9,277 matches
-
opune relativului echilibru dobîndit. Copilul primește iluminarea: "...pe urmă rămase însă numai crucea aurită sus, de parc-ar fi plutit în văzduh...Apoi, tocmai în clipa cînd se închina, la încheierea rugăciunii, se deschise deodată cerul și, într-o depărtare nesfîrșită și totuși atît de aproape ca și cum ar fi fost chiar în sufletul lui, apăru o perdea de nourași albi, în mijlocul cărora strălucea fața lui Dumnezeu ca o lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și în același timp mîngîietoare ca o sărutare
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu "zig-zagul privirii alunecînd" (în mod dezordonat, curioasă, grăbită, să spunem) pe suprafața fotografiei. Este legitimă, așadar, apropierea între "sugestia cadrajelor descentrate, neconcentrice, ale fotografiei" și căutata "obiectivitate sau neutralitate (actanțială) a imaginii" din opera scrisă. Aspirația literaturii, față cu nesfîrșitele combinații produse în jocul focalizării fotografice, față cu "subiectele decupate, punctele de vedere insolite ale unei stampe japoneze" se îndreaptă și spre opera de montaj -"visînd la texte la fel descentrate, ex-centrate, la subiecte decupate, la <<felii de viață>>" (ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de aur, sau proporția de aur, pe care le-a aflat negreșit. S-a repetat cu bună știință, s-a rescris pînă la autopastișă, a exersat o intertextualitate abisală, proiectîndu-i pe Mitică, pe Lache, pe Mache în variațiuni care par nesfîrșite. Cine i-a citit discursurile turneului electoral alături de Take Ionescu i-a regăsit, tresărind, și acolo. Autorul a fost cîștigat de hazul esențial. S-a întîmplat ca el să scrie în românește. Hazul este apatrid. Caragiale își spunea arvanit. Au
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
-lea, nu doar tratate și negocieri complicate, ci și păstrarea unor contacte concrete între oficialități. Scrisorile politice sînt, de aceea, obiecte sacre, apărate cu prețul vieții și duse de solii numeroase, vreme de luni și luni de zile, pe căi nesfîrșite și necunoscute. Se poate spune că, prin funcția sa, demnitarul politic responsabil cu ambasada unui împărat în țară străină unifică, traversîndu-le la modul propriu, ținuturile disparate. Nicolae Milescu Spătarul a fost însărcinat cu mai multe misiuni, unele, fără îndoială, secrete
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
se plimba pe ecran, dar Marcu nu și-a dat seama care-i e ținta, ceva era-n neregulă. Fetele se îndreptau și se îndreptau spre gardul unui liceu. Cînd ajungeau acolo, o luau de la capăt. Și tot așa, la nesfîrșit. Dar imaginile astea erau aiurea, n-aveau prea mare legătură cu știrea. Era vorba de niște băieți care s-au bătut în cuțite pînă ce vreo doi au ajuns la spital, unul în stare gravă. Nu se știa încă dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
cu privire la dispariția civilizațiilor (Memento mori Panorama deșertăciunilor). Timpul este ireversibil (''Numai omu-i trecător/ Pe pământ rătăcitor"). Vizionarul romantic încearcă să se salveze prin evaziunea din timpul biografic în timpul eternității, în timpul mitic sau in timpul istoric. În poemul Luceafărul, timpul este nesfârșit, deoarece Luceafărul se întrupează din soare și noapte, elemente ale eternității. În Scrisoarea I, timpul este ambivalent (infinit și trecător), reprezentat de lună și ceasornic. Altădată, poetul se refugiază în timpul mitic al Daciei legendare (Memento mori) sau într-un timp
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Apus spre Răsărit. Era învățat și umblat prin lume, obișnuit cu eleganța de la curtea lui Ludovic al XIV-lea, înzestrat cu curiozitate, observator atent, descoperă viața simplă a moldovenilor care sunt "...mai aproape de natură și de Dumnezeu", natura sălbatică, pădurile nesfârșite, măreția munților. La Iași, Abatele de Marenne i-a cunoscut pe Duca-Vodă, pe cronicarul Miron Costin și pe mitropolitul Dosoftei. Deși era călugăr, abatele ne apare om de lume, fără a încălca jurământul monahal; simpatic, instruit, amator de bucate alese
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
realismului critic. Piesa are un caracter combativ, demascator și un umor popular: „Operă de pătrunzătoare viziune politică și artistică, O scrisoare pierdută îmbină luarea fermă de poziție a autorului, într-un moment istoric dat, cu datele unei creații literare de nesfârșită durată în moștenirea culturală românească, contribuție la edificiul pe care umanitatea înainte mergătoare a înscris opera și numele lui Gogol și Molière.“ 5.5. ISAC, DUMITRU: „Logica personajelor lui Caragiale, mijloace de satirizare a burghezomoșierimii“. În: „Almanahul literar“, III, 1952
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
