7,252 matches
-
cuplului s-a născut două luni mai târziu, dar a murit în timpul copilăriei, soartă împărtășită de alți cinci copii ai cuplului. Unicele care au supraviețuit au fost Maria (născută la 5 aprilie 1662) și Anna (născută la 6 februarie 1665). Cronicarul Samuel Pepys a scris că Iacob era foarte mândru de copiii săi și de rolul său de tată și că lăsând deoparte eticheta regală, se comporta cu ei ca "un tată obișnuit", în contrast cu obiceiurile epocii, care impuneau în special în
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
anul 1185, din timpul domniei lui Béla al III-lea, ca an al îmbinării celor două elemente ale coroanei. Regele Béla elimină definitiv influența bizantină în Ungaria. În general, se consideră că la curtea lui a fost scrisă de către un cronicar anonim "Gesta Hungarorum". Însă, privitor la autorul cronicii "Gesta Hungarorum", o nouă teorie a emis-o "Paul Lazăr Tonciulescu", autorul celei mai recente traduceri în limba română a "Cronicii Notarului Anonymus, Faptele Ungurilor". În "Prefața" traducerii sale, Paul Lazăr Tonciulescu
Béla al III-lea () [Corola-website/Science/305021_a_306350]
-
O parte din capul Sf. Grigorie Teologul se află la Mănăstirea Slatina din județul Suceava (România), fiind adusă de la Constantinopol de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu. El a fost așezat într-o raclă ferecată cu argint și cu pietre scumpe, după cum spune cronicarul Ion Neculce. În timpul primului război mondial, mai multe racle cu moaște de sfinți (printre care și racla cu moaștele Sf. Grigore) au fost duse la adăpost în Rusia țaristă, odată cu tezaurul României. Abia în 1956, URSS-ul a restituit României
Grigore de Nazianz () [Corola-website/Science/305040_a_306369]
-
(, n. cca. 1430, Atena - d. 1490, Italia) a fost un cronicar bizantin din Atena. Numele "Laonicus" este probabil o anagramă din Nicolaos. Este fiul lui Georgios și vărul lui "Demetrios Chalcocondylas". În urma unei certe între tatăl său și ducii florentini din Atena, familia s-a mutat în Peloponez, unde a trăit
Laonic Chalcocondil () [Corola-website/Science/305091_a_306420]
-
II-lea împotriva venețienilor și regelui Ungariei Matia Corvin. Chalcondyles a considerat, pe bună dreptate, căderea Constantinopolului ca fiind un eveniment istoric de proporții gigantice, comparând-o cu căderea Troiei. Cronologia sa nu este exactă, ca și cea a altor cronicari bizantini. Opera sa descrie, de asemenea, civilizațiile și unele obiceiuri din Anglia, Franța și Germania, țări de la care grecii au cerut ajutor împotriva turcilor. Pentru descrierea evenimentelor mai timpurii a primit ajutorul tatălui său. Modelul său a fost Tucidide (sau
Laonic Chalcocondil () [Corola-website/Science/305091_a_306420]
-
de arhivă vorbesc despre formarea și dezvoltarea social-economică a satului, prezintă indicii demografici. Locuitorii medievali ai satului aveau privelegii de la Ștefan Vodă cel Bătrîn. În a treia domnie a lui Gheorghe Duca (1678 - 1683), satul aparținea lui Miron Costin, vestit cronicar. Satul a avut o moșie mult mai mare decât astăzi. De-a lungul anilor pe această moșie au mai apărut (apoi au dispărut) și alte cătune și priseci, dar centrul a rămas vatra satului de astăzi, care pînă la 5
Podgoreni, Orhei () [Corola-website/Science/305195_a_306524]
-
cel Bun (1400-1432), ceea ce denotă că satul a fost întemeeat la sf.sec.XIV - începutul sec. XV. Acest document pune începutul șirului de atestări documentare a localității, astfel încît în anul 1715 devine proprietate a lui Nicolae Costin, fiul marelui cronicar Miron Costin. O importanță mare pentru Mateuți a avut-o biserica din localitate, care se presupune că a fost construită după 1633, cînd moșia satului era închinată mănăstirii Sf.Sava din Iași. Inițial a fost construită din lemn, apoi reconstruită
