8,304 matches
-
aici, întoarce-te sub protecția ecranului energetic al navei noastre și lasă-l pe celălalt Gosseyn să vină aici și să ne salveze. Eu... Dacă mai fură rostite cuvinte după acesta, Gosseyn nu le mai auzi. Simți iarăși că este smuls... 22 Probabil că ei te studiază... Lucrul acesta părea mai adevărat ca oricând, acum, când privea în jur, la noul loc în care se afla. De data aceasta, pe o stradă care nu semăna cu nici un loc cunoscut de memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
față în cabinetul doctorul Kair, includeau și o serie-ntreagă de curenți energetici. De la creier la altul, de la un cap al altul. Gosseyn Trei realiză că, aproape în mod inconștient, încearcă să se opună unei interacțiuni care tindea să-l smulgă de pe scaun spre celălalt corp. Gosseyn Doi părea să se opună la fel; și chiar făcu câțiva pași mărunți spre Trei înainte ca, brusc, să reușească să se opună. Un zâmbet mic, amar, relaxă trăsăturile puternice, frumoase, ale feței sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
dată când mă închideam în cabină și ridicam receptorul, aveam sentimentul că intru într-un univers populat cu organisme stranii, în forme microbiene și stadiu larvar, pe care le zgândăream cu vocea mea hotărâtă. Intram decis să le curm suferința, smulgând una câte una celulele lor parazite și azvârlindu-le în neant, departe de lumea vie în care vroiam să trăiesc și în care nu-și găseau locul. Înarmat cu un pumn de fise de 25 de bani, începeam curățenia. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Floreasca, să le prind seara pe voleibalistele de la „Penicilina“ sau „Flacăra Roșie“ cum se dezechipează după meci și intră două câte două în aburii dușului. Dar asta nu însemna nimic, corpul rămânea rece și indiferent, era ca și cum mintea ar fi smuls toate cablurile simțurilor și le-ar fi aruncat undeva departe, într-un timp și-o vârstă diferite de-ale colegilor mei. Mihnea ofta, cu privirea lui tricoloră ațintită spre vestiar, lui Cătălin îi cădeau șurubelnițele din pantalon, iar Cezar, agățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
când, mimând reciproc apropierea, distanța dintre mine și cei 30-40 de copii rumeni, trimiși de părinții lor să deprindă tainele oboselii șase ore pe zi pe câte o bancă de placaj rașchetat, creștea până la proporții nevrotice, îmi venea să-mi smulg creierul și să dau cu el de-a dura pe coridoare. Mi-ar fi plăcut să mă văd decapitat, cu sângele desenând arteziene, ca-n Kill Bill 1, gratuit și răutăcios; și mai departe, cu mintea splendid tranșată de creier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mângâiam pisici pe Aleea Grațioasă (Maria îmi făcea semn să tac: era preferata ei). Ne-opream cu respect pe strada Străzilor, de unde, credeam noi, a început pe vremuri tot orașul. Căutam haiduci și trosnituri de flinte pe Drumul Sării și smulgeam boboci de flori, să-i ducem acasă, din Rodul Pământului. Ne uitam prin dicționare după Abuș, Ritoride și Oriav (păreau niște eroi antici, grozavi și uitați). Verificam Aleea Potaisa (cu rezonanță canină; nimeni nu se gândea la Antichitate) și căutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de la lucru. Eșua în fiecare seară pe scări, molcom, beat mort; ne ciocănea uneori în ușă, să ne spună ce i s-a întâmplat la serviciu. Nu insista. Nevastă-sa îl aștepta cu ușa deschisă: îl pândea să intre, îi smulgea servieta și, după cum povestea Maria (mereu atentă la detalii), îi „băga bucăți“ cu ea în cap. Se auzeau plesniturile de deasupra, prin parchet și tavan. Domnul Cocă încasa în tăcere. Atunci era moale, călduț, tocmai bun de bușit; și doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înțeleg, pe tușele minții mele nu apăsam eu, ci altcineva? Ce urmări putea să iradieze toată povestea asta neprevăzută? Dacă bataia ușoară a unei aripi, în nu știu ce amintire a mea (sau a altuia) mișca violent aerul din fața lui JAL 123, smulgându-i fuselajul și izbindu-l de Muntele Hokkaido? O deplasare infimă a unui gând: 520 de morți. Nimeni n-ar fi sesizat modificările infime de trafic, ai fi putut să te trezești dimineața, să treci liniștit prin bibliotecă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de lemn al tranziției: noi n-aveam „sinergie“, nu puteam fi „relocați“, „implementarea“ nu reușea. Nimeni nu ne putea „fideliza“: planul pur și simplu nu devenea „sustenabil“. Mergeam mai departe, rupți, disfuncționali, frânți, ca micro-roboții din Los Alamos: