12,874 matches
-
a răspuns Sir Richard. Belinda a spus că ar fi prea mare deranjul, iar Suki a spus că vrea să stea aici. A zis că am nevoie de cineva care să aibă grijă de casă. Și trebuie să recunosc, se pricepe la asta de minune. Să știi că a aranjat acest loc de una singură, mi-a spus. Ea a ales totul. Are un ochi al naibii de bun. M-am uitat la Geneviève. Îl aproba. Nu îmi puteam scoate din minte furia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu spune că ai vreo legătură cu mine sau ceva de genul ăsta când vorbești cu cei de la bancă. Spune că ai auzit de la Anne-Marie sau de la cine vrei tu. De la fata aia, Jordan. Am priceput. Deși evident că cei de la departamentul de știri economice or să mă linșeze că le-am suflat asta. Cum îl cheamă pe agentul tău? I-am dat numele lui Duggie, gândindu-mă că ar trebui să mă duc pe la galerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
voia să aibă companie. Nu, am întrebat de ce trebuia neapărat să veniți voi amândouă? —Din solidaritate, mi-a răspuns Suki, parcă recitând. Mai ales după ce a ieșit articolul. Pentru a face să pară că totul este în ordine. Tata se pricepe de minune la asta. Este marea lui calitate. Era o amărăciune în acel comentariu care părea nejustificată doar de dorința de a face o plimbare pe Tamisa. Mă întrebam de ce. — Bineînțeles că Dominic nu s-a agitat, continuă ea acidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
A dat la o parte paharul, aproape vărsând laptele. — Ține-i capul, i-am spus lui Sebastian. S-a așezat în genunchi lângă mine și l-a ținut pe James. —James, bătrâne. Bea asta. Îți va face bine. Haide. Se pricepea la asta mai bine decât mine. James s-a așezat în fund, ridicându-și fața îngrozită, roșie și în agonie, transpirată, cu ochii încremeniți. A reușit să bea laptele și i-a înapoiat paharul lui Sebastian. —Cum te simți? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
De foarte de demult. Din sticlă, am repetat mizeria asta de constatare, convins că-i atât de abscons tâlcul, încât se va aprinde de curiozitate. Am ridicat paharul și l-am întins spre ea. Am ciocnit. A zâmbit. Tot nu pricep despre ce vorbiți, a privit ea amuzată spre amicul care se ridicase de la masă, îndreptându-se spre bucătărie. A tăcut, urmărindu-l cum se depărtează, aplecat, împovărat parcă de o greutate nevăzută. A oftat într-un târziu, ridicând a neputință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nelegat decât de prezentul clipei mă ducea, adeseori, să cred că până și dărâmarea bisericilor făcea parte din viața nouă pe care o tot așteptam să ne cuprindă pe mine și pe ai mei. Abia târziu, când am început să pricep că viața nouă mult trâmbițată nu era decât o gogoriță menită să ne facă docili în așteptare, jinduind o fericire despre care ni se tot vorbea, dar de văzut o vedeam mereu la alții, când am început să primesc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă respira, chemându-mă, ademenindu-mă. Priveam mult, copleșit de uimire, misterul acelei grădini revenindu-și din noapte, trezindu-se cu sclipiri încifrate, mesaje trimise spre mine dintr-un tărâm tainic, de nepătruns. În astfel de dimineți înțelegeam, prindeam a pricepe că rostul meu pe Lume, totuși, nu e întâmplător. Înfrățit mă simțeam cu lumea acelei grădini, cu buruienile, cu aerul, cu pala luminii, cu aburul pământului, cu roua, cu tot ce se afla în deschiderea privirii mele. Simțeam cum sevele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă și trimisese, într-un fel, în armată. Tăceam. Lia încerca să mă strângă de mână, repetându-mi că n-am ce pierde. Nu-i greu deloc. — Sunteți opt în grupă. Vii și tu la ședințe, le faci cum te pricepi, nu-i mare brânză, le strângi cotizațiile și mare treabă nu faci. Te simpatizează D. — Și mă pune apoi să vorbesc în numele partidului, ca pe tine. — Eu dădeam examen cu el. — Și eu n-o să dau? Nu mai dai, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noua poezie sovietică. Nu-l prea plăcea pe Evtușenko, dar era plin de Vîsoțki. Nu auzisem de acesta, nu știam nimic despre poezia lui. A început să-mi recite în rusește, convins că-l înțeleg. I-am spus că nu pricep nimic. „Păi, tu n-ai făcut rusă la școală? Cum să nu pricepi?