are pe lângă același mitropolit pentru a câștiga zestrea soției. Ilinca Socoteanu consideră că nu-și poate afla dreptatea pentru că cel cu care se află în gâlceavă nu este nimeni altul decât nepotul mitropolitului Grigorie. Și exemplele ar putea continua la nesfârșit. Alexandru vodă Ipsilanti preocupat de această plagă, atât în instrucțiunile premergătoare legii cât și în codul de legi, le cere judecătorilor să nu se lase supuși influențelor veni te din partea unui „obraz tare“ și mai ales să-și păzească „mâinile
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
dintre ei refuză să vină, „fiind vremea lucrului“, și promit că vor veni, de exemplu, abia „după praznicul Adormirii Maicăi Precistii“. Cererile pentru grăbirea procesului se fac mai ales în lunile ocupate cu agricultura, când următoarea frază se invocă la nesfârșit „și pier în cheltuială dă atâta vreme, acum pe vremea muncii“. „Citația“ sau aducerea la Mitropolie Convocarea la judecată se face prin intermediul protopopului și al ispravnicilor de județe. Pârâtul ia cunoștință de conținutul jalbei care s-a dat împotriva sa
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
poate, n-a fost mai atinsă în prestigiul ei ca această dăscălime, pe care puterea a redus-o programat la condiția de simpli funcționari. Buni la toate, de la propaganda cotidiană la insidioasa formare a "omului nou", de la recensăminte periodice la nesfârșite campanii agricole, corpul didactic abia mai putea năzui să se ocupe intermitent și de școală. Această alienare e plină de consecințe pe plan social. Un declin de prestigiu, dramatic, s-a produs la toate nivelele sistemului de învățământ, declin al
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
poate contribui la cunoașterea dramei omului în timp și spațiu. Propria lui devenire, egoistoria, intră de asemenea în ambițiosul său proiect cognitiv. E un fel de a sparge vechile prejudecăți scientiste și a transgresa vechile mărginiri, pentru a extinde la nesfârșit teritoriul dilematic al acțiunii sale. Cronica, XXV, 12 (23 martie 1990), p. 1 24 IANUARIE, AZI Ca în fiecare an, gândul ne poartă și acum spre acea zi unică din istoria noastră, când, după ce fusese ales domn al Moldovei, Alexandru
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
politică, diplomatică, ideologică, ci și una spirituală, cu urmări absolut dramatice. Abia acum aceste urmări încep a fi eliminate printr-un proces de unificare a civilizațiilor, pe alocuri lent, abia sesizabil, în altele de-a dreptul spectaculos. Mondializarea economiei, cu nesfârșitele interdependențe, face ca orice colț de pământ să depindă de altele și ca o țesătură inextricabilă de interese să lege întreolaltă cele mai îndepărtate zone ale planetei. O istorie universală, unificând rase, culturi, continente, pe seama unor limbaje și interese comune
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
degajă din instituțiile lumii romane constituie un fenomen istoric de însemnătate extraordinară. Un proces de asimilare și aculturație s-a produs în timp, proces destul de bine cunoscut astăzi. Pe seama lui, îndeosebi, se pune emergența culturii europene și prin aceasta o nesfârșită serie de creații dincolo chiar de continentul nostru. Emil Condurachi, colaborator la volumul în discuție, a definit cu pregnanță aportul Romei la cultura europeană în sens larg: orașe, căi de acces, biblioteci, școli, cetăți, dar mai presus de toate limba
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
1. Adaptarea cinematografică între fidelitate și inovație Ecranizările care au la bază o sursă literară, în special atunci când este vorba despre un roman clasic, ridică în mod inevitabil problemă fidelității, aspect ce a suscitat de-a lungul timpului un șir nesfârșit de întrebări, cu tot atâtea concluzii. În ce măsură ecranizarea trebuie să fie fidelă românului și în ce măsură poate filmul inova, fără a pierde totuși mesajul original? Că și în cazul traducerii, pentru adaptare problemă fidelității rămâne un subiect controversat, mereu deschis dezbaterilor
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
în om poate fi sufocat, în afară de nevoia să de absolut, care va supraviețui distrugerii templelor și dispariției religiei pe pamant"3. Pentru Sábato, "absolutul este în noi", în oamenii pe care ii iubim, în muzică pe care o ascultăm: "În nesfârșita singurătate a răsăritului, îl ascult pe Brahms și mă las purtat că întotdeauna, delicat, dar hotărât, de melancolia trompetelor lui până în pragul Absolutului"4. Sunt față în față, cel pentru care nu mai există nici un loc unde "să poți uri
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Dumnezeu. Cum percep acești gânditori-artiști eternitatea? În viziunea lui Nietzsche, oamenii l-au omorât pe Dumnezeu, dar există o altă eternitate la care omul poate aspiră: eternă reîntoarcere a identicului. Nietzsche discuta posibilitatea că această viață să se repete la nesfârșit. Eternitatea, pentru el, nu este o altă viață, ca în viziunea creștină, nu este o viață adevărată, în opoziție cu viața de pe pământ, din contră, viața de dincolo este viața de aici reluată la infinit. Pentru Cioran, eternitatea înseamnă neant
