7,211 matches
-
și și-a întins mâinile să-și dea seama cine se apropie. Mi-am pus mâinile într-ale ei, și ele erau mici și reci. - Werenro, am zis. Sunetul accentului meu a trezit-o. - Canaan, a zis ea, cu o șoaptă amară. Acela a fost numele meu de suferință. - Eram copil, am zis. Tu ai fost mesagera Rebecăi, bunica mea. Ne-ai spus o poveste pe care n-am uitat-o niciodată. Dar ai fost ucisă, Werenro. Eram acolo cu Bunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
proaspete fie și numai dacă ne ridicam mâna la frunte să ne ferim de soare. Noaptea, ne odihneam pe saltele groase în corturi de un alb imaculat. Diferența nu ținea doar de lux. Călătoria se făcea în liniște, aproape în șoaptă. Iosif stătea singur, cu sprâncenele încruntate, cu falangele albe pe brațele scaunului. Nici mie nu-mi era ușor, pentru că era imposibil să vorbesc cu Benia fără să fim auziți. Doar fiii lui Iosif erau în largul lor. Menashe și Efraim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
amintea ca pe o femeie certăreață cu respirația urât mirositoare. Mai avusese un fiu cu o femeie din Salem, dar acela nimerise într-o viitură și murise înecat. - Mama zice că s-a sinucis de fapt, a zis Gera în șoaptă. Bărbatul de acolo e Merari, a mai zis. Minunea cu el e că e un om de treabă, deși s-a născut din Levi și Inbu. Frații lui sunt la fel de răi pe cât a fost tatăl lor. Un om căruia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pescarii care ne priveau, mai ales pe mine, probabil fiindcă eram o figură nouă, într-o tăcere de gheață. De parcă vroiau să ne facă să înțelegem că locul nostru nu era acolo. — De ce ne privesc așa? l-am întrebat în șoaptă pe Dinu. El făcu un gest evaziv cu mâna. — Habar n-am. Lasă-i în pace. N-am insistat. Mi-am băut cafeaua, înghițind cu noduri, pentru că avea un gust groaznic. Atunci l-am văzut prima oară pe Profetul. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă distra să le ascult poveștile. Domnul Andrei era dimineața vesel și sclipitor. După-amiaza începea să amuțească. „Nu sunt în formă după-amiaza, ne avertiza el glumind. Iar seara riscați să vă dezamăgesc”. Când era singur, adora să-ți vorbească în șoaptă, după ce se uita în toate părțile și se convingea că nu se afla nimeni prin apropiere. Îți comunica atunci tot felul de lucruri delicate; că Moașa profita de situația ei după ce-și obținuse postul în cortul de tuareg al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
au părut încă de atunci curioase. De pildă, faptul că nimeni nu putea să spună despre Bătrânul ceva sigur nici măcar între patru ochi. Apoi mi se părea ciudat că nu prea îndrăzneau să fie răutăcioși, mărturisindu-și îndoielile, decât în șoaptă și cu teamă, de parcă în orice moment Bătrânul ar fi putut să iasă din sala cu oglinzi cu biciul în mână ca să-i pedepsească. Până și Mopsul era prudent. Când, luat de val, scăpa o răutate, se uita îngrijorat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă aștepta o namilă de om, având un halat impecabil și imaculat pe care am recunoscut monograma elegantă de pe halatul lui Aristide. S-a recomandat „Francisc” și mi-a făcut semn să-l urmez. Coridoarele azilului erau pustii, dar auzeam șoapte în spatele ușilor. La colțul coridorului, Domnul Andrei a venit tiptil din urmă și mi-a șoptit la ureche: „Fii atent, domnule sculptor, să nu te atragă într-o capcană”. Francisc mi-a deschis ușa unei încăperi unde, în întuneric, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-l compătimească în sinea lor, în zilele cu soare, pentru singurătatea în care propria lui putere, aproape magică, îl înlănțuise. Fără asta mecanismul azilului ar fi scârțâit și, cu vremea, s-ar fi blocat, poate. Mirajele, prudențele, presupunerile, temerile, îndoielile, șoaptele n-ar mai fi fost justificate, totul ar fi intrat într-o logică prozaică, limpede, aspră care nu i-ar mai fi legat de nici o taină; și cu ce să umple golul pe care li-l da această desprindere pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai gravă decât moartea unui om. Totul fusese clădit acolo pe fantoma Bătrânului, pe mitul lui; surpându-se acest stâlp de susținere, întreaga construcție a azilului se clătina, amenința să ne strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întâmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme, se căsca un gol, un abis în care riscau să se prăbușească; rămași fără reținerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Aș vrea să mă culc, mă doare capul”, se prefăcu Marta. M-am uitat la ea, am dus din nou sticla la gură și după ce-am șters rachiul care-mi cursese pe piept, i-am zis încet, aproape în șoaptă: „Ești o cățea. Dar nu-i nimic, mie îmi plac cățelele”. M-am pomenit în întuneric, un întuneric lăptos, ascultând ploaia care bătea darabana pe un acoperiș de tablă. Eram la închisoare iarăși? Acolo ascultam uneori, astfel, ploaia. Sau visam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apă, de aceea un număr mare de tauri și alt număr de asini purtau pe spinările lor butoaie mici unse cu rășină și burdufuri de piele, pline cu apă. Soldații cântau. Apoi unii nu mai cântară, începură să istorisească în șoaptă, pentru scurtarea timpului de mers, felurite pățanii și întîmplări. Iar în cele din urmă, nimeni nu mai cântă și nu mai vorbi. Acum tăceau toți. Era frig. Numai mersul măsurat îi mai împiedica să tremure în țara asta blestemată unde
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
gardul țarcului, privea în sus spre miazăzi steaua necunoscută pe care n-o slăbise din ochi de-a lungul drumului prin deșert. Din cort, venise după el și Iahuben. Iar înăuntrul țarcului, câțiva oameni umblau printre trupurile adormite, vorbind în șoaptă. Iahuben, plictisindu-l steaua, se uită prin gard și-l zări pe bătrânul Agbongbotile. Începuse să se descurce câte puțin în graiul băștinaș, iar vederea bătrânului rob negru îi făcu plăcere: avea cu cine schimba o vorbă atâta timp cât Auta se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
așeze pe locul său, ca să vâslească. Dar Iahuben nu se sculă. Câteva clipe vâslind din greu numai cu o mână, își trase cuțitul de la brâu și tăie frânghia cu care era legat sclavul de corabie. Apoi spuse încet, aproape în șoaptă: - Acuma fugi! Sclavul se uită la el nedumerit. Dar ochii lui Iahuben, neașteptat de plini de înțeles și de frățești, spuseră mai mult decât gura lui. Acum, sclavul pricepu. Se strecură cu greu prin gaura lăsată pentru mișcarea vâslei (era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Cum vrem s-o vedem!" De la început luîndu-l la sine din glumă, în cele din urmă Marele Preot îl păstră și îl îndrăgi. Toată lumea în Marele Oraș și în toată țara vorbea ca de o țicneală, dar vorbea numai în șoaptă, chiar și regele, puterea Marelui Preot fiind nemăsurată și fiind mânuită de o înțelepciune și o cunoaștere a deprinderilor și firii omenești cu care nu se putea lăuda nimeni. Aducîndu-și aminte de această întîmplare, la urma urmei hazlie, Auta râse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
veni în fire. Bătrânul stătu un răstimp pe gânduri, oprindu-se din mers. Apoi porni din nou, zicând curajos: - Să intrăm, Tefnaht. Dacă nu intrăm, nu putem afla nimic. - Și dacă cumva... - începu Tefnaht. - Vom vedea! îi spuse bătrânul în șoaptă, întinzîndu-i în ascuns un pumnal ascuțit. - Să le spun că veniți? întrebă Auta. Marele Preot dădu din cap și porniră iarăși spre turn. Soldații și robii rămaseră să întindă corturile în lanul de grâu. Când cei trei ajunseră în fața locului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu mai era: se strecurase nezărit. Străinii ședeau în jilțuri și priveau odaia în tăcere. Când intră Tefnaht, Auta tresări și vru să cadă în genunchi, dar fiul Zeului Puterii îl opri cu un gest aspru și-i porunci în șoaptă să se așeze și el într-un jilț. Mirat, Auta se așeză între Tefnaht și străini. Preotul îi ceru sclavului să-i întrebe cum se simțeau pe pământ, dacă s-au obișnuit cu văzduhul "nostru pămîntean" și ce ar dori
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
