67,111 matches
-
atitudine cu membri altor grupuri, mai apropiați sau mai îndepărtați (C. Cucoș, 2000, p. 203). În concluzie se poate spune că formarea autonomiei elevului din perspectivă interculturală se face prin educația pentru respectul celuilalt. Autonomia înseamnă a gândi și a acționa prin sine însuși, ținând cont permanent de existența celorlalți. Numai prin manifestarea autonomiei se poate ajunge la solidaritate, singurul drum de urmat ca oamenii să nu se mai lupte între ele, să nu se mai umilească, să nu mai aibă
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
obține fixarea unei strategii personale de comportament față de acesta. În cazul profesorului empatia este unul din elementele care stau la baza performanțelor sale didactice. Un profesor care se transpune în rolul elevului și va înțelege nevoile, particularitățile acestuia și va acționa astfel încât să contribuie la constituirea autonomiei acestuia, câștigând în același timp simpatia elevilor. O altă dimensiune a relațiilor de comunicare este persuasiunea. Aceasta este un proces de influențare a atitudinii partenerului, înțeleasă drept calitate a mesajului, intenție sau latură eminamente
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
părinții? Da, pentru că ceea ce îi învăț eu este absurd - iubirea nu poate fi comandată - ceea ce nu-i poate conduce decât la culpabilitate sau revoltă. Dacă elevii noștri nu și iubesc părinții, trebuie să ne întrebăm care este cauza și să acționăm în consecință atât asupra elevilor cât și asupra părinților. Îmi îndoctrinez elevii când îi îndrept spre o religie în care nu cred? Da. Îi mint și pentru acest lucru ei îmi vor cere socoteală mai târziu. Nu am dreptul să
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
întrebări, provocări, căutări individuale. Interacțiunea profesor elev nu se limitează numai la conținutul lecției, ci se extinde la mesajele raționale, la sentimentele personale, la atitudini și valori. Relația profesor - elev trebuie să fie astfel structurată încât elevul să îndrăznească să acționeze în prezența profesorului, să coopereze cu el, să pună întrebări, să formuleze ipoteze, opinii și interpretări personale. Relația clasică profesor = autoritate, elev = dependență nu are nici un efect în realizarea elevului. Analizând acțiunile verbale explicite care au loc în clasă, un
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
recompense și pedepse, este foarte important ca profesorul să știe care sunt manifestările de autonomie și să le recompenseze. De asemenea, profesorul trebuie să-și fixeze ca obiectiv al practicii sale construirea autonomiei elevului (obiectiv pe termen lung) și să acționeze astfel încât aceasta să poată fi îndeplinit. În funcție de vârsta și de particularitățile psihologice ale elevilor se vor fixa obiective intermediare, a căror îndeplinire de către elevi va fi imediat recompensată de către profesor. În același timp profesorul este necesar să recunoască manifestările lipsei
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
fi ele). În general manifestă un comportament paternalist și le lasă elevilor prea puțină autonomie. Profesorul - partener este cel care observă, ascultă, analizează, se informează ori de câte ori are de rezolvat o problemă nou apărută în clasă. De asemenea, reflectează înainte de a acționa și rareori își lasă liberă intuiția. În rezolvarea situațiilor din clasă face apel la propria experiență pe care o aplică inteligent în contexte noi. Elevii se simt atrași de el și îl solicită cu încredere pentru a le rezolva problemele
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
chestionar despre caracteristici ale clasei și ale elevilor din colectiv, care Îl plasa pe respectivul elev pe locul I În ceea ce privește violența și insensibilitatea. Am constatat cu stupoare că, În loc să avem o discuție constructivă, În urma căreia să găsim modalitățile de a acționa Împreună spre binele elevului, respectiva doamnă Încerca să caute scuze propriului copil. Am Încercat să-i explic faptul că băiatul, În repetate rânduri și-a mințit părinții, ori le-a ascuns adevărul, Însă am vorbit În vânt. Băiatul spune acasă
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Oltița Camelia CUZA () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2179]
-
fost și cazuri de persecutare dură a prostituatelor, de interzicere a lor de a intra în Biserică, au fost surghiunite ori arse pe rug de Inchiziție. Biserica creștină a avut și numeroase acte caritabile pentru reabilitarea lor. Reformatori monastici au acționat pentru salvarea lor, se ofereau indulgențe celor ce se căsătoreau cu prostituate, unele au primit zestre pentru a duce un mod de viață decent, s-au creat case de reeducare, de inițiere în meserii, au fost îndrumate să se pocăiască
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
