KorAP: Find »[drukola/base=acționa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...2636 2637 2638 ...2685 >

67,111 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

se vorbește despre „zeu” se Înțelege că acesta este regele. Preoții sunt „slujitorii”, nu interpreții sau vicarii zeilor. Ei citesc ritualurile, dar suveranul este cel care Împlinește cu adevărat ritul (ca În scenele fundării templului de la Abuxe "Abu" Sir), el acționează pe același nivel cu zeii, Îi are alături de el la sărbătorile sale și le este, Într-un fel sau altul, „fiu”. Religia celorlalți membri ai societății se explică, aparent, prin adaptarea la voința divină care intră În istoria cotidiană ca

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
regale cu experiența sacerdotală revendicată de la scrierile conservate În templu arată cât de oficiali și cât de voit tradiționali sunt În acest omagiu adus zeilor. Fundarea se discută la curte, se efectuează cu mijloacele statului (Încredințate trezorierului regal care „va acționa după sufletul” regelui): avem de-a face cu reconstrucția unui model de societate, din nou centralizată, după dezordinea din epoca principilor provinciali. Edificiul templier, așa cum Îl putem reconstitui din trăsăturile rămase În urma reconstruirilor, nu are Încă regularitatea epocii care va

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
magia să ocupe un rol important. I-am Întrezărit deja existența În Textele Piramidelor, În formulele Împotriva scorpionilor și șerpilor; de altfel, această funcție profilactică și curativă va rămâne tipică pentru magia egipteană din toată perioada clasică. Medicii și magii acționează În armonie și se sprijină pe structura organizatorică a templului. La Kahun am semnalat prezența unor texte medicale și veterinare (printre care și o rețetă pentru vindecarea peștilor, probabil a celor sacri), iar printre fragmentele medicale se afla cel puțin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
peștilor, probabil a celor sacri), iar printre fragmentele medicale se afla cel puțin o formulă magică. O culegere interesantă de formule pentru „mame și copil”1, numită astfel după conținutul ei, oferă o idee destul de clară despre felul În care acționează magul, personificând răul pe care trebuie să-l combată și identificându-se pe sine și pe cel pe care Îl protejează cu divinități capabile să Îl combată. Ieși, o tu, Asiatica ce vii din munți! O tu, Nubiana, care vii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întrepătrund, nu mai sunt tolerate; apare o rigoare logică până atunci necunoscută. „Soarele” este „viață, Început al vieții”, lucru ce poate fi dovedit dacă se privește lumea În devenirea ei și se iau În considerație ostilitatea tenebrelor. Oameni, animale, lucruri acționează (trăiesc) doar la apariția luminii. Natura știe să-și urmeze ritmurile și legile pentru că, În spatele acestui fenomen, se află prezența și voința divină: Tu care faci ca sămânța să fie roditoare În femei, tu care creezi sămânța În bărbați, tu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
importanță considerabilă unor figuri ca Harsaphes din Heraklesopolis sau Neit din Sais. Pe de altă parte, decăderea funcției regale de mijlocire Între cer și pământ duce la folosirea sistematică, la toate nivelele, a intervenției oracolelor pe care le-am văzut acționând În unele cazuri ca sprijin pentru monarhie, iar În altele, În micile probleme personale ale lucrătorilor din necropola tebană. Oracolul lui Amonxe "Amon" de la Teba funcționa ca o instituție normală, cu cicluri care durau câteva zile, timp În care i

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Îi putem menționa ca principali eroi ai Mesopotamiei pe Ghilgameșxe "Ghilgameș" și pe prietenul său Enkiduxe "Enkidu", Lugalbandaxe "Lugalbanda" și Dumuzixe "Dumuzi"/Tammuzxe "Tammuz". Având În vedere că este vorba despre regi din Uruk (cu excepția lui Enkidu, dar și el acționează tot la Uruk, Împreună cu Ghilgameș) - faimoasa cetate de la sfârșitul Calcoliticului (cf. par. 1.e) și din perioada Protodinastică II (cca 2750Î.Hr.), ne putem gândi că Uruk a fost Încă din cele mai vechi timpuri un Însuflețit centru literar, cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de conceptul conform căruia hitiții au parte de „dreptatea divină”, exprimată de verbul ¿andai„a sistematiza, a pune ordine” și derivatele sale; aceasta reprezintă o ordine imanentă a lucrurilor (Pecchioli Daddi, 1991): divinitatea este „dreaptă”, pentru că ea creează ordine și acționează conform acesteia; omul este „drept” pentru că este pios și respectă legile date de zei; țara este „dreaptă” pentru că suveranul menține În ea ordinea dorită de zei. Zeul dreptății este prin excelență zeul-Soarexe "Soare", văzut ca zeul căruia Îi este drag

