6,731 matches
-
o recunoască drept adevărata Elena: Elena cea vie. De altfel, întrebându-se asupra originii eidolon-ului din Troia, Menelau nu întrebuințează termenul de eidolon și nici chiar pe cel de phasma, ci cuvîntul soma: pentru el, ceea ce vede nu este forma vidă numită Elena, ci un corp. „Cine plăsmuiește”, întreabă Menelau, „aceste corpuri înzestrate cu darul privirii?”. „Eterul”, îi răspunde Elena, acel aer imaterial, inconsistent din care e făcută soția fantomă, soția „vidă” (kene). Va trebui să sosească însă un mesager care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cuvîntul soma: pentru el, ceea ce vede nu este forma vidă numită Elena, ci un corp. „Cine plăsmuiește”, întreabă Menelau, „aceste corpuri înzestrate cu darul privirii?”. „Eterul”, îi răspunde Elena, acel aer imaterial, inconsistent din care e făcută soția fantomă, soția „vidă” (kene). Va trebui să sosească însă un mesager care să anunțe dispariția Elenei din Troia, ținută prizonieră într-o grotă, dispariția ei în acest Eter, pentru ca Menelau să folosească termenul de eidolon, în sensul de fantomă-simulacru. Abia atunci va înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
un actor mort și un actor viu”, figura de ceară este sursa acelui sentiment de bizar, de straniu, care, crede Kantor, ar trebui să șocheze dureros publicul. Moartea și degradarea își dau astfel mâna pentru o „ultimă paradă”, acea „paradă vidă”, acea „celebrare care nu duce nicăieri” al cărei punct culminant este numit - cum altfel? - „complicitatea cu vidul”. Și totuși, în plin „simulacru înșelător”, în plină iluzie ce lasă un gust de „improvizație încropită repede și prost”, își face loc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
-mi amintesc. — Poftim? — Eu organizez serate unde oaspeții vin și întâlnesc niște bărbați tineri pe care îi prezint în fața lor, iar banii îmi sunt trimiși foarte discret. Mulți dintre clienții mei sunt bărbați căsătoriți și cu familii, așa că o memorie vidă constituie un serviciu suplimentar pe care îl ofer. Paharul tremura în mâna lui Danny. — Și vă așteptați să vă cred? Gordean sorbi din coniac. Nu, dar mă aștept să accepți că acest răspuns este singurul pe care îl vei primi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
lui Dumnezeu: o ocheadă prin care Dumnezeu ne face semn că încă încearcă să gestioneze versiunile atât de învălmășite ale adevărului. De multe ori din cărți aflăm tocmai pe-dosul, inversul a ceea ce tânjim: că lumea nu este plină, ci vidă, că nu este totul, ci nimic. Dar și aceasta este tot o lecție și tot o ocheadă. Care nu strică nimănui, nici chiar celor mai învățați dintre învățați. Este un loc comun să pretinzi că lectura e obligatorie. Nu este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
de „fabule“ care au ca model textul urmuzian. Prima îi aparține cunoscutului scriitor și publicist Pavel Șușară și se remarcă printr-un umor rafinat, astfel încât... nu face obiectul investigației noastre. Cea de-a doua, Absurdistan sau tzara lui Urmuz (Euro - Vida M, col. „Singular“, 2000), publicată de Romulus Sălăgean, este însă un fiasco, ceea ce înseamnă că ne putem ocupa de ea. Spre deosebire de Urmuz, care a lăsat o clipă limbajul să funcționeze în gol, curios să vadă ce se întâmplă când un
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Plecăm la Timișoara! Au răspuns o mie de glasuri într-unul singur, fără să mai țină seama de situația în care se aflau... * * * Un manelist răgușit, puțin amețit și cu salivă pe buze, împreună cu o colegă tabagică, ambii cu privirea vidă, interpretau obsesiv aceeași strofă a unui posibil șlagăr: Haide Escu la putere!/ Scapă țara de lichele!/ De coirupți și marii hoți,/ Să dai de pământ cu toți! Și întreaga comédie se derula ca urmare a promisiunilor ferme de la marele miting
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
îndeplinească ordinele stăpânului lor. La marque jaune devine, pe cale de consecință, scena pe care se dispută cele două viziuni despre umanitate. Între autonomia individuală și libertatea de a opta, pe de o parte, și distopia unui univers populat de fantoșe vidate de conținut, asemeni unor cochilii goale, pe de altă parte, alegerea este lipsită de ambiguitate. Căutările lui Blake și Mortimer sunt destinate nu doar elucidării misterulului, aparent insondabil, al acțiunilor temerare ale criminalului ce poartă misterioasa marcă galbenă, dar și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Oricât de curajoasă, opoziția umană este inutilă și irelevantă. Aruncat în timp și spațiu de un accident tehnologic, Salvo este unul dintre rarii supraviețuitori ai hecatombei de zăpadă și de sânge. Eternaut, el este condamnat să cutreiere o zonă întunecată, vidată de speranță. Întoarcerea pe Pământ a eternautului este încărcată de paradoxul macabru ce domină istoria sa de la început. Argentina în care Juan Salvo revine este Argentina ce trăiește cu doi ani înainte ca invazia sfârșitului lumii să aibă loc, 1971
