KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...262 263 264 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

rog să mă scuzați că am întârziat atât. Mi-a luat ceva mai mult să rezolv niște lucruri. Vă anunț cu plăcere că Bozov Corvium nu ne... Se întoarse și ceea ce văzu îl încremeni. Culoarea i se scurgea rapid din obraji și până mă văzu semăna cu un cadavru. În câteva momente, Govar trecu de la roșu aprins la un alb morbid. Tremura de furie și de teamă, mai curând de teamă. Într-adevăr, îmi închipui că surpriza, nu pot să spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
pe mine? îl întrebai, ascunzându-mi furia în spatele unui zâmbet mieros. Bine, bine, răspunse grăbit. I-am chemat să facem schimb de păreri. Dacă să ne ducem sau nu acasă în seara asta. Culoarea începea ușor să-i revină în obraji. Credea că recăpăta controlul. Răspunsul era destul de bun. Într-adevăr... dat fiind că nu am fost în văzul lumii mai toată ziua, mulți ar fi presupus că m-am lăsat bătut și că am rămas acasă, renunțând la luptă. Unii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
le-a moștenit răposatul meu coleg. Totul, în afară de chelie și de bărbie. În rest, totul amintea de Orande. Ochii adânciți și pătrunzători, pomeții proeminenți, nasul mic și cârn, buzele generoase, toate aminteau de Orande. O lacrimă i se prelinse pe obrazul drept. Se îndreptă și începu să se plimbe încet prin cameră. Se duse până lângă un tablou, pe care-l împinse, dezvăluind în spatele lui un bar cu câteva pahare, asemănătoare celui pe care tocmai l-a spart, și câteva sticle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
cei din încăpere, se distingea printr-un fel de noblețe și dădea acel aer oficial și clasic care lipsea cu desăvârșire din mai toate întâlnirile guvernamentale din ziua de azi. Mircea stătea în dreapta unui om mare, cu burtă, gușă și obraji generoși. L-am recunoscut ca fiind Inspectorul repartizat regiunii noastre administrative. Numele îmi scapă și acum, dar îl știam ca fiind un om cu multe talente, cel mai renumit fiind acela de a nu face nimic dând impresia că face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
s-a deschis câteva secunde mai târziu și înăuntru a intrat directorul, urmat de Inspector. Au intrat apoi Arvon, dirigintele nostru, care afișa un zâmbet foarte satisfăcut, șefii claselor, care începeau să se încurajeze, căci culoarea le mai revenise în obraji, și restul corpului didactic. A urmat o liniște apăsătoare care a durat câteva secunde. Inspectorul a rupt tăcerea cu o replică batjocoritoare: Și ce ar trebui să văd aici? Șefii claselor erau contrariați și până și îndrăzneala lui Dimitri a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
păr. Era, pur și simplu, copleșitoare. Eram paralizat de plăcere, dar totuși nu am căzut pradă preocupărilor și disperării. Era o atingere atât de plăcută... Acum urca. Degetele se răsfirau pe pielea mea înghețată și încet, încet, se îndreptau spre obrazul meu ce îmi părea albastru din pricina gheții ce o simțeam în el. O gheață sensibilă, o piele de piatră cu care simțeam mai mult decât până acum. Pe măsură ce căldura îmi invada obrazul și îmi topea plăcut pielea ce rămânea unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
mea înghețată și încet, încet, se îndreptau spre obrazul meu ce îmi părea albastru din pricina gheții ce o simțeam în el. O gheață sensibilă, o piele de piatră cu care simțeam mai mult decât până acum. Pe măsură ce căldura îmi invada obrazul și îmi topea plăcut pielea ce rămânea unde fusese și înainte, gândurile păreau să-mi dispară, să se evaporeze. Mâna caldă îmi întoarse leneș capul de la fereastră și o voce suavă îmi șopti în ureche: Deschide ochii! Era Ana, dulcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
îmi întoarse leneș capul de la fereastră și o voce suavă îmi șopti în ureche: Deschide ochii! Era Ana, dulcea mea Ana. Părea atât de frumoasă în lumina tânără a dimineții... Ochii îi păreau oceane de liniște și de compasiune, iar obrazul îi era alb ca o petală de trandafir. Părul i se revărsa pe umerii ei suavi și dulci și era incredibil de minunată. Totuși, în ciuda frumuseții sale răpitoare, ceva nu era în regulă. Ai plecat azi-dimineață înainte de a mă scula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
