tipuri de acte: locuționare (acțiunea de a enunța ceva la un moment dat), ilocuționare (acțiunea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
evidențiat rolul jurnalistului în procesul de modernizare a limbii române. Din punct de vedere pragmatic, am fost interesați de modul în care dinamica relației jurnalist-cititor modelează mijloacele de exprimare utilizate de gazetar, antrenând efecte variate la nivel de receptare: avertizare, confesiune, infirmare, dezvăluire, evaluare, revoltă ș.a. Complementaritatea celor trei niveluri de analiză (sintaxă, semantică, pragmatică) a impus conexiuni constante între dimensiunile semiotice, favorizând astfel depășirea interpretării izolate a fenomenelor în discuție. Capitolul 6 Analiza contrastivă: Timpul, Românul, România liberă și Pressa
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a relației jurnalist-cititor în publicistica eminesciană și mutațiile pe care le înregistrează aceasta de-a lungul celor patru etape de activitate. În acest sens, specificul relației jurnalist-cititor modelează mijloacele de exprimare utilizate, generând efecte variate la nivel de receptare: avertizare, confesiune, infirmare, dezvăluire, evaluare, revoltă ș.a. Astfel, dacă perioada debutului jurnalistic și a activității desfășurate la Curierul de Iași sunt guvernate de intențiile informative ale jurnalistului, odată cu intrarea în redacția Timpului se face simțită conștiința valorii performative a scrisului jurnalistic. Articolele
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
celui din 1994, Negru pur, în care F. propune poezia sensibilă și delicată a singurătății asumate prin fuga de înregimentare în banalul cotidian. Se produce o schimbare radicală a discursului, poeta apelând la imagini provocatoare, șocante, fără a ocoli însă confesiunea melancolică și lirismul discret. Această sensibilitate tipic feminină, pe care a încercat să o suprime uneori, se pare că o „salvează” de la uniformizarea totală cu generația optzecistă, cu care altminteri a făcut efortul să-și potrivească pasul. SCRIERI: Iluzii pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287007_a_288336]
-
și arborescentă a lui D. este aceea a unui autor pentru care „poezia nu e stare de grație, ci una de chinuitoare autoanaliză” (Dan Grigorescu). Primele lui cărți indică o structură barocă, tensionată în căutări și trăiri și exuberantă stilistic. Confesiunea malaxează imagini, matafore și simboluri luxuriante, ample comparații și compuneri oximoronice, într-o gesticulație de mari ceremonialuri, cu o dicție solemn-sacerdotală ce-i va caracteriza aproape tot scrisul. E o poezie care „reușește să reunească «contorsiunile» din versul lui Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
convingerea că supraviețuirea este posibilă doar prin scris, prozatorul realizează mai mult decât un roman erotic și epistolar (între Luiza și Cristian): opune capitalei provincia, recurge la onirism, întoarceri în trecut și mister într-o fascinantă mixtură, echivalentă cu o confesiune de tipul „a trăi pentru a-ți povesti viața” ca la Gabriel García Márquez. Delirul existenței, evadările imposibile, greața, lupta cu fantomele și obsesiile somniei sunt dominate de vocea auctorială, care mută romanul într-un exercițiu stilistic, concomitent joc de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289665_a_290994]
-
analitic, poetic, retoric, sentențios, fragmentar) procură alte elemente care să susțină rizomatica scriitură baudrillardiană, precum și curiozitatea de a cerceta diverse teme și domenii: "alegerea formelor neortodoxe de scriitură, întrețeserea dintre teoretizare și jurnale de călătorie, aforisme și însemnări din jurnal, confesiuni și modelări cibernetice abstracte prezintă o provocare adusă formelor convenționale de cercetare, metodologie și scriitură"569. De aici trebuie extrasă drept cheie a înțelegerii operei sale postularea fundamentală a polemos-ului, care este extins și la nivelul stilului și scriiturii sale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