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acestuia, adică În lumea de „dincolo”. Întâmplarea Îi Îngrozește pe zei și are ca efect devastator bulversarea ciclului natural, oprirea ploii și suspendarea oricărui proces de fecunditate și fertilitate. Mai mult, victoria lui Mot implică faptul că moartea va putea acționa fără discriminare atât asupra oamenilor cât și asupra zeilor, condamnați și ei, așadar, la o viață trecătoare. Dar zeița Anatxe "Anat" nu se resemnează. La capătul unei căutări istovitoare, coboară În infern, Îl Înfruntă pe Mot Într-o luptă dramatică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În același timp, fiind patriarh al marii familii divine, Închisă sub aspect principial și rigid endogamică, el este și cel care stabilește cinstea, timè, și rangul zeităților feminine. În interiorul acestui spațiu dominat și controlat de Zeusxe "Zeus", ceilalți zei pot acționa În limitele sferelor lor particulare de competență, deși uneori acțiunea lor trece dincolo de aceste limite. Heraxe "Hera", sora și soția lui Zeus, interpretează rolul soției, dar se află alături de Demetraxe "Demetra", mama și, În același timp, zeița care le-a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de artă se naște În inima societății și poate și trebuie să fie controlată, așa cum violența este un impuls natural ce trebuie ținut În frâu. Paternitatea lui Zeus este Însă garanția pentru menținerea ordinii, În mod analog suveranității sale, care acționează asupra unor zei din aceeași generație cu el, chiar și atunci când pot apărea forme ale unei lumi exterioare, amenințătoare și haotice, ca Hadesxe "Hades" și Poseidonxe "Poseidon". Hades este stăpânul infernurilor, „cealaltă lume”, locuită de morți, umbre și fantasme, nevăzutul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și al lui Dionysosxe "Dionysos", deși poziția lor În panteon este mai curând o cucerire. Fii ai lui Zeusxe "Zeus", Hermes, căruia mamă Îi este, nimfa Maiaxe "Maia", și Dionysos, căruia mamă Îi este, muritoarea Semelexe "Semele", se situează și acționează În spațiile care nu le sunt consimțite celorlalți zei. Zeuxe "Zeu" al transgresiunii, Hermesxe "Hermes" frânge tabuurile și calcă interdicțiile, situându-se la „limită”, formă și reprezentare a spațiului marginal ocupat de erme, stâlpii de piatră cu care se marcau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ca Herakles, fiul lui Zeus și al Alcmenei, ca Eacusxe "Eacus", fiu al lui Zeus și al nimfei Eginaxe "Egina", ca Tezeuxe "Tezeu", fiul lui Poseidon, ori Phemonoexe "Phemonoe", fiica lui Apollo și prima Pythie a oracolului delfic. Dacă zeii acționează și lucrează În Întregul spațiu cosmic, din cer până În adâncul mării, pe pământ și În străfundurile infernului, eroii se mișcă aproape exclusiv pe pământ sau străbat marea cu corăbiile și numai În anumite cazuri coboară În infern. Faptele lor sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de la dreptatea aristocratică, Întemeiată pe răzbunare, la cea a tribunalelor democratice ale cetății; sau În Bacantele lui Euripide, În care Dionysos Însuși impune transformarea. În acest caz este posibil ca tragedia să fi fost un rit străvechi de transformare, care acționa sub semnul lui Dionysosxe "Dionysos" și În care erau antrenați tineri ce nu erau Încă adulți În deplinul sens al cuvântului. De aceea ea s-ar putea să fi fost cu adevărat „cântecul țapilor” (grecescul tragos, țap, și odè, cântec

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
să reproducă unicitatea civică, Înfăptuind nevoia de coeziune a societății. În același timp, specializările și articulațiile cetății, diviziunile ei funcționale și ierarhiile sale se reflectau În specializarea puterilor lumii divine, sub a cărei protecție se plasa universul uman. Fiecare zeitate acționa În sfera ei de competență, În interiorul căreia Își găsea propriile limite, În timp ce fiecare era, la rândul ei, hotar pentru acțiunile celeilalte. Acest lucru excludea faptul ca orice realitate importantă din punct de vedere social să fie lăsată În puterea unui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
folosirea plantelor comestibile și a culturii de cereale și introducând normele conviețuirii civile și riturile matrimoniale. În schimb, În mitul de Întemeiere a misteriilor ea le arăta și Îi Învăța pe locuitorii din Eleusis rituri care erau În măsură să acționeze asupra omului și să Îi modifice destinul. Astfel, dacă mystèria pot rezuma Învățătura ascunsă În celebrarea ritului, teleté poate exprima rezultatul așteptat de către cel care lua parte la ele, acea „plinătate” prin care oamenii devin subiecți culturali, integrați pe deplin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cerealelor; o legătură care și-ar putea avea rădăcinile În străvechi rituri de fertilitate din epoca neolitică. În orice caz, datorită strânsului raport cauză-efect Între introducerea culturii de cereale și Începutul civilizației omenești așa cum era el recunoscut de greci, misteriile acționau sub semnul unui proces global de transformare culturală petrecută În timpul mitului și ratificată de rit În prezent. În această perspectivă, sub controlul politic atenian, ele confirmau și consolidau identitatea și unitatea politică a cetățenilor, În același timp În care le