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
care avea să se întemeieze Pământul după ce Borduria îl va fi purificat de inamici și de rase inferioare. Odată cu acțiunea germenilor trimiși de rachete, Europa și Statele Unite, depopulate, deveneau întinderi vaste destinate colonizării de către bordurieni. Londra, Parisul sau New Yorkul, vidate de locuitorii lor (corpurile lor aveau să fie adăpostite în gigantice gropi sterile, dispărând fără a crea infecții sau epidemii), deveneau parte din Imperiul ordinii pe care Borduria îl edifica, spre a dura milenii. Reveriile lui Olrik se întindeau spre
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
astarteic și rar, încît fâlfâitor, apodictic, un duh se aminti din sustrageri, înmînînd în sfârșit amanetarea de suflet, replica din acel oprimat Decembre al Corbului. " Și tristul decorum, și multul eben (pasărea dar, sigur, și bustul) făceau atunci deficiente silabele-prăpăstii, vida enunci-ație "nevermore". Aici, însă, auzuri florale, promovate, le interpretară necesar ca intervalul, numai, al unei albe combustii. Exauția prin uitare: faptul taumaturgic al Analysei, conferind existență străină și transferată, extremelor pulverizări. Răpusele tale Madeline, Lenore, Ulalume - condiții, desigur, gândului poetic
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
după un discurs radical în Amfiteatru Mare al Universității din Salamanca (12 oct. 1936). Moare la masa de lucru, odată cu anul, în urma unui stop cardiac. Operă vastă în toate genurile. Eseuri filozofice și literare: En torno al casticismo (1895, 1916); Vida de Don Quijote y Sancho (1905); Mi religión y otros ensayos (1910); Del sentimiento trágico de la vida en los hombres y en los pueblos și Contra esto y aquello (1912); La agonía del cristianismo (1925); romane și nuvele: Paz en la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
masa de lucru, odată cu anul, în urma unui stop cardiac. Operă vastă în toate genurile. Eseuri filozofice și literare: En torno al casticismo (1895, 1916); Vida de Don Quijote y Sancho (1905); Mi religión y otros ensayos (1910); Del sentimiento trágico de la vida en los hombres y en los pueblos și Contra esto y aquello (1912); La agonía del cristianismo (1925); romane și nuvele: Paz en la guerra (1897); Amor y pedagogía (1902); El espejo de la muerte (1913); Niebla (1914); Abel Sánchez (1917
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mai jos, cap. XVII, p. 87. El Mundo Gráfico, revistă spaniolă din epocă. Se referă chiar la marele scriitor spaniol (1547-1616), a cărui operă maximă, Don Quijote de la Mancha, face obiectul unei lecturi foarte personale din partea lui Unamuno în cartea sa Vida de Don Quijote și Sancho (1905), precursoare, prin numeroase propoziții teoretice, a Ceții. Luis Taboada (1848-1906), ziarist și scriitor spaniol, originar din Vigo (Galicia). Articole și proză satirică de moravuri. Francisco de Quevedo y Villegas (1580-1645), unul din cei mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dramatic inclus în volumul Drames philosophiques (1888). Cf.: „Es más: el hombre, por ser hombre, por tener conciencia, es ya, respecto al burro o a un cangrejo, un animal enfermo. La conciencia es una enfermedad.“ (Unamuno, Del sentimiento trágico de la vida, I, „El hombre de carne y hueso“, în Obras selectas, Espasa, 1998, p. 19. De aici și Animale-le bolnave ale lui N. Breban? sinalagmatic (referitor la contracte): care impune obligații reciproce pentru părțile interesate. Sf. Hubert vânătorul (m. 727
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Plinius cel Bătrân (Istoria naturală, 35) pictorului grec Apelles, care nu lăsa să treacă nicio zi fără a trasa măcar o linie; ulterior a fost aplicată preponderent scriitorilor. De la lat. via „cale“. Unamuno mizează pe jocul de cuvinte între sp. vida „viață“ și lat. via, respctiv sp. vía „drum, cale, itinerar“. „Spre vrerea sa, iar vrerea Lui ni-e pace.“ (Trad. G. Coșbuc.) „Și totuși se mișcă!“, cuvinte atribuite de legendă lui Galileo Galilei, care le-ar fi murmurat după ce și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pre și post bovarici ai eroinei lui Flaubert - „adormiții treji” Jacques Melancolicul, Hamlet, Viola (A douăsprezecea noapte), Dromio și Antipholus (Comedia erorilor), Don Quijote (ca și el, crede Miriam Cuibus, Emma circulă prin lume „ca printr o carte uriașă”), Segismundo (La vida es sueno), Jedermann, Lucia de Lammermoor, Cotrone (Uriașii munților), Irina ( Trei surori), Peer Gynt, Gaev din Livada...; despre acesta din urmă, chiar nu ne putem Înfrînge dorința de-a cita părerea autoarei, redactată, din nou, Într-un stil cuceritor: „Într-
