7,065 matches
-
de uimire contrariată. În locul șirului de cifre pe care mă așteptam să le văd, pentru că, nu-i așa, ce altceva este un cont bancar decât o Înșiruire bezmetică de cifre și litere, pe hârtiile care o Înnebuneau pe Eveline erau așternute doar șiruri de litere. Fără nici o logică și fără nici un Dumnezeu, din câte puteam să-mi dau eu seama la o repede ochire: multe dintre ele se repetau aleatoriu (cel puțin În aparență), ordinea succesiunii nu răspundea nici unei reguli - pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de Zoran În subterană. Încordat ca un resort, m-am aruncat spre el. Era Însă prea târziu. O explozie uriașă a zguduit Centrul. Am simțit o arsură În piciorul stâng, apoi mi-am pierdut cunoștința. 39 În salon s-a așternut o liniște pâcloasă și tremurătoare. Adam Adam nu făcea nici o mișcare, Încremenise aplecat Într-o poziție nefirească, prizonier, parcă, al amintirilor lui tenebroase. M-am temut că i s-a făcut iarăși rău și cred că nu eram departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Încăperile corespunzătoare dintr-un hotel. Tata n-avea nici el vreo Înclinație administrativă pentru a conduce gospodăria. Comanda totuși masa. Oftând ușor, deschidea un fel de album pe care i-l punea majordomul pe masa din sufragerie, după desert, și așternea pe hârtie, cu scrisul lui elegant și curgător, menu-ul pentru ziua următoare. Avea un obicei ciudat de a-și lăsa creionul sau stiloul să vibreze chiar deasupra hârtiei În timp ce se gândea la următorul șir de cuvinte. Mama dădea din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
să se mai balanseze și să lovească și, măturând de două, trei ori, cu vârful ei Încărcat de culoare, hârtia „Vatmanski“, o scălda Într-o baie de cer portocaliu, de-a curmezișul căreia, cât timp cerul era Încă puțin umed, așternea un nor lung, negru-purpuriu. „Asta-i tot, drăguțule“, spunea el, „E foarte simplu.“ Odată l-am rugat să-mi deseneze un tren expres. I-am urmărit creionul trasând cu Îndemânare apărătoarea și farurile sofisticate ale unei locomotive care arăta de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Ceea ce auziți este zgomotul produs de ascuțirea unei coase“; „Câmpul de acolo va fi lăsat să se odihnească În sezonul următor“; „A, asta e o pasăre mică - n-are un nume special“; „Țăranul acela s-a Îmbătat din cauza sărăciei“). Toamna așternuse În parc un covor de frunze multicolore și Miss Robinson ne arătase frumosul procedeu - de care Băiatul Ambasadorului, un personaj familiar din mica ei lume, se bucurase teribil În toamna precedentă - de a culege de pe jos și de a aranja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
școlarii care tot botează mărunte vietăți ale nimfei Poplar!“. Neintimidat totuși de eșecul cu populi, „am descoperit“ În anul următor un nou „fluture“. În vara aceea, adunasem multe exemplare pentru colecție, În nopți fără lună, Într-o poieniță din parc, așternând un cearșaf peste iarbă și peste enervanții licurici, și luminându-l cu o lampă cu acetilenă (care, peste șase ani, va străluci asupra Tamarei). În pata aceea de lumină, fluturii de noapte ieșeau planând din bezna Înconjurătoare și În felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mai bătrâne și mai sărace) cu vorbirea lui de zi cu zi, colorată, stranie, deseori poetică și uneori vulgară. Ceea ce s-a păstrat din ciornele unora dintre proclamațiile lui (care Începeau cu „Grajdane!“, adică „Citoyens!“) și ale editorialelor lui este așternut pe hârtie cu un scris Înclinat ca În caietele de școală, frumos conturat, incredibil de regulat, aproape fără corecturi, o funcție auxiliară Îndeplinită cu conștiinciozitate, de o puritate și o siguranță care mi se par amuzant de comparat cu propriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
meu. Îmi dă ghes gândul să renunț la bere. Oricum, ieșisem învingător în lupta cu stomacul. Poate ar trebui să mă întorc iarăși pe Bulevard, să caut unde ascunseseră tâlharii de itebiști obiectele pierdute de idealiști ca mine. 6tc "6" Aștern aceste pagini fără vreo noimă, fără vreo continuitate. Le scriu în locuri felurite, fără un program anume, la cele mai neobișnuite ore. Descopăr, scriindu-le, nu fără dureroasă bucurie a zădărniciei, jocul de-a mine însumi. Jocul permutărilor, al trecerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu care își trimite mingiuca. Prind a o urmări. Simt cum devin și eu, încet, încet, absent. Cum, parcă, zvâcnetul acela al mingiucăi trage din mine, încetul cu încetul, gând după gând, cuvintele pe care aș fi vrut să le aștern. Vin cuvintele gata făcute trup. Un fel de derulare de peliculă mută, aproape incoloră, cu umbre, nici măcar umbre, un fel de caiere de ceață, câlți ai vârstelor sau ce vor mai fi fiind, venind și plecând în mine și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
