KorAP: Find »[drukola/base=ploua & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...262 263 264 ...283 >

7,062 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

vest și m-am îndreptat spre casă. 7 În țara aspră a minunilor Craniul, Lauren Bacall, biblioteca Am așteptat mult până am reușit să prind un taxi, pentru că era ora când lumea pleca de la serviciu. Se întunecase de tot și ploua mărunt. Chiar și în condiții normale am probleme cu taxiurile. În general, nu mă urc în primele două neocupate pentru a evita orice pericol posibil. Simbolatorii au la dispoziție tot felul de mașini pe care scrie „taxi“ și am mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
prudență nu strică. De obicei iau metroul sau autobuzul, dar de data asta eram prea obosit și somnoros și nu mă simțeam capabil să mă întorc acasă, la o oră de vârf, cu mijloace de transport în comun. Mai și ploua. Chiar dacă trebuie să aștept, mai bine iau taxiul, mi-am zis. Am ațipit de câteva ori în taxi, dar am făcut eforturi disperate să-mi țin ochii deschiși. Ar fi fost prea periculos să adorm. Aveam timp de somn acasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
pierduse prostește punctele. Comentatorul era de-a dreptul contrariat. La fel și eu. Când am ajuns acasă, scorul era de 4 la 1. I-am dat banii taximetristului. Am apucat cu grijă cutia „pentru pălării“ și am coborât. Nu mai ploua. Nu era nimic în cutia poștală și nici pe robot n-am găsit mesaje. Nu interesa pe nimeni existența mea. Foarte bine. Nici eu n-aveam treabă cu nimeni. Am scos niște gheață din congelator și mi-am preparat un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
și să se însenineze fără veste, sau să mă prindă o ploaie torențială când mă așteptam mai puțin. Colonelul îmi prezice timpul probabil în fiecare dimineață și aproape întotdeauna îl nimerește. — Să stai liniștit când îți spun eu că nu plouă. Cunosc foarte bine direcția norilor, mi-a spus el cu mândrie într-o bună zi. Dar el nu are cum să prevadă schimbările bruște, așa că îndepărtarea mea de casă poate fi o adevărată aventură. Pe lângă toate astea, în preajma Zidului sunt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
după-amiază înnorată de noiembrie. Deoarece n-am putut trece prin tufișurile dese crescute pe partea de vest a dealului de vest, care blocau drumul, a trebuit să ocolim și să o luăm prin spatele dealului de sud, dinspre est. Pentru că plouase toată dimineața, stratul gros de frunze căzute era îmbibat de apă și ne-am udat la picioare. Am trecut pe lângă două animale. Capetele lor aurii se legănau de la dreapta la stânga. Erau complet lipsite de expresie. — Mâncarea e tot mai puțină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
patul meu. Camera mea. Dar aveam senzația că ceva nu mai era la fel ca înainte. Ceea ce vedeam mi se părea o plăsmuire a minții mele. Petele de pe tavan, de pe tapet... Totul. Am privit pe fereastră și am văzut că ploua. Auzeam ploaia. O ploaie rece, de gheață, care lovea acoperișul și cădea pe pământ. Nu-mi dădeam seama cât era de departe. Am remarcat silueta dreaptă și nemișcată a Colonelului. Stătea jos lângă fereastră și privea afară. Nu pricepeam de ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Hai să vorbim despre ceva mai vesel, am propus eu. — Bine. Dar pe mine nu mă deranjează să vorbesc despre ei. Doar dacă nu vrei tu să le auzi povestea. Dacă nu te întristează, eu n-am nimic împotrivă. — Ba ploua, ba stătea ploaia. Așa o ținuse de dimineață. Cerul se acoperise de nori groși care nici măcar nu s-au mișcat vreun pic. Eram în spital și lângă fereastră creștea un camfor uriaș. Era început de noiembrie și frunzele-i cam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
