6,717 matches
-
la tipul II-P, spre deosebire de 0,012 magnitudini pe zi pentru tipul II-L. Se crede că diferența de formă a curbelor de lumină este cauzată, în cazul supernovelor de tip II-L, de degajarea a mare parte din învelișul de hidrogen al stelei originale. Faza de platou de la supernovele de tip II-P se datorează unei schimbări a opacității stratului exterior. Unda de șoc ionizează hidrogenul din stratul exterior—îndepărtând electronul din atomul de hidrogen—ceea ce are ca rezultat o creștere semnificativă
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
cauzată, în cazul supernovelor de tip II-L, de degajarea a mare parte din învelișul de hidrogen al stelei originale. Faza de platou de la supernovele de tip II-P se datorează unei schimbări a opacității stratului exterior. Unda de șoc ionizează hidrogenul din stratul exterior—îndepărtând electronul din atomul de hidrogen—ceea ce are ca rezultat o creștere semnificativă a opacității. Aceasta împiedică fotonii din părțile interioare ale exploziei să mai iasă. După ce hidrogenul se răcește suficient de mult pentru a se recombina
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
degajarea a mare parte din învelișul de hidrogen al stelei originale. Faza de platou de la supernovele de tip II-P se datorează unei schimbări a opacității stratului exterior. Unda de șoc ionizează hidrogenul din stratul exterior—îndepărtând electronul din atomul de hidrogen—ceea ce are ca rezultat o creștere semnificativă a opacității. Aceasta împiedică fotonii din părțile interioare ale exploziei să mai iasă. După ce hidrogenul se răcește suficient de mult pentru a se recombina, stratul exterior devine transparent. Din supernovele de tip II
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
schimbări a opacității stratului exterior. Unda de șoc ionizează hidrogenul din stratul exterior—îndepărtând electronul din atomul de hidrogen—ceea ce are ca rezultat o creștere semnificativă a opacității. Aceasta împiedică fotonii din părțile interioare ale exploziei să mai iasă. După ce hidrogenul se răcește suficient de mult pentru a se recombina, stratul exterior devine transparent. Din supernovele de tip II cu trăsături neobișnuite în spectru, cele de tip IIn pot fi produse de interacțiunea materiei degajate cu materialul circumstelar. Supernovele de tip
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
de tip II cu trăsături neobișnuite în spectru, cele de tip IIn pot fi produse de interacțiunea materiei degajate cu materialul circumstelar. Supernovele de tip IIb sunt foarte probabil stele masive care și-au pierdut mare parte din învelișul de hidrogen (dar nu în întregime) din cauza gravitației unei stele-companion. Pe măsură ce materia eliminată de o supernovă de tip IIb se îndepărtează, stratul de hidrogen devine rapid mai transparent și încep să se vadă prin el straturile din profunzime. Există stele care sunt
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
Supernovele de tip IIb sunt foarte probabil stele masive care și-au pierdut mare parte din învelișul de hidrogen (dar nu în întregime) din cauza gravitației unei stele-companion. Pe măsură ce materia eliminată de o supernovă de tip IIb se îndepărtează, stratul de hidrogen devine rapid mai transparent și încep să se vadă prin el straturile din profunzime. Există stele care sunt atât de mari încât colapsul miezului nu poate fi oprit. Presiunea de degenerare și interacțiunile de respingere neutron-neutron pot susține doar o
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
Apa oxigenată, denumită și "peroxid de hidrogen" sau "perhidrol" este un lichid incolor, cu punctul de fierbere 108 °C, cu punctul de topire/înghețare -33 °C, cu formula chimică HO. Se amestecă cu apa în orice proporție, este solubil în eter și alcool. Are constanta dielectrică mare
Apă oxigenată () [Corola-website/Science/321790_a_323119]
-
loc o mare explozie care a aruncat în aer acoperișul și zidurile lui; el este unul din cele 6 reactoare ale centralei. Explozia se crede că a avut loc când vapori radioactivi eliberați din învelișul reactorului s-au transformat în hidrogen și s-au amestecat cu oxigenul din atmosferă. Învelișul reactorului nu pare să fi fost afectat de explozie. Pe 14 martie a avut loc o explozie și la reactorul 3, care nu ar fi afectat integritatea învelișului reactorului, și nici
Cutremurul din Tōhoku (2011) () [Corola-website/Science/322310_a_323639]
-
după explozii și două incendii, acoperișul reactorului 4 este deteriorat și doi lucrători sunt dați dispăruți. Conform autorității de energie atomică internaționale (15 martie), administrația centralei Fukushima intenținează să îndepărteze plăci de la învelișurile (carcasele) reactoarelor, pentru a împiedica acumularea (staționarea) hidrogenului generat care poate provoca explozii (deja survenite la trei din cele 6 reactoare). La 17 martie s-a anunțat că se încearcă instalarea unei noi alimentări de energie electrică spre centrală, pentru a repune răcirea reactoarelor în funcțiune, ceea ce unii