atât de mare față de Ordin, încât se ridica în picioare ori de câte ori îl saluta un frate. Cu această ocazie, fratele Agnello a trimis imediat la Curia Romană un delegat și a obținut pentru frați bula intitulată Nimis iniqua. 73. În ministerul confesiunii a fost renumit și fratele Maurițiu de Dereham, de fericită amintire. Într-o zi, a întâlnit un băiat care suferea de mult timp de o boală incurabilă; după ce i-a ascultat spovada, i-a impus pocăința de a recita în
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
OVIDIU LA TOMIS Enigma relegării și metamorfoza poeziei / 7 Notă asupra ediției / 27 • PRECUVÂNTARE / 31 • SOLUȚII PROPUSE PÂNĂ ÎN PREZENT / 33 1. De natură morală / 34 2. De natură religioasa / 36 3. De natură politică / 38 • REEXAMINAREA PROBLEMEI RELEGĂRII / 45 1. Confesiunile poetului: carmen et error / 53 2. Delicte cărora li se aplică relegarea / 66 3. Lumea augustană și cea ovidiană opuse politic / 73 4. Referire la poziția politică a prietenilor lui Ovidiu / 82 5. Mențiuni literare și aspirații politice / 164 6
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
le era cunoscut, chiar prea mult, motivul distrugerii sale, posteritatea s-a rătăcit în timp ce îl căuta printre firele miilor de ipoteze fără să ajungă la certitudinea vreuneia"2. Motivul acestei nesiguranțe se poate vedea, după părerea noastră, în chiar dualismul "confesiunii" poetului, care oscilează între a afirma și a nega, așa cum Ovidiu îi spusese de data aceasta fără nici un fel de ocolișuri prietenului (și rudei) lui Paulus Fabius Maximus, de îndată ce a aflat vestea exilării 3. Exprimarea echivocă din acel moment atât
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
scrierile, Ovidiu putea, prin urmare, să considere că, într-o instanță judecătorească, cazul său s-ar fi clasat potrivit ritualului "din lipsă de probe". Dar atunci care să fi fost adevărata cauză, error, a exilului lui Ovidiu? b) ERROR 1. "Confesiunile" poetului Dacă în ceea ce privește carmen, Ovidiu se arată destul de clar și de explicit atât încât noi să putem identifica cu precizie "vina" lui artistică chiar dacă apoi aceasta apare în ochii noștri de o gravitate mai mare și mai extinsă decât vrea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
noștri de o gravitate mai mare și mai extinsă decât vrea să recunoască poetul error în schimb, e atât de învăluit în expresii echivoce, încât ne este foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să descifrăm adevărul ascuns printre rânduri. Câteodată "confesiunile" poetului pe această temă se dovedesc a fi de-a dreptul contradictorii. Din unele exprimări ar rezulta că el nu are nicio vină77. Oricum ar fi, asemenea versuri ar trebui luate nu atât ca afirmații reale, cât mai degrabă ca
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
anul următor, cei doi frați se vor putea bucura de favoarea lui Augustus, care le-a acordat lor această înaltă funcție și vor profita astfel de această ocazie pentru a interveni în favoarea lui Ovidiu. Sulmonezul s-a oprit la jumătatea confesiunii sale: causa negata putea părea că viza persoana lui Augustus. Ovidiu, însă, își dă seama că, deși Augustus era mort, tot mai rămăsese un Augustus care să acorde funcții înalte în Imperiu. Intuiește că, odată cu dispariția lui Augustus, situația Statului
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
prin intermediul său. Și în viața reală existau interferențe, dar și diferențe sensibile: în ciuda aspectului său de "jovialitate", care apare la Horațiu, Paulus rămâne întotdeauna nobilis et decens (Horațiu) în timp ce Ovidiu exagerează și aici, devenind de-a dreptul, potrivit propriei sale confesiuni "doctor în adultere". Augustus, cu aproape douăzeci de ani mai în vârstă, demonstrează o mai mare seriozitate și implicare în privința comportării publice și private ale unuia și ale celuilalt. Se poate afirma cu certitudine că persoana lui Paulus Fabius Maximus
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
completă, sinceră, adevărată, a ceea ce a fost activitatea poetică a lui Ovidiu față de legislația augustană în schimbare: aceasta consta într-o opoziție permanentă împotriva voinței lui Augustus de a reintroduce faimosul mos maiorum, care de-acum era demodat. Câteodată, printre confesiunile sulmonezului ies la iveală și aspecte mai grave care lezează grav viziunea augustană: de exemplu, poetul mărturisește despre Corina că a avortat fiul conceput cu Ovidiu. Glumind, sulmonezul pare să condamne gestul Corinei, apelând la un "argument" cel puțin ciudat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
