7,150 matches
-
acum. Totul vine prin descoperirea, inventivitatea individuală (comică). Adevărul de bază - plângi sau zâmbești cu fiecare personaj, emotiv, cu naivitatea de copil. Personajul trebuie „scenarizat” (eu voi căuta în spectacol). Trebuie aruncată o găleată de apă peste termenul cehovian. Fără nostalgie, tristețe. Curriculum Vitae al personajului (total). Ce se vede pe scenă - un crâmpei al vieții. Fiecare creează, și când creează, crede. Chiar dacă nu sunt valoroși. Patetism. Cred în perfecțiunea lor. Când s-a hotărât să pună acest Cehov, Alexander a
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Încălzire. Căutăm lumina care ne luminează sufletul. Personajele reacționează la lumina din afară, la energia care vine. Reprezentând o lume care apune, Gaeva înaintează împotriva curentului cu dârzenie și candoare, luminoasă și mândră. Spiritul ei rămâne în memoria colectivă. Dovadă? Nostalgia cu care ne gândim și azi Ia reprezentanții aristocrației. Dacă Cehov ar scrie din nou piesa după ce ar vedea spectacolul lui Hausvater, sigur ar introduce-o printre personaje și pe această mamă. Jurnal Ada - Washington, SUA, 2000 Duminică, 17 decembrie
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Când vom ști ce jucăm, se va crea subteran un alt text. Emotivitate enormă. Aici nimic nu e banal. Vorbim ca și cum am transfera ceva esențial, teribil. Înăuntrul nostru avem un enorm scenariu. Când se vorbește despre trecut va fi fără nostalgie. Când se vorbește despre moarte, aceasta trebuie creată. 1. Sotoba Komachi Japonezul nu are romantism. Există la bătrâni un punct la care vârsta nu mai contează. Poet- echivalent cu martor; grăjdar al societății. Noaptea lucrurile sunt într-un continuu duel
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
radical, cei 315 lei permițându-mi o invitație la restaurantul "Traian" din Piața Unirii, unde "degajați" sorbeam un lichior, specialitățile preferate fiind "Benedictina" și "Lichior Indian". În prezent, deși situația mea financiară s-a îmbunătățit radical, îmi amintesc mereu cu nostalgie de vremurile acelea și degeaba caut prin restaurante și prăvălii "Benedictina", "Lichior Indian" și șerbet de vanilie. Au dispărut odată cu tinerețea! Deși a fost și ceva "la prima vedere", sămânța a încolțit, a dat flori și roade în timp, noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
9 noiembrie 1989. La "liniștea" cetățenilor RDG vegheau Partidul, trupele sovietice și Stasi, celebra securitate, un trio atât de bine pus la punct că nu putea să greșească. În acest context probabil că mulți cetățeni ai RDG se gândeau cu nostalgie la vremurile "Deutschland über alles", la bunăstarea și gloria trecute, la părinții, frații, prietenii, rămași "dincolo", în RFG sau Berlinul occidental. Dar germanii, oameni ordonați, disciplinați și pragmatici, au acceptat, neavând încotro, situația, căutând să-și rostuiască viața cât mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
într-o dimineață și o vizită într-un chibuț. Totul era frumos, case arătoase, curățenie și ordine. Am fost invitați în casa unei familii de evrei-români. De circa 60 de ani, doi oameni simpatici, care-și aminteau cu drag și nostalgie de România, unde ambii fuseseră profesori universitari și el și scriitor apreciat. Ne-au povestit că odată sosiți în Israel au luat-o de la "O ",trebuind să muncească de dimineață până seara, la târnăcop, hârleț și lopată, până le țâșnea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
parfumul ei suav.) Am primit felicitări de la oficialități, de la corpul consular, de la românii-brazilieni, pentru primirea de înaltă ținută. După plecarea ultimilor invitați (aceștia sunt de obicei persoane din emigrație, pe care la un păhărel de țuică îi prind amintirile și nostalgiile), am rămas să ne sărbătorim noi între noi. Am mulțumit tuturor pentru excelentele prestații și apoi am ciocnit pentru România și pentru cei de acasă. Ne-am retras mulțumiți cam după două ore de discuții și voie bună. A doua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
la Iași și, datorită talentului său, este angajat artist liric la Filarmonica din Iași, fiind unul din cei mai îndrăgiți Soliști ai Operei, ai corului Filarmonicii și dintre cadrele învățământului de specialitate. Pensionat, pleacă la Galați la rudele sale, cu nostalgia Iașului în suflet, preocupat de evoluția vieții în Basarabia și de evenimentele politice, în principal în relațiile cu Patria Mamă. Scrisorile sale adresate la prieteni și cunoștințe reamintesc, de fiecare dată, progresul Basarabiei românești, umanismul românilor, recunoștința Basarabiei interbelice. Vorbește
