6,958 matches
-
După ce a dat tain cailor care abia îl așteptau, s-a întors în chiler, ca să stea la masă cu toată familia. Fata cea mare, Emilia care împlinise treisprezece ani, era considerată principalul ajutor al maică-si; ea curățase masa, a așternut o față de masă curată și a pregătit tacâmurile punând pe masă străchini curate iar gospodina, Maria, după ce a răsturnat mămăliga fierbinte pe un fund de lemn curat, a pus borș de cartofi cu costiță afumată în străchini iar fasolea prăjită
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
decât lucrătura diavolului care lucrează cu capul soru-mi, Marița și cu brațele pricopsiților ei de feciori, mai spuse Costache. în timp ce Emilia termina de înnodat capetele bandajului de la cap, Maria intră în casă, aduse un lăicer din lână pe care îl așternu pe prispă, așeză la capăt o pernă și-l ajută cu blândețe pe Costache să se întindă pe spate pentru a se odihni, și să-și mai ostoaie durerile pricinuite de dragii lui nepoți. Gemând dureros când se mai mișca
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
să ducă acasă, dacă vrea, o traistă de mere, că aveau din belșug în livadă. Soarele se apropia de asfințit iar oaspeții se pregătiră de plecare. − Mulțumim din suflet pentru masa îmbelșugată și gustoasă, spuse Ghiță, dar trebuie să ne așternem la drum, ca să nu ne prindă noaptea . Eu merg să înham caii și să pregătesc căruța, spuse el și ieși pe ușă. Ceilalți mai aduseră din nou mulțumiri gazdelor pentru masa bogată iar moș Negruș și Costache ieșiră și ei
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
iar mama l-a legat pe tata cu un prosop la cap, auzise că rușii se tem de boli molipsitoare și se feresc de casele unde văd bolnavi cu șervete la cap”. în seara zilei de 23 august ne-am așternut mai toți din casă culcușuri pe prispa casei iar cam pe la orele 10 noaptea au apărut lumini puternice pe drumul ce vine dinspre Gârceni și Dumbrăveni, căruia localnicii îi spun „drumul de la Dealul Crucii”. Casa noastră fiind cu fața spre
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
pe plajă, și două pături care aveau un scop unic. În vagoanele din acea vreme, bagajele erau puse tot deasupra capetelor, dar locul destinat lor era confecționat dintr-o plasă de sfoară pe care, la urcarea în tren, părinții noștri așterneau cu grijă păturile, una de o parte și alta de cealaltă parte, pentru ca atunci când ni se va face somn, să fim culcate fără a deranja pe nimeni. Îmi amintesc plăcerea de a călători în acel hamac imobil și totuși
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
morminte, care sunt superbe și vioaie - dacă se poate spune așa, tocmai știind filosofia egipteanului care nu se temea de moarte. Sunt sumbre din cauza prafului neșters din vitrine, din cauza galeriilor neamenajate la standard internațional. Parcă cineva ar dori să se aștearnă deasupra lor o nouă uitare, de data asta definitivă și mai cumplită decât cea impusă de religia celor care au construit piramidele (este cam paradoxal ceea ce afirm, dar de vreme ce regele, faraonul, oricât ar fi fost de cunoscut, era introdus în
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
a domesticit și toate sensurile vieții și morții, norului și cucului cântând, stau aliniate frumos și dau samă de prăpăstiile neînțelesului. Departe de stihiile care-i macină pe cei care nu vor să vadă suflet și miez, Ada și-a așternut culcuș cald de cuvânt în sufletele noastre și din cînd în cînd își înfoaie tandră gîndurile peste noi. Bine-ai venit, Ada! Cristina Bâzu Ada n-a vorbit cu mine aproape 365 de zile, pentru că i-am spus, nervoasă fiind
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
în trâmbița primăverii! Sunt norocoasă și privilegiată că am luat parte la drumul tău pe Pământ; „pe Pământ, care este o stea!” Petronela Grigorescu De la INA Mă gândesc la ADA. Nu pot să scriu mare lucru. Asta pentru că orice aș așterne pe hârtie nu poate exprima ceea ce simt. Știu doar că simt un mare gol. Și asta nu din cauză că ea nu e aici. Pentru că este. O simțim cu toții. Simt un gol pentru că mi-e dor să o văd, să o
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
