6,950 matches
-
era instalat într-o căsuță joasă pusă în colțul stradei Râureanu 3 cu Calea Victoriei, atunci Podul Mogoșoaiei. Astăzi casa nu mai este, în locul ei s-a clădit o casă cu etaj în care e instalată Librăria Hertz. Când am intrat înăuntru am rămas în admirație în fața unui nesfârșit galantar așezat în mijlocul sălii pe care erau așezate tăvi și farfurii lungi cu movile de raci fierți, pilaf de raci, pui fripți, fructe și alte felurite bunătăți. 1. Hotelul Concordia-veche (str. Smârdan nr.
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
în seara de 11 mar tie în sala Slătineanu, actuala Casa Capșa. Pe când petrecerea era în toi, șampania curgea și toasturile slăveau gloria armelor germane, o ploaie de pietre se abate, din stradă, asupra geamurilor. Geamuri făcute țăndări, germani loviți înăuntru, consulul Germaniei, domnul de Radowitz, lovit și el, cheamă prefectul de poliție, Simeon Mihălescu, și-i ordonă, bătând din picior, ca să restabilească ordinea.2 1. Lista este exactă pentru primele luni ale guvernării conservatoare, cu mențiunea că inițial generalul Christian
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
din palatul Crețulescu. Acesta a adus în București cele dintâi pălării înalte, cari au rămas cu numele de „joben“. Până la fosta casă Musu, din fața Palatului Regal, clădirile sunt aceleași. În locul casei Musu era o cârciumă, cu o foarte mică grădiniță înăuntru; deasupra ușii de intrare era firma „La ochiul lui Dumnezeu“. Aci mâncam noi, studenții, fiindcă porția de mâncare costa 40 de bani, dar se dedeau și jumătăți de porții cu 20 de bani. Hotelul Metropole și casa Assan au înlocuit
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
bloc circular. 181. Hotelul Bristol (apoi Esplanade), pe strada Academiei colț cu bulevardul Regina Elisabeta. 126 bucureștii de altădată De la strada Nouă (actuala stradă Edgar Quinet) în sus totul este nou. În colț era o casă măruntă, alături o prăvălie, înăuntru un restaurant-be rărie cu firma „La Drei Bettler“ („Trei cerșetori“). Apoi o baracă - în care mai târziu a fost instalat biroul tipografiei Grigore Luis. O curte imensă și o casă boierească în fund, proprietatea lui Nicolae Lahovary, tatăl lui Alexandru
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
La Clopoțel“. Mai târziu s-a deschis birtul lui Constantin, care a avut multă vreme vază pentru bucătăria aleasă și buna conducere. Actuala clădire a restaurantului Iordache din Covaci 227 nu exista. În locu-i tot o șandrama la fel. Intrai înăuntru aplecându-te, dar mâncarea fiind bună, era lume multă. 134 bucureștii de altădată 223. Hotel de France, Calea Victoriei nr. 3, era în curs de inaugurare în 1885. 224. Probabil cafeneaua lui At. Vasiliu, Piața Amzei nr. 7. 225. Café du
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
că unul lucrează pentru toți: era conștiința națională. Acel unul nu mai este azi; [azi] toți trebuie [dară] să lucrăm și să lucrăm în spiritul Lui, să fim oameni ai țării noastre, să ridicăm sus stindardul ei în afară și înăuntru, principiul acela fără de care nu poate să fie un stat, prin instrucțiune, prin administrațiune bună, fiecare prin exercițiul pacinic al drepturilor ce fiecare datorim lui Vodă-Cuza. Ilustră doamnă, sântă și mumă a românilor! nu plânge, căci Alexandru Ioan I nu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
număr era inserat un „manifest profesiune de credință a jurnalului“, semnat de persoanele enumerate de Bacalbașa. Campania electorală se deschide cu o întrunire publică la sala Bossel.14 Sala nu era prea mare, dacă ar fi putut încape 500-800 oameni. Înăuntru mai mult tineret din licee și un număr de studenți universitari. Bineînțeles că toată agentura roșie era acolo. Dar întrunirea nu era convocată de partidul liberal, ci de Nicolae Fleva personal. Cu această întrunire a început marea popularitate a lui
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
militară, dar și partidele politice aveau voie să vegheze, pentru ca peste noapte să nu se violeze urna. Pe la ora 11 din noapte, noi, un grup de studenți, ne-am dus la Primărie, unde era instalat biroul electoral, și am intrat înăuntru. Venirea noastră a fost foarte bine primită. Mai târziu am aflat că unul dintre studenți fiind ruda unui fruntaș liberal, avusese însărcinarea să recruteze câțiva studenți cari să stea de gardă benevolă; unele zvonuri spunând că poliția ar avea de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