dacă ne smulgeai un braț sau ne îndoiai un picior, zvâcneam înainte, fără întreruperi. Angrenajul arăta hârșâit, se autoregla ca televizoarele rusești cu lămpi, își deplasa masa de carne și tranzistori prin spațiu, ocolind obstacolele. Ne-am fi putut numi oricum, Androne sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu cele de telefon, și terminând cu circuitele de cupru din gări); pompau petrol din magistrale sub pământ (dacă săpai lângă Ploiești, dădeai de instalații artizanale la fiecare sută de metri, cu robineți, derivații și recipienți de colectare cu tot); smulgeau plăcuțele reflectorizante de pe șosele (le recunoșteai după câțiva kilometri, pe gardurile sătenilor). Pe „autostrada soarelui“ nimereai peste zeci de căruțe, încărcate cu panourile anti-orbire: 50 000 de lei kilogramul de-aluminiu. Asta se întâmpla-n sate. La oraș, se-adunau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
treceau la lucruri civilizate: vorbeau acasă pe telefonul firmei, fugeau în vacanțe cu mașina de serviciu, puneau cheltuieli fictive pe listele companiei. Băieții de cartier nu stăteau nici ei cu măinile-n sân: plecau cu sigla de pe grila mașinii sau îți smulgeau oglinzile din parcare. Vandalizarea pieselor avea loc din necesitate, nu din rea-intenție: le montau pe mașina lor, unde originalele fuseseră șterpelite. La Astra și Vectra se fura cu totul, la BMW, îți luau numai geamul de la oglindă. Dacă te refugiai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
seama. Era bleumarin-violet (culoarea carpetelor) și curgeau niște ațe din ea. Ne-am așezat pe canapele fără să mai așteptăm invitația. Eu și Maria pe-un pat, tânărul Lupu și sacoșa pe celălalt. Mihnea a scotocit prin cufăr și-a smuls de-acolo un teanc de prosoape. Ne-a aruncat fiecăruia câte unul. „Ștergeți-vă bine, avem de stat ceva aici.“ „Presupun că e căsuța ta de vacanță...“, a oftat Maria, în timp ce-o frecam bine cu prosopul pe cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cale? Când curiozitatea trece și plăcerea se stinge, rămâne altceva: un sentiment subțire, draconic, de putere absolută, ca atunci când chinui o pisică în copilărie sau rupi aripile unui fluture. Ești imbatabil, stăpânul senin și necruțător al vieților altora; le poți smulge, le poți terfeli, te poți lăuda în public cu ele. Fără consecințe. O simplă apăsare de buton, și îngrijorările lui Paul puteau ajunge în mii de calculatoare, ca o armată de chiloți atârnând pe geamurile din Grozăvești. O scenă măreață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu nedumerire fotografia, Alexandru simte dintr-odată cum propriul său obiect începe să se întărească și să pulseze în pantalonii prea strâmți. Îi desface și, intrat într-un fel de transă din care, cu cât încearcă mai mult să se smulgă, cu atât coboară mai adânc, îi cuprinde capătul între degete, presându-l încet în sus și în jos, apoi făcându-l să dispară cu totul în căușul palmelor. S-au auzit niște pufnete. Tânărul Lupu și-a dus mâna la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Lepidopteros, nici algoritmii lui Mihnea, nici cei din laboratoarele Universității din Amsterdam nu mă puteau ajuta. Eu nu eram ca Mona Lisa, 83% fericit, 9% dezgustat, 6% temător și 2% furios. Pur și simplu nu mă regăseam, oscilația stărilor mă smulgea dintr-o proporție și mă purta în cealaltă, într-un balans interminabil. Mă simțeam bine, dar și rău, aproape vinovat. Pierdeam vremea la Tuzla, dar și prin alte părți: în București, la Viena, Dumnezeu știe unde. Îmi constituisem propriul Stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi plăcut ca, după gestul ăsta scurt și intens, bărbatul să sigileze dreptunghiul de aer și lumină care intra prin deschizătură și eu să rămân din nou blocat în submarinul meu umed și întunecat. De fiecare dată însă, rama era smulsă, lăsată să se bălăngăne în vânt, iar bărbatul se urca pe bicicleta lui colosală și pleca mai departe, printre blocuri. Mă repezeam pe scaunul pus din timp sub geam, îl urcam cu bucurie și speranță (oare o fi scăpat gadgetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
uriașe, frații Montgolfier ar fi fost mândri de ea. Te luau pe sus, albe, lăptoase, ca halatul comunist care le-acoperea pe trei sferturi. Sfertul ăla rămas ne sucea nouă mințile: am fi sărit cu toții pe el, l-am fi smuls din strânsoarea nemernică a uniformei de lucru și l-am fi supt pe îndelete, în ture, cu schimbul. Leana purta sutien, era obligată. Statul comunist și bărba-su’ (muncitor la „Vulcan“) se ocupau pe rând sau împreună ca ținuta ei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