relațiilor externe și președintele Tabare Vazquez. La 6 octombrie făceam ultima plimbare cu soția pe Rambla, luându-ne rămas bun de la această minunată țară și de la binecuvântatul ei popor. Et în Arcadia ego! Noaptea, prins de amintiri și gânduri, am așternut pe hârtie răvașul meu de rămas bun pentru Uruguay: Mañana... Mâine Mañana me voy! Mâine plec! Para siempre! De-fi-ni-tiv! Mi-am pregătit cu grijă bagajele. Iau cu mine Rio de la Plata, cu care mă salutam în fiecare dimineață de pe terasa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
vocea se regăsesc Într-un efort comun. Gestul și respirația coexistă, reciproc indispensabile, ca expresie a unui tot. Nu doar printr-o tehnică anumită se ajunge la explorarea unor asemenea posibilități, ci prin nașterea unei sensibilități deosebite. Cuvântul a fost așternut În scris spre a fi trăit În clipa rostirii, Într-o relație imediată cu sunetul, relevând infinita imposibilitate de a crea stări și situații ca În muzică. Cuvântul există prin el Însuși și prin nimic altceva. Izvorăște de undeva. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
impresiona de fiecare dată gestul femeii care ridica simplu palma la față, dând de Înțeles că plânge, acoperindu-și ochii În timp ce se Întorcea cu spatele spre sală și rămânea imobilă, Împietrită În această atitudine. Stăteam câte cinci-șase ore pe perne așternute pe podea, ascultând sunete pe care nu le Înțelegeam, privind actori mascați, costumați, parcă venind dintr-o altă lume. Eram fascinat de prezența lor puternică. Uneori rămâneau În nemișcare zeci de minute, dar câtă mișcare lăuntrică era În această imobilitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Încăperile corespunzătoare dintr-un hotel. Tata n-avea nici el vreo Înclinație administrativă pentru a conduce gospodăria. Comanda totuși masa. Oftând ușor, deschidea un fel de album pe care i-l punea majordomul pe masa din sufragerie, după desert, și așternea pe hârtie, cu scrisul lui elegant și curgător, menu-ul pentru ziua următoare. Avea un obicei ciudat de a-și lăsa creionul sau stiloul să vibreze chiar deasupra hârtiei În timp ce se gândea la următorul șir de cuvinte. Mama dădea din cap
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să se mai balanseze și să lovească și, măturând de două, trei ori, cu vârful ei Încărcat de culoare, hârtia „Vatmanski“, o scălda Într-o baie de cer portocaliu, de-a curmezișul căreia, cât timp cerul era Încă puțin umed, așternea un nor lung, negru-purpuriu. „Asta-i tot, drăguțule“, spunea el, „E foarte simplu.“ Odată l-am rugat să-mi deseneze un tren expres. I-am urmărit creionul trasând cu Îndemânare apărătoarea și farurile sofisticate ale unei locomotive care arăta de parcă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Ceea ce auziți este zgomotul produs de ascuțirea unei coase“; „Câmpul de acolo va fi lăsat să se odihnească În sezonul următor“; „A, asta e o pasăre mică - n-are un nume special“; „Țăranul acela s-a Îmbătat din cauza sărăciei“). Toamna așternuse În parc un covor de frunze multicolore și Miss Robinson ne arătase frumosul procedeu - de care Băiatul Ambasadorului, un personaj familiar din mica ei lume, se bucurase teribil În toamna precedentă - de a culege de pe jos și de a aranja
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
școlarii care tot botează mărunte vietăți ale nimfei Poplar!“. Neintimidat totuși de eșecul cu populi, „am descoperit“ În anul următor un nou „fluture“. În vara aceea, adunasem multe exemplare pentru colecție, În nopți fără lună, Într-o poieniță din parc, așternând un cearșaf peste iarbă și peste enervanții licurici, și luminându-l cu o lampă cu acetilenă (care, peste șase ani, va străluci asupra Tamarei). În pata aceea de lumină, fluturii de noapte ieșeau planând din bezna Înconjurătoare și În felul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai bătrâne și mai sărace) cu vorbirea lui de zi cu zi, colorată, stranie, deseori poetică și uneori vulgară. Ceea ce s-a păstrat din ciornele unora dintre proclamațiile lui (care Începeau cu „Grajdane!“, adică „Citoyens!“) și ale editorialelor lui este așternut pe hârtie cu un scris Înclinat ca În caietele de școală, frumos conturat, incredibil de regulat, aproape fără corecturi, o funcție auxiliară Îndeplinită cu conștiinciozitate, de o puritate și o siguranță care mi se par amuzant de comparat cu propriul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o grotă cioplită în piatră; o gaură ține loc de fereastră; alta, mai mare, de ușă; câteva icoane închipuie un iconostas; un sfeșnic cu trei brațe; o vatră în care un foc mocnit de găteje țiuie ascuțit; alături, o lăicioară așternută cu o velință vărgată; pe sfoară la uscat, smocuri-smocuri de ierburi și rădăcini; ochii lui se opresc și adastă îndelung pe trupul lui Iisus răstignit pe o cruce cioplită în lemn de stejar...