Mateuți, Rezina () [Corola-website/Science/305198_a_306527]
-
Macarie (n. sfârșitul sec. XV; d. 1 ianuarie 1558) a fost un episcop și cronicar român, autorul unei cronici a Moldovei de la moartea lui Ștefan cel Mare și până la domnia lui Petru Rareș. Macarie s-a născut la sfârșitul secolului al XV-lea. A fost călugărit probabil la Mănăstirea Neamț și s-a format în
Macarie (cronicar) () [Corola-website/Science/305999_a_307328]
-
în anul 1561 țarului Rusiei Ivan IV cel Groaznic). Episcopul Macarie a trecut la cele veșnice la data de 1 ianuarie 1558, în orașul Roman, fiind înmormântat în biserica de la Mănăstirea Râșca. Era considerat de către contemporanii săi ca om învățat; cronicarul Eftimie îl numeste “învățător al Moldovei”. Episcopul Macarie este cunoscut ca fiind autorul unei Cronici în limba slavonă, în două variante: prima expune faptele petrecute de la moartea lui Ștefan cel Mare (1504) până la 1541, iar a doua de la 1541 la
Macarie (cronicar) () [Corola-website/Science/305999_a_307328]
-
niciuna dintre "taberele" potrivnice, socotind Aromânii ca un popor de sine stătător, ce nu provine nici din Românii nord-dunăreni, nici din Macedonenii antici (care erau elenizați, nu romanizați), ci direct din Traco-Romani precum toți vorbitorii limbilor est-romanice. În 579, doi cronicari bizantini, Teofan Spovednicul și Teofilact din Simocatta, atestează că autohtonii din Haemos vorbeau o limbă romanică (episodul cu "Torna fratre") denumită azi Proto-Româna. În secolele VIII și IX sunt frecvent menționați la Dunărea de jos și în toată peninsula balcanică
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
toată peninsula balcanică până în Tesalia, "Vlahii", cum li s-a zis de atunci încoace, după un cuvânt gotic ("Walh"). Cuvântul "Βλάχοι" (Vlahi) este notat prima oară în anul 976 în cronica autorului bizantin Kedrenos ; mai înainte nu este menționat deoarece cronicarii bizantini denumeau indistinct "Ῥωμαῖοι" (Romei) toți băștinașii peninsulei balcanice supuși ai împărăției bizantine, indiferent de limbile lor greacă, proto-albaneză sau protoromână. În secolul al XI-lea, războiul crunt dintre Primul imperiu bulgar și împăratul bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
ai împărăției bizantine, indiferent de limbile lor greacă, proto-albaneză sau protoromână. În secolul al XI-lea, războiul crunt dintre Primul imperiu bulgar și împăratul bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul adică „ucigașul de bulgari” provoacă deplasări de populații relatate de cronicarul Ioannis Skylitzes, prin care legătura dintre Vlahii nord- și sud-Dunăreni este definitiv întreruptă, o mare parte dintre cei sud-Dunăreni, strămoșii direcți ai Aromânilor, trecând la sud de linia Jireček și refugiindu-se în teritoriile muntoase azi situate în Grecia de
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
domnitorul Șerban Cantacuzino întemeiază prima școală românească, Școala domnească de la mănăstirea Sf.Sava din București și începe ridicarea mănăstirii Cotroceni în vestul capitalei.<br> În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu în 1689, austriecii intră în București și, vorbind despre această perioadă, cronicarul Radu Popescu spune „însă răutăți ce s-au făcut într-o lună, ce au șezut, limbă nu poate să spuie: bătăi, cazne, legături; egumenii și unii boiari legați cu ștreanguri de gât, pentru făină și orz, și carne și altele
Istoria Bucureștiului () [Corola-website/Science/306108_a_307437]
