7,862 matches
-
apus, care nu vă este nici vouă, nici nouă favorabil. Dimpotrivă, cu toții suntem „copiii“ unei atmosfere sărace În acest gaz. Asta o știu și eu, Moti, dar nu văd ce legătură are cu lampa chinezului. Păi tot combustibilul fosil din adâncurile Terrei este „uleiul“ unei imense „lămpi“; și acum mai bine de o sută de ani s’a calculat că tot oxigenul din atmosferă n’ajunge nici măcar pentru a arde tot cărbunele - cunoscut pe atunci - darmite și petrolul și gazele. Și
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
biomassei. Pentru unele dintre aceste elemente există rezerve subterane, dar care trebuie mobilizate. Planta le poate valorifica, chiar cu prețul dizolvării, transformării Într’un sol tot mai gros, a rocii mame; și cu alt preț, al “săpării” tot mai În adâncul solului. Potasiul de pildă, este prezent chiar În granit. Pentru alte elemente nu există mai multe rezerve decât cele din solul propriu-zis; e cazul azotului, aflat „deavolna“ Însă În „oceanul aerian“, prezența sa În sol fiind urmarea muncii anonime a
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
care o justific cu mine Însumi: Îmi doresc să merit această cinste. Dar care poveste e inventată de Însăși Terra, care izvodește mereu scoarță nouă, Împlântând-o pe aceea veche, cu tot ce se află pe ea, În focul din adâncuri. Altfel spus, Focul regenerează, născând din vechiul degradat noul. Parcă am auzit asta de la mitica pasăre Phoenix, dar și de la autohtona Pasăre Măiastră, care se mistuie și renaște, dar prin Apă, tot la 30 de ani o dată... Focul mistuie? Nimic
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
apă e vorba suplinind, acolo și atunci când nu ajungea, apa ploii, un fel de apă distilată, fără săruri deci, cu apa din râul ori balta de alături, una deja „sătulă“ de săruri. Și care, adusă la suprafața iar nu În adâncul solului, ajutată de razele Soarelui a plecat deîndată, dar lăsând În loc sărurile. Zi după zi și an după an, așa a ajuns Mesopotamia, irigată din cea mai veche antichitate, deșertul Irakului, via sărătură, desigur, căci râul, să-i spunem Tigru
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și corp sticlos. Am fugit mâncând pământul și astfel mi-am astâmpărat nestăvilita poftă de a da târcoale Siretului. Apoi treceam râul și mergeam în pădurea Mustea ca să culegem ciuperci din movilele de gunoi adunate pe mal și bureți din adâncurile pădurilor. Când ploile erau mai abundente de umpleau șanțurile, copilașii neobosiți erau primii afară să se joace cu „tunuri”. Nu știți ce sunt, nu-i așa? Copii adunau în mânuțe noroi și-l scobeau în mijloc, după care turnau nițică
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
fac ușor, Banii nu se fac așa, Stând la cârciumă și-a bea, Banii se fac la pădure Din budac și din săcure! (Doina pădurarului) Descoperim în documentația scrisă a istoriei satului, câteva nume de familii care tot revin din adâncuri de secole sub privirile curioase ale cercetătorului. Așa de exemplu în listele locuitorilor Cîrțișoarei, cu care se deschide conscripția de acum aproape trei sute de ani, aflăm nume care au jalonat permanent fascinanta istorie a satului, cum ar fi Boieraș, Cînduleț
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
înalte decât înaintașii lor. Să prospere și să prolifereze la rândul lor urmași demni de toată cinstea și lauda de care să se bucure întreaga noastră nație. CAPITOLUL XII Glosar de expresii locale Motto: Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată, Un șirag de piatră rară, Pe moșie revărsată. Limba noastră-i foc ce arde Într-un neam ce fără veste S-a trezit din somn de moarte Ca viteazul din poveste. Limba noastră-i graiul pâinii Când de vânt
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
și melodios 18. Corespondența biunivocă între elementele satului și poet este omniprezentă. La vremea când Eminoviceștii locuiau în Ipotești, curtea era mare și avea livadă. Fântâna cu cumpănă din colțul curții, în fundul căreia, cu puțină teamă, dar împins de misterul adâncului ei, copilul privea singur și pe furiș, era semn distinct al Ipoteștilor; copilul era în mod special atent cum apele plâng, clar izvorând din adâncu-i sau cum scârțâie-n vânt cumpăna 19. Țăranii din Ipotești și documentele locului amintesc de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