că mi-ar place să mă ocup de ei, dar nu cred că e chiar înțelept să-l împușc pe Ministru în acest moment", zise Sergiu. Ministrul la intrarea principală? întrebă Ana chiar înainte de a i se scurge sângele din obraji și de a fugi pe ușă spre parter. O urmai, nu de dragul de a fugi după ea, ci pentru că trebuia să ajung acolo unde se îndrepta și ea... intrarea profesorilor. Ajungând la parter, am rămas după un colț și mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Arvon, și tatăl lui Orande. Și totuși, am fost orb. Întotdeauna dau ajutor celor care au nevoie de el. Ar trebui să te duci la infirmerie... sau unde este nevoie de tine. Suntem în război, Ano! Îmi puse mâna pe obraz și căldura ei îmi dezmorți pielea înghețată. Mă privi într-un mod în care mândria, admirația și dragostea se împleteau fără șansa de a le deosebi. Ești rece. Să-ți mai aduc ceva de îmbrăcat din cantină? Nu. Du-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
va dezmembra de oboseală. Pe măsură ce eu devin mai puternic, tu slăbești! M-am apropiat de el cu pași mărunți, netemători, m-am suit pe prima și singura treaptă a tronului și aplecându-mă i-am pus mâna mea rece pe obrazul său de marmură. Biostir! Stră-strănepotul meu... Stând așezat pe tron își ridică tremurând o mână și o puse la rândul său pe obrazul meu de gheață. Și-a pironit privirea în a mea și am rămas așa multă vreme, înțelegându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
pe prima și singura treaptă a tronului și aplecându-mă i-am pus mâna mea rece pe obrazul său de marmură. Biostir! Stră-strănepotul meu... Stând așezat pe tron își ridică tremurând o mână și o puse la rândul său pe obrazul meu de gheață. Și-a pironit privirea în a mea și am rămas așa multă vreme, înțelegându-ne din priviri gândurile. Ne uitam unul la altul în tăcere, înconjurați numai de întuneric și de lumină în acea grotă. El se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
puternice. Pieptul i se ridica din nou și cobora înapoi. Respira. Trăia! Era minunat. Era grozav! Era tot ce își dorise el vreodată. "Te iubesc, Ana!" Era amețit și teribil de slăbit, dar era fericit. Îi puse o mână pe obrazul ei și îl simți cald pentru că el era tot timpul rece. Îi mângâie încet nasul, sprâncenele, ochii închiși. O sărută încet pe frunte. Îi luă mâna în ale sale și o sărută. Era atât de catifelată pielea ei! Mai stătu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Inimile le băteau rapid. El se uita la ea și vedea numai ce dorea, iar ea se uita în ochii lui și vedea că nu mai trebuie să se ferească de ce simte. Își ridică mâna slăbită și o așeză pe obrazul său alb și îl mângâie suav. El făcu același lucru. Îmi pare rău că nu ți-am zis de tatăl meu... Te înțeleg. Nu-i nimic. Dar... Nu o lăsă să mai spună nimic și o sărută ușor, luându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
stația de tren! Acolo, dacă am ghicit bine hărțile, luați-o în stânga! După zece kilometri este o ieșire. Dumnezeu să te aibă în grijă, Cronicare! Și pe tine să te aibă în grijă, Corvium! Îmi puse mâna-i rece pe obraz, nevenindu-i să creadă că aici ni se despart drumurile. Ceva îmi spune că asta nu e ultima oară când ne vom vedea, prietene! I-am pus mâna pe umăr și i-am urat "drum bun" și "cale bătută". Din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
în jurul orei trei după-amiază, trenul se putea vedea cum spulbera troienele de zăpadă în drumul său spre gara Casei Domnului, care se ghicea la orizont. Toți își reveniră în fire. Erau mai odihniți și aveau ceva mai multă culoare în obraji decât atunci când s-au suit în tren. Corvium îi mulțumise mecanicului că îi aduse până acolo și acesta se arătă puțin surprins să fie tratat cu respect. Îi dădu indicații să se întoarcă în Ieșiron și, pe acel peron bântuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
o îmbrățișă pe împărăteasă cu drag pentru că nu o mai văzuse de luni bune de zile. Apoi, fără cuvinte, se întoarse spre Felix, îl îmbrățișă și pe acesta cu dragoste și îi șopti: Tată! Lacrimile începură să-i curgă pe obrajii săi albi și veșnic reci. Îmi pare rău de tot acest timp... Nu. Niciodată să nu-ți pară. Viața e prea scurtă pentru păreri de rău. De acum avem tot timpul din lume... Acolo, în mijlocul Tibetului, sub ochii animalelor care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
sa, adresă o privire plină de venin Cronicarului, care era însoțit de Marcela Chronosi, soția sa blândă. Se uită la pântecele ei, văzu rotunjimea promisiunii unei noi vieți și zâmbi macabru. Mergând, pas după pas, culoarea i se trăgea din obraji și viața din el se scurgea, lăsând loc palorii morții. Dar schimbarea cea mai mare o avu când ajunse în fața Scaunului. Se opri la cinci metri în fața lui și își ridică încet privirea de-a lungul treptelor. Văzu tronul cenușiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380

