KorAP: Find »[drukola/base=nebun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...262 263 264 ...319 >

7,953 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

își ia mina potrivită în situațiile în care cineva îi făcea un compliment mascat. Mama lui Dan continuă: — Văd că fiul meu e pe cale să devină alcoolic. Nu mă surprinde - e o chestie ereditară. Tata a murit la spitalul de nebuni. Fusese un judecător respectat. Dar i se urcase băutura la cap, cum s-ar spune. Am fost să-l văd în ziua în care a murit. Era îngrozitor de slab și ochii îi sticleau. M-a apucat de mână și m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
frumoși, cu penele lor în culori strălucitoare, dar nu pricep de ce îi lasă liberi prin secție. Nu poate fi prea igienic.“ A murit la o oră după aceea. Fiul meu îi seamănă, deși nu prea cred că e suficient de nebun încât să își imagineze că vede păuni. Vezi tu, nu există nici un motiv pentru asta - e ceva ereditar. Încearcă să reziști, draga mea, iar dacă va cere ajutor, o să încerc să fac ceva în sensul ăsta. Dar, dacă lucrurile se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
și Mikey - au primit ce meritau; a fost un fel de vizită întârziată a unui möhel . Mi-i și imaginez cum stau amândoi în Iad, Bakunin cu barba aia a lui și James cu chelia lui lucitoare. Sunt spânzurații, bufonii, nebunii, toate în același timp. Au o masă rezervată la Cafeneaua Ororilor de pe malul Styxului. Spermatozoizi uriași, ca niște libelule antediluviene, le zumzăie pe la urechi; sunt forțați să mănânce cantaride cu pumnul, sub privirea neînduplecată a vechiului meu amic, Goering - poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

am repezit la imensa mea cameră de tortură, între care, printre alte numeroase instrumente de cazne, aveam și uriașa spânzurătoare. În timp ce mai mult mă rostogoleam spre ea, nefiind în stare să mai merg, cu bale la gură și ochi de nebun, m-am gândit la Sultana și la tot ceea ce era ea. Era tot. Apoi am văzut scârboșenia de spânzurătoare și m-am îngrozit dându-mi seama cât de înalt era piedestalul de demență pe care mă suisem. I-am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
mea de judecată, iar răspunsul, îl simt, se apropie și va exploda de pe buzele sale furioase. - Unde să plecăm?! Luca, am de rezolvat o problemă cât se poate de complicată pentru facultate, dacă-ți expun cazul, leșini! Numai calcule, numai nebunii, păi tu știi ce-i aici? Poți tu să-mi rezolvi asta? Îți spun eu, nu! Un evantai de hârtii albe, ordonate asemeni penelor unei păsări, se răspândiră pe jos. Gândurile acestui biet om. Calcule. Mâzgăleli. Bătrâne Dumnezeule. - Uite! tună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
numesc spațiu celest și a cărei viață însăși durează o secundă de-a Spiritului Universului? Luca, tu-nțelegi ce spun, eu vreau să schimb totul!!! Luca?!? Ești sau nu cu mine? Îl privesc mult prea liniștit. Este mai mult decât nebun, ba chiar am certitudinea că a depășit faza paroxismului. A trecut dincolo, unde puțini ajung. Ceea ce vreau să spun este că, probabil, el este Alesul. E MACROBUTTON MTEditEquationSection 2 Equation Chapter (Next) Section 1 SEQ MTEqn \r \h \* MERGEFORMAT SEQ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
opri însă așa ușor, ba chiar era de neoprit, astfel că toți cei care îl văzură pe stradă căpătară brusc certitudinea că marele Mircea Cârpenișteanu înnebunise. Desigur, nici nu le era greu să-și închipuie așa ceva, pentru că imaginea unui Mircea nebun, cu un cuțit de un metru strâns cu putere în mâna dreaptă, era cât se poate de grăitoare în acest sens. Degeaba încercară și ei să-l oprească, orgoliosul Mircică trecea prin și printre ei cu o dârzenie nemaivăzută. - Știți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
ȘI EMIL Luca Dinulescu și Emil Cioran se aflau pe aleea unui parc, Herăstrău, să zicem, plimbându-se agale. La un moment dat, Luca îndrăzni în sfârșit să întrerupă tăcerea cea atât de apăsătoare sub care se învăluise bătrânul și nebunul gânditor. - Emil? întrebă Luca. Evident, Emil nu răspunse, pentru că ori îi era, ca de obicei, mult prea lene, ori i se rupea pula de tot ceea ce se-ntâmpla în jurul lui. - Da? făcu într-un târziu, scârbit. - Omule, aș vrea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
ori i se rupea pula de tot ceea ce se-ntâmpla în jurul lui. - Da? făcu într-un târziu, scârbit. - Omule, aș vrea să ți-o sug, îndrăzni Luca. Te rog, lasă-mă, trebuie. Vreau. - Du-te, bă-n pizda mătii dă nebun, îl huidui Cioran, cu mult mai scârbit decât înainte. Ce pula mea vrei? - Exact asta vreau, Emile, exact asta vreau, îți vreau pula, să sug pula, asta vreau!! se tângui Luca, cu mult mai breaz, parcă, decât până atunci. Cioran

