7,219 matches
-
scriitorii omorau În tăcere, chirurgical, trimițând fără ezitare la moarte mii de personaje . — Trebuie să găsim o notă de subsol să ne-ascundem, i-am spus Verei. Cea mai apropiată se afla În barul lui Vasea, de peste drum. Am intrat. Înăuntru era pustiu. — Unde naiba-i toată lumea? m-am Întrebat cu voce tare. — Le-am dat liber, s-a auzit o voce peltică. Ne-am Întors În direcția de unde venise vocea. Stepa Chiorul a răsărit din spatele ușii, pe care a trântit
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
instalație sanitară defectă, cu boilerul crăpat . Glonțul lui trecuse prin câteva sticle și, amețit de calitatea proastă a băuturii, dormea turtit Într-un perete. Dar nu mai era timp pentru descrieri. Sala s-a Înnegrit instantaneu și tot ce era Înăuntru, chiar și noi trei, am apărut ca pe negativul unei imagini. Radiografia chircită a Verei se vedea În spatele unui aparat de pocher mecanic. Am extras-o de acolo urgent și ne-am aruncat spre pivniță, astfel Încât, când degetul Demiurgului a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pe laviță. Își aducea tașca în față și scotea tacticos o pungă creață. Eu mă uitam la fața lui rotundă care sclipea și mai ales la tașca cu copită de căprioară; nu eram curios să aflu ce-ar putea fi înăuntru: pesemne niciodată n-am vrut să cercetez firea prea adînc. Din cînd în cînd, prin lumină, trecea cîte o umbră și în ușă se ivea un cap buhos, spionînd. Oaspetele stătea din povestit, întreba de sănătate și se scula să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
care a stîrnit în mine ecouri nostalgice, ca o pietricică azvîrlită în lac: cînd apa își reface oglinda, la mal încă se mai sparg valurile. Chiar din prima zi porni o ploaie cleioasă. Șanțurile se umpleau cu noroi. Ca să intre înăuntru mireasma ploii, am deschis larg ușa, geamurile fiind înțepenite în vopsea. Pe zbiceala de sub gard se apropiau doi inși. În smîntîna de pe șosea, clefăia cu cizme de cauciuc altul. În ploaie oamenii grăiau domol. Unul povestea cu tacîm o afacere
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
îmi folosea odaia ca depozit de provizii. Alese una și, grăbit, se înapoie la gaură; nuca însă nu voia să treacă. Neliniștit, animalul începu să dea semne de perplexitate: dispăru în gaură, se întoarse iar și, încercînd să tragă nuca înăuntru, repetă de cîteva ori operația. Zgomotul nucii îl înfricoșa. „Fiecare cu problema lui.” Nici traiul de șoricel nu-mi mai păru lipsit de griji. Uni, doni, trini, pani, Isca, pisca, doghimani... (folclor copilăresc) Mai erau puține zile pînă să înceapă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Vai de steaua lor, toată ziua umblau prin sat. De-o pildă, nu găseau acasă pe gospodar. Bun. Cine era acasă? Fumeia cu doi bîăți. Luau frumos bîății, îi dezbrăcau și-i legau de stîlp, în cerdac, cu măsa încuiată înăuntru. Cînd albăstrea pielea pe ei de ger, fumeia iscălea cererea. Sara, haidamacii se întrulocau la școală și-și povesteau isprăvile. Dintr-o dată echipa tovarășului Șoptelea dispăru din Dobrina. Aneta Gărgăun ne-a anunțat că au primit alte sarcini iar noi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și se gândește: ce bine că pot să‑mi descarc în sfârșit ura asta puternică fără să trebuiască s‑o îndrept împotriva mea, ceea ce n‑ar fi deloc nimerit. E bine și că mă îmbogățesc. Sper că‑s mulți bani înăuntru (sunt, dar suma e mai degrabă potrivită). Și Hans cară orbește la pumni cu brațele lui obișnuite cu munca fizică. Fiind bărbat, se mulțumește cu variantele masculine ale violenței: pumni și lovituri îndârjite cu capul (berbece); afurisiteke de șuturi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ți blochezi toate căile de acces. Și oricum Anna nu prea are acces la lucrurile frumoase, fiindcă acestea trebuie cumpărate cu bani. Anna nu știe că o valoare interioară nu poate fi cumpărată; din păcate, această valoare se află chiar înăuntru, unde nimeni n‑o poate vedea. Iar Anna își dorește și accesorii exterioare, deși nu vrea să recunoască. Nu trebuie să snopești oamenii în bătaie din ură, avertizează Rainer, ci fără nici un motiv, ca scop în sine. Ceea ce contează e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
