11,058 matches
-
Fucsik la familia Fodor, unde de data asta maestru de ceremonii e Rigo, bărbatul lui Teri. Rigobigo, cum îl alintă Oana, stă de strajă în fața casei cu numărul 9, unde dintr-o căruță tocmai se prăvălește un morman de butuci umezi și altul de cărbuni ca niște bile negre lucioase. Nici cărbunii-ouă, nici lemnele nu intră în curte la Fodori, din simplul motiv că descărcătura-i a mea și așteaptă teleportarea în pivnița de pe Victoriei 28. În apartamentul în care-am
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
După ochi, cele două grămezi nu-s cine știe ce munți. Ne facem socoteala că în trei ture le-am putea mătrăși. Bărbații încep să lopăteze cu spor cărbunii în saci de hârtie, Teri cu mine și Cristina, fiica lor, aruncăm butucii umezi în cărucior. În zece minute e plin. Viorel fuge la spital, unde trebuie să ducă ceva pentru nu mai știu cine, Rigo rămâne să păzească averea, iar eu și Mircea ne înhămăm ca doi trăpași, de-o parte și de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
mp Curând după darea în folosință a clădirii școlii celei construite în 1873, una din cele două săli se dă în folosință ca drept cancelarie comunală, adică un fel de primărie, cealaltă sală rămânând singurul spațiu rezervat învățământului, total necorespunzătoare, umedă, cu tavanul dintr-un rând de scânduri. Învățătorii care au funcționat la această școală la început au fost cantorii bisericești, menționăm dintre ei pe Tănase zis al lui Hont din Porumbacul de Jos, Gheorghe Stoica al lui Ghiță al Grecului
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
marcate prin zicerea Dă (sau na) o țigare. (și, dacă voiai să fii și mai autentic, pronunțai țîgare.) și atunci se iveau pachetele de Bucegi. / Mică pedanterie tehnică : o țigară Bucegi era o buceagă și putea să fie scuturată, îndesată, umedă, sau cu cotoare. Atunci cînd era uscată, îndesată și fără cotoare, era O.K. Oricum, ea se cerea frecată. Frecatul țigării între degete - rularea ei, de fapt - scotea la iveală cotoarele, afîna tutunul și îi dădea perso nalitate./ în scurt
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
des în perioadele în care aveam atelierul. Atelierul era după-amiază, așa că diminețile erau ale noastre : părinții se aflau la serviciu, iar noi o por neam devreme de acasă, pentru a ajunge cu toții, în cele din urmă, în fața maistrului, cu ochii umezi, dar bățoși, chipurile pentru a nu da de bănuit. De cele mai multe ori, mergeam la Preotu’ acasă, și atunci ne supuneam la un adevărat maraton alcoolic. Dacă la început, cînd ne strîngeam să bem pe la blocuri, dădeam bani pe băutură (și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
-se deodată, lasă aerul să se precipite într’însul, dând naștere unui sunet quasi -muzical“. Ajuns aici, autorul devenea ceva mai explicit, iar textul cu atît mai interesant : „Sărutarea se poate executa în diverse moduri : cu sunet, fără sunet, pe cale umedă și pe cale uscată. De aici rezultă diversele denumiri ce se pot da sărutărilor. Astfel e gurița, un sărut dat în pripă și în glumă ; se uzitează mai mult la joc și e lipsit de orice seriozitate. Apoi vine acel sărut
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
totuși aceeași, cu aleile sale înguste, peste care liliecii deutzia și toată colecția de arbuști scuturau cât ținea aprilie și mai parfumata lor ploaie de confetti. Acum rozele sunt îngropate, grădina e tristă: vântul nopții îmi aduce miros de pământ umed, proaspăt răscolit pentru toaleta de iarnă, la fel cu mirosul pământului săpat pentru un mormânt proaspăt". Alte scrieri de Eugen Herovanu se succed, pe teme diverse: Dragoste și răzbunare (poem dramatic, 1897, pus în scenă la "Naționalul" ieșean, în 1900
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
înclinații din sufletul nostru, cum (o repet) le-a avut mai ales mediul în care am trăit și ne-am dezvoltat, adică Iașul. Internatul Când am aflat că persoana pe care trebuia s-o vizitez în după-amiaza aceea rece și umedă locuiește în fundacul Lozonski, în casa albă, liniștită, înconjurată de grădini, în care nu mai intrasem de atâta timp, am avut o vie și stranie impresiune. Da, da, stranie; inefabilă, în orice caz. Căci cum aș putea-o caracteriza altfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