Cutremurul din Tōhoku (2011) () [Corola-website/Science/322310_a_323639]
-
balon în stratosferă, la altitudinea de 15.781 m în anul 1931 și care a aplicat principiul balonului la construcția primului batiscaf. ul este conceput ca un balon al cărui mediu de evoluție este apa în locul aerului atmosferic. Heliul și hidrogenul, care creează forța ascensională a balonului deoarece sunt mai ușoare decât aerul, sunt înlocuite cu benzină care are o densitate mai mică decât apa. Coborârea se face prin umplerea tancurilor de balast cu apă, iar prin eliberarea de alice metalice
Batiscaf () [Corola-website/Science/322368_a_323697]
-
aduse automobilului său. Germanul Nikolaus Otto realizează motorul cu benzină în patru timpi, iar cel similar cu motorină este creația lui Rudolf Diesel. Un alt german, Christian Friedrich Schönbein creează, în 1838, motorul care funcționează cu pila de combustie cu hidrogen. Automobilul electric își datorează apariția maghiarului Ányos Jedlik (unul din inventatorii motorului electric) și francezului Gaston Planté (care a inventat bateria cu acid și cu plumb). Primul vehicul acționat de abur poate fi considerat cel realizat în jurul anului 1672 de către
Istoria automobilului () [Corola-website/Science/322394_a_323723]
-
piston realizat de Christian Huygens și asistentul său, Denis Papin, care poate fi considerat o primă formă a motorului cu ardere internă. În 1807, elvețianul François Isaac de Rivaz realizează un motor cu ardere internă care utiliza un amestec de hidrogen și oxigen și aprinderea se efectua prin scânteie electrică, iar în 1826, englezul Samuel Brown realizează un vehicul similar pe care îl testează pe un deal de lângă Londra. Belgianul Étienne Lenoir testează în 1860 automobilul său, ce consuma hidrogen, deplasându
Istoria automobilului () [Corola-website/Science/322394_a_323723]
-
de hidrogen și oxigen și aprinderea se efectua prin scânteie electrică, iar în 1826, englezul Samuel Brown realizează un vehicul similar pe care îl testează pe un deal de lângă Londra. Belgianul Étienne Lenoir testează în 1860 automobilul său, ce consuma hidrogen, deplasându-se cu acesta de la Paris la Joinville-le-Pont, parcurgând 9 km în aproape 3 ore. Ulterior acesta aduce și unele inovații, cum ar fi carburatorul modificat care permitea și utilizarea petrolului lampant drept combustibil. Americanul George Brayton îmbunătățește acest carburator
Istoria automobilului () [Corola-website/Science/322394_a_323723]
-
au cca. 0,8 - 1,2 din masa solară și o temperatură la suprafață între 5.300 și 6.000 K. La fel ca alte stele de pe secvență principala, steaua tip G V este într-un proces de conversie a hidrogenului în heliu în nucleul sau solar (prin fuziune nucleară). Soarele nostru este cel mai cunoscut (și cel mai vizibil) exemplu de stea de tip G V. În fiecare secundă, se ard aproximativ 600 milioane de tone de hidrogen în heliu
Pitică galbenă () [Corola-website/Science/322447_a_323776]
-
conversie a hidrogenului în heliu în nucleul sau solar (prin fuziune nucleară). Soarele nostru este cel mai cunoscut (și cel mai vizibil) exemplu de stea de tip G V. În fiecare secundă, se ard aproximativ 600 milioane de tone de hidrogen în heliu, rezultând 4 milioane tone de materie și energie. Alte stele de tip G V sunt Alpha Centauri A, Tău Ceti și 51 Pegași. Piticele galbene transforma în nucleul lor hidrogenul în heliu, printr-un proces de fuziune nucleară
Pitică galbenă () [Corola-website/Science/322447_a_323776]
-
se ard aproximativ 600 milioane de tone de hidrogen în heliu, rezultând 4 milioane tone de materie și energie. Alte stele de tip G V sunt Alpha Centauri A, Tău Ceti și 51 Pegași. Piticele galbene transforma în nucleul lor hidrogenul în heliu, printr-un proces de fuziune nucleară. Cuvântul „pitica”, utilizat pentru desemnarea acestor stele, face referire la clasa lor de luminozitate "V". Temperatura lor de suprafață este cuprinsă între aproximativ și 6.000°C, iar culoarea lor galben viu
Pitică galbenă () [Corola-website/Science/322447_a_323776]
-
ale intensității luminii. Dacă acestea sunt găsite, ele se pot compara cu caracteristicile similare din spectrul de emisie sau absorbție ai diferiților compuși chimici detectabili și măsurabili în experimente de laborator. Un element atomic foarte frecvent întâlnit în spațiu este hidrogenul. Spectrul luminii inițial lipsită de caracteristici și trecută prin hidrogen prezintă un spectru specific acestui element cu caracteristici la intervale regulate. Dacă observația se limitează la liniile de absorbție, rezultatul ar fi similar cu ilustrația din dreapta-sus. Dacă se observă
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