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
uriașei platforme de lemn care era scena, nervos, încercând din răsputeri să se calmeze, Zulfik controla pentru ultima dată setările synthesizer-ului său cu o singură clapă și un singur buton. Naybet, cu părul său vâlvoi care îi adusese faima de nebun, testa concentrat bateria ce îi alimenta cratițele și tingirile care îl făcuseră celebru. Bubui dintr-o căldare de aramă, năucindu-i pe toți. Avalanșa sunetelor dezordonate și cacofonice antemergătoare acordajului, întrebările puse instrumentelor începură de îndată umplând întreaga Lume de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
deranja tăcuta adunare. Eu... - Liniște acolo, Maro, începe cenaclul, urlă John Euripide, văzând cu nemulțumire că șușoteala noastră nu contenea. Tot timpul creezi probleme, Maro, la fiecare adunare, nu înțeleg, ce dracu’ ai? Să nu-l iei în seamă pe nebunul ăla, mă atenționă Euripide. Demența acestei zile atingea treptat momentul de unde aș fi putut începe să fiu încântat de felul în care se desfășurau lucrurile. Vecinul meu se retrase în poziția în care stătea înainte să vin lângă el, numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
lucrurile. Vecinul meu se retrase în poziția în care stătea înainte să vin lângă el, numai că acum avea o figură atât de comică și se strâmba atât de caraghios la Euripide, încât am pufnit în râs. Râdeam amândoi de nebuni și îmi era din ce în ce mai clar că acest Maro este un tip pe cinste. - Așaa... m-hm, făcu Euripide dregându-și glasul și scotocind printr-un morman de hârtii aflate în fața sa. Să trecem la treabă... Dragi locuitori ai iubitului nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
privi îngrijorat spre cei din primele rânduri, cerându-le tăcut ajutorul. Deodată, poetul făcu ceva la care probabil nici el însuși nu s-ar fi așteptat. Cu o privire ce ar fi făcut invidios până și pe cel mai înverșunat nebun, straniul poet începu să emită un fel de ritm gutural format dintr-un singur sunet, ce imita perfect un bas electric. Cred că, asemeni mie, nimeni nu înțelegea nimic. Treptat, gesticulând de zor din oribila pijama ce îi acoperea goliciunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
cenaclul. Am încercat să-l opresc totuși, atingându-i mâna. M-a privit trist. Știam amândoi. - Haideți, să mergem mai departe, vă rog... continuă Euripide părintește, zâmbind jenat către cei prezenți. Nu luați în seamă... - Ți-am spus că e nebun... șopti din nou Maro către mine. Treptat, murmurul din sală începu să scadă, iar liniștea se așternu deplină peste acest moment furtunos oferit de Bobby Giordano, un personaj pe care cu siguranță n-aveam să-l uit multă vreme. Programul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
despre o prozatoare de succes, pe nume Aurora Sticlaru. John Epidermic ne asigură, deosebit de violent și de insistent, de faptul că stilul tinerei era o revelație, urmând a cutremura din temelie întreaga suflare literară. Își sfârși discursul urlând ca un nebun și într-atât era de înverșunat, încât aproape că îi smulse un sân din pulover bietei femei, ce chicoti amarnic. Povestirea pe care urma s-o ascultăm în premieră se numea Chiuveta de oțel. Oftând prelung și continuând într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
ați scandat numele... domnule Maro? Întrebarea aceasta căzu exact ca o nicovală asupra mustăciosului Maro. Amândoi făcuserăm eforturi disperate de a ocoli privirea lui Euripide. Ne era jenă să spunem ce gândim, iar mie unul chiar teamă, întrucât puteam părea nebun dacă aș fi fost singurul căruia îi displăcuse în mod profund Chiuveta de oțel. - Îmm... prefer să las pe altcineva să vorbească în locul meu... mormăi Maro pe sub mustață. N-aș putea să zic că... - Ei, haide, domnule, grohăi bătrânul John