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din trecut, ca Homer, Hesiod, Musaeusxe "Musaeus" și Orfeuxe "Orfeu", care rămâneau marginali, căpătând contururi subversive. Ele răsturnau patrimoniul tradițional și exasperau ritualismul catarctic, nu atât ca să realizeze o armonie a echilibrelor Între lumea divină și lumea umană, cât să acționeze asupra omului Însuși și să Îl transforme suficient de mult Încât să treacă peste distanța ireductibilă care Îi separa pe oameni de zei. c) Orfici, pitagoreici și... Tendința de a urma calea mistică pentru a depăși condiția umană, În opoziție

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Magnaxe "Mater Magna" de la Ostia. Finalitatea specific religioasă a asociației este garantată de stat (Marcianus, În Digestus, 47, 22, 1, 1): „Nu le este oprit să se reunească pentru practicarea cultului, cu condiția ca, În acest fel, să nu se acționeze Împotriva decretului senatului, care interzice colegiile ilicite”. În acest sens, sunt cunoscute o mică societate (sodalicium) de sclavi domestici care o venerează pe Isisxe "Isis", o camaraderie (contubernium) de adoratori ai lui Martexe "Marte" (Marticultores), un colegiu (religios?) care se

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a fi curățată și Înfrumusețată (spălată, unsă, Îmbrăcată). Dacă i se aduc stricăciuni trebuie restaurată În forma ei originară 1. Comunicarea cu imaginile de cult nu poate fi descrisă doar prin criteriile discursului verbal. În fața imaginilor și cu imaginile se acționează În diferite moduri și se vorbesc diferite limbaje: omul salută de departe, intră, se pleacă, privește Înainte, Îngenunchează, atinge, Îmbrățișează, sărută. În poala zeiței se pune o haină, lui Jupiter i se oferă o cunună de lauri sau o implorare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
se unească cu zeul și, după ce s-a unit cu el, să se Înalțe deasupra condiției umane (IV, 52). Semn al răspânditei prezențe, În atmosfera spirituală a secolului al II-lea, a unor elemente neoplatonice care - deși În ambientele culte acționează cu amploare și incidență diferite - ating și sfera religiozității populare și pătrund În cele mai variate contexte culturale este viziunea onirică evocată de Aristides: contemplând un punct al cerului pe care un tovarăș i-l indica spunând: „Asta este ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
modă În atmosfera contemporană. Dacă, În virtutea noțiunii de „simpatie” universală, de sorginte stoică, dar devenită de acum communis opinio, Plotin nu neagă existența și eficacitatea practicilor magice, el le consideră totuși efectul unei legi fizice de raporturi cosmice. Ele pot acționa numai asupra părții iraționale a omului și, prin urmare, la nivel corporal, dar nu ating cu nimic libertatea spirituală a Înțeleptului. Și practicile divinatorii, și profețiile intră În cadrul legăturilor simpatetice Între diferitele regiuni cosmice, În timp ce influența astrală nu este expresia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
30, 3-4 este fundamental pentru Înțelegerea dualismului iranian: Cele două Spirite primordiale, care șsuntț gemene, șmiț s-au revelat șcaț fiind dotate cu voință proprie șautonomăț. Cele două moduri ale lor de a gândi, de a vorbi și de a acționa sunt cel bun și șrespectivț cel rău. Iar Între aceste două șmoduriț, cei care aleg corect sunt cei buni, nu cei răi. Astfel, faptul că cele două Spirite se confruntă determină, la Început, viața și non-vitalitatea, În așa fel Încât

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
măreață. 8 Către Mitraxe "Mitra", a cărui putere este prezența binevoitoare, se Îndreaptă cele cinci rase umane. Nu trebuie totuși să ne gândim nici la existența unei simple antinomii Între divinitățile primei funcții, pentru că natura și modul lor de a acționa sunt complementare: poeții vedici Îi compară pe unul cu noaptea, iar pe celălalt cu ziua și sunt atât conștienți de această complementaritate Încât, de cele mai multe ori, compun imnuri În onoarea amândurora și Își alcătuiesc numele din compusul mitr³varuña-. În Iran

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
răului și o Întâlnire care, la prima vedere, pare a-i pecetlui triumful, În final, binele este menit să Învingă, dând naștere unei epoci a inocenței și a bucuriei. Alături de divinitățile proprii fiecărei funcții, religia indo-europeană cunoștea și divinități care acționau În legătură cu toate funcțiile, astfel Încât pot fi numite, fără a greși, trifuncționale. Exemplul tipic este cel al romanului Ianusxe "Ianus" care veghează asupra Începutului oricărei activități, nefiind deci legat de o funcție anume. Și religia germanică deține figuri de acest tip

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]