pe papa Sergius al III-lea. Pentru a fi siguri de reușită, i-au plasat-o ca amantă pe fiica lor, Marozia care, în această calitate, i-a născut un fiu. După moartea papei Sergius al III-lea, Theodora a acționat pentru a favoriza urcarea în scaunul papal a lui Anastasius (911-913) căruia i-a urmat, tot prin intrigile ei, papa Lando (913-914). Viața trăită intens a făcut ca Theodora să se îndrăgostească de un episcop, mult mai tânăr decât ea
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și Ludovic al XVI-lea și Maria Antoaneta. Maria Antoaneta (1755-1793) Proiectarea unei alianțe prin căsătorie între dinastiile Habsburg și Bourbon contribuia la atenuarea dușmăniei dintre acestea. Drept urmare, diplomații francezi ai regelui Ludovic al XV-lea au tatonat și au acționat pentru convingerea împărătesei Maria Teresa (1740-1780) și a împăratului Francisc I (1745-1765) de a o desemna pe fiica lor mai mică, Maria Antoaneta, de unsprezece ani, pentru a deveni soția nepotului regelui Ludovic al XV-lea. Din rațiuni politice, Ludovic
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și în ce măsură mai motivează aceștia. 3 MOTIVAȚIA 3.1 Mariile teorii Pentru Descartes, ultima forță de motivare era voința. Descartes a susținut că dacă am putea înțelege voința atunci am putea înțelege motivația. Voința iniția și direcționa acțiunea, alegea dacă acționează și ce face atunci când acționează. Nevoile corpului: pasiunile, plăcerile și durerile creau impulsul de a acționa, dar aceste impulsuri nu făceau altceva decât să determine voința. Voința era considerată o capacitate (putere) a minții, care controla pasiuniile și dorințele corpului
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
3 MOTIVAȚIA 3.1 Mariile teorii Pentru Descartes, ultima forță de motivare era voința. Descartes a susținut că dacă am putea înțelege voința atunci am putea înțelege motivația. Voința iniția și direcționa acțiunea, alegea dacă acționează și ce face atunci când acționează. Nevoile corpului: pasiunile, plăcerile și durerile creau impulsul de a acționa, dar aceste impulsuri nu făceau altceva decât să determine voința. Voința era considerată o capacitate (putere) a minții, care controla pasiuniile și dorințele corpului cu scopul virtuții și salvării
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
motivare era voința. Descartes a susținut că dacă am putea înțelege voința atunci am putea înțelege motivația. Voința iniția și direcționa acțiunea, alegea dacă acționează și ce face atunci când acționează. Nevoile corpului: pasiunile, plăcerile și durerile creau impulsul de a acționa, dar aceste impulsuri nu făceau altceva decât să determine voința. Voința era considerată o capacitate (putere) a minții, care controla pasiuniile și dorințele corpului cu scopul virtuții și salvării, prin exercitarea puterii de alegere. Prin atribuirea unor puteri exclusive ale
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
fost redusă la, a devenit sinonimă cu înțelegerea voinței. Din acest motiv, o mare parte din eforturile filosofice au fost direcționate în acest sens. Sau făcut unele progrese, identificându-se actele de voinț: ca acte de alegere (decizia de a acționa sau nu) (Rand, 1964 apud Reeve, 2009), acte de stăruință (crearea impulsului de a acționa) (Ruckmick, 1936 apud Reeve, 2009), acte de rezistență (auto-privarea sau reyistența la tentație). Într-un final, două secole de analiză filosofică a dus la concluzii
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
din eforturile filosofice au fost direcționate în acest sens. Sau făcut unele progrese, identificându-se actele de voinț: ca acte de alegere (decizia de a acționa sau nu) (Rand, 1964 apud Reeve, 2009), acte de stăruință (crearea impulsului de a acționa) (Ruckmick, 1936 apud Reeve, 2009), acte de rezistență (auto-privarea sau reyistența la tentație). Într-un final, două secole de analiză filosofică a dus la concluzii dezamăgitoare. Voința s-a dovedit a fi o abilitate a minții prost înțeleasă care reiese
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
că psihologii contemporani recunosc că mintea (voința) gândește, planifică și formează intenții ce preced acțiunea. Dacă nu voința este cea care gândește, planifică și încearcă, atunci de unde vine toată lupta intelectuală? Cu alte cuvinte cum se formează intenția de a: acționa (Gollwitzer, 1993 apud Reeve, 2009), susține efortul (Locke și Kristof, 1983 apud Reeve, 2009), controla gândurile (Wegner, 1994 apud Reeve, 2009), rezistă la tentație (Mischel, 1996 apud Reeve, 2009), exercită autocontrolul (Mischel și Mischel, 1983 apud Reeve, 2009), realizează autoreglarea
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