“ „Nu înțeleg, dom’le. Nu s-a prins rusa de mine. Așa, un text mai simplu, de ziar, mai descifrez. Dar poezie...“ M-a privit lung, neîncrezător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Vîsoțki. Nu auzisem de acesta, nu știam nimic despre poezia lui. A început să-mi recite în rusește, convins că-l înțeleg. I-am spus că nu pricep nimic. „Păi, tu n-ai făcut rusă la școală? Cum să nu pricepi?“ „Nu înțeleg, dom’le. Nu s-a prins rusa de mine. Așa, un text mai simplu, de ziar, mai descifrez. Dar poezie...“ M-a privit lung, neîncrezător, apoi a ridicat din umeri. „Oricum, Vîsoțki se-nțelege numai cu ghitara. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mele de satul ei, de locurile unde învățase, unde fusese mulți ani fericită, de unde fugise ca un prigonit fără altă vină decât că se născuse într-un pământ râvnit de alții. Abia Ester, mult mai târziu, m-a făcut să pricep ce cumplită-i dezrădăcinarea, prigoana, doar pentru că un altul îți urăște numele, sângele, neamul, casa, tot ce te leagă de acest Pământ, al cărui rod ești, la fel ca arborii, florile, gâzele sau apele ducându-se în voia legilor lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din șantier, cine i-a provocat o atât de teribilă indignare încât mai că-și dă sufletul în răgete atotputernice. N-a venit unul ieri la slujbă și azi abia se ține pe picioare, mi se pare că prind a pricepe de unde vine indignarea urlătorului. Veche și de neschimbat greșeală a celui care bea în zi de leafă. N-am cum să-l compătimesc. El singur și-a făcut-o. Nici urletele insului nu mi se mai par de nesuportat. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fel de înțelegere cu El. Știu că nu este demn să mărturisesc aceasta. Dar mărturisesc pentru că, cred aceasta, poate din greșelile mele, cel care vine va avea un prilej de gând, de îmbunătățire și întărire sufletească. Păcătuiesc atât cât mă pricep și am conștiința păcatului, în virtutea acestui gând ascuns al înțelegerii cu Domnul. El mă vede, îmi cunoaște și judecă păcatele și, îmbunat de rugăciunea mea, îmi iartă unele, arătându-mi calea mântuirii. Nu mint când mă rog. Pornirea mi-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
unor idealuri fade. Biblioteca, în absolutul ei, nu cunoaște astfel de nimicnicii. În spațiul ei extremele se ating, viața își urmează adevăratele ei legi. Dumnezeu, în marea Lui bunătate, s-a ascuns în Bibliotecă. Abia acum, când Moartea vine, înțeleg, pricep aceasta. Nu mai trebuie să-L caut. Mi-a deschis poarta. Mi-a arătat calea. Trecut de timpul crâșmelor, Biblioteca mă primește, zi de zi, lăsându-mă să-mi urmez pașii spre măreția înfrângerii. Citisem în nu știu ce carte (sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poate mai limpede, în acest an scurs, dar e credința care m-a dus pe tot drumul vieții. Așa am trăit, crezând că ticăloșia este trecătoare, oricât de odioasă ar fi. Crezând celui slab și ajutându-l cât m-am priceput sau am putut. Mi-a dat Dumnezeu ispite felurite. Am mințit, am furat, am înjurat, am blestemat, am înșelat prietenul, i-am luat nevasta celui care a avut încredere în mine, am făcut pe alții să mintă, m-am îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deschiderea secției și ne trebuie și șoim. Luați-l dumneavoastră pe puștiu’ și, când intrați în sală, îi dați buletinul, îl aplecați și el bagă votul în urnă. Și zâmbitor, și cu entuziasm, cum e momentul, că se filmează. Ați priceput?“. Nici n-am mai spus da, că Paulică mi-a cocoțat puștiul pe umeri. Băiatul s-a prins zdravăn de coama mea, șoptindu-mi: „Știu cum se face, nenea. Am făcut și ieri lepetiție“. S-au deschis ușile. Înaintam atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