În aer plutește aromă de busuioc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și, după un "Jawohl!" milităresc, iese. Ștefan tace. Pășește alene. Gerul de peste noapte făcuse să înflorească pe geam, ca peste un câmp, albe flori de gheață. De trei zile cerne de sus cu fulgi mari și deși ce plutesc lin așternându-se peste acoperișuri, peste turlele bisericilor, peste zăplazuri, îngropând Suceava sub un lințoliu alb, gros, tăcut de omăt. Ștefan ia de pe pervazul ferestrei o mână de zăpadă și o face bulgăre. Privește roiul fulgilor de nea și întreabă încet, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
postit numai cu pâine și apă ca să mă pedepsesc că n-am murit, m-am umilit desculț și m-am rugat pentru odihna sufletelor lor. Am jurat că voi înălța o biserică întru veșnica lor pomenire. Și-apoi, se va așterne uitarea... "Dumnezeu să-i ierte!" Vădanelor când le spui, își înăbușă gura cu basmaua, nu te cred, nu vor, nu pot să creadă... Pruncii se tot uită în susul drumului și taica nu mai vine... Dar răniții, ciungii rămășiță de om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Doamne! Ce bogăție! Câtă bucurie! N-o risipi! Iubește! "Unde dragoste nu e, nimic nu e!" Cine a spus asta? Trăiască iubirea! Nu sunteți voi os din osul nostru? De prea mult elan se împiedică într-o blană de urs așternută peste lespezi. Maria îl îmbrățișează cu drag: Unchiule, mare iubăreț mai ești! Ești "vesel" pe ziua de azi. Mărturisește, nu cumva, "te-ai împărtășit" olecuță?! Cine eu?! Eu?! Adică... râde el vinovat. Mărturisesc, așa, puțin... o gură, două, să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în vise de mărire, urzind planuri nebunești de cucerire, triumful Islamului asupra Europei. Dacă visele furtunosului Padișah se vor împlini, dacă popoarele Europei vor cădea sub călcâiul de fier al Fatihului, o întunecată epocă, ca un zăbranic negru -, se va așterne asupra Europei și a milenarei sale culturi. Și când te gândești, spune Maria, că toți cuceritorii, în setea lor nebună de cucerire, își iau drept steag crezul "războiului sfânt". Unde-i sfințenia? În jaf? În siluire? În robie? În moarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voichiței. Ai văzut cât l-a iubit. Las-o să spere... Îmi pare rău pentru ea. Aiasta-i soarta domnilor, plătești pentru deșertăciunea de "a fi om mare", de "a rămâne in Istorie", trufia și toate celelalte. Un timp se așterne tăcerea. Ștefan se așează pe marginea fântânii. Trimit un sol în Persia la Șahul Uzum-Hassan, să ne înțelegem, să lovim împreună, să-l hărțuim pe Mahomed și în Moldova, și în Asia, odată. De vrei să-i scrii soției Ecaterina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și rămânem neisprăviți. Scormonesc hrisoave, hronici, adun mărturii din bătrâni. Nu-i ușor, multe n-au fost scrise, adevărul nu-l afli ușor... Te pomeni c-ai ajuns chiar la "Descălecat", zâmbește ironic Ștefan. Zorește! Peste timp, peste istorie se așterne uitarea. Mi-e teamă de uitare, Ioane... Nu c-aș fi eu "Cel Mare", dar prea ne-am chinuit și-ar fi nedrept să nu se știe cum a fost, cât de greu ne-a fost. Înseamnă că n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de moarte... Dumnezeu să ne ierte. Vin tatarii! Vin și turcii! Ei drăcia-dracului, ia să vedem ce se mai poate face?! Închide ochii și se cufundă în el... "Mâța", șoptește Mihail, șăgalnic, dar nimănui nu-i a zâmbi măcar... Se așterne o tăcere adâncă. Un bondar bâzâie gros. Cineva tușește încetișor; ceilalți îl sâsâie cu degetul la buze. Mult n-au a aștepta. Ștefan deschide ochii... "Zâmbește? Parcă ar zâmbi. Înseamnă că e de bine. Nu... ni s-a părut numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
case trebuia să fie neapărat Baltimore? * Pe atunci, când aveam de scris o cronică sau un articol, mă mai sculam dis-de-dimineață, pe la ora cinci sau chiar patru și mai foloseam creionul chimic ascuțit la vârf ca un ac cu care așterneam pe hârtie litere atât de mărunte în rânduri atât de strânse încât dintr-o pagină de-a mea dactilografele scoteau, prin dictare firește, căci singure nu s-ar fi descurcat niciodată în acele texte pentru furnici, 6-7 pagini „de mașină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]