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
nu cumva acest lucru s) fie Înțeles că o recunoaștere a faptului c) au renunțat la speranța de a se reîntoarce. Harkabi face distincție Între vechea generație de refugiați, ce doresc s)-si recapete p)mânturile și propriet)țile, având nostalgia vremurilor de dinainte de dezastru, și generația mai tan)r), care a Înlocuit nostalgia cu ură și care nu are ca scop s) redobândeasc) satele pierdute de p)rinți, ci s) revin) În calitate de cuceritori și st)pani. Aceast) nou) generație, combinând
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
au renunțat la speranța de a se reîntoarce. Harkabi face distincție Între vechea generație de refugiați, ce doresc s)-si recapete p)mânturile și propriet)țile, având nostalgia vremurilor de dinainte de dezastru, și generația mai tan)r), care a Înlocuit nostalgia cu ură și care nu are ca scop s) redobândeasc) satele pierdute de p)rinți, ci s) revin) În calitate de cuceritori și st)pani. Aceast) nou) generație, combinând marxismul cu terorismul, i-a ales pe Mao Zedong, Fanon și Che Guevara
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
vișini. Și În Oneghin și În Livada am avut două planuri, două realități: una a vieții de fiecare zi și alta, mai greu de definit, o lume potențială, a visului. Ceaikovski și Cehov au În comun o sensibilitate care depășește nostalgia rusească, vizând adâncimi universale ale spiritului. Când am debutat la Veneția, la vechiul Teatro La Fenice, Înainte de incendiu, tot cu Oneghin, am vrut să realizez o versiune total nouă. I-am telefonat lui Chloe Obolensky, care tocmai terminase scenografia la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
scris nevoia de atenție și de lucru solitar, combinată cu plăcerea de a visa ori, simplu, de a privi În jur. În ciuda impresiilor nebuloase pe care mi le-a lăsat trecerea mea prin Teatrul Național, rămân pătruns de o imensă nostalgie pentru tot ce vine de pe meleagurile strămoșești... O nouă carieră În New York, la Columbia University Când cauți, găsești, chiar dacă nu acolo unde te aștepți. Odată ce Columbia University mi-a propus să preiau direcția școlii de teatru a universității, am intuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
catastrofă, consideră că mă poate Înțelege. Vechiul meu conflict (din 1917) cu dictatura sovietică nu are absolut nici o legătură cu problema proprietății. Am un dispreț total față de emigrantul care „Îi urăște pe comuniști“ pentru că i-au „furat“ banii și moșiile. Nostalgia care m-a frământat În toți acești ani izvorăște dintr-un sentiment hipertrofiat al copilăriei pierdute, și nu din tristețea de a fi pierdut niște bancnote. Și, În sfârșit: Îmi rezerv dreptul de a tânji după un colțișor ecologic: ...Sub
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Încă șase ani, dar În anul acela petrecut În străinătate, un an de decizii dificile și de speranțe liberale, un băiețel rus fusese expus conversațiilor dintre adulți. Nu se putea să nu fi fost afectat În felul lui propriu de nostalgia mamei și de patriotismul tatălui. Ca urmare, acea Întoarcere În Rusia, prima mea Întoarcere conștientă, mi se pare acum, după șaizeci de ani, o repetiție - nu a măreței Întoarceri acasă, care nu va avea loc niciodată -, ci a faptului că
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu un ditamai țânțăroi șchiop, era ca și cum ai lua o Înghițitură de apă când nu ți-e sete și vedeai o banală bancă albă sub niște copaci familiari. Dar dintre toate ferestrele, acesta este geamul prin care În anii următori nostalgia secătuită va tânji să privească. Mademoiselle n-a aflat niciodată câtă putere avea șuvoiul regulat al glasului ei. Impresiile pe care și le-a exprimat ulterior au fost cu totul altele. „Ah!“, ofta ea, comme on s’aimait - cât ne
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
deveni scriitor rus. Aveam sentimentul că Întreg Cambridge-ul și toate celebrele sale caracteristici - ulmi venerabili, ferestre cu blazoane, turnuri cu orologii locvace - nu erau importante prin ele Însele, ci existau doar ca un cadru și un suport al profundei mele nostalgii. Pe plan emoțional eram În situația unui om, care, pierzând o femeie, rudă apropiată, Își dă seama - prea târziu - că din cauza unei leneveli a sufletului omenesc drogat de rutină, nici nu s-a ostenit s-o cunoască așa cum ar fi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ani, am revizitat Anglia, am comis teribila greșeală de a mă duce să văd Cambridge-ul, din nou, nu la Începutul splendidei vacanțe de Paști, ci Într-o zi aspră de februarie care nu-mi amintea decât vechea și confuza mea nostalgie. Încercam disperat să găsesc un post