ale motivației nu explică diversitatea comportamentului regăsit în mediul organizațional. În timp ce cercetările și teoriile se construiesc în zona setării scopurilor, sistemelor de recompensă, leadership și planificarea postului, s-a realizat că înțelegerea comportamentelor organizaționale are la bază premiza că indivizii acționează prin metode ce le maximizează valoarea schimbului pe care-l fac cu organizația. Într-un efort de a descoperi acest fenomen, unii cercetători au mizat pe teoria sinelui, ca o explicație alternativă pentru comportamentul organizațional. Specific, teoria identității sociale, teoria
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
apud Scholl, Beauvais și Leonard, 2002). Reîntăririile sunt stimuli care sunt prezentați individului după angajarea într-un anumit comportament și crește probabilitatea ca acel comportament să se repete pe viitor. Feedbackul la sarcină și social care confirmă percepțiile de sine acționează ca întăritori de bază. Puterea percepției de sine este în funcție de cantitatea relativă de reîntărire anterioară. Percepții ce sunt reîntărite în mod constant devin puternice și duc la un concept de sine puternic. Atunci când feedbackul este lacunar sau inconsistent, rezultatul este
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
meschini, au o frică teribilă de a pierde fonduri și înclină spre neîncredere, dar totodată au probleme în a se bucura de beneficiile aduse de bani; 2. Risipitorul are tendința de a fi compulsiv și necontrolat în cheltuirea banilor și acționează așa cu precădere când are o stare depresivă și simte că este nevaloros și respins. Cheltuirea banilor dă sentimentul de mulțumire, dar pe termen scurt, fiind în mod frecvent urmat de sentimentul de vinovăție: 3. Magnatul este absorbit în totalitate
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
teoretice sau dovezilor empirice, care converg spre cele descrise mai sus și spre analiza a ceea ce se numește orientarea motivațională sau direcția implicării motivaționale. Aceste teorii încearcă să explice ce îi motivează pe diferiți oameni, ce anume îi face să acționeze, să se implice motivațional. Majoritatea analiștilor motivației sunt de acord cu faptul că motivația se referă la un ansamblu de forțe care provocă sau mobilizează individul în a se angaja într-un comportament dat. Aceste forțe sau motive pot fi
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
obiecte, personaje nobile. Dintr-o preocupare de ordin didactic, Aristotel dă exemplul următor: Sofocle este autorul aceluiași tip de reprezentare ca Homer, pentru că amândoi reprezintă personaje nobile. Dar el poate fi pus și alături de Aristofan, în măsura în care amândoi reprezintă personaje care acționează și formează drama. Să notăm că Aristotel, în Poetica, face distincție între tragedie și comedie nu numai prin noblețea sau inferioritatea personajelor, dar și prin efectul produs asupra spectatorului, lacrimile sau râsul, care se manifestă în funcție de prezența sau absența durerii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
puțin le vom permite să o imite în stare de bolnavă, îndrăgostită sau în chinurile facerii. Nu-i vor imita pe sclavi, bărbați sau femei, în activitățile lor servile. Nici, fără îndoială, pe oamenii răi la suflet și lași care acționează invers decât ceea ce ceream noi acum câtva timp, care se insultă și se batjocoresc unii pe alții și spun lucruri obscene, fie la beție, fie cu sânge rece, nici toate cuvintele sau acțiunile prin care acest fel de oameni se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
uneori poate fi binevenit în povestire, unde verosimilul contează mai puțin, dimpotrivă, el trece greu dincolo de rampă. "Epopeea admite cu multă ușurință iraționalul, care este mijlocul cel mai potrivit de a provoca surpriza, pentru că nu avem sub ochi personajul care acționează. Astfel, scena urmăririi lui Hector ar fi comică la teatru de o parte mulțimea în picioare care nu-l urmărește, de cealaltă Ahile, care o stăpânește cu o simplă înclinare a capului; dar în epopee, acest lucru nu se remarcă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la el în cunoștință de cauză sau în necunoașterea cea mai totală a identității victimei. Patru cazuri sunt posibile, pe care Aristotel le clasifică de la cel mai rău la cel mai bun. Nu există alte posibilități decât acestea: obligatoriu se acționează sau nu se acționează, știind sau fără să se știe". (cap. 14) Eroul, care cunoaște identitatea celui pe care vrea să-l lovească, renunță la actul său, după ce hotărâse să-l înfăptuiască. Este cazul lui Hemon, în Antigona lui Sofocle
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de cauză sau în necunoașterea cea mai totală a identității victimei. Patru cazuri sunt posibile, pe care Aristotel le clasifică de la cel mai rău la cel mai bun. Nu există alte posibilități decât acestea: obligatoriu se acționează sau nu se acționează, știind sau fără să se știe". (cap. 14) Eroul, care cunoaște identitatea celui pe care vrea să-l lovească, renunță la actul său, după ce hotărâse să-l înfăptuiască. Este cazul lui Hemon, în Antigona lui Sofocle, care îl amenință pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]