al poliției. Bineînțeles că poliția avea cel puțin un spion printre noi, căci era sigur că poliția avusese cunoștință de întrunirea noastră. La un moment dat cineva vine să ne anunțe că poliția mișună primprejurul casei și că va invada înăuntru. Cum în toate mulțimile sunt și destui fricoși, aceștia sfătuiră să ne retragem cât mai repede. Grigorie Serurie a înțeles din atitudini și din discuții că nu e nimic serios, de aceea ne-a sfătuit să lăsăm în local toate
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
cu un nume binecunoscut în societatea noastră, binecrescut, afabil și inteligent, dar boier scăpătat“ trimisese din Turnu Măgurele următoarea depeșă „cifrată“: „Medoc fini. Votca, Tzuica, dedans“ tăl măcită astfel de Caragiale: „Medoc - Plevna; fini. - luată; Votcă - rușii; Tzuica - românii; dedans - înăuntru“ (v. I.L. Caragiale, Opere, vol. III, ediție critică de Al. Rosetti, Șerban Cioculescu, Liviu Călin, Ed. pentru Literatură, București, 1962, p. 387 și notele, p. 724). Imprudența jurnalului lui Damé și Caragiale a fost blamată de ziarele vremii, de Telegraful
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Ceilalți mi-au dat în parte, m-au iertat în parte, au crezut în mine în parte. În ciuda placidității mele exterioare, sufletul meu e ca frunza plopului: tremură la orice adiere sentimentală. Rigid, scorțos la suprafață, sînt neliniștit și ductil înăuntru. Par sever, distant, dar tînjesc după tandrețe. Sînt tendințe pe care mă feresc să le dau în vileag, care i-au rămas necunoscute și mamei. Și nu există ratare mai dureroasă decît aceea de a nu putea să te înfățișezi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în Franța și în R.F. Germania. „Lecțiile” lui din „Scînteia” nu numai că nu lăsau să se întrevadă așa ceva, dar, pur și simplu, mi-l făcuseră antipatic. Am coborît împreună pe strada Lăpușneanu. În prelungirea discuției pe care o începusem înăuntru, pe drum mi-a spus că „Monica” nu e, de fapt, fiica lui Lovinescu, ci a unui ofițer, că „Virgil” ar fi un fost delator. Aceste vorbe sînt, oare, numai o ofensă întoarsă, o reacție la criticile destul de aspre și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
toate astea medicilor - încheie el -, m-ar trimite la Mărcuța!” Exasperările sale vin dintr-o excesivă luciditate. Rămînînd încă o zi în Suceava pentru publicitatea la „Confecția”, am repetat vizita la Biserica „Sf. Gheorghe”, de data aceasta pe la șase după-amiază. înăuntru nu mai era înghesuiala care dimineață mi s-a părut de nesuportat. Am putut să contemplu adîncimea navei și înălțimea ei. Însă nici acum n-am trecut dincolo de tabernacolul cu racla Sfîntului Ioan cel Nou. Pe latura dinspre interior a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să folosească un moment prielnic, la unul dintre dineurile oficiale, și să-mi furnizeze un soi de explicație vag codificată a poziției sale. „Chestiunea este cât vrei să riști, pe ce contezi În acest risc. Dinescu are jocul lui Între Înăuntru și afară. Eu nu am tipul ăsta de curaj. Deși nu-mi lipsește nici mie umorul, cred că știi.” Amintise de Dinescu, deși erau și alții implicați În confruntarea din țară, pentru că se simțea, probabil, mai Înrudit cu acesta și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
public În lunile care aveau să grăbească sfârșitul dictaturii ceaușiste. Știam, firește, că nu umorul Îi lipsea lui Sorescu. Nu plecasem de prea multă vreme din București, nu uitasem umorul sorescian, nici țărăneasca sa precauție În a-și gospodări șansele, „Înăuntru”, cât și „afară”. Contactul nostru la Maastricht a fost formal: nu avea rost să forțez Întrebări al căror răspuns Îl știam, nici să mă arăt excesiv uimit de poziția sa, rămasă ambiguă - chiar și În afara țarcului socialist - În acel moment
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
făcut din sudoarea studentului luptător, din banul omului nevoiaș, care se entuziasmase de acest fenomen cu totul rar în viața românească. Clădirea era încă neterminată. În unele părți mai erau păstrate încă schelele din vremea când se lucra. Am intrat înăuntru. Peste tot locul studenți și lume legionară venită din toate părțile. în curând toți am format front în stradă în fața clădirii și așteptam pe Căpitan. Inginerul Blănaru a comandat frontul dând raportul. înainte de raport aud pe Căpitan strigând. Era pentru