-
2002), · Adrian Porcescu: „"Viața culturală a orașului Craiova"”, scriitorul Petre Gigea-Gorun: "Sonete Sentimentale", Mesagerul Olteniei, anul VIII, nr. 119/septembrie 2003; · Ovidiu Ghidirmic, cuvânt înainte, la volumul “"Sonete sentimentale"”, Fundația „Scrisul Românesc”, Craiova, 2002, pag. 5-9; · Nicolae Mareș: „"Imnurile unui cronicar craiovean transformate în Sonete sentimentale"”, Ecart, nr.210 din 16 ianuarie 2003, · Elisabeta Polihroniade: "Pe șahiști încă îi mai iubesc cu pasiune"- Din însemnările unui ambasador român la Paris;Revista „"Gambit"”, anul x, pag. 21; · Dumitru Preda, Cuvânt înainte - „"Din
Petre Gigea () [Corola-website/Science/306213_a_307542]
-
iulie 2004; · Tudor Nedelcea: “"Despre Petre Gigea-Gorun cu dragoste”, cuvânt înainte la volumul “"Din amintirile Craiovei"”; · Andrei Potcoavă, Maria Cristianu Dan: “"Dramă la mănăstire, operă craioveană în premieră"”, Rațiunea, anul VI, pg. 77-79, 2004; · Nicolae Marinescu: “"O cronică onestă, un cronicar cumsecade"”, Mozaicul, serie nouă, anul VIII, 1-2 (75-76) februarie 2005; · Nicolae Mareș: „"Petre Gigea -Gorun: un scriitor care sfințește Craiova"”, Economistul-Ecart nr.331/9 iunie 2005, p.VII; · Florea Florescu: “Zugravul de cuvinte” - antologie, Ed. “Sitech”, Craiova, 2004; · George Corbu
Petre Gigea () [Corola-website/Science/306213_a_307542]
-
de sfârșit!" Da Capistrano a condus trupele sale spre ariergarda turcească, peste râul Sava. În acest timp, Huniade a început un atac disperat din cetate, încercând să ocupe pozițiile artileriei otomane. Surprinși de aceste evenimente neobișnuite și, după relatările unor cronicari ai vremii, paralizați de o teamă inexplicabilă, turcii au fost puși pe fugă. Cei 5000 de ieniceri din garda sultanului au încercat cu disperare să oprească panica și să recupereze tabăra, dar până atunci trupele lui Huniade s-au alăturat
Asediul Belgradului () [Corola-website/Science/304719_a_306048]
-
conține, este, probabil, cel mai important document românesc din secolul al 17-lea. La sfârșitul secolului al 17-lea și începutul secolului al 18-lea, umanismului european este reprezentat în spațiul românesc de scrierile lui Miron Costin și Ion Neculce, cronicari, care au continuat opera lui Ureche. Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești, a fost un mare patron al artelor și a fost o figura locală a Renașterii. În timpul domniei lui Șerban Cantacuzino călugării de la mănăstirea Snagov, de lângă București, au publicat
Cultura României () [Corola-website/Science/304747_a_306076]
-
La începutul lunii iunie 1611 a revenit în Țara Românească și a adunat în jurul său și oastea țării, boierii și boiernașii fiind „"însetați de răzbunare în contra lui Gabor" [Gabriel Bathory] "pentru multele răutăți ce făcuse Țării Românești"”, cum scria un cronicar al vremii. În iulie, Radu Șerban, cu toată oastea lui, a trecut Carpații, surprinzându-l pe Gabriel Bathory în tabăra de la Prejmer (aproape de Brașov), unde acesta se întărise cu principalele lui forțe. Gabriel Bathory a încercat să se retragă spre
Radu Șerban () [Corola-website/Science/304794_a_306123]
-
înainte de aceasta.La început exploratorii au căutat prin Anzi, aproape de Columbia. Sebastián de Belalcázar, un conchistador spaniol care mai călătorise înainte cu Cristofor Columb și Francisco Pizarro, a căutat „El Dorado” prin sud-vestul Columbiei în 1535. Nicolás Federmann, explorator și cronicar german care a participat la cucerirea spaniolă a Venezuelei și Columbiei,a condus de asemenea o expediție în anul 1535 cu scopul găsirii „orașului de aur”. Conchistadorul spaniol Gonzalo Jiménez de Quesada s-a aventurat și el în 1536 să