uscate/ Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate 125 . Codrul, ca și copilul în naivitatea și impresionabilitatea sa sinceră, își deschide inima-n lumina misterioasă a lunii: dragul codru, troienindu-și frunza toată,/ Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată126. Adierea de vânt, troienirea și duhul pădurii deschid perspective către văile cosmosului. Referitor la stadiile inițiatice pe care le sugerează Eminescu în poezie, fiind vorba de codru, explicația din Călin devine firească numai dacă treci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a cărui oglindă bălaie se scălda în fund luna de argint și stelele de foc191. Cuvintele sunt și mai grele de sens atunci când instanțele o cer; cotoroanța spre exemplu este cuprinsă de somnul ei de fier și se afundă în adâncul cel vrăjit și necunoscut al lacului 192. Dând o notă pregnantă de și mai intens mister, că luna stăpâna nopții se oglindea într-un lac mare și limpede, ca seninul cerului. În fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt: Biblia și Limba Română". Sau: " Aș putea să îndur toate nenorocirile revărsate asupra țării mele, afară de una singură: asuprirea limbii strămoșești (...) Toate zilele mele izvorăsc și se înalță din adâncul și din puterea Limbii Române..." Ultima oară m-am întâlnit cu Grigore în decembrie 2008, când din nou Iașul editorial i-a marcat semnificativ traiectoria destinului scriitoricesc prin tipărirea "cărții cărților" sale, intitulată " Taina care mă apără". Încep să cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de a trăi și de a se mântui în imaginar." * C ât de la cer la pământ este distanța dintre "obicinuințele" moldovenilor trăitori la sfârșitul veacului al XIX-lea și cele ale urmașilor lor de azi. Nu propun cine știe ce pogorâre în adâncuri misterioase ale istoriei, ci, simplu, o incursiune în viața și petrecerea bunicilor noști, așa cum le înfățișează R. Suțu în uitata-i carte despre Iași și ieșeni Nimic nu se mai potrivește, de la rutina îndeletnicirilor zilnice la ritualul călătoriilor-eveniment, de la "filosofia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Și să fii atât de mândru Cu tricoloru-n mână, Că tu ne reprezinți și nația română. După care nu lipsea Limba noastră a lui Alexe Mateevici și terminată cu ceva din Adriana Andreiaș Micu : Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată, Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată. Limba noastră-i foc, ce arde Într-un neam, ce fără veste S-a trezit din somn de moarte, Ca viteazul din poveste. Limba noastră-i numai cântec, Doina dorurilor noastre
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
Să ridice slavă-n ceruri Să ne spuie-n hram ș-acasă Veșnicele adevăruri. Nu veți plânge-atunci amarnic Că vi-i limba prea săracă. Și-ți vedea cât e de darnic Graiul țării noastre dragă. Răsări-va o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rără Pe moșie revărsată. Înviați-vă dar graiul Ruginit de multă vreme, Stergeți slinul, mucegaiul Al uitării-n care geme. Stângeți piatra lucitoare Ce din soare se aprinde Și-ți avea în revărsare Un potop
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
doua zi l-am condus până-n târg, la gară... A!... uitasem să-ți spun un amănunt căruia atunci nu i-am dat importanță, dar care, cu timpul, a devenit o icoană, a cărei imagine mă urmărește și mă tulbură în adâncul ființei. În dimineața în care am plecat, Vasile s-a dus în grajd, a-mbrățișat și sărutat pe bot pe amândoi boulenii noștri: Mărioară, să ai grijă de ei, că tare mi-au fost prieteni și m-au scos de la multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Dacă ceea ce scrii pornește din inima și din cugetul ființei dumitale și îți aduce o ușurare, o împlinire, o eliberare, o bucurie nețărmurită, ca aceea a unei mame aflate în spital, pe patul suferinței, care aude zi și noapte în adâncul ființei ei, glasul copilașilor și al soțului chemând-o, și care n-are liniște și pace până când nu se ridică de pe patul suferinței și aleargă spre cei dragi; ori ca mulțumirea unui ostaș ostenit și rănit, care aude sunetul goarnei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
nu sfarmă gratiile cu ghearele și cu clonțul, să poată ieși iarăși spre înaltul bolții, sub mângâierea soarelui...! Atunci, scrie! Am ieșit din odăița Măriei Sale Ștefan cel Mare al slovei românești, cu răspunsul ca un boț de aur, ascuns în adâncurile inimii. Întrebarea întrebărilor stăruie încă, mereu, și răspunsul îmi răsună-n taină, odată cu freamătul cetinii și clopotul molcom de la Schitul Vovideniei, din Munții Neamțului. EXAMEN LA PSIHOLOGIE PEDAGOGICĂ -1 În sfârșit a venit și ultimul curs de Psihologie pedagogică. Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