scrobit știe să‑și pună, dar de spălat nu se spală. Rainer nu vrea încă să aibă relații mai strânse cu vreo fată, vrea doar să le judece de la distanță. Pentru restul are încă timp, știe el. Mămica intră puțin înăuntru, se sperie pe bună dreptate de odraslele ei, spune însă că tânăra generație ar trebui să urmărească frumosul în gânduri, cuvinte și fapte. De aia se duc la liceu, acolo se învață asta. Ar trebui să construiască punți, nu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
iar povestitorul danez de basme a rămas posterității doar sub forma peliculei de celuloid. În felul ăsta, ceva din el i‑a supraviețuit. Frumoase, frumoase, frumoase vremuri erau. Nisip încins din deșert. # O lumină foarte blândă de primăvară se revarsă înăuntru prin ușile de sticlă Lalique, care au fost expuse încă în anii ’20 la Paris, la un târg internațional, după care au sosit la Viena. În închipuirea ei, Sophie este ea însăși alcătuită din sticlă, porțelan lustruit sau, preferabil, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
schimb un copil trebuie să fie mereu gata să dea locul unui adult. Te trezești presat într‑o pădure întunecată și urâtă de corpuri, care luate separat sunt la fel de urâte, și unde nu se vede nici intrarea nici ieșirea. Ești înăuntru o dată pentru totdeauna și trebuie să călătorești împreună cu alții. Înghesuit în ei, ascuns între paltoane de iarnă mirosind a naftalină și hanorace de dinainte de război. Dar undeva - nu ești scutit de nimic - iată doi tineri arătoși, cu siguranță studenți, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de transport în comun, presați ca sardelele în cutie, mai bine ar fi dacă ne‑am afla într‑un pat mare, acolo ți‑aș arăta eu ție unde locuiește Domnul, în orice caz nu în cer, ci în mine, aici înăuntru la mine, o să‑l bag cu forța în tine, de‑o să‑ți iasă de partea cealaltă pe gură, doar e destul de lung pentru asta, așa‑s de puternic și de potent, am rămas așa încă din tinerețe, pe care - slavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
doi frați sar din vagonul remorcă, cu câteva mișcări energice, urmați imediat, aproape prea târziu, de zăpăcitul de Hans, care n‑a priceput încă nimic. Aproape că se dau de‑a dura, își recapătă cu greu echilibrul și, în timp ce acolo înăuntru monstrul ăla își caută disperat portofelul - banii lui care trebuiau să se transforme ca prin minune într‑un cadou pentru aniversarea nu știu cărei rude mizerabile, unde am putut să‑i pierd, Dumnezeule (apoi mintea i se luminează și fața i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
la un om cumsecade. Există - la modul foarte general vorbind - un limbaj al naturii, pe care nu‑l auzi decât dacă păstrezi o tăcere desăvârșită. Acest limbaj fie există sau nu există în sufletul omului; numai dacă se află acolo înăuntru, acesta îl poate auzi. E un lucru la fel de important ca știința aridă din cărți, cu toate că acesta e mai degrabă o condiție. În drumul tău, trebuie să observi și rădăcinile cu forme ciudate, pietrele și ramificațiile crengilor, eventual să le culegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
autonomia, e groaznic. Hans cugetă cum s‑o facă mai bine, apoi o face. Se năpustește ca lupul, prădătorul lacom despre care a fost vorba mai înainte, asupra Annei și o sărută pe gură. Dinții lui scormonesc cu premeditare acolo înăuntru și limba face același lucru. Ca tehnică nu‑i nemaipomenit, dar e năvalnic și se potrivește unui bărbat. Anna apucă, pipăie, mângâie, se folosește de dinți și de unghii. Acestea din urmă nu sunt prea lungi - trebuie să fie tăiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
la rândul lor spre culmea pe care se află un turn de observație și un café‑restaurant, unde natura își găsește brusc sfârșitul binemeritat, fiindcă acolo se mănâncă prăjituri și se stă în spatele unor pereți de sticlă. Soarele pătrunde oblic înăuntru și formează stâlpi de lumină printre care te strecori cu greu. Frunzișul pădurii de foioase, precum și diverse alte lucruri intrate în putrefacție, alcătuiesc un covor foșnitor. Ceea ce deosebește acest grup de alte grupuri aflate la drum în ținută de excursie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