universitar În Anglia (ușurința cu care am obținut acest gen de post În SUA este pentru mine, acum când privesc Înapoi, o sursă constantă de uimire recunoscătoare). Vizita a fost un eșec În toate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Când ai intrat, mă rugam taman pentru sănătatea Măriei tale... pentru moldoveni mă rugam... Șovăie câteva clipe, apoi mărturisește vinovat: Și pentru turci mă rugam... Fără lumânare... fără lacrimă vai de ei... Pentru pace mă rugam... Pace... rostește Ștefan cu nostalgie. Singur între pământ și cer... Sihastre, mă bate un gând, zâmbește el sarcastic, tot am pus-o de mămăligă cu "Scaunul cela de la Suceava"... Ce-ar fi să mă pustnicesc? îl întreabă pe bătrân, dar acum zâmbetul său e mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dat mâna moldovanu', cu munteanu', cu transilvăneanu', ne-am spus păsurile și-am închinat un clondir pentru sănătate... Iancu de Hunedoara a fost speranța Europei în lupta împotriva otomanilor, spune Țamblac. Da... Marele Iancu... Îmi amintesc noaptea aceea... povestește cu nostalgie Ștefan. Eram la Hunedoara, în preajma celui de-al cincilea Crăciun petrecut în pribegie, când în Țara Românească, când în Transilvania. Fugeam de colo-colo, mă ascundeam de răul prea iubitorilor mei unchi ce căutau să-mi facă de petrecanie și nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cele ale trupului; să le închidă ochii ascultând ultima șoaptă și ultimul gând al celor ce se duc. Amin... Prea cuvioșii monahi să-și sacrifice tihna chilioarelor, că jertfa lor bine va fi primită în Ceruri. Doamne, spune Ștefan cu nostalgie, să dormi în fânul cosit!... Cu țârâit de greier la ureche!... Și ce miroznă de busuioc și sulfină!... Îi surprinde pe boieri mustăcind, dându-și coate pe-nfundate. Îi amenință cu degetul și, cu un zâmbet șăgalnic, îi ceartă: Afurisiților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ușa. Te iubesc, tăicuță!! Minte!! scoate capul Petru. Eu am învins!! Eu te iubesc și mai mult!! Bucățică ruptă, zâmbește cu drag Sora. Cu cine să semene oare? Niște "Năzdrăvani". Îți amintești, Ștefan, câte năzbâtii făceai? spune Sora, îmblânzită, cu nostalgia unor amintiri. Doamne! Speriaseși Borzeștiul... Amarnic și neastâmpărat mai erai. Pe lângă tine, eu eram o curcă plouată. De atunci ți s-a tras porecla "Năzdrăvanul". Și așa ai rămas... Ștefan, în capul oaselor, cu un zâmbet blând, patern: Copii, Sora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
socoteală Ștefan, aplecat peste meterezele turnului cel mare al Cetății Albe, chibzuind grosimea zidului cu puterea loviturilor venite din larg. Și, totuși, vom întări zidul cu piatră de Măcin. Am poruncit, de mâine chiar. La Constantinopol, își amintește Țamblac cu nostalgie, zidul lui Teodosie era el gros, dar îl măcinaseră veacurile; l-am ținut mai mult cu inima. Și-apoi, loviturile monștrilor lui Orban erau nimicitoare. Nici nu vreau să-mi amintesc... Ștefan privește îndelung apa Limanului, albastră, lucie ca oglinda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Maria, urmată de unchiul Țamblac. Maria ține în mâini o casetă din lemn de chiparos, încrustată cu arabescuri de fildeș. Îi întinde caseta și spune cu tristețe: Unchiule, bijuteriile... resturi... rămășițe... Țamblac deschide capacul și contemplă odoarele cu durere, cu nostalgie. Asta îmi amintește de balurile de la Curte. Câtă splendoare... Cu câtă măreție le purtau domnițele din neamul Paleologilor... A fost odată... oftează el. Maria ridică o splendidă diademă bătută numai în diamante, o contemplă lung, apoi o pune la loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Strada - astăzi inexistentă - se afla în zona Poștei Vitan, de unde Doina lua, pentru a ajunge la Grădina Icoanei, tramvaiul 16, pe care l-am mai apucat și eu și la care m-am gândit apoi, după ce a fost desființat, cu nostalgie - poate tocmai pentru că a fost desființat, aparținând astfel Bucureștiului de odinioară. (Peste aproape trei ani strada Foișor avea să intre și în viața mea.) Tanti Malvina a decedat în 1959 (deci chiar în anul în care am început să bat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de comod) al lecturii sau la masa de scris (și de tortură), pe de alta o fire ce mă face să nu mă adaptez ușor, retractilă, timidă, mă împiedică să am atâtea contacte umane vii câte aș dori. O mare nostalgie a unor strânse legături sufletești, de simțire și de idei rămâne mereu neîmplinită în mine. Îmi place să visez la o profesie care m-ar azvârli în mijlocul contemporanilor mei: câte greutăți, câte conflicte, câte (o! desigur) dezamăgiri dar și câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]