textul era o construcție amorfă, ideologică, un fel de stăpân nevăzut și nemilos al vieții. Pentru mine, atunci, textul nu exista. Nu-l puteam concepe. Nu mă interesa. Așa cum nu înțelegeam multe alte lucruri. Le credeam posibile, dar nu le pricepeam. Acum le descopăr doar cu teama că sunt adevărate. Cu bucuria că totuși ele există. Cu voluptatea de a mă simți purtat de ele. Cu durerea unei faceri în care, abia acum, primesc chip, trup, nume, rost pe Lume. Rostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din umeri. Puțin îmi păsa de nevestele altora. — Toa’... oftă Paul îngândurat. Cum e, dom’le... asta, cum îi zice... că v-a dat, cred... Anșoua îi zice? Cum se mănâncă? — Ce-i cu asta? l-am întrebat nedumerit. Nu pricep. — Păi, nu v-a dat anșoua? Trebuie să vă fi dat, că am auzit că lu’ toarșu’ îi place la nebunie. Nu știu, i-am răspuns. Nu țin minte. Mai să oprească mașina de uimire. — Cum, bre, nu v-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mai să oprească mașina de uimire. — Cum, bre, nu v-a spus de meniu? Nu v-a lămurit ce mâncați? Nu se poate! La mesele mari așa se face. Mai ales la o așa zi! Încetul cu încetul începusem să pricep unde bătea Paul. Toată noaptea glumisem cu Gelu că petreceam și noi de ziua lui Ceaușescu. Nu știu dacă Gelu era născut chiar în acea zi, dar atunci ne adunaserăm să-l sărbătorim. Tot am închinat în cinstea lui și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pur și simplu, își făceau o meserie, ca multe altele. Încercam să-l aduc pe terenul care mă interesa pe mine, al textului pe care îl construiau ei, la cenzură. Al realității rescrise. Nu înțelegea ce vreau să aflu. Nu pricepea ce-i acela text. Îmi repeta doar: „Dom’le, nu noi scriam. Textele, cum le zici, articolele le scriau alții. Noi doar le cenzuram. Aveam o listă cu indicații, creionul roșu și ștampila verde. Mergea articolul, bine. Nu mergea, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu eu îi trimiteam direct, eu doar informam cine ar fi apt să fie ridicat, noi am început măreața lucrare care o să se navigheze curând, așa-i, adevărat, am turnat din convingere. Am căutat să ajut și eu, cum mă pricepeam, puțin câte puțin. Și acum? De-aș fi fost mai cu elan, m-aș fi dus atunci, când a început refacerea, chiar și pe șantiere, la Agnita-Botorca, în munți. M-am dus mai pe lângă casă. Abia mă luasem cu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
restaurant „Havana“. De la fetița aceea am început să fiu atent la amărâții de pe Bulevard. Le-am făcut fișe. Cu unii chiar am discutat, iscodindu-i de-ale lor, pentru câțiva lei. Cei mai mulți nu voiau să-mi vorbească. Parcă nici nu pricepeau ce le spun. Am strâns totuși fel și fel de hârtii cu însemnări despre ei. Au mai rămas câteva, într-un plic pe care scrisesem „Stop Cadru“. Probabil astfel voiam să se numească acea carte pentru care fișam Bulevardul. ZIARISTUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ședință a viitorilor comuniști din facultate, plină de promisiuni, va devia într-o izbucnire rebelă, ce conduce firul Textului în chiar inima întunericului: prima beție solitară, plină de o savoarea pe care numai cei ce au practicat-o o pot pricepe... Cel ce bea conștient, programatic, își pierde umanitatea așa cum o percep ceilalți: pielea i se desprinde de pe trup, el devenind pur text, temporalitate, timp unic, timp ce dăruiește... De aici, Textul își țese singur firele, bețiile devin o lungă Beție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe care o văzusem și la tata, o privire care mă Întreba dacă am cea mai mică idee despre ceea ce fac. Ultimele ore se scurseseră Într-o altă lume, un univers al atingerilor ușoare, al privirilor pe care nu le pricepeam și care rodeau rațiunea și rușinea. Acum, la Întoarcerea spre acea realitate care pîndea mereu din umbra cartierului Ensanche, farmecul se destrăma și nu-mi rămîneau decît dorința dureroasă și o neliniște fără nume. O simplă privire către Bea mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
rușinea. Acum, la Întoarcerea spre acea realitate care pîndea mereu din umbra cartierului Ensanche, farmecul se destrăma și nu-mi rămîneau decît dorința dureroasă și o neliniște fără nume. O simplă privire către Bea mi-a fost de-ajuns ca să pricep că rezervele mele erau o simplă adiere În mijlocul furtunii care o ardea pe dinăuntru. Ne-am oprit În fața porții și ne-am privit unul pe celălalt fără să Încercăm să ne prefacem. Un paznic de noapte șansonetist se apropia fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]