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
numai că probabil va trebui să cobor până în iad și apoi să încerc să urc înapoi pentru a avea răspunsul la ceea ce încă nu înțeleg. Câtă nesăbuință! Cum să vrei vreodată așa ceva fără a te așeza imediat în rând cu nebunii cei mai spumegânzi pe care i-au cunoscut vreodată spitalele lumii? Nu-mi explic cum și nici nu vreau să știu de ce dintre toți idioții care-au mișunat pe-acest pământ, eu trebuie să fiu cel mai hotărât. Dar, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
idioți neostoiți? De ce nu-mi spuneți, ca să am un motiv suficient de bun să vă ucid, de ce? Înainte însă ca eu să pot avea vreun răspuns de la cine știe cine, pentru că nimeni nu are obiceiul să vorbească omenește în tot locul ăsta nebun, iată acum ușa închizându-se singură în urma mea, făcându-mă captiv în camera aceasta fără început și fără sfârșit, la placul acestuia, spre care nu îndrăznesc nici în cea mai aprinsă imaginație a mea să-mi întorc privirea. Răsuflu greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
îmi dau seama că întotdeauna am vrut să vizitez, viu fiind, locul în care mergeau. Dar ce gând nesăbuit e acesta și cine își poate închipui că poate face așa ceva fără să plătească cu bunul cel mai de preț? Ce nebun se poate aventura într-o asemenea aventură cu o singură finalitate - neizbăvirea? Eu, se pare, din moment ce mă aflu aici. Treptat, îmi întorc privirea spre acolo unde nimeni nu ar trebui să caute și încremenesc. Mă prefac în statuia a ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
deasupra trupurilor celor de-un neam cu mine, cu misiunea clară de a le ajuta sufletele pe drumul cel bun. Dar poate oare cineva cu adevărat să facă acest lucru, om fiind? Sigur că nu, și numai cineva cu adevărat nebun, cum sunt eu, căruia nimeni decât propria-i demență nu i-ar atribui o asemenea misiune, își poate închipui o asemenea minciună. Vă simt părăsindu-vă trupurile, suflete atât de dragi mie, iar pe mine mă văd încercând să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
putea trăi, pentru că nimeni decât Acela, singur, nu S-a întors de-aici de unde nici lumina nu iese vie și pe unde, blestemat și supus celor mai chinuitoare cazne, îmi târăsc și eu pașii, plin de durere. Mai mult decât nebun am fost, o știu și o repet, să mă aventurez în această călătorie teribilă, de unde, iată, nici cea mai înverșunată credință nu mă poate scoate teafăr... Nu-mi vine-a crede! Și nu vreau să accept faptul ca nici ciudățenia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
acest lucru, ci, mai mult, știu că așa va fi! Hei!! Strig acum din nou, așa cum am făcut în clipa când am început să vreau să mor, zbier ca să fiu auzit din toate zările și de toate popoarele, ca un nebun ce sunt, astfel ca să pot povesti minunea care mi se întâmplă! De ce nu priviți, oameni asemenea dumnezeilor? Mâna aceasta puternică și plină de lumină care mi se întinde pentru a mă salva din genunile neființei, o vedeți? Eu o știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
putut întreprinde ceva cu ele? Nu cumva nimic, asemeni tuturor celor care le-au căpătat? Îmi amintesc și astăzi tragismul gândurilor și faptelor care m-au aruncat, aproape complet paralizat, în clădirea aceasta destinată celor pierduți, în casa aceasta de nebuni fioroși, care de care mai plini de păcate și mai rătăciți. De cât de sus, de la ce înălțime am putut cădea... cât de nenorocit m-am putut prăbuși cu aripile mele de ceară topită, de înger căzut, închipuindu-mi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
le-am trăit în visul existenței mele... Acum, chiar acum, cât mai degrabă să caut uriașa lamă pe care o țin ascunsă sub pernele acestea murdărite de prezența mea îndelungată aici și să-mi sfârșesc viața cu demnitate... câtă demență! Nebun, nebun am fost să vin pe-această lume... iar acum, realizând prostia de a nu putea dispărea la timp, greșeala de a nu fi renunțat la lumea aceasta atunci când încă mai puteam, în gloria existenței mele, nu-mi mai pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
am trăit în visul existenței mele... Acum, chiar acum, cât mai degrabă să caut uriașa lamă pe care o țin ascunsă sub pernele acestea murdărite de prezența mea îndelungată aici și să-mi sfârșesc viața cu demnitate... câtă demență! Nebun, nebun am fost să vin pe-această lume... iar acum, realizând prostia de a nu putea dispărea la timp, greșeala de a nu fi renunțat la lumea aceasta atunci când încă mai puteam, în gloria existenței mele, nu-mi mai pot decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]