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
un individ, o fată omenească, o viață de om toată nu e nimic mai mult decat fugarul vis al infinitului spirit al materiei, al înverșunatei voințe de a trăi, o imagine trecătoare pe care mintea o desenează jucându-se pe nesfârșita-i pânză, spațiul și timpul, pe care o lasă să dureze un moment extrem de scurt din această imensitate și pe care o șterge pentru a face loc altora. Ceea ce distinge omul comun și naiv de individul care a cunoscut profunzimile
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Divinitate care se dezinteresează de operă să, ceea ce îi creează senzația precisă că nu mai ai nici o punte spre nimeni, ca, adunat în tine însuți, ai putea să te întreci, să te inunzi, să nu te mai recunoști, să crești nesfârșit în afara și să pierzi până și memoria suferinței tale. Dumnezeu nu-l lasă pe Cioran să ajungă la el, dar și Cioran pare să fugă de posibila cunoaștere a lui Dumnezeu 26, spune Livius Ciocârlie, în Caietele lui Cioran, citându
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
asta, să se salveze de rău și frica, suferă pentru că sunt autentici, lupta ca să fie iubiți și să iubească , "să viseze și să-și trăiască visele", toți căutători de absolut. Pe de altă parte, sunt personajele umile, dar de o nesfârșita mărime sufletească: Natalicio Barragán, Carlucho, Quique, Wanda, Normă Gladys Pugliese, González Iturriat, Hortensia Paz, Bucich, Tito etc. Reprezentative că personaje feminine și care sunt și concepția lui Sábato despre femeie sunt María Iribarne și Alejandra Vidal. Ambele se caracterizează prin
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
frustrării reciproce a fost pentru omul tangoului argentinian manifestarea unui temperament meditativ, melancolic al noului venit, care îl va caracteriza mai tarziu pe "gaucho"114 din stepa ținutului, trăitor "în mijlocul acestei metafore a Neantului și a Absolutului care este câmpia nesfârșita și fără esențe"115. Fragilitatea centrelor urbane a contribuit la agravarea acestui sentiment de finitudine și de tranzitoriu, de "spaimă cosmică" a noului venit față de spațiu, de necunoscut, factori care accentuează "dispoziția metafizica" a argentinianului, cum spune Sábato. Spre sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
am văzut amurgurile / și-n fața porții ăsteia am așteptat în zadar; / de aici, ieri-ul, ce, nesigur, se face azi și altfel / i-a scos pe alți' ca mine / la fel prinși de soarta. / Aici îmi port pașii / prin nesfârșitele-i labirinturi. Aici amiază cenușăreasa așteaptă / firimiturile datornicei dimineți / Aici umbra-mi zadarnica / la fel ca cea finală / s-o pierde-ntr-un târziu, fragilă./ Nu ne unește iubirea, ci mai degrabă spaimă / de astă poate îl iubesc atât"164
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
făcut o creație inutilă și alege scrisul, ca "o revanșa a creaturii și o replică la o creație de mântuiala"40. În postfața volumului Razne 41, Nicolae Florescu spune: "Adolescent întârziat până aproape de varsta patriarhilor, Cioran și-a repetat la nesfârșit chipul, inițial fixat pe coordonatele limită și în culori de doliu, ca în metaforă mitică a șarpelui ouroboros, crescând din sine, hrănindu-se cu sine"42, dualitate ce nu surprinde la Cioran și pe care o manifestă și în relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nu este altul decât tânărul Sábato privind în gol prin geamul podului din casa familiei sale: "Prin ferestruica din celula vedeam cum se făcea o nouă dimineață, cu un cer fără nori. Am simțit cum se deschidea în mine la nesfârșit o caverna întunecată"76. De ce o ucide Castel pe Maria?77 María este pentru Sábato mama din copilăria zbuciumata a prozatorului, ființa aceea care, desi protectoare, iubitoare, îi producea teamă? Obsesia lui Sábato pentru mama face trimitere la Sartre și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
dobândi veșmântul nemuririi, găzduind pe cei străini, vor primi găzduire în Împărăția lui Dumnezeu, vizitând acum pe cei întemnițați, vor scăpa atunci de temnicerii cei groaznici ai iadului, cercetând pe bolnavi și suferinzi, se vor izbăvi de suferințele inimaginabile și nesfârșite, scornite de diavolii nemiloși și de lipsa comuniunii cu Dumnezeu și aleșii Săi. Așa cum s-a putut lesne observa pe parcursul acestui studiu, scrierile Sfântului Vasile cel Mare nu sunt nici pe departe desuete sau vetuste, ci ele rămân în actualitate
Sfântul Vasile cel Mare – panegirist al milosteniei. In: Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]