renunț la ele (probabil făcând ordine în multele mele hârtii și, hapsân, păstrându-le ca bune de scris pe partea lor nefolosită) și, mai ales, mă mir că le recitesc fără nici un fel de tresărire. Mă simt tentat doar să aștern aceste rânduri oarecum reci, obiective, de simplă constatare, observând cât de ușor pier cuvintele. Cele care până nu demult au exprimat o durere reală, umană, recitite, acum, nu sunt decât simple vorbe circumstanțiale, bombate, emfatice, penibile. De-asta, probabil, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fată pe acolo. Am intrat în curtea bisericii. Zăpada se așezase și o înconjura ca un lințoliu alb. Văzusem, cu ani în urmă, în copilărie, când venise un episcop să sfințească nu știu ce la biserica de la noi din sat, cum îi așternuseră peste tot pe unde avea să pășească, de la poartă până în altar, apoi în jurul bisericii pe care a ocolit-o de trei ori cu alaiul după el, fâșii lungi de pânză albă. Părea că ninsese în plină vară, mă minunam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
serviciu, să fișez eventuale referiri la oamenii din cinematografie, diferite scrieri ale celor care au fost întemnițați și, mai ales, siliți să-și macine viețile la Canal sau prin alte locuri ale întemnițărilor. O stranie senzație de văl de mătase așternut peste acel timp de crime. Constat că în mărturiile supraviețuitorilor nu răzbat încrâncenare, ură, ton vindicativ. Sunt relatări făcute pe un ton blajin, înțelegător parcă, aproape neutru, ca și cum ar povesti un film sau o piesă de teatru. Și iar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trei ori clopotul de pe vas, iar pasagerii și marinarii se așezară În jurul unei mese butucănoase, pentru a mînca langustele scoase din foc chiar În fața lor, iar mai apoi, generoase porții de carne suculentă de broască-țestoasă, prăjită pe jar. Noaptea se așternea cu repeziciune pe insulă, iar vocile și rîsetele păreau să capete o altă dimensiune, cu atît mai mult cu cît acel cotlon Îndepărtat de lume, cel mai neprimitor, pierdut și părăsit de mîna Creatorului și de memoria oamenilor, nu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de putere nefastă și o asemenea capacitate de respingere, nimeni nu știa să spună, Însă era, fără Îndoială, mai mult o forță care-l Înconjura ca o aură sau ca un zid de cristal, decît o simplă respingere estetică. Se așternuse o tăcere În care cei prezenți păreau să Încerce să-și recapete puterile după cîntecul zgomotos și rîsetele și discuțiile ce i-au urmat, iar atunci căpitanul a implorat-o pe tînăra pasageră să cînte singură, căci avusese ocazia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de anxietate în tentativele mele de a-i comunica fetei iubirea mea disperată și jalnică îmi părură brusc prostești și inutile. Da - bineînțeles că-mi plăcea de ea, și dacă ea putea accepta asta, atunci cine știe ce bucurii neașteptate mi se așterneau înainte? —Da, așa e. —Păi, asta-i bine, să știi. Nu le place la prea mulți oameni de mine, să știi, dat fiind că-s o fată masivă, și-așa nu am prieten, dacă asta vrei să știi. Eu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
28, 20) Oare aceasta înseamnă că Domnul se va despărți de noi după sfârșitul veacului acestuia? Nicidecum! În alt loc al Sfintei Scripturi, este scris: „Zis-a Domnul Domnului meu: șezi de-a dreapta Mea PÂNĂ CE voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale” (Ps. 109, 1) Oare aceasta înseamnă că, după aceea, Iisus Hristos nu va mai ședea de-a dreapta Tatălui spre a împărăți cu El? Iar dacă la Facere 8, 7 se zice că Noe a dat drumul corbului din
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în trăsături sugestive. Există în scrierile Lidiei Vrabie credința fermă în forța binelui, în izbânda sufletului cucernic - convingeri pe care le argumentează cu fapte de viață, încât crează impresia că autoarea, așezată la masa de lucru, în timp ce cu o mână așterne salbele cuvintelor pe hârtie, cu cealaltă răsfoiește pagini din Sfânta Sciptură, totul sub lumina candelei de la icoana Domnului Nostru Iisus Hristos. Deloc întâmplător, așadar, și spre cinstea Lidiei Vrabie, „La lumina candelei” duce mai departe, între oameni, izvorul iubirii creștine
