6,948 matches
-
Dar atunci, chiar pe vremea luptei de la Termopile, „eroii" erau oștenii persani, lăudați și ridicați în slăvi de împăratul Xerxes pentru lichidarea fioroșilor hopliți spartani, în timp ce cadavrele acestora din urmă erau batjocorite și lăsate pradă câinilor și corbilor. Și acum nea Grigore, filosoful oficial al blocului nostru, scrie când are timp, filosofia de doi bani a eroismului. Cred că n-ar strica să ne adăpăm și noi un pic la înțelepciunea lui nea Grigore și să luăm de doi bani, filosofie
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
fi permis, nu doar salvarea unui corp oaste din fața cavaleriei persane, ci menținerea poziției excelente a bazei navale, de unde flota grecilor genera mari bătăi de cap forțelor de invazie. Dar cum se spune, despre morți numai de bine". Și conchide nea Grigore: „eventualitatea ca decizia regelui Leonidas să fi fost una greșită, nu este deloc de neglijat!" Și eu de colo, aș supralicita la spusele lui nea Grigore, fiindcă am văzut și filmul cu hopliții lui Leonidas, așa că aș spune că
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
citeam despre simbolistica morții fericite a lui Pașadia în Craii de Curtea Veche, când m-a fulgerat o revelație: cravata nu mi se potrivea de nici un fel cu pantalonii bufanți, albaștri. - Tăcere sau vă ia mama dracului, broscoilor! C II - Nene, cumperi cărămida asta? Să-mi sară ochii dacă nu e d’aia bună, care ține căldura! În fața lui, un puradel de jumătate de metru ținea în mâini un cataroi cărămiziu. Cosmin privi încordat pe sub gene: la dreapta lui, în parpalace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
erau pui... - He he! erau porumbeii tăi din garaj, băi! hă hă hă!! Sabina mă mângâie pe frunte. Îmi zâmbește larg cu gura ei plină de dinți albi. Ochii de căprioară îi înoată în lacrimi. Ultima casă era a lui nenea Carol și a lui tanti Maricica. Frate mai mare al lui bunică-meu, nenea Carol fusese primul primar comunist din România. Acum douăzeci de ani ajunsese un bătrân bășinos, cu nădragii rupți în cur. În jurul casei își aranjase niște straturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mă mângâie pe frunte. Îmi zâmbește larg cu gura ei plină de dinți albi. Ochii de căprioară îi înoată în lacrimi. Ultima casă era a lui nenea Carol și a lui tanti Maricica. Frate mai mare al lui bunică-meu, nenea Carol fusese primul primar comunist din România. Acum douăzeci de ani ajunsese un bătrân bășinos, cu nădragii rupți în cur. În jurul casei își aranjase niște straturi mirifice de gladiole și crini. Pe noi încerca să ne împiedice să intrăm în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
avuseseră o casă de lut cu boltă de viță-de-vie, totul înconjurat cu un gard de nuiele. Mai erau și trei capre pe care le învăța rusește în răstimpul în care nu-și alăpta copiii pe care nu-i avea. Pentru că nea Miluță nu se învrednicise. Învățătoarea îi asculta poeziile tolănită într-un fotoliu de paie pe prispă și, dacă nu-i plăcea rima sau ritmul, pleosc! o palmă după ceafa autorului. Deși acum era o bătrânică sfrijită, în pozele vechi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
-i plăcea rima sau ritmul, pleosc! o palmă după ceafa autorului. Deși acum era o bătrânică sfrijită, în pozele vechi de șaizeci de ani tanti Clemanza apărea ca un zdrahon purtător de ochelari cu lentile-fund-de-sticlă. Cu ceafa zdrobită de scatoalce, nea Miluță se hotărâse să treacă la teatru. Adulmeca mai cu seamă piese istorice cu voievozi eroici, înconjurați de o ciurdă de puradei bastarzi. Totul în versuri, neapărat în versuri. Când nevasta i le aproba, înșfăca două gâște din ogradă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
la stomac, te chem să semnăm contractul de publicare la cartea de basme. - Nu basme, teatru, Ion Vodă cel Cumplit și cei patru fii ai lui Matei Basarab. - Bine, bine, teatru, n-ai grijă. Acuma lasă-mă să-mi tihnească. Nea Miluță se întorcea la vatră și sorbea cafele pe prispă cu madam Clemanza. Când bolta de viță-de-vie se rărea, puteau vedea stolurile de gâște sălbatice zburând spre țările calde. Nopțile se făceau tot mai scurte. Vântul șuiera în horn. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
