66,268 matches
-
distrugerea unui detașament mameluc dar Cilicia se afla ferm sub controlul mamelucilor. Mai important, aliații turkmeni ai otomanilor au început să treacă de partea mamelucilor, inclusiv Alaüddevle, restaurând astfel o linie de state tampon orientate spre mameluci de-a lungul frontierei. În 1490 mamelucii au preluat din nou ofensiva, avansând în Karaman și începând asediul orașului Kayseri. Totuși, când Hersekzade Ahmed Pașa a sosit cu o armată de ajutor mamelucii au abandonat asediul și au revenit în Cilicia. În această perioadă
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
la Căderea Granadei din 1492. Deoarece foametea și bolile au început să se răspândească, a fost semnat un tratat de pace în mai 1491. Mamelucii au rămas o entitate puternică împotriva otomanilor, deși erau epuizați din punct de vedere financiar. Frontierele dintre cele două puteri au rămas practic neschimbate. Opoziția dintre mameluci și otomani a rămas în impas la începutul secolului al XVI-lea până când puterea mamelucă a fost puternic afectată de incursiunea portughezilor în Oceanul Indian din 1505, amenințând astfel rutele
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
clasici, Colchida era o regiune care era înconjurată de Pont, Marea Neagră, râul Corax (probabil actualul râu Bzybi, în Abhazia, Georgia, lanțul munților Caucazul Mare (cuprins între Colchida și regatul sarmaților, Iberia, munții Moschici (astăzi munții Caucazul Mic) și Armenia. Totodată, frontiera de sud a Colchidei varia potrivit autorilor clasici: astfel,potrivit lui Strabon Colchida începea la Trabzon / Trebizonda, în timp ce potrivit lui Ptolemeu, pe de altă parte, Pontul se întindea până la râul Phase (actualul Rioni). Astăzi se știe că Pițunda se afla în spatele cetății
Colchida () [Corola-website/Science/333150_a_334479]
-
forțele care apărau Ghentul și Anvers. Slăbiciunea acestui plan consta, cel puțin din punct de vedere politic, în abandonarea aproape întregii Belgii răsăritene în mâna germanilor. Din punct de vedere militar, planul asigura o prelungire conrespunzătoare a frontului francez de la frontieră. Pentru britanici, liniile lor de comunicație din porturile Golfului Biscaya urmau să fie paralele cu frontul. În ciuda riscului reprezentat de trimiterea forțelor aliate în Belgia centrală, ceea ce le făcea vulnerabile la un atac german de încercuire prin flanc, Maurice Gamelin
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
nu au considerat invazia germană ca inevitabilă și erau hotărâti ca, în cazul în care ar fi fost totuși atacați, să organizeze rezistența în noile fortificații precum era Fortul Eben-Emael. Belgienii au hotărât să își refacă fortificațiile de-a lungul frontierei cu Germania după ce Adolf Hitler a ajuns la puterre în 1933. Guvernul belgian a privit cu îngrijorare crescută acțiunile diplomatice ale germanilor, începând cu retragerea din Liga Națiunilor, contionuând cu repudierea Tratatului de Versailles și cu violarea Tratatelor de la Locarno
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
Tratatului de Versailles și cu violarea Tratatelor de la Locarno. Guvernul a crescut cheltuielile militare pentru modernizarea fortificațiilor de la Namur și Liège. Au fost construite noi linii defensive de-a lungul canalului Maastricht-Bois-le-Duc, unind râurile Meuse, Scheldt și Canalul Albert. Protecția frontierelor estice, bazată în principal pe distrugerea unor drumuri, a fost dată în sarcina unei noi formații de grăniceri cicliști, „"Chasseurs Ardennais"”. Până în 1935, pregătiriel defensive fuseseră terminate. Chiar și așa, se considera că defensiva era deja depășită. Era nevoie de
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
forță, viteză și amploare încât să fie în mod special alarmante pentru țările mici precum Belgia. c) Neliniștile noastre au crescut de reocuparea Renaniei și de faptul că bazele de start al unei posibile invazii germane au fost mutate lângă frontierele noastre. Pe 24 aprilie 1937, francezii și britanicii au publicat o declarație prin care afirmau că securitatea Belgiei este o chestiune de maximă importanță pentru aliații occidentali și că ele îi vor apăra frontierele în mod corespunzător împotriva oricărei agresiuni
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
invazii germane au fost mutate lângă frontierele noastre. Pe 24 aprilie 1937, francezii și britanicii au publicat o declarație prin care afirmau că securitatea Belgiei este o chestiune de maximă importanță pentru aliații occidentali și că ele îi vor apăra frontierele în mod corespunzător împotriva oricărei agresiuni, indiferent dacă agresiunea ar fi fost direcționată exclusiv împotriva Belgiei, sau ca mijloc de obținere a unor baze din care să se pornească un război împotriva „altor state”. În aceste circumstanțe, francezii și britanicii
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