un albastru Întotdeauna la fel de pur, unde părea că se rătăcise un norișor de un alb strălucitor. La Paris, se plîngea uneori că nu dispăruseră unele senzații, cărora le păstrase o amintire nostalgică: o pală de aer Încălzit de soare pe obraz, jocul luminii printre frunze sau scîrțîitul pietrișului sub pașii mulțimii, și chiar gustul prafului. Miracolul Însă se petrecea la Vichy. În timp ce se gîndea la discuția cu Lecoeur, se simțea parcă Învăluit de ambianță și nu-i scăpa nimic din ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885

voie, fie fără, datorită tinereții, lipsei de experiență, neștiinței sau indiferent cărei alte circum stanțe... — Poate e de ajuns să-i mustri cu cuvinte tari, să-i cumințești cu amenințări, intervine Livia calină. Se lipește de el și își freacă obrazul de al lui. Bătrânul simte cum îl cuprinde o undă de căldură. Senzația e de plăcere maximă. Urmează însă instantaneu o amorțeală a membrelor și a capului. Mușchii se relaxează, nevoia de somn devine stringentă. Își controlează din ce în ce mai greu pleoapele

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
ochii de pe chipul împăratului, Ianuarius execută o nouă plecăciune adâncă. Începe să bănuiască ce vrea împăratul. Un ministru de finanțe, peste capul prefecților annonei, al vigililor și al flotei. Chiar mai presus decât cavalerii din Consiliul Imperial. Își răzuie gânditor obrazul cu unghia. Citește în ochii principelui că e nerăbdător să-i audă părerea, dar nu se poate hotărî. Îi e frică să se pronunțe. O schimbare prea neașteptată! Importantă evident, necesară fără îndoială, cerută de exigențele unei administrații din ce în ce mai dezvoltate

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
în zadar, toată viața să-l întreacă. Până și cu Ajax a dat chix. Deprimat, își lasă bărbia în piept. Așa i-a fost scris. Să trăiască în umbra unui gigant. La crimi stinghere încep să i se prelingă pe obraji, săpând și mai adânc șanțurile crestate în piele. Pollio! Nimeni nu-i va uita vreodată numele, dar de al său își va aduce oare cineva aminte peste veacuri? Va dăinui construcția căreia i-a sacrificat fericirea, dragostea și familia...? Se

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
o pedepsești, mai bine n-o bagi în seamă. Își croiește drum încercând să se apropie de micuța preoteasă. Se lasă liniște. Oarba coboară mâinile pe capul fetiței și pipăie cu vârful degetelor forma pomeților, arcada sprâncenelor și fruntea bombată. Obrajii sunt încă umezi. — Cum te cheamă, drăguță? o întreabă cu blândețe. — Domitia, șoptește pierită de spaimă copila. Occia o apucă pe după umeri. — Domitia, îmi dau seama cât îți este de greu... Fetița sughite a plâns. Bătrâna continuă domol: Nu pretind

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
nu privește numai cetatea, ci întregul Univers. Este un copil inteligent, se bucură. Neam de traistă ce-i drept, dar sentimentală și cu minte în cap. Dacă are și bun simț, totul o să meargă ca pe roate. O mângâie pe obraz: — Căminul Statului este precum celelalte case... — Da? se minunează Domitia. — Da, întărește Occia. Ai să vezi că și noi, vestalele, suntem bune gospodine. Ne îngrijim ca focul sacru să ardă neîntrerupt, păstrăm curată cămara unde depozităm primele spice de grâu

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
pe zeii troieni, o lămurește Vestala Mamă. Se gândește că nu e de ajuns. — Aeneas a adus cu el aceste odoare sfinte când Troia a fost cucerită de achei. Nu primește nici un răspuns. O atinge în treacăt cu mâna pe obraz: — Vei învăța la orele de istorie cine a fost Aeneas. Pe neașteptate, Claudia rostește sentențios: — Va veni un timp când un singur stăpân va împlini jertfele și va apăra Pământul. Unde dai și unde crapă, pufnește iritată Occia. Câteva tinere

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]