compara cu caracteristicile similare din spectrul de emisie sau absorbție ai diferiților compuși chimici detectabili și măsurabili în experimente de laborator. Un element atomic foarte frecvent întâlnit în spațiu este hidrogenul. Spectrul luminii inițial lipsită de caracteristici și trecută prin hidrogen prezintă un spectru specific acestui element cu caracteristici la intervale regulate. Dacă observația se limitează la liniile de absorbție, rezultatul ar fi similar cu ilustrația din dreapta-sus. Dacă se observă aceași structură de intervale dintre liniile spectrale dar cu un
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
cu ilustrația din dreapta-sus. Dacă se observă aceași structură de intervale dintre liniile spectrale dar cu un decalaj constant al lungimilor de undă într-un spectru observat la o sursă îndepărtată, atunci acel spectru se poate identifica tot cu al hidrogenului. Dacă se identifică aceeași linie spectrală în ambele spectre dar la lungimi de undă diferite, atunci se poate calcula deplasarea spre roșu cu formulele din tabelul de mai jos. Determinarea deplasării spre roșu a unui obiect în acest fel necesită
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
relație timp cosmic-deplasare spre roșu". Se notează raportul de densitate ca Ω: unde ρ este densitatea critică a materiei pentru care universul trece de la starea de expansiune la aceea de contracție (colaps). Această densitate este aproximativ de trei atomi de hidrogen pe mia de litri de spațiu. La deplasări spre roșu mari, rezultă: unde "H" = astăzi constanta Hubble, și "z" = deplasarea spre roșu. Deplasarea spre roșu a galaxiilor include atât o componentă legată de viteza de îndepărtare provenită din expansiunea universului
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
roșu Doppler și gravitaționale. În plus, se pot obține temperaturile diverselor obiecte care emit și absorb lumină măsurând lărgirea Doppler — deplasări spre roșu sau spre albastru pe o singură linie de emisie sau de absorbție. Măsurând lărgirea și deplasarea liniei hidrogenului de în direcții diferite, astronomii au reușit să măsoare vitezele de îndepărtare ale gazului interstelar, care la rândul său relevă curba de rotație a Căii Lactee. Au fost efectuate măsurători similare și la alte galaxii, cum ar fi Andromeda. Ca unealtă
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
Uraniul este colectat în faza organică din care este recuperat prin spălare cu soluție de acid azotic. Uraniul este concentrat prin evaporare și apoi calcinat pentru a obține UO3 pur. Trioxidul de uraniu UO3 este redus într-un cuptor cu hidrogen pentru a obține UO2. Atunci când este extras din mină uraniul conține trei tipuri de atomi: În majoritatea aplicațiilor pentru producerea de energie prin fisiunea nucleară, compoziția uraniului trebuie schimbată în sensul creșterii conținutului de U235 de la 0,7% până la circa
Ciclul combustibilului nuclear () [Corola-website/Science/326480_a_327809]
-
Fabricarea combustibilului nuclear pentru reactorii CANDU include următoarele etape: Pentru fabricarea pastilelor pulberea de bioxid de uraniu este compactată cu o presă obținându-se pastile crude care sunt apoi sinterizate la temperatură înaltă (peste 1700 grade C) în atmosferă de hidrogen. Pastilele sinterizate sunt apoi rectificate la exterior, pentru a avea dimensiunile dorite și geometria perfectă. La fabricarea elementelor de combustibil pastilele de bioxid de uraniu sunt încărcate apoi în tuburi din aliaj de zirconiu, iar tuburile sunt închise prin sudarea
Ciclul combustibilului nuclear () [Corola-website/Science/326480_a_327809]
-
Ialomiței (râurile Cricovul Sărat, Tohani-Ghighiu, Năianca și Sărata). Ape minerale se găsesc în principal în arealul geografic al stațiunii Sărata Monteoru și sunt cloruro-sodice, sulfatate, sulfuroase, bromurate și iodurate sau cu mineralizare complexă. În zonă se întâlnesc izvoare sărate cu hidrogen sulfurat la nivelul anticlinalului nord-estic al Văii Rele. Se întâlnește la nivelul Istriței o mare varietate de condiții de microclimat pe suprafețe mici, destul de clar separate. Apar astfel trei tipuri de zone de vegetație: Împădurite (parțial), sunt pantele nordice și
Dealurile Istriței () [Corola-website/Science/323111_a_324440]
-
ar fi fost suficient pentru aceasta, întrucât avea nevoie de cantități mari de combustibil pentru încălzirea aerului, astfel încât el a proiectat un alt tip de balon, balonul Rozière, o combinație între un balon cu aer cald și un balon cu hidrogen. El a fost pregătit în toamna lui 1784, dar tentativa a fost lansată doar după ce un alt francez, Jean-Pierre Blanchard, însoțit de un american, dr. John Jeffries, au survolat Canalul Mânecii într-un balon cu hidrogen la 7 ianuarie 1785, din
Jean-François Pilâtre de Rozier () [Corola-website/Science/324241_a_325570]