8,805 matches
-
femeie tânără, de vreo treizeci de ani, nu aș putea spune dacă era și frumoasă, dar În mod sigur avea o anumită prestanță feminină; mă atrăgea imediat, emana acel magnetism pe care nu-l au toate femeile, ceva rar și straniu, de care nu scapă nici un bărbat intrat Întâmplător În câmpul lor de atracție. Eram În clasa a VII-a, când am observat-o printre participantele la o denie din săptămâna Paștelui, deși era ascunsă În masa anonimă a femeilor ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
palpitul ochilor, pândind cea mai imperceptibilă tresărire sau umbră ce ar fi traversat imponderabilul câmp magnetic. Nu ne interesa deloc corpurile noastre, iată ceea ce era esențial, ne renegam În partea auxiliară, ce nu putea fi transformată În fluidul văzului. Este straniu că experiența noastră se Împlinea Într-o impersonalitate atât de curioasă, că nici nu i-am reținut trăsăturile feței, Încât, dacă aș fi Întâlnit-o a doua zi pe stradă și n-aș fi observat că ochii sunt ai ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se autodistruge și se reia apoi de la capăt pentru alte câteva milioane de ani. În asemenea momente, când mă apucă spontan această stare, simt cum sunt posedat de o neliniște corporală, mă sufoc, cad treptat Într-o dulce amnezie. Acea stranie senzație că nu trăiesc eu, ci că altcineva străin mă locuiește mi se Înregistrează Însă ca un semnal de alarmă În memorie. Când mă trezesc, uit tot și nu pot recupera nimic din vis. (duminică) Am Învățat să Înot târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
senzația, se lega numai de corpul meu; o mângâiere subtilă, Începând de pe ceafă și prelungindu-se difuz pe umeri, pe brațe, pe coapse, urmând apoi să se rotunjească pe pântec până a-mi crea o stare incipientă de senzualitate. Această stranie concupiscență În atingere cu apa am simțit-o și la mare; exista riscul să pierd controlul și să uit să mai ies la suprafață. Când țâșneam aproape sufocat, Înotam până pe plaja de nisip de pe insulă și acolo cădeam leșinat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu mă va readuce În cotidian, recuperându-mă banalului din care mă smulsesem, datorită unui eveniment hazliu, ce putea să mă coste viața. (azi) Tot o activare din absență a fost și trezirea mea către matematici; În primele clase, aveam strania impresie că cifrele abstracte, Înșirate În carte, În acele simetrii goale de orice conținut, reprezintă ceva periculos; de fapt, nu Înțelegeam nimic, problemele mi le rezolva sora mea cu doi ani mai mare; eu le duceam la școală și toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
va putea ajunge În puterea de muncă. De aceea, nimeni și nimic nu va putea să-mi spulbere acest punct. Niciodată și cu nici un mijloc! 20 octombrie 1964 (marți) Lui Martin: Să mergem, dragul meu, acolo unde mai cântă Încă straniu lăutarul și unde, ridicat prin râs și plânset, stăpân ne e, nebun de dor, paharul... Să mergem, dragul meu, prin lumi nespuse de nici un dor, de nici o amintire, spre-o lume-a noastră... stranie minune ce-o să se cheme veci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
meu, acolo unde mai cântă Încă straniu lăutarul și unde, ridicat prin râs și plânset, stăpân ne e, nebun de dor, paharul... Să mergem, dragul meu, prin lumi nespuse de nici un dor, de nici o amintire, spre-o lume-a noastră... stranie minune ce-o să se cheme veci de veci iubire... 4 noiembrie 1964 (miercuri) Îmi place mult să merg cu autobuzul... Ce cunoscuți Îmi sunteți, oameni care urcați și coborâți aceleași scări, stați pe aceleași locuri, schimbați aceleași priviri... Aveți fețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
căci femeie ești, adorată, neîntâlnită, tu, repaos, minune de dincolo de lumi... 11 noiembrie 1964 (miercuri) Gară mică, plină de nostalgii provinciale, bun găsit! Iar ți-a lăsat cineva grăbit cișmeaua deschisă și apa curge, curge În noapte, cu un clinchet straniu... Un câine fără stăpân și parcă fără viață Își mișcă de-abia corpul ca o scândură... Gară mică... oare câte doruri au Început aici, pe locurile acestea singuratice? Și, mai ales, câte visuri nu s-au zdrobit odată cu fluieratul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