penajul frumos colorat, dar cărora nici măcar nu le știam numele. Uneori veneau și turturele. Se așezau pe câte o creangă și apoi își luau zborul. Era un du-te-vino permanent. Știai că păsările sunt foarte sensibile la ploaie? — Nu știam. Când ploua sau se înnora, nu veneau la camfor. Cum se însenina, erau iar toate prezente. Și ciripeau foarte vesele. Așa își manifestau ele bucuria că s-a terminat cu ploaia. Apăreau la suprafață și insectele. De aceea mi-e încă atât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
A tăcut puțin și și-a văzut de drum. Mergeam în urma ei gândindu-mă la camfor, la păsărele, la inima ei. — Ai mei au murit toți în ziua aceea. Păsărelele fuseseră foarte agitate, pentru că nici ele nu mai știau dacă ploua sau nu. Veneau, plecau, veneau, plecau. Îmi amintesc că a fost o zi rece de toamnă și pentru că mergeau caloriferele în spital, geamul se aburea imediat. A trebuit să-l șterg cu prosopul de nenumărate ori. N-aș fi avut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
stătea ploaia și-și luau zborul când începea. Îmi aduc aminte că m-am întristat foarte mult când mi le-am imaginat astfel. — De ce? Pentru că știam că există pe lume nenumărați copaci... și foarte multe păsări... și că peste tot ploua, iar eu nu eram capabilă să înțeleg nici măcar ploaia. În vecii vecilor. O să mor și n-o să fiu în stare să înțeleg un singur camfor, o singură ploaie. Bineînțeles că m-am întristat și m-au podidit lacrimile. În timp ce plângeam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
avea cine. Mă simțeam singură pe lume. De aceea stăteam în pat și plângeam. Între timp s-a înseninat, apoi s-a întunecat și n-am mai văzut nici o păsărică. Nici nu aveam cum să-mi dau seama dacă mai ploua sau nu. În seara aceea mi-a murit familia. Mi s-a spus mult mai târziu. — Ce-ai simțit când ai aflat? — Nu-mi amintesc exact, dar parcă n-am simțit nimic atunci. Știu doar că n-avea cine să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Am avut și eu parte de asemenea pierderi. — Ești singur pe lume acum? Nu chiar, am spus eu verificând funia prinsă de curea. Nimeni nu e singur pe lume. Nici nu poate fi. Legăturile nu se pot rupe de tot. Plouă. Păsărelele ciripesc. Se găsește cineva să facă o rană altcuiva. Sau o fată cu care să te săruți în beznă. — Da, e adevărat, dar lumea nu are cum să supraviețuiască fără dragoste, zise fata. Dacă nu există dragoste, o asemenea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
că nu-l auzim și ne-am văzut de drum. Mi se părea anormal să mai stăm și să argumentăm pentru două bilete de tren când lumea era pe cale să se sfârșească. Și nici măcar nu luasem metroul! Când am ieșit, ploua mărunt. Străzile și copacii erau uzi. Probabil că plouase toată noaptea. Mă deprima ploaia, cu atât mai mult cu cât se întâmpla asta în ultima mea zi. O zi prețioasă. N-avea decât să plouă apoi cu găleata o lună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
drum. Mi se părea anormal să mai stăm și să argumentăm pentru două bilete de tren când lumea era pe cale să se sfârșească. Și nici măcar nu luasem metroul! Când am ieșit, ploua mărunt. Străzile și copacii erau uzi. Probabil că plouase toată noaptea. Mă deprima ploaia, cu atât mai mult cu cât se întâmpla asta în ultima mea zi. O zi prețioasă. N-avea decât să plouă apoi cu găleata o lună încheiată, ca în romanele lui J. G. Ballard, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
luasem metroul! Când am ieșit, ploua mărunt. Străzile și copacii erau uzi. Probabil că plouase toată noaptea. Mă deprima ploaia, cu atât mai mult cu cât se întâmpla asta în ultima mea zi. O zi prețioasă. N-avea decât să plouă apoi cu găleata o lună încheiată, ca în romanele lui J. G. Ballard, dar să aștepte până plecam eu din lumea asta. Mi-ar fi plăcut să stau tolănit pe iarbă, la soare, să beau bere. Altceva nu-mi doream