casa. Neschimbată, în principalele sale elemente desigur; nu lipsește decât tăblia de pe frontispiciul ei, cu inscripția pe care n-am uitat-o: "Pensionnat de jeunes garçons, Amédée Weitzecker". Și grădina, cu troienele de frunze putrede, pustie și tristă, dar în umeda țărână a căreia a căreia se pregătește, ca și atunci, ca și întotdeauna, misterioasa renaștere a naturei. Înăuntru de asemeni, pe cât mi-am putut da seama, nici o schimbare importantă; vestibulul și hallul principal, la fel. La fel și camera în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mereu pioasa amintire a Regelui de la care începe dreptatea și în așezarea hotarelor și în stăpânirea pământului. Alexandru Bădărău. ("Evenimentul" din 1 Ianuarie 1905). În jurul mesei suntem o mână de oameni, douăzeci, poate treizeci în totul. Pe toate fețele aceeași umedă fericire, în toate inimele același înălțător entuziasm; căci ceea ce ne-a adunat laolaltă e sărbătorirea unui prieten drag și a unui ales de soartă. Și n-aș minți dacă aș zice că ne e mai drag acum, când e ales
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în orașul meu... Orice s-ar spune, circumstanța nu era câtuși de puțin banală și nici lipsită de farmec. Se vede că și dispoziția mea sufletească era favorabilă acestei aventuri; căci la urma toată "singur" în locurile aceste, în recea, umeda noapte de toamnă, însemna "singur" cu trecutul lor și al meu, singur în fața acestui trecut și al fantomelor care-l populează. Dar încă o dată, senzul adevărat al atitudinei mele, în împrejurările aceste, îmi scapă; iar explicațiunea mea nu e decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
spori tulburarea pe care mi-o strecura în suflet." N-am rămas totuși prea mult acolo. Eram nerăbdător să mă văd în singurătatea străzilor pustii, să mă pierd în umbra fumurie a lucrurilor, să-mi scald fruntea fierbinte în aerul umed și rece. Eram, nerăbdător să redevin umbră în orașul acela de umbre, parte neînsemnată din el, din lucrurile lui, din viața lui, din sufletul lui. Să rătăcesc o noapte întreagă, pe sub zidurile-i vechi, prin aleile cu pomi desfrunziți... Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
totuși aceeași, cu aleile sale înguste, peste care liliecii, deutzia și toată colecția de arbuști scuturau, cât ținea Aprilie și Mai, parfumata lor ploaie de confetti.... Acum rozele sunt îngropate, grădina e tristă: vântul nopței îmi aduce miros de pământ umed, proaspăt răscolit pentru toaleta de iarnă, la fel cu mirosul pământului săpat pentru un mormânt proaspăt. Îmi reiau drumul în noapte. Și curios, ori pe unde trec, Iașul îmi apare în aspectele lui vechi, conservate mai mult în mine, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
că bine în rolul ei de mala mujer (este perfectă în replici de genul „Jur că o să mă răzbun pe Victor!“), iar Corina Dănilă șia redescoperit vocația actoricească în pielea personajului fe minin bun, pur, sărac și cu ochii veșnic umezi. Toți sunt deaco lo. Mai puțin Alexandru Papadopol, carel joacă pe omul de afaceri Dan (numit de fiica sa din serial „Papi“, așa cum este alintat de prieteni în viața reală) și care, cu aerul lui naiv pe care il știm
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
totuși, poate, tocmai adevărurile banale e nevoie să ni le repetăm. Ca, de pildă, acela că orice referință la curaj În afara memoriei e o vorbă goală. E mult Înainte, de răsăritul soarelui, totul e Încă tulbure și suflă un vînt umed și insinuant. Aud marea fără s-o văd. Dacă m-aș apropia de fereastră aș și vedea-o, prin Întuneric, albind ca o insomnie stîncile. Îmi place Însă mai mult să dau fiecărui val, după sunet, forma imaginată de mine
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a le declanșa, amintindu-mi cîte lucruri aș face astăzi altfel, cu mai puțină ușurință, mai puțină naivitate și, poate, mai puțin orgoliu. Ce Însemnătate mai au ele acum? Oricum, nimic nu mai poate fi repetat. Soarele va ieși azi umed și strălucitor deasupra mării, ca un miracol nou. Îmi răspund că pentru elini toate muzele, nu numai Mnemosyne, erau divinități ale memoriei și, desigur, nu Întîmplător. Totuși, nu vreau să mă tem să-mi imaginez ce i-ar fi putut
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ce voi ciopli În ea; un surîs absurd, Însetat de iluzii, sau un obraz care recunoaște moartea pentru a-și justifica setea de timp. Trebuie numai să am tăria să aleg și să decid. Simpla alunecare a mîinii pe piatra umedă nu-mi satisface rațiunea. Echilibrul lui Ianus nu e, În fond, altceva decît o dublă renunțare. Nici una din cele două aspirații, spre trecut sau spre viitor, nu rămîne la el liberă, aripa fiecăreia e Încătușată de cealaltă, astfel că zborul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