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și o amestecă în farfurioara de lapte. Motanul se strâmbă. ― Ești un mincinos, Mirciulică! Nu are nici un gust. Hai, mănâncă tot, ai încredere în prietena ta. Așteptă cu răbdare până linse ultima picătură apoi îl înfășură într-un șal gros. Așternu peste mărunțișurile din poșetă o pungă de plastic și-l băgă înăuntru. Cotoiul o privea cu ochi de sticlă. ― A fost o idee admirabilă, fetițo, că nu i-ai dat nimic de mâncare astăzi. Din fericire, stă bine cu rinichii
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
femeia nu mai există ― un sentiment cert, deși inexplicabil. Chipul acela n-avea nimic dramatic, nimic care să sugereze că buclele n-au ajuns coc sur, că n-ar fi putut ajunge niciodată, că peste privirea neagră nu s-a așternut aburul tulbure, nesigur al quinquagenarilor. "Trebuie să fie prima lui soție, draga mea. A fost o femeie frumoasă. Locuința însă, hai, recunoaște, te surprinde. Te așteptai să găsești aici nichel, mochetă roșie și ororile acelea de la fondul plastic, și când
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Nu așteptă răspunsul. Luă din raft o cărțulie pe care Florence o identifică imediat după copertele verzi și intră în dormitor tîrșindu-și pașii. Când se trezi, Șerbănică o găsi tot acolo, înșurubată în scaun, cu ochii pe fereastră. Fulgii se așterneau mari și cuminți învăluind seara în giulgiul alb. Maiorul sorbi din ceașcă. Încercă s-o țină în mână împreună cu farfurioara, dar degetele îi tremurau prea tare. ― Am avut la un moment dat ideea că biletul a fost dus în vestibul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
caldarâm. CAPITOLUL I DUPĂ TREIZECI DE ANI Mihai Panaitescu pătrunse în holul întunecos inhalând aerul cald. Se împiedică izbindu-se dureros de scrinul greoi din capătul încăperii. Fusese cândva o piesă elegantă cu linii trufașe. Anii ciuntiseră ciucurii stemei heraldice, așternuseră o crustă groasă de praf în pliurile florilor scobite în lemn. Pe placa de marmură plesnită, stăteau cocoțate două borcane uriașe cu gogoșari, legături de leuștean și pătrunjel erau puse la uscat. Cutia cu otravă pentru gândaci emana un miros
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Nu te ocupa de mine. ― Cred că am să tricotez puțin, declară Melania Lupu gîndindu-se de fapt la altceva. E cel mai bun calmant. Am avut o prietenă... Grigore Popa scoase o exclamație puternică. Pe fața bătrână și boțită se așternuse un zâmbet ciudat. Deschise o agendă răsfoind-o nerăbdător și trase o linie apăsată cu creionul mecanic de argint. Matei îl măsură nedumerit: ― Asta ce mai fu? Popa râse răutăcios. Cu voce nesigură, gâlgâind de o satisfacție stranie: ― A mai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
suflă Matei. Avea o permanentă senzație de vomă. Bătrâna își drese pieptănătura cu dosul palmei așa cum procedezi la bucătărie când ai mâinile murdare. ― Peste o oră, maximum o oră și jumătate, o să înceapă să vină cunoștințele. Pe figura bătrânului se așternu o expresie sardonică: ― Nici n-o să le treacă prin minte că de fapt își iau rămas-bun de la doi, o dată... Melania Lupu îl privi cu reproș: ― Domnule Popa, nu se cade... Redeveni practică. Trebuie pregătit ceva. Noroc că am în casă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
presupun că aveți un colaborator foarte isteț... ― Bine că mi-am adus aminte! Acum câteva minute, v-a căutat cineva la telefon. Mi se pare că de la Fondul Plastic. ― Și? ― A răspuns domnișoara Valerica Scurtu. ― Cine?! Pe chipul sculptorului se așternu stupoarea. ― Nu vă simțiți bine, domnule Matei? ― Ba da... Înghiți în sec și încercă să rîdă: E all right! Cristescu se întoarse preocupat în hol. " Ce s-a întîmplat cu Valerica Scurtu?" Când se întoarse, bătrâna îl găsi pe maior
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
inhală adânc aerul rece. ― Nu vrei să facem câțiva pași pe jos? Îmi place grozav prima zăpadă. Azimioară zâmbi de circumstanță. Era aproape miezul nopții și ― socoti rapid ― se afla la cel puțin 7-8 km de casă. În față se așternea Șoseaua Kiseleff. Rar, câte o mașină deschidea pârtii ude. Peste case coborâse un întuneric alb cu sclipiri de giuvaier. ― E ciudat, spuse Cristescu pe gânduri. Vârsta ne schimbă atât de mult, uneori uiți că ai fost copil, ai impresia că
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]