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
și-am privit îndelung peisajul din jur, de parcă admiram o acropolă. Intersecția udă de ploaie gemea de mașini de toate culorile, din toate direcțiile. Nici nu-mi venea să cred că sub picioarele mele mișunau Întunegrii aceia oribili. Bine că plouă! zise ea. — De ce? Dacă ar fi fost senin, ne-ar fi durut ochii și ar fi trebuit să așteptăm mai mult până ne obișnuiam cu lumina zilei. — Da, ai dreptate. Ce facem acum? — Mai întâi să bem ceva cald. Apoi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
plan de bătaie. Era aproape unsprezece și jumătate. Nu mai aveam la dispoziție decât douăzeci și patru de ore. Trebuia să decid ce am de făcut în ultima mea zi de viață. Nu puteam s-o las să treacă fără rost. Afară ploua mărunt și liniștit. Dacă n-aș fi văzut picăturile de ploaie de pe streșini, n-aș fi zis că ploua. Niște copii strigau pe cineva. Fata din baie cânta un cântec, dar nu-mi dădeam seama despre ce era vorba. Posibil

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
decid ce am de făcut în ultima mea zi de viață. Nu puteam s-o las să treacă fără rost. Afară ploua mărunt și liniștit. Dacă n-aș fi văzut picăturile de ploaie de pe streșini, n-aș fi zis că ploua. Niște copii strigau pe cineva. Fata din baie cânta un cântec, dar nu-mi dădeam seama despre ce era vorba. Posibil să-l fi improvizat. Mi se făcuse tare somn, dar nu-mi permiteam să dorm. Dacă aș fi dormit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
lucrurile puse la uscat erau de damă. Toate roz. Și colac peste pupăză, uscătorul mergea aproape în gol. De aceea au și bătut la ochi imediat. Mai bine ieșeam și-mi pierdeam vreo douăzeci de minute pe-afară. Continua să plouă mărunt. Parcă ploaia voia să-mi transmită un mesaj. Am deschis umbrela și am pornit fără țintă. În zona aceea liniștită am trecut pe lângă tot felul de magazine: frizerie, pâine, articole pentru surfing - ce căutau astea în Setagaya? -, tutungerie, patiserie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
exista băncuțe cu ghivece. Până atunci nu observasem. Picăturile de ploaie cădeau de pe streașină exact într-unul în care se lăfăia un melc. Alt lucru câștigat! Până atunci am crezut că melcii ieșeau doar în anotimpul ploios, nu și când ploua accidental. Bine, bine, dar dacă își scoteau coarnele doar atunci, în restul timpului unde stăteau? Melcul acela de octombrie a intrat într-un ghiveci cu o plantă mare, s-a așezat pe o frunză și s-a clătinat o vreme

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
excese - nici la sport, nici la mâncare și băutură. I-am mulțumit pentru sfat și am ieșit din magazin. Lumea asta e plină de tot felul de reguli și mi-e dat să tot mai descopăr câte una. Încă mai ploua. M-am săturat să-mi pierd timpul la cumpărături, așa că am renunțat la pelerina de ploaie. Am intrat într-o berărie ca să beau bere și să mănânc stridii. Se cânta o simfonie de Bruckner. Nu știu a câta era, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Wonder? A pufnit iar în râs. Eram fericit că eram capabil să mai fac pe cineva să râdă. — Nu, nu de aceea. Chiar îmi place vocea lui. Seamănă cu a unui copil care stă la fereastră și privește liniștit cum plouă afară. — Grozavă comparație! Citisem mai multe cărți despre Bob Dylan, dar în nici una nu se pusese punctul pe i așa cum făcuse fata aceasta. Când i-am făcut complimentul, s-a înroșit puțin. — Eu nu sunt specialistă, dar așa îmi sună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
lucra - verde, culoarea gazonului de pe terenul de baseball -, bluză albă, cravată neagră. O și vedeam ascultându-l pe Bob Dylan, cu gândul la ploaie. M-am gândit și eu la ploaie. Nici nu știu dacă era ploaie măruntă sau ceață. Ploua totuși. Uda melcul, gardul, vacile... Nimeni n-o putea opri, nimeni n-o putea evita. Ea cădea nestăvilită. Și continua să plouă cu-adevărat. Ploaia aceea a devenit la un moment dat o perdea opacă și mi-a acoperit conștiința

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
la ploaie. M-am gândit și eu la ploaie. Nici nu știu dacă era ploaie măruntă sau ceață. Ploua totuși. Uda melcul, gardul, vacile... Nimeni n-o putea opri, nimeni n-o putea evita. Ea cădea nestăvilită. Și continua să plouă cu-adevărat. Ploaia aceea a devenit la un moment dat o perdea opacă și mi-a acoperit conștiința. M-a cuprins somnul. Acum aveam dreptul să reclam tot ce pierdusem. Lucrurile pe care le-am pierdut nu erau irecuperabile. Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Corola-publishinghouse/Science/286146_a_287475

ca redactor la câteva periodice din București. Manuscrisul volumului de debut, Poezii (1934), obține Premiul pentru scriitorii tineri needitați al Fundației pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”. A mai publicat volumul Răsadul verde al inimii stelele de sus îl plouă (1939). G. Călinescu îi găsește filiația în „lirica proletariană modernă a hoinăririi, a umilității diurne, din jurul lui Esenin, fără apocalipticul aceluia, apropiindu-se în felul acesta de ardeleni”, iar E. Lovinescu aprecia că poezia lui C. „e eruptivă, oarecum primară

CAVARNALI. In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/286146_a_287475]