avion, pe-atât arăta de urât în beciurile comuniștilor. Bătut temeinic de milițieni, Vitalian Robe a spus tot ce era de spus, înainte să intre cinci ani la închisoare. Siliștea a fost săpată din vale până în vârf, prunii au fost smulși din rădăcini și lăsați să putrezească în ploaie. Casa părintească a fost confiscată, cu tot cu grajduri și terenuri. Când a ieșit din închisoare, după o amnistie, nimeni nu l-a mai recunoscut pe bunicu’ Vitalian, nici măcar bunica Aneta. Ajunsese slab, chel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mirat teribil de dispozitivul ăsta. Câțiva chiar au urcat pe scaune și-au încercat să taie firele și să oprească clopotul, dând cu bastonul în perete. Până la urmă, un asistent mai îndrăzneț a spart tencuiala de la etajul 3 și-a smuls clopotul de-acolo, împreună cu un mănunchi de cabluri. După unii, cutia cu manetă mai ruginește și-acum la secretariatul mare (trebuie doar s-o întrebați pe doamna Albulescu, și vă deschide dulapul în care a încuiat-o). După alții, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
așa cum nu renunți în gară la un bagaj voluminos) o uluia și o împiedica să plece. Atunci, una, două, trei Adine se zbăteau în conglomeratul de gesturi, priviri și cuvinte ce ocupa spațiul tensionat dintre noi, nici una nereușind să se smulgă de-acolo. Plecam acasă târziu, sleiți, ca personajele lui Holban, sfâșâiați până la os, veseli, demenți, disperați. Ce ne ținea împreună? Orgoliul? Obișnuința? Frica de a nu pierde o investiție sufletească în care plasasem emoții și sentimente, ca economiile la bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu fața spre noi, mândru de ispravă. Primii muncitori au sărit din rând, să-l chelfănească. Unul scosese un pantof fără șiret, cu tocul gros și stropit cu var. Pe ceilalți n-am mai apucat să-i vedem. L-am smuls pe Cezar de lângă tonetă și-am luat-o la fugă prin piață, urmăriți de câțiva zugravi. „Frumos, nu?“, și-a dus Mihnea mâna la tâmplă. „Depozitul de valori. Neprețuite. Trebuie doar să știi să negociezi.“ „Ce să negociezi și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mihnea. „Dăm turul facultății?“ „Nu, intrăm la bibliotecă.“ „Te-ai sonat?!“, s-a enervat el, aproape pe bună dreptate, „Ce facem, controlăm douăzeci de mii de volume?!“ „Douăzeci și două de mii...“, l-am corectat eu, după care i-am smuls lanterna și i-am vârât-o în ochi. „Am donat și eu câteva, de-alea cu roboți și proteze. Stau la dungă, după vitrină, cu paginile netăiate.“ „Du-te-n babardeli cu donația ta!“, a recuperat Mihnea lanterna. „Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
perete. Știam trucul, peretele de lemn fusese ridicat doar de ochii lumii, dacă zgrepțănai colțul din dreapta, dădeai de-o ușă laterală și-o încuietoare sub așchii. L-am pus pe Mihnea să-mi lumineze și, cu legătura de chei, am smuls o bucățică de stinghie. „Vandalism. Pătrundere prin efracție.“, mi-a șoptit Mihnea, duios. „Și te mai plângi de frații «Brothers»...“ L-am ignorat. Încuietoarea părea șubredă, n-avea nici yală, nici mecanism de blocare. Doar un zăvor, prins într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
buzunarele sau conținutul poșetei de-atacurile borfașilor carpatici, desfășurate la orice oră, fără rușine. Pe televizor, rulau zilnic clipuri sau reconstituiri didactice, tip Reflector, în care indivizi patibulari exersau ziua în amiaza mare jaful asupra unor bunicuțe onorabile. Borfașii le smulgeau sălbatic poșeta de la braț, alergau iute și sfârșeau inevitabil în mâinile poliției. Totul se încheia cu un interviu luat comisarului-șef al Poliției vieneze, care anunța ferm și indiscutabil măsurile luate împotriva criminalității est-europene. „Totuși, ce căutăm la Viena?“, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
adăugai al doilea tremen, îți dădeai seama că se întâmplau lucruri neprevăzute, iar călătoria ducea spre alte adâncuri decât cele ale lui Hugo și Coleridge: „esofagian“. Cine trecuse pe la doctor știa cum stă treaba și cum îți venea să-ți smulgi stomacul și să-l donezi altcuiva, în schimbul a două-trei ore de somn. Mi se făcuseră radiografii, fusesem suspectat de bronșită și astm, nimeni nu nimerea diagnosticul, iar cei care-ar fi putut s-o facă n-aveau timp sau costa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]