drept, arcuit lin deasupra buzelor cărnoase, fața de culoarea răsăritului împrejmuită de părul retezat drept, pe frunte și pe umeri. Cel dintâi care rupse tăcerea fu cârmaciul. - Nu-mi pare rău că n-am rămas în luntre, spuse el în șoaptă. Poate că n-am să mai pot avea prilejul să văd grădina asta și să miros florile ei. Luntrea tot n-are cine s-o lovească sau s-o zgârie; n-a văzut-o nimeni... Și la urma urmei, poate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l strângeau. Cum de nu se repezise nimeni asupra străinilor? Sau soldații îi socoteau într-adevăr zei și le era frică... - Dacă mă strângeți așa, mă ucideți! răcni Auta. Marele Preot vă va omorî pe toți. N-ați auzit porunca? Șoapta auzită întîmplător i-a fost de folos. Soldații îl lăsară, depărtîndu-se câțiva pași și nelăsîndu-i loc pe unde să fugă. Nu mai avea cum să scape. Dar deodată zări un soldat prăbușindu-se la pământ. Apoi altul. Apoi încă doi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
șirului de corăbii. Marele Preot se culcă liniștit în încăperea sa. În zori, când cele dintâi corăbii atlante se apropiau de țărmuri verzi din Ta Kemet, slujitorul Zeului Soarelui îl trezi pe Marele Preot. - A mers ușor? îl întrebă în șoaptă bătrânul. Celălalt zîmbi: - Căpetenia străjii s-a mirat că vin, dar am arătat pecetea ta, slăvite, și am intrat. Nici n-a gemut. Cred că abia acum vor afla. Peste o jumătate de ceas, un tânăr slujitor al zeilor care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Piscul Sfânt un prințișor nătâng... tot Mener. Mai-Baka dădu speriat din mâini și se uită împrejur. Câteva dosuri de case, fără ferestre, și câțiva copaci înconjurau maidanul retras. Numai în capătul lui se jucau niște băieți. Apoi, robul urmă în șoaptă: - Când a venit toată oastea atlanților, cu toți preoții și toți câți au scăpat de potop, l-au... el e stăpân în Casa Mare. - Dar cel vechi? întrebă Auta. - A murit pe drum! șopti repede Mai-Baka. - Au venit toți atlanții
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în graiul lor daza: - Nu trebuia să-l întreb pe zeu atâtea. S-a supărat acum. Am fost nătărău: cum credeam eu că zeii or să-mi dezvăluie mie tainele lor?! - Noroc că sunt zei buni, îi răspunse tot în șoaptă Ntombi. Dar nu te mai băga și tu, să nu-i mânii. Crezi că dacă sunt buni poți fi prieten cu ei cum ai fost cu Valukaga? Mai bine să taci și să le mulțumești că ne-au scos din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a Întreține conversația triunghiulară și ulterior se scuză, pretextând că are de lucru. Și Într-adevăr, uneori mai lucra preț de o oră după cină, parcurgând și revizuind ceea ce scrisese dimineață, Înainte de a se retrage și a adormi, legănat de șoapta stinsă a valurilor spărgându-se de țărm. Șederea la Osbourne se dovedea a fi, după cum Îi scrisese lui Anne Ritchie, atât productivă, cât și reconfortantă. Îi era dator cu o scrisoare, dar ceea ce Îl Îmboldi să o scrie era asociația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
frumos Clipirea vieții, clipire de aur, clipire leneșă, aurul leneș al clipirii simțite. Lumina adie, lumina, privirea de foc, ochii, pielea fierbinte, Fierbinte de somn, de amor, fierbinte și-arzând, fierbinte pe mine, fierbinte plăcut, contopirea fierbințelii pe mine. Și șoapta ajunge, și șoapta atinge ușor Vise de dor, vise de agonie. Noaptea-i pustie Când zâmbetul tău e aproape Murmur de noapte, Șoapte de noapte, E treaz trupul de extaz, Trupul e lin, Lumina cade dulce, De tine aminte-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
clipire de aur, clipire leneșă, aurul leneș al clipirii simțite. Lumina adie, lumina, privirea de foc, ochii, pielea fierbinte, Fierbinte de somn, de amor, fierbinte și-arzând, fierbinte pe mine, fierbinte plăcut, contopirea fierbințelii pe mine. Și șoapta ajunge, și șoapta atinge ușor Vise de dor, vise de agonie. Noaptea-i pustie Când zâmbetul tău e aproape Murmur de noapte, Șoapte de noapte, E treaz trupul de extaz, Trupul e lin, Lumina cade dulce, De tine aminte-mi aduce, Însă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de somn, de amor, fierbinte și-arzând, fierbinte pe mine, fierbinte plăcut, contopirea fierbințelii pe mine. Și șoapta ajunge, și șoapta atinge ușor Vise de dor, vise de agonie. Noaptea-i pustie Când zâmbetul tău e aproape Murmur de noapte, Șoapte de noapte, E treaz trupul de extaz, Trupul e lin, Lumina cade dulce, De tine aminte-mi aduce, Însă mă fură departe un gând Departe de tine, de lângă tine. Acum îmi simt pleoapele ușoare. De trudă și de dor. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]