un Timur Lenk privit din față oglindă, în care se concentra și reflecta activitatea, personalitatea, întreaga viață; defectele sale, fără să-i fie ocolite, păreau mai degrabă crescute și întreținute de niște forțe malefice, supraomenești, diavolești, care-i ardeau în adâncul ochilor. Iar, pe chipu-i urâcios se citea ambiția nemăsurată, ura, trufia, disprețul, mânia, setea de sânge, lăcomia de aur și de glorie deșartă. Timur Lenk l-a privit și, turbat de imaginea pe care-o citea, i-a strigat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
din postura de cadru didactic universitar, pe motiv de "dosar necorespunzător". Asta-mi era teama ascunsă în interior. O teamă care, dincolo de zâmbetul pe care-l schițam și afișam spre a mă liniști și amăgi eu însumi, o simțeam în adâncuri cum crește și mă însoțește zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă, în toate zilele în care m-am aflat cu EA în cabinet. -2 Când a venit Ea la noi Institutul Pedagogic luase ființă cu 11 ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
simt așa, în taină, pe nesimțite, cum mă inundă emoțiile și mă asaltează o nețărmurită vibrație, o dureros de dulce fascinație a celor cinci ani de studenție. Și, numeroase chipuri de colegi, prieteni, profesori. Și nesfârșite roiuri de amintiri cutreieră adâncurile ființei. Și retrăiesc acei ani burdușiți, ticsiți de visuri, încărcați și cutremurați de uimiri, întrebări, încercări, căutări, frământări, dezamăgiri și ispititoare împliniri, peste care timpul, galopând de zor, se prăvale neiertător, îndepărtându-mă și înstrăinându-mă cu fiecare an ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
care nouă ne scăpa. Ochii lui ne priveau deschis, fără nici un gând ascuns. Zâmbea. și privirea lui ne pătrundea, ne încălzea, ne vrăjea. Fața lui era plină de bunătate, liniște, dragoste, seninătate. Ceea ce spunea ne și convenea. Ne încălzea în adâncul ființei. Poate de aceea, după ce-am terminat cafelele pe care el le-a achitat numaidecât, oricât am insistat să le fi dat noi ne-am ridicat și am plecat împreună. Ne-am lăsat convinși și-am urcat în mașina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
facă de petrecanie, să ne ia banii, apoi geamantanele și să ne lase goi, departe, în vreun crâng? Amândoi făceam fețe-fețe, deși ne chinuiam să-i zâmbim, să-l aprobăm, să nu-l lăsăm să ne simtă teama, îndoielile din adâncuri. Mașina alerga cu o viteză moderată. Ieșisem din oraș. Ne aflam pe o arteră secundară în partea nord-estică a Timișoarei. De o parte și de alta a șoselei, câmpul golaș cu arături și semănături de primăvară, cu porumbiști de pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
înarmate, peste apele învolburate ale Nistrului, să semene groaza printre oamenii de curând eliberați. Așa, bunăoară, în toamna lui 1924, își amintește plăpândul copil și consemnează mai târziu una dintre primele imagini de neuitat, ce i s-a încrustat în adâncul ființei "partizanii dinspre Odessa, strecurați peste liman, au ajuns în zona deservită ca diriginte de poștă și telegrafist de părintele meu. Românii au trimis trupe. Bolșevicii tăiaseră firele telefonice. Cu un curaj ce ținea de demență, tata s-a urcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
anii de temniță grea, bădia își prelungea, ca printr-o minune, existența trupească și printr-o deschidere spre transcendență, la o vârstă frumoasă adică între cei 78 și 86 de ani, cât are acum, când scriu aceste rânduri găsea în adâncuri o putere vie, încât să scrie... 5 cărți. E, fără îndoială o uriașă performanță, la care mulți râvnesc și extrem de puțini o ating. Prima dintre aceste cărți Lovineștii (2001), abordează după propria-i intenție mărturisită un prim bilanț posibil din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
într-un abil și prudent proces de desovietizare s-au acordat, se pare, uriașe fonduri pentru ample lucrări de restaurare la mănăstirile din zonă. Se producea o schimbare pe care cine o simțea nu putea să n-o aprobe din adâncurile ființei sale. Iar Bițu era unul dintre aceștia. Străbătând orașul, Bițu se întreba: oare cum arăta, cândva, această așezare, când a "descălecat" Dragoș-Vodă "cu-a lui ceată" din Maramureș? Unii istorici susțin că Dragoș ar fi stat, câtva timp, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]