urechile de două, de trei ori, de nouă; ocolesc, mă trezesc În același loc, mă doare capul de enervare, de căldură; mă uit mai bine, o iau de la capăt, același rezultat: ce se-ntâmplă? parcă spațiul se dilată, face pliuri stranii În care scap fără a mai ieși, mă uit la ceas; a trecut o oră, Întâlnesc un individ; nu se uită la mine, Îl Întreb „strada polizu, vă rog“, face un gest cu mâna În direcția justă; intru pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu mai emite impulsuri. Intru În ritmul cotidian și, deodată, simt aerul camerei ce mă apucă, mă strânge, mă sufocă, mă dispersează, pulbere fină pe suprafața obiectelor devenite un burete absorbant al eului, al Vocii. Ies În stradă cu sentimentul straniu că locuiesc În alt corp sau că sunt locuit de altcineva, un alt ins ce mă folosește, mă Întrebuințează vulgar fără să asculte acele semnale, acele S.O.S.-uri lansate intermitent de ființa mea autentică. Acest lucru l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
plini de patimi, pe care nu-mi va fi dat niciodată să le cunosc. Privind cerul, voi Încerca să cuprind gândurile lui, ascultând vântul, voi auzi șoaptele lui, Încă nerostite omenește. Nu voi mai scăpa de tine toată viața, omule straniu... 22 mai 1965 (duminică) Lui Martin. Viață... un timp dăruit de zei. Adolescența... atâtea așteptări zadarnice... Dorință... o privire aruncată pe furiș frumosului... Căutări... pași nesiguri prin locuri străine... Izbucnire... Te-am găsit! Nu-i așa că tu ești dragostea? Zbateri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din Îmbrățișarea ta dorind strânsoarea altor brațe inaccesibile... Eu am nevoie de liniște și te mint, iar tu mă crezi că-s bolnavă și suferi, Încornoratule; știi tu oare cine Îmi umple gândurile singurătății? O, e vorba despre niște ochi stranii, pe care viața nu mi-i va da niciodată, dar pe care visul nu mi-i refuză. Mergem din orbire În orbire. Tu orb pentru mine, eu oarbă pentru el. Tu... eu... el... Eu... la un capăt saturația, scârba, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cadă. Ușa colibei mele a Început atunci să se deschidă Încet. Am sărit În picioare. În fața mea stătea Ea, femeia aceea cu care cel pe care-l iubesc uitase de mine. Era foarte frumos Îmbrăcată. Era frumoasă. Puțin palidă, puțin stranie... N-am știut ce fac. M-am repezit la ea și, fără o vorbă, am Început să o lovesc. Era În mine atâta turbare, pe care nu aveam dreptul să mi-o Înfrânez. Cum oare a putut să se simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
gâdilându-i nările. Donny începuse să alerge ușor pe aleea întunecată, încadrată de narcise, magnolii și lilieci. Prima zi adevărată de primăvară. Pentru o jumătate de oră nu au făcut altceva decât să meargă în jurul lacului, absorbiți de acea conexiune stranie dintre două creaturi diferite, dar complementare, fiecare din ele puternică și inteligentă în felul ei. Încercă și un galop sănătos pe o distanță scurtă, iar apoi încetini până la trap pentru a străbate curbele din partea de nord a parcului, partea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și par mult mai trainice decât frânghiile. Și sunt grele - ce altceva poate menține un om sub apă? - Nu, nu, nu, șoptea femeia, încă amețită. Îi mângâie părul și mai verifică o dată lanțurile. Simple și grele. Houdini scria: „Oricât de straniu ar putea părea, am ajuns la concluzia că o evadare este cu atât mai ușoară cu cât pare mai spectaculoasă pentru public”. Era perfect adevărat, Malerick știa din experiență. Grămezi de frânghii groase și de lanțuri înfășurate în jurul iluzionistului, dramatice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
că el o privea. Apoi se întoarse și continuă să privească zarva de la circul din Central Park. Rhyme închise ochii, deși mintea îi zbura tot la probe, încercând să le afle înțelesul: cardul de la hotel, permisul de trecere, cerneala. Din ce în ce mai straniu... Într-un final, deschise larg ochii. Era absurd. Nu era deloc obosit. Voia doar să se întoarcă jos și să își reia munca de cercetare. Nici nu se punea problema să doarmă. Simți o briză de aer cum îi gâdilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
acea planetă Întunecată, de unde Vera Frankel, guvernanta lui de șaptesprezece ani, scăpase În urmă cu șase luni la bordul unui vas cu refugiați. Jim fu bucuros cînd jurnalul de actualități luă sfîrșit. El și colegii săi coriști ieșiră În lumina stranie a zilei, spre șoferii lor. Cel mai bun prieten al lui, Patrick Maxted, plecase din Shanghai Împreună cu mama sa, către un loc mai sigur, precum fortăreața britanică din Singapore, iar Jim simți că trebuia să urmărească filmele pentru Patrick și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