indiferent de natura temei, este mitul creației (paternității), cu o sferă largă de cuprindere: de la geneză la eros. O caracteristică a poeziei de Început este complexitatea, ambiguitatea discursului ei. Un „sfînt nesațiu” domină, de regulă, spiritul creator și nesațiul tulbură confesiunea lirică. Discursul cuprinde, În fapt, mai multe discursuri. După 1840, cînd psihologia romantică pătrunde mai adînc, poetul Începe să sufere de ceea ce s-a numit sentimentul incompletitudinii, dar, În aceeași măsură, suferă de teama de dezordine În lumea fizică și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tine e bine, e viață.” Nicolae Îndoaie mai bine fraza decît fratele său, Alecu, aspirînd la rafinamentul și faima tatălui. Nu ajunge la formule memorabile, versurile rămîn uscate, prea dialectice pentru gustul modern. Nu este mai puțin adevărat că În confesiunile lui stăpînite putem descoperi un capăt al poeziei de concepție de mai tîrziu. Treaza plăcere este un prim semn. Nicolae introduce În poezia galantă a Văcăreștilor o notă de austeritate, punînd un prag (ordinea firească, dragostea cu socoteală) În calea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pregătit pentru jeluire. Nu contactul cu universul din afară determină, așadar, tonurile coborîte ale versului, ci o realitate interioară preexistentă experienței. În Ruinurile TÎrgoviștei, poetul lasă să se Înțeleagă printr-o imagine mai virilă („viscol de dureri”) că la izvoarele confesiunii (plîngerii) stă o sensibilitate În stare de criză manifestată printr-un fel de paroxism al durerii (maladie răspîndită În epocă). Este singurul loc unde se Întrevede că tensiunea interioară a atins, prin amplitudine, un anumit grad de violență. Izolată, imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
n-are simțul elementelor și nu leagă soarta poemului său de astfel de percepții. Heliade este, În raport cu CÎrlova, mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit. Însă emoția pare la elegiacul CÎrlova mai puternică, confesiunea mai sincer lirică, obiectele (aceleași, În fond) formează la el un spațiu intim, un peisaj securizant. Este greu de spus, În cazul lui Ion Heliade Rădulescu, care este peisajul, său, locul și timpul În care spiritul creator se simte ocrotit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Flori de mucigai. Visul, În orice caz, are șir („visu-și mai ținea șirul”), cu oarecare rupturi, puncte obscure cînd temele se confundă și alegoria aceea supărătoare dispare pentru o clipă. SÎnt momentele cele mai interesante din punct de vedere liric. Confesiunea atinge atunci zone mai profunde și coaja retorismului se subțiază. Semnificativă este partea a VIII-a a poemului, nu cu totul străină de o intenție explicativă: „În sufletul meu nesațiu, delirul meu cel mare, Pe dragele ființe ardeam să le
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din literatură. Descrierea a doua este o schiță În proză, săracă pentru că Îi lipsește forța imaginației: ...„un glob rubinos se văzu legănîndu-se printre frunzele desfăcute de vînt...”. Peisajul este mai bine individualizat În lirica propriu-zisă. Muzica versurilor Îi dă grandoare. Confesiunea Îl particularizează. Nu este vorba, cum se va vedea, de un singur peisaj, Înțelegînd prin peisaj ceea ce Novalis numea: „un corp ideal pentru o formă de spirit”. Altfel zi: o opțiune În lumea materială: culoarea cerului, preferința pentru un anotimp
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poezia galantă a secolului al XVIII-lea. În reprezentările iubirii, Alexandrescu trece, fără dificultate, de la suspinul văcărescian la extazul mistic al romanticilor. Filozofia lui este rezumată de versul: „femeia este un Înger, viața-i un suspin”, În marginea ei, stilul confesiunii variază: cînd solemn mitologic, cînd cordial, blînd mustrător. Limbajul cel mai elocvent pare a fi, și la Alexandrescu, tăcerea. Ochii Îndrăgostitului „Înoată În tăcere”, durerea În amor, „e mută cu deznădăjduirea”. De aici vine uzul limbajului ca expresie a emoției
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]