două direcții contrare. Ceea ce părea un privilegiu se dovedește a fi doar o formă de sclavie. Are sens să-mi amintesc acum atîtea ezitări de care m-am făcut vinovat? CÎnd cerul e atît de albastru și vîntul sărat și umed Îmi limpezește privirea? Dar dacă Îmi voi retrage mîinile speriat de cîte ori voi simți zvîcnind propriul meu sînge sub Întrebări, ce rost mai are să scriu? Deschizînd buzele pe obrazul Întors spre trecut, Ianus ar vorbi nu ca un zeu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Balzac, cum pretinde Oscar Wilde argumentînd că viața imită arta și nu invers; dar e adevărat că arta are flori pe care natura nu le cunoaște și că, după impresioniști, ochiul omenesc a reușit să vadă În lumina ce vibrează umed deasupra apei și În cețurile ce mînjesc cheiurile porturilor, lucruri pe care nu le-a văzut pînă atunci... CÎt datorează privirea mea, din ceea ce surprinde chiar acum, pînzelor care proclamă victoria luminii În artă? Impresioniștii ne-au dăruit o mare
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mării nu s-a uscat Încă. Soarele Îmi dogorește trupul și ce rost are să dau nisipului alt Înțeles, cînd nicăieri nu ne Încîntă mai mult o palmă omenească transformată În clepsidră? Tălpile tale, zeiță, se Înfioară de plăcere atingînd nisipul umed și cald și dacă trebuie să Învățăm ceva de la zei, atunci trebuie să Învăț de la tine că nisipul acesta cîntă viața, nu nevoia de a fugi Într-o piramidă. Trebuie numai să am Îndrăzneala să nu mă Îndoiesc de acest
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
care anticii i-au constrîns să fie nefericiți pentru a Înfrunta timpul. Și totuși nu știm ce s-ar fi Întîmplat dacă el n-ar fi Întors capul. Același spectacol, deasupra mării, cu pescăruși; Începe alb, pur, melodios, În umbra umedă a serii și apoi, brusc, ucide. Și aceeași frumusețe care Învinge orice singurătate, mai puțin a acelora ce se Întreabă ca Orfeu: zeița memoriei e Înfățișată susținîndu-și bărbia Într-o atitudine de meditație, dar de ce i-au Împodobit părul cu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
că orice claritate presupune o suferință cu care a fost plătită. Dar această logică Îmi Întinde o capcană. Nu mă absolv astfel de orice greșeli, spunîndu-mi că și ele mi-au fost necesare? În seara care stinge culoarea mării, ochii umezi ai sfinxului sînt, probabil, omenești. Înțelepciunea elină a spus tot ce-a crezut că vede În ei, dar a avut grijă să se oprească la timp. În locul vorbăriei despre curaj, ajunge un gest care să destrame alibiurile confortabile. Dacă-l
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
la fel ca atunci cînd am plecat spre Colchida, iar zidurile cetății Iolcus se pierdeau fumurii În zare. In clipa aceea n-aveam amintiri, ci numai speranțe. Aveam LÎna de aur În mîini, ea flutura ca părul meu În vîntul umed, dar soarta mea vroia să Înfrunt nenumărate primejdii pentru ca să aflu ceea ce știu acum. Apoi am Întîlnit-o pe Medeea, am iubit-o și am avut copii cu ea. Dar iubind-o, am iubit aventura și crima. CÎnd am priceput aceasta, totul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
balanța mea s-a Înclinat vreodată spre nopțile lui Novalis, pentru care zorii tăiau Întunericul ca o ghilotină, aici m-am lecuit, bănuiesc. Labirinturile mele sînt acum pline de soare, iar buzele Ariadnei freamătă În lumină. Știu că aceste buze umede și luminoase murmură și „viață” și „moarte”, dar acum sînt pregătit să Încerc toată compătimirea necesară pentru Endimion. Endimion urăște luciditatea. O urăște pentru că-l smulge din vis, Îl tîrăște la soare din grota sa unde noaptea Îl vizitează zeița
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Închidă cutia, dar era prea tîrziu. Înlăuntru nu mai era decît speranța... (...Strălucea ca brazii uzi de ploaie În vreme ce ultimele raze ale soarelui Înroșesc crestele Olimpului. Dionysos Întoarce acum spre viață o privire plină de melancolie. Lumina țipă sub gheara umedă a unui nor, pădurea se umple de amintiri și de sînge ca o fiară lovită de un zeu pentru care o rană e un spectacol ca și amurgul... Ca titan, eu n-ar trebui să simt ca un olimpian, Însă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]