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
radicali mov sub matricea hermafrodită a unei lumini solare cu mister lunar. Fie aceste curbe, străzi, linii, blocuri, punctate de ochii ferestrelor; grădinile, mulțimea de ființe furnicând prin labirinturile vieții, căutând prin ecuația existențială, prin care parantezele muzicale cuprind mulțimea vidă în șir monoton, satisfăcând inegalitățile, iar rezultatul teoremelor lui Lebesgue să tindă spre voracitatea acestei mulțimi. Deci, conform înaltei gândiri pline de lumină, funcția are valori repetabile, indiferent de spațiu, indiferent de timp. Geniala descoperire îl plasă pe Nilă Hagiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
că suferiți odată cu mine, pentru mine și numai din cauza mea! Da, stăi cuminti, cî om răzbati noi, cî mari-i Dumnezău și multi ninuni mai poati faci! Nici nu știm noi ci ni pregătești! Ia, dă fesu’ gios sî mai videm cum ti faci ghini! Ștefan Girovescu se conformă ca În fața unui doctor și spuse fără sfială: Ia priviți ce frumos arăt și asta numai datorită Îngerilor mei pământeni! Da, chiar ai dreptati! Ioti, Victori cum s-o Închis, păi, cum
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
dăde’ în lături nici di la o treabî. Împinge la tun alături di noi. Numa’ ci îl auzăi: „Hai, băiețî tati’, sî scoatim dihania din glod, cî altfel am feștelit-o”. Pune umăru’ șî parcî era mai ușor când îl videm cum sî opintești lângă noi... ― După război ai mai aflat ceva de el? - a întrebat Dumitru. ― N-am mai știut nimica, pentru cî nu s-o liberat odatî cu noi. Mă tem c-o ramas în armatî... Sania luneca ușor
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
doar niște glume cu fofoloance. Nu sunt glume despre femei. Nu au nimic de-a face cu femeile. Razza îi retează femeii fofoloanca arhetipală și o expune pentru ca lumea s-o poată vedea și aprecia, tocmai ăsta e clenciul, mulțumirea vidă în care oamenii își proiectează atitudinile. În definitiv, ce rămâne dintr-o gaură dacă o scoatem din pământ? Cita din nou din articol, realizase Bull. Și avea dreptate, pentru că acele cuvinte încă licăreau proaspăt pe ecranul LCD al laptopului aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
motivele care îl îndreptățeau pe regretatul critic de artă Andrei Pintilie să afirme (cf. „Considerații asupra mișcării de avangardă în plastica românească“, reluat în volumul Ochiul în ureche. Studii de artă românească, ediție îngrijită de Ileana Pintilie, prefață de Gheorghe Vida, Editura Meridiane, Colecția „Biblioteca de artă”, București, 2003) că 1924 a fost „anul de maximă importanță al primei avangarde românești”. Adevărat act de naștere al avangardei autohtone, „Manifestul activist pentru tinerime“ din nr. 46, mai 1924 — fără îndoială, un „punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spiritul clasic lucra cu caractere axate pe o singură trăsătură dominantă. Se păstrează totuși în linia moraliștilor. Urmuziană e doar o anume dispoziție la lunecarea pe gheața formulelor verbale” (op. cit. pp. 90-91). „Fabulismul” ne trimite cu gîndul - evident - la morala vidă, tautologică a fabulei urmuziene „Cronicari“. Nu este însă vorba de așa ceva: morala textelor lui Costin nu e absentă, ci doar întoarsă și paradoxală. Nu atît „natura umană” este însă în chestie aici, ci mai degrabă natur-cultura umană și lenea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a oricărei „morale” de final: „Singurul lucru stabil și precis: că ați citit aceste rînduri și ați așteptat morala. Să vă fie de bine! Fumatul oprit. A se trage de mîner după fiecare întrebuințare”, reflex al unei lumi pe dos, vidate de transcendență (blasfemiile la adresa creștinismului, dar nu numai, sînt frecvente), suficientă sieși și propriilor metamorfoze arbitrare. La „precursorul” Urmuz, trăsăturile genurilor clasice erau conservate în forme liliputane: „romanul în patru părți” Pîlnia și Stamate păstrează, în ciuda celor numai patru pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1976 Petrescu, Radu, Meteorologia lecturii, Editura Cartea Românească, București, 1982 Pillat, Dinu, O constelație a poeziei române moderne, Editura Cartea Românească, București, 1974 Pintilie, Andrei, Ochiul în ureche. Studii de artă românească, ediție îngrijită de Ileana Pintilie, prefață de Gheorghe Vida, evocare de Mihai Olos, Editura Meridiane, București, 1992 Piru, Al., Istoria literaturii române de la început pînă azi, Editura Univers, București, 1981 Pop Ion, Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, București, 1969 Pop, Ion, Avangarda în literatura română, Editura Minerva, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]