casă un post asigurat, pe care nu li‑l poate lua nimeni. Rochiile sunt minunate, e o bucurie să le privești, chiar dacă doar de la distanță, cum face Rainer în momentul acesta; el spune că nici n‑ar vrea să intre înăuntru, deoarece din afară înțelegi mai bine structurile sociale, având în vedere că poți cuprinde cu privirea o parte mai mare a tabloului. Totuși, astfel de structuri nu‑și găsesc locul în literatură, fiindcă ele există deja și nu trebuie inventate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de oameni, el face artă doar pentru sine însuși, dacă mai interesează și pe alții, bine, n‑au decât. Poate că o dată va fi chiar publicat! Își pune capul pe abdomenul Sophiei, care e plat și foarte cald, fără pietriș înăuntru; dacă l‑ar vedea acum unul dintre prietenii ei aroganți, l‑ar invidia, fiindcă ei n‑au voie să facă așa ceva. Preț de o clipă, timpul se oprește în loc pentru acest bărbat și această femeie și este o clipă favorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
o frază pe care o pronunță des, după cum știm. El îi răspunde pe potrivă, că se vede pe ea cum luptă cu forță împotriva sentimentelor pe care le nutrește față de el; ar face mai bine să‑și folosească energia asta înăuntru în casă, ca să stâlcească mutrele burghezilor. Mâinile lui Rainer alunecă pe picioarele Sophiei în sus, până când picioarele ei se termină și mâinile lui la fel, fiindcă sunt date, din păcate, la o parte. Ești un anarhist frumos care nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să iasă la lumină, indiferent unde, într‑un spațiu deschis sau într‑un apartament mai luminos în care, pe cât posibil, să nu existe altceva decât oțel și sticlă; dar ca să ajungă la această lumină trebuie să iasă din casă, fiindcă înăuntru nu‑i nici o lumină. Nu poți nici măcar să inspiri și să expiri liber pentru că și aerul e prea puțin. Iar un tânăr are nevoie în mod special de aer, ca să crească și să atingă înălțimea definitivă. Dar poți să‑ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
strigătul ei nearticulat de voluptate se lipește de tine ca o rășină, strigă: daaa! Acum! Pesemne că tocmai își dă drumul în ea, pachetul ăla de mușchi. Iar ea mai și primește rahatul ăsta pe care i‑l toarnă el înăuntru și‑l prelucrează organic, în timp ce alții scapă de el în secret și‑l aruncă, spălând pe furiș cearșaful murdar cu apă rece. Nu poți să inviți niciodată un coleg acasă fiindcă locuința arată groaznic și chiar e groaznică. Ți‑e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
totuși vreo valoare sau ar putea s‑o aibă cândva, cine știe peste câți ani. Chiar în raza lui vizuală se află un frigider vechi, a cărui ușă a fost smulsă cu ani în urmă de un om fără suflet. Înăuntru sunt mere, o pușculiță în formă de porc, un ceas vechi cu o singură limbă, mai mulți ochelari (scoși din uz), un ghiveci de flori, diverse soluții de curățat, tacâmuri într‑un suport de plastic, o trusă de bărbierit, câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
face asta și din proprie inițiativă, oricum simte nevoia să‑și înlăture fără întârziere orice urmă lăsată de propriul trup. Cu toate acestea, nu neagă față de ea însăși că, în particular, i‑ar plăcea să‑l aibă pe Hans acolo, înăuntru. Uneori încetează să mai vorbească, iar alteori să mănânce, nici măcar supă nu mai pune în gură, și dacă totuși o înghite, își bagă apoi imediat degetul pe gât și dă afară, cu un jet puternic, supa care nu i‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se iartă. Rainer mai exersează de câteva ori o poziție ciudată, cu picioarele depărtate, despre care nu știe nimeni ce vrea să reprezinte, și gesticulează violent cu baioneta. Anna spune, stai liniștit că stric totul, și‑așa‑i destul de întuneric înăuntru. Imaginea pe care o oferă Rainer e jalnică, iar imaginea care iese e și mai jalnică decât cea din realitate. Obiectivul aparatului foto e nemilos cu diletanții, așa cum e și Rainer. Rainer și Anna pleacă apoi imediat la Sophie, Anna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se găsesc ouă peste tot, iar căprioarele sunt gestante. Dar lucrurile astea nu se văd, nenăscutul se ascunde ca să scape de o nimicire prematură. Câinele a trecut deja, împreună cu țăranii grosolani care nu iubesc animalele, și mașina cu cei trei înăuntru a trecut și ea. E o dimineață în care se chiulește de la școală, iar Hans e ocupat cu lucrul, ceea ce înseamnă că s‑a înfipt în zi ca un sfredel, fără nici un chef, și abia așteaptă să vină seara. Elevii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]