prea târziu. - Neața boierule! Da’ văd că îți place să lenevești, nu te-ncurci! - Da, da, domnul face une grosse matinée. Ce să mai zici de tinerii din ziua de azi: sfrijiți, puturoși, scrofuloși. Deschid un ochi. Afară e beznă. Nea Miluță a adormit citind. Mă uit la ceas - e 5 dimineața. În sufletul meu caut o tigaie să le-o arunc în cap huidumelor. Nu găsesc nimic. Sufletul mi-e ca un burete îmbibat de colesterol. Vreau să fug cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
printre gene, îi umplu pumnii cu bancnote, monede. Niște pensionari colțoși îl iau la rost: - La muncă, la muncă! V-ați învățat hoți și puturoși. Pe vremea lui Ceaușescu era ordine, te lua miliția dacă umblai așa, teleleu-tănase! - Sunt bolnav, nene, de-abia mă târâi. Femeile sar și ele: - Nu vedeți cum suferă săracul? Da’ chiar nu mai aveți suflet? Îi dau și eu ceva, de rușinea miloaselor. Ajuns în capătul vagonului, omul de trei ori străpuns în splină vede o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ăștia tinerii, mămăligi și căcăcioși! Halal! În lipsa ei, încep să sosească vecinii, bucuroși că pot, în sfârșit,să dea buzna peste noi. Cât suntem singuri îi ținem din scurt, acum însă... Am auzit că a venit Piratu’, e-adevărat? întreabă nea Fane, mai uscat ca niciodată, plin de riduri, de pete soioase pe cămașă și pantaloni. Imediat își aprinde o mahorcă, fără să mai ceară voie. Cât ai zice pește, pică și țața Leana, cu izmenele lui răposatu’ bărbatu-său legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
salutau: sărumâna, mama Cucu! E-he, mama Cucu, dacă ați ști cum stau securiștii pe-afară, să vadă dacă ne dați pâine de sub tejghea! Dar noi o ascundem sub palton și o scoatem abia când ieșim de la metrou, la Universitate. Nea Fane râde gros, cu gura până la urechi, descoperindu-și gingiile din care mai spânzură doi dinți îngălbeniți și trei măsele cariate: bă Piratule, bă, bine că te-ai întors, bă, că mi-era dor de tine! Piratu’, însă, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dacă te-a ajuns ceasu’ rău, nu mai e nimic de făcut! gustă tanti Jenica din mămăligă cu degetul mare. - Nu, băi, e drumurile tâmpite, nu vezi că fură ăștia și asfaltu’ acuma? Băga-i-aș în pizda măsii! consideră nea Fane în timp ce-și trage nasul și lansează o flegmă peste masă, prin fereastra deschisă. Flegma se întinde în chip de stalagmită pe gardul din tablă verde. - Parcă nepotu-tău de la ecologiști nu fură și el! se răzbună tanti Cucu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
făcut un pas, cioburi te faci! Și s-au cărat stricându-se de râs. Într-un târziu, văzând momâia cu pătură-n cap bălăngănindu-se pe bordură, portarul liceului a ieșit în stradă și i-a strigat: ce faci, băi nene, la ora asta p-aici? te dai fantomă? Profesorul însă a urlat: nu mă atinge! nu mă atinge! cheamă pompierii să mă dea jos de-aici! nu vreau să mor! Aham, acum realizam că elevii mei erau niște mielușei. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
era nevoit să se deghizeze la parăzile proletare de 1 Mai și 23 august, Sabina avea efectul unui marțian venit să-i sfideze pe bieții pământeni, îmbrăcați toți în negru și gri. Curiozitatea îi dădu afară din case pe vecini. Nea Fane și țața Leana, care, de la plecarea Piratului, nu mai scoseseră nasul din bârlog, se băgau tot mai tare în seamă. O pândeau pe Sabina, intrau în vorbă cu ea: - Ce frumos îmbrăcată ești azi! Te duci la o petrecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe un articol despre fotbaliști și balerine. Uitase de restul lumii și limba îi atârna de un cot - semn de plăcere insuportabilă. - Dom’ profesor, da’ cel mai tare mă sperie cutremurul asta apolicaptic...ăă...apo...pocaliptic, vai de noi! - Mofturi, nene! - Da de ciorditori ce-o să mai ziceți, ei? - Canci, dacă nu mi l-au ciordit pe Chilot până acum înseamnă că nu-s decât un mit. - Domnu’ Leo, pe Venezuela mă jur și pe Guatemala, zău că nu mai știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de trei minute a sărit în patru labe scuturându-și capul și urlând ca la mort. Am dat-o afară! De-abia apucasem să mă șterg, când cineva a sunat la poartă. Cine naiba mă mai toca la cap? Era nea Fane, afumat, cu un Carpați fără filtru înfipt în partea știrbă a capului. Venise să mă întrebe ce mai știu de Pirat. Avea un chef de vorbă nebun. Fir-ar să fie, dusă era ziua mea! Fără să aștepte invitație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