la transformarea țării într-un câmp de luptă, în condiții de inferioritate. Belgienii și francezii nu au reușit să lămurească problema legată de contribuția fiecărei părți în cazul izbucnirii unui conflict. Belgienii erau hotărâți să reziste pe linia fortificațiilor de frontieră de-a lungul Canalului Albert și a râului Meuse, fără cedarea de teren, până la venirea sprijinului francez.. Gamelin nu era însă dispus să modifice planul Dyle în asemenea măsură. El considera că belgienii aveau să fie obligați să se retragă
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
nu era însă dispus să modifice planul Dyle în asemenea măsură. El considera că belgienii aveau să fie obligați să se retragă pe o linie defensivă spre Anvers, la fel ca în 1914. De fapt, diviziile belgiene de apărare a frontierelor trebuiau să se retragă spre sud, ca să facă joncțiunea cu forțele franceze. Aceată informație nu a fost transmisă lui Gamelin. Din punctul de vedere belgian, Planul Dyle avea anumite avantaje. În loc ca aliații să efectueze o înaintare limitată spre Scheldt
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
facă joncțiunea cu forțele franceze. Aceată informație nu a fost transmisă lui Gamelin. Din punctul de vedere belgian, Planul Dyle avea anumite avantaje. În loc ca aliații să efectueze o înaintare limitată spre Scheldt, sau să întâmpine atacul german pe linai frontierei belgiano-franceze, înaintarea spre cursul râului Dyle avea să reducă lungimea frontului aliat în Belgia centrală cu 70 km, eliberând în acest fel efective numeroase, utilizate mai apoi ca rezerve strategice. Executarea acestui plan ar fi salvat o bună parte a
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
Brussels-Ghent și să sprijine armata belgiană la este de Bruxelles. Principala poziție defensivă din jurul Anversului (la aproximativ 10 km de oraș) urma să fie apărată de belgieni. Armata a VII-a franceză trebuia să ajungă la Zeeland ori Breda, pe frontiera olandeză. Francezii trebuiau astfel să apere flancul stâng al armatei belgiene de la Anvers și să amenințe flancul nordic al frontului german. Mai departe, spre est, pozițiile defensive belgiene erau construite în zona tactică imediată de-a lungul Canalului Albert, care
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
de pe linia planului Dyle până la Namur. Mai la sud, Armata a IX-a franceză acoperea frontul de la axa Givet-Dinant până la râul Meuse. Armata a II-a franceză era responsabilă pentru ultimii 100 km de front - Sedan, cursul inferior al Meuse, frontiera belgiano-luxemburgheză și capărtul nordic al Liniei Maginot. Planul german prevedea ca Heeresgruppe B (Grupul de Armată B) să înainteze și să atragă Grupul de Armată Aliat I în Belgia centrală, în vreme ce Heeresgruppe A urma să declanșeze un atac surpiză prin
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
puternică era Divizia a 5-a motorizată. Armata avea ca sarcină apărarea flancului sudic al fronului aliat, de la râul Sambre până la nord de Sedan. În continuare spre sud, pe teritoriul francez, era staționată Armata a 2-a franceză, care apăra frontiera franco-belgiană de la Sedan la Montmédy. Cele mai slabe aramate franceze aveau să fie cele care au trebuit să suporte greul atacului principal german. Britanicii au contribuit cu cele mai puține forțe la apărarea belgiei. Corpul Expediționar Britanic comandat de generalul
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
în retragere. A doua zi, Divizia a 2-a Panzer a ajuns în regiune, restabilind situația frontului în favoarea germanilor. Germanii au reușit să blocheze drumul pe care se puteau deplasa întăririle franceze care ar fi încercat să ajungă în regiunea frontierei belgiano-luxemburghezo-franceze și în plus au distrus și liniile de comunicație telefonică ale belgienilor. Distrugerea liniilor telefonice i-a împiedicat pe comandanții belgieni să comunice cu unitățile de pe frontieră. Divizia I "Chasseurs Ardennais" nu a primit astfel comanda de retragere. În
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
puteau deplasa întăririle franceze care ar fi încercat să ajungă în regiunea frontierei belgiano-luxemburghezo-franceze și în plus au distrus și liniile de comunicație telefonică ale belgienilor. Distrugerea liniilor telefonice i-a împiedicat pe comandanții belgieni să comunice cu unitățile de pe frontieră. Divizia I "Chasseurs Ardennais" nu a primit astfel comanda de retragere. În schimb, această mare unitate a continuat să lupte grele cu unitățile de tancuri germane, reușind să le încetinească înaintarea. Eșecul forțelor franco-belgiene să apere poarta Ardenilor a s-
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
și Halen. Dată fiind retragerea pe noua linie defensivă, care era acum sprijinită de britanici și francezi, regele Leopold a emis o proclamației pentru ridicarea moralului belgienilor după înfrângerile de pe malurile Canalului Alert. Pentru aliați, incapacitatea belgienilor să își apere frontiera de est a fost o dezamăgire. Se apreciase mai înainte de răzoi că defensiva belgiană va rezista cel puțin două săptămâni. Șefii statelor majore aliate ar fi dorit să să evite luptele cu formațiuni mobile fără să aibă în spate poziții