Eldorado () [Corola-website/Science/305538_a_306867]
-
au fost victorioși, Abdul Rahman Al Ghafiqi a fost ucis, iar Martel și-a extins influența înspre sud. Detalii legate de bătălie, inclusiv locul exact al desfășurării și numărul de combatanți, nu se pot determina din sursele care au supraviețuit. Cronicarii secolului al IX-lea, care au interpretat rezultatul bătăliei ca fiind rezultatul judecății divine în favoarea sa, i-au dat lui Charles porecla "Martellus" ("Ciocanul"), probabil amintind de Iuda Macabeul ("Ciocanul") din revolta Macabeană. După cum cronicarii de mai târziu l-au
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
din sursele care au supraviețuit. Cronicarii secolului al IX-lea, care au interpretat rezultatul bătăliei ca fiind rezultatul judecății divine în favoarea sa, i-au dat lui Charles porecla "Martellus" ("Ciocanul"), probabil amintind de Iuda Macabeul ("Ciocanul") din revolta Macabeană. După cum cronicarii de mai târziu l-au lăudat pe Charles Martel ca fiind "campionul Creștinătății, istoricii secolelor 18 și 19 au început să se refere la această bătălie ca fiind un moment decisiv în lupta împotriva Islamului. Deși istoricii contemporani sunt de
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
rurale de a susține aceste numere uriașe de oameni și animale. Atât Davis cât și Hanson subliniază că ambele armate trăiau din resursele provinciale, nici una din ele neavând un sistem de aprovizionare pus la punct. Pierderile suferite sunt necunoscute, dar cronicarii de mai târziu au scris că Martel a pierdut doar circa 1.500 de oameni, în timp ce umayyazii ar fi suferit pierderi masive de până la 375.000 oameni. Aceste numere au fost notate în "Liber pontificalis" pentru victoria ducelui Odo din
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
Toulouse (721). Diaconul Paul menționează corect în a sa "Historia Langobardorum" (scrisă circa 785) că "Liber pontificalis" a numit aceste cifre în relație cu victoria lui Odo la Toulouse (deși a scris că Charles Martel a luptat alături de Odo), însă cronicarii de mai târziu, probabil "influențați de "Cronica lui Fredegar", au atribuit numărul de victime sarazine doar lui Charles Martel, iar bătălia în care au căzut a devenit fără ambiguitate cea de la Poitiers." "Vita Pardulfi", scrisă în mijlocul secolului al optulea, raportează
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
contra lui Eudes. ‘Abd-al-Rahmân avea o armată uriașă formată din cavalerie grea arabă și cavalerie ușoară berberă, plus trupe din toate provinciile Califatului, în încercarea umayyazilor să cucerească Europa la nord de Pirinei. Ducele Eudes (numit și rege de unii cronicari), i-a întâmpinat pe arabi la Bordeaux cu armata sa, dar a fost învins, iar orașul Bordeaux a fost prădat. Măcelul creștinilor de la bătălia de la râul Garonne a fost evident îngrozitor; "Cronica Mozarabică din 754" spune (în "latină") "solus Deus
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
de la bătălia de la râul Garonne a fost evident îngrozitor; "Cronica Mozarabică din 754" spune (în "latină") "solus Deus numerum morientium vel pereuntium recognoscat" ("numai Dumnezeu știe numărul celor uciși"). În continuare umayyazii au devastat în totalitate acea porțiune a Galiei, cronicarii lor notând "credincioșii au trecut peste munți, au călcat peste teren neted și bolovănos, prădând și jefuind adânc în țara francilor, ucigând totul cu sabia, astfel că atunci când Eudo a sosit la luptă la râul Garonne, a fugit." Istoricul Sir
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]