oameni cenușii cu priviri arțăgoase. După ce m-au dirijat greșit de câteva ori, am reușit să ajung la periferia de unde trebuia să iau autobuzul spre Măgura. Doar că în stație nu era țipenie de om. Am mers cu ia-mă nene vreo cinci kilometri, apoi am sărit într-un hârb plin cu saci de cartofi, care m-a lăsat la poalele unei movile împădurite. În vârful ei se afla Sanatoriul de boli nervoase de la Măgura. Șoferii care mă aduseseră în trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
bea Grigore aghiasmă“; „a nimerit-o ca Ieremia cu oiștea-n gard; „hop și eu cu țața Lina“; „tronc, Marițo!“; „ce mi-e baba Rada, ce mi-e Rada baba?“; „de lemn Tănase“; „moș Ene pe la gene“; „să vorbească și nea Ion că și el e om“; „Stan pățitul“. Când Îmi veți explica În mod coerent de ce se ridică monumente În onoarea soldatului necunoscut sau de ce e considerat el necunoscut, sau de către cine rămâne el necunoscut, atunci vă voi spune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
anunța că am plecat fără știrea lui. Cele declarate sunt conform cu adevărul. 20 XI 1975 Pascaru Mihai. 4. Declarație. Subsemnații Sumanariu Costache, Pelin D. Costache, Guguluș Gheorghe, Baciu Aurel declarăm următoarele: În ziua de 19 11 1975 elevul Pascarul Mihai nea amenințat când a luat valiza de la dormitor, neanjurat, că ne arată el pe noi. Rugăm să să ea măsuri pentru potolirea elevului În cauză. data 20 11 1975. Motivele pentru care Radu Grințu, Înainte de a-și Încheia scurta lui carieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
că puțin Îi păsa băiatului de 15 ani de atunci de ce se Întâmpla cu Austria și probabil că nici soarta de acum a țărilor din Orientul Apropiat nu-l tulbură prea mult. „Era un cazan tocmai acolo, pă vale, la nea Costică Sfârânel, parcă era mai mare ca ăsta și, ce, crezi că băga apa cu furtunu? Cărai cu găleata până-ți săreau ochii din cap. Când venea alde nea Mite Bălan să facă țuica, ăsta avea vie multă și corcoduși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
peste iarnă și cum e ca pe-acuma venea și Închiria cazanul o săptămână, stătea aicea zi și noapte, mânca, bea, dormea tot aicea. I-avea pă băieții lui doi, p-atuncea să tot fi avut 18-20 de ani fiecare, nea Niculae și cu nea Ionică, ăla d-a murit, ăștia aduceau apă de la fântână și bețe dă foc, descărcau cazanu, scoteau cenușa...“ Aproape fiecare propoziție e Însoțită de un gest indicativ. Cel care povestește arată diferite locuri din camera mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
e ca pe-acuma venea și Închiria cazanul o săptămână, stătea aicea zi și noapte, mânca, bea, dormea tot aicea. I-avea pă băieții lui doi, p-atuncea să tot fi avut 18-20 de ani fiecare, nea Niculae și cu nea Ionică, ăla d-a murit, ăștia aduceau apă de la fântână și bețe dă foc, descărcau cazanu, scoteau cenușa...“ Aproape fiecare propoziție e Însoțită de un gest indicativ. Cel care povestește arată diferite locuri din camera mică și plină de fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
piliți și se Întâlneau prin curte și nici nu se mai cunoșteau, se luau la bătaie.“ Cei care ascultă râd pentru a demonstra că ei urmăresc povestea și că s-au prins cum stăteau lucrurile. „Uliu, fi-r-ați ai dracu, făcea nea Mite, v-ați Îmbătat! El stătea aicea la foc, nu să mișca și zicea: Ia vezi, măi Costică, ce fac ăia p-acolo prin curte? Și betu nea Costică parcă-l văz, ieșea după ei, noapte, Întuneric și ăia buf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
că s-au prins cum stăteau lucrurile. „Uliu, fi-r-ați ai dracu, făcea nea Mite, v-ați Îmbătat! El stătea aicea la foc, nu să mișca și zicea: Ia vezi, măi Costică, ce fac ăia p-acolo prin curte? Și betu nea Costică parcă-l văz, ieșea după ei, noapte, Întuneric și ăia buf, buf!, Își cărau cu pumnu sau cu picioarili.“ Bătrânul care povestește Își subțiază dintr-o dată vocea Într-un mod foarte caraghios, probabil pentru a-l imita pe proprietarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]