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
că o asemenea mișcare nu putea fi executată de armata belgiană fără să existe primejdia dezintegrării forțelor armate implicate. Francezii au sugerat un alt plan de ofensivă. Ei au cerut belgienilor să retragă Leie, iar britanicilor să se retragă spre frontiera franceză între Maulde și Halluin. Belgienii ar fi trebuit mai apoi să își extindă frontul, permițând unităților BEF astfel eliberate să declanșeze atacul. Pentru acest atac, Armata I franceză urma să suplimenteze efectivele britanice cu două divizii de pe flancul drept
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
tehnic era o sarcină care putea fi dusă la îndeplinire cu greutate și într-o perioadă de timp prea lungă. În acest timp, devenise evident pentru belgieni și britanici că francezii fuseseră practic înfrânți, iar forțele aliate din punga de la frontiera franco-belgiană urmau să fie anihilate dacă nu erau luate rapid măsuri. Britanicii, care își pierduseră încrederea în aliații lor, au decis să își salveze Corpul Expediționar (BEF). Frontul belgian din dimineața zilei de 22 mai se întindea pe aproximativ 90
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
a cedat la Kortrijk, iar belgienii au început să folosească vagoane de cale ferată pentru construirea unor obstacole antitanc pe aliniamentul Ypres-Passchendaele-Roulers. În partea cea mai de vest, BEF fusese obligat să se retragă până la nord de Lille, chiar lângă frontiera franceză. Retragerea britancilor punea în pericol întreg frontul, putând duce la crearea unei breșe între pozițiile proprii și flancul sudic al belgienilor de pe Ypres-Lille. Eventuala înaintare a germanilor spre Dunkerque ar fi dus la pierderea controlului asupra portului, care devenise
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
se proceda de obicei, curtea coreeană a ignorat-o. După refuzul celei de-a doua cereri, Hideyoshi a hotărât să atace Coreea în 1592. Cele două amenințări majore la securitatea Coreei și Chinei din acea vreme erau jurchenii care atacau frontierele de nord și pirații japonezi wakō care jefuiau navele comerciale și satele de pe coastă. Această poziție defensivă într-un mediu de pace relativă a împins coreenii să depindă de puterea fortărețelor și navelor lor de război. odată cu transmiterea tehnologiei armelor
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
individual unei invazii străine în afara jurisdicției lor până ce nu sosea un plan întocmit de către curtea regală și nu se mobiliza din nou armata. Acest aranjament era extrem de ineficient deoarece forțele din jur trebuiau să staționeze până la venirea comandantului mobil de frontieră și preluarea controlului de către acesta. În al doilea rând, deoarece comandantul numit era de multe ori dintr-o altă regiune și era foarte probabil ca el să nu fi fost familiarizat cu mediul natural, tehnologia disponibilă și forța de muncă
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
japoneză și să prevină asediul fortului Ch'ungju. Cu toate acestea, tehnologia superioară a forțelor japoneze, în special archebuzele, s-a dovedit decisivă. La primirea veștii atacurilor japoneze, guvernul Joseon l-a numit pe generalul Yi Il comandant mobil de frontieră. Generalul Yi a condus trupele la Myongyong apropiinduse încetul cu încetul de pasul strategic Choryong. Deoarece el trebuia să strângă trupe, a fost nevoit să călătorească mai departe spre sud pentru a aduce trupele staționate în orașul Daegu Generalul Yi
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
o armată de voluntari. Go Gyeong-Myeong a mobilizat în provincia Jeolla o armată de 6000 de oameni. Comandantul Go a mers să se alieze cu un alt comandant de voluntari care strânsese o armată în provincia Chungchong, dar la trecerea frontierei gintre provincii a auzit că a șasea divizie a armatei japoneze condusă de Kobayakawa Takakage a plecat din cetatea de munte Geumsan pentru a ataca Jeonju (capitala provinciei Jeolla). Go Gyeong-myeong s-a întors din drum. După ce și-a unit
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
în ce izolat. Conducătorii săi a încercat să limiteze contactul cu țări străine. În plus, Dinastia Ming a fost slăbită, parțial din cauza războiului din Coreea împotriva Japoniei, care a dus la stabilirea noilor Dinastia Qing. Coreenii au decis sa construiasca frontierele stricte, exercita un control mai mare asupra inter-traficului la frontieră, și să aștepte afară turbulența inițială a răsturnarii dinastiei Manchu de către Ming. Coreea de suferit de pe urma invaziilor de două manciurienii, în 1627 (vezi Prima Invazie Mancuriana in Coreea) și 1637
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]