din jur, de pe țărm, aceștia Îl lăsau pe Jim să umble cu Închizătoarele armelor lor, Lee-Enfield, și să scoată glonțul de pe țeavă. Jim Îi plăcea, Îi plăcea să le audă vocile caraghioase, spunînd o mulțime de povești despre o Anglie stranie și de neconceput. Dar dacă venea războiul, puteau ei oare să-i Învingă pe japonezi? Jim se Îndoia și știa că și tatăl său se Îndoia. În 1937, la Începutul războiului Împotriva Chinei, două sute de marinari japonezi veniseră În susul rîului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de cărți aranjînd formații de bridge, jucîndu-le pe toate cît putea de corect. Dormea În paturi cu mirosuri ciudate, citind revistele Life și Esquire, iar În casa unui doctor american citi În Întregime În oglindă, o lume liniștitoare, mai puțin stranie decît propria lui lume. Dar sertarele cu jucării din camerele de copii Îl făceau să se simtă și mai golit. Răsfoia albumele cu fotografii, pline cu imaginile unei lumi dispărute, cu baluri mascate și Întreceri sportive. Sperînd Încă să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
În curînd și că japonezii Își vor Îndrepta atenția spre aceste case pustii - familiile civililor japonezi se mutau deja În fostele locuințe ale aliaților de pe Amherst Avenue. Jim aproape că nu-și recunoștea părul lung și obrajii cenușii, un chip straniu Într-o oglindă stranie. Se uita țintă la arătarea În zdrențe care apărea În fața lui În toate oglinzile de pe Columbia Road, un puști care avea jumătate din statura lui de dinainte și care era de două ori mai vîrstnic. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
japonezii Își vor Îndrepta atenția spre aceste case pustii - familiile civililor japonezi se mutau deja În fostele locuințe ale aliaților de pe Amherst Avenue. Jim aproape că nu-și recunoștea părul lung și obrajii cenușii, un chip straniu Într-o oglindă stranie. Se uita țintă la arătarea În zdrențe care apărea În fața lui În toate oglinzile de pe Columbia Road, un puști care avea jumătate din statura lui de dinainte și care era de două ori mai vîrstnic. În cea mai mare parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
curățînd o toaletă de lemn. Uitîndu-se În jos din cabina camionului, lui Jim Îi era milă de oamenii aceștia nenorociți, deși, doar cu cîteva zile mai Înainte, situația lui fusese Încă și mai disperată decît a lor. Se produsese o stranie dedublare a realității, de parcă tot ce i se Întîmplase de la război Încoace se petrecea Într-o oglindă. Sinele lui din oglindă era cel care se simțea amețit și flămînd și care se gîndea tot timpul la mîncare. Nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de ghiulele, iar acum semăna cu un glob pămîntesc găurit. Mii de cărămizi migraseră de-a lungul cîmpurilor Înconjurătoare spre satele de lîngă canalul fabricii, fiind Încorporate În colibe și locuințe, o viziune a unei magice Chine rurale. Aceste dislocări stranii Îl atrăgeau pe Jim. Pentru prima oară se simți În stare să se bucure de război. Se uită fericit la tramvaiele arse și la blocurile de locuințe, la miile de uși deschise spre nori, un oraș părăsit, invadat de cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
sănătos văzuse creștetul capului lui Jim, alb de praf, de parcă raidul aerian l-ar fi Îmbătrînit. — Jim, am nevoie de tine la spital. Sergentul Nagata zice că poți rămîne cu mine În timpul apelului. Jim se trezi din visare. În mod straniu, aura aruncată de trupul arzînd al pilotului american plutea Încă peste cîmpurile goale, dar hotărî să nu-i vorbească doctorului Ransome despre această iluzie optică. Sirena de Încetare a stării de alarmă urla din pagodă, semnal reluat de claxonul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
importanță. Spune-mi despre dulapul doctorului Ransome. Erau și medicamente acolo, Îmi Închipui. — Basie, erau o grămadă de medicamente. Iod, mercuricrom... De fapt, dulapul era gol. Jim Încercă să-și amintească dulăpiorul cu doctorii din baia tatălui său și denumirile stranii care Însumau lumea misterioasă a trupului de adult. — Erau...unguente...supozitoare. — Supozitoare? Culcă-te, Jim. Ai obosit. Basie puse un braț În jurul umerilor lui Jim. Amîndoi priviră pe fereastră la mulțimea de prizonieri care așteptau camionul cu rația Întîrziată de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]