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Comandantul ajutor dr. Victor Apostolescu cu un grup de 45 legionari. Oamenii au fost strânși mai întâi sub Tâmpa și de acolo au plecat direct spre Chestură, care se găsește în centrul orașului. Într-un minut au putut să pătrundă înăuntru, reușind să prindă acolo întreg personalul polițienesc, rămas până târziu la serviciu din cauza inspecției colonelului Enescu și a maiorulul Fotina. La intrarea legionarilor se găsea în curte un grup de vreo 40 de gardieni, strânși pentru raport. Surprinși de repeziciunea
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
face dacă nu-l găsește pe cel urmărit (capcane, ținerea pe loc a celor din casă și interogarea pe loc spre a afla unde este cel căutat). La ieșire se va lăsa după ridicare un post fix ce va sta înăuntru, într-un loc să vadă mereu afară; cei ce vin se rețin și ei, până se termină operațiunile. Personalul convocat va sta în localul Siguranței, până ce se termină operațiunile. La telefon nu vorbește nimeni. Personalul polițienesc, la oraș; jandarmii, la
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Mi-a legat șireturile de la glugă până sub nas și mi-a pus ochelarii peste glugă. Arătam ca o mumie pregătită să înfrunte ploaia. A deschis apoi ușa dulapului din perete, m-a luat de mână și m-a împins înăuntru. A aprins lumina și a tras ușa după ea. Interiorul arăta ca un dulap de haine, dar nu erau haine acolo. Doar umerașe și grămăjoare de naftalină. Imediat mi-am imaginat că era de fapt un culoar secret care ducea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
becului. Am bătut de câteva ori, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am apucat mânerul din alamă ce-și pierduse de mult strălucirea și l-am învârtit ușor. Ușa s-a deschis spre interior fără nici un zgomot. Nu era nimeni înăuntru. Nici țipenie de om în jur. Încăperea era complet goală. Ca o sală de așteptare în gară când nu trec trenuri. Nimic cu care să-ți clătești ochii, nici măcar ferestre. Am văzut în final o masă ponosită, trei scaune și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ceva care semăna cu o cutie pentru pălării și mi-a întins-o. I-am apreciat greutatea dintr-o ochire. Pentru cât era de mare, nu părea deloc grea. Dacă era într-adevăr pentru pălării, atunci chiar că se afla înăuntru una mare. Ambalajul era prins cu scotch de jur împrejur, așa că nu se deschidea prea ușor. — Ce-i asta? Un cadou de la bunicul meu. Deschide-o când ajungi acasă. Am scuturat-o ușor în mâini ca să încerc să-mi dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
carne, căldură, memorie. Nimic. Doar în mijlocul frunții se afla o cavitate mică, puțin cam aspră la pipăit. Am presupus că era urma lăsată de un corn. — Este craniul unui unicorn din oraș, nu? am întrebat. — Da. Visul vechi e pecetluit înăuntru, zise ea calmă. — Și ce fac cu visele citite? — Nimic. Treaba ta este doar să le citești. Îmi pare rău, dar nu prea înțeleg. Mi-e clar că de-acum încolo voi citi vise vechi, dar nu pricep ce am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am terminat cu ele, am dat peste o folie de polietilenă, moale la pipăit ca un deget de copilaș. Am dat-o la o parte cu ambele mâini și am aruncat-o direct la coș. Habar n-aveam ce era înăuntru, dar îmi imaginam că nu putea fi ceva obișnuit. Câtă bătaie de cap! După ce am scăpat de jumătate din folie, am văzut iar niște ziare. Era cu siguranță ceva înfășurat în ele. Mă săturasem de atâta despachetat, așa că m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de la bibliotecă cu două cărți la subsuoară. Am crăpat puțin ușa fără să scot lanțul și am întrebat-o dacă mai era cineva pe coridor. — Nu e nimeni, zise ea. Am scos lanțul, i-am deschis și am poftit-o înăuntru. Am închis imediat ușa după ea și am încuiat-o. — Miroase tare bine! exclamă ea. Pot să arunc o privire prin bucătărie? — Te rog. Dar ești sigură că nu era prin preajmă nici un individ dubios? Vreunul care se preface că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de la ultimul degetar de Jack Daniels. L-am dat pe gât pur și simplu, gândindu-mă la o lume zidită. Nu mi-a fost deloc greu să-mi imaginez cum arată zidurile înalte. Și poarta imensă. Liniște mormântală. Eu, închis înăuntru. N-am mai fost în stare să discern altceva. Realizam toate detaliile locului, cu excepția celor ce se petreceau în jurul meu. Doar ele erau în ceață totală. Dincolo de vălul acela netransparent, mi se părea că strigă cineva. Era ca-ntr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]