8,127 matches
-
va avea sfârșit și va uita de început. Să nu întrebi timpul de ce face ceea ce face. El pur și simplu...curge. Ne vom vedea foarte curând..., sfârși atunci moșneagul, lăsându-și mâna să cadă leneșă pe lângă corp, iar privirea îi alunecă în întunericul ce aștepta sub el. Am simțit un ghiont în coastele din dreapta. Abia dacă merita să-i dau atenție... Apoi încă unul. Și încă unul. De fiecare dată mai puternic și mai tare! Apoi o voce! O voce alarmată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
nu știu când și nici unde. Nici vocea nu mi-o mai amintesc. Țin minte doar ritmul melodiei. Aceeași melodie pe care o fredona copilul din fața mea! Cu o curiozitate obsesivă m-am grăbit să urc scările până la el. Am alunecat. Băiatul fugise în sus și se refugiase la etajul unu. Înainte de a porni după el, țâșni pe scări, și mai sus, cântând în tot acest timp melodia care nu-mi dădea pace, și se opri la etajul doi, întorcând capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pace, și se opri la etajul doi, întorcând capul acolo, parcă pentru a se asigura dacă îl urmăresc sau nu. Eram la jumătatea scărilor dintre etajul unu și doi. Apoi fugi și mai sus. Eram hotărât să nu-l pierd! Alunecasem iarăși! M-am echilibrat rapid și am pornit și mai sus. Ajungând la etajul trei, ultimul etaj, mă gândeam că nu mai avea unde fugi copilul. Ieșind pe ușa albă care delimita scările profesorilor, l-am găsit pe culoarul din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
care în câteva ore vor veni să ne omoare. În plus, nu avea rost să rămână acest surplus în magaziile imperiale. Surplus? Stăteam în jurul cutiei pe care-l zărisem. Apucă de o șipcă de lemn și o trase în dreapta. Capacul alunecă zgomotos și se prăbuși pe podeaua plină, în mare parte, de rumeguș de lemn. De la aprovizionarea Leverifului. Vezi tu? Leverif va fi un stat. Un vârf de lance în coasta Guvernului. Un avanpost în proclamarea vechiului imperiu! Înțelegeam. Nu chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Complotau! Ecourile lor ajungeau la urechile mele și mă anunțau de ceea ce se întâmpla. Eram înlăturat. De unde? Răspunsul veni curând: din propria mea minte. Eram trădat din interior, iar eu nu puteam face nimic. Simțeam deja cum pierd controlul, cum alunec. "Nu mai este un pericol pentru noi, iar până când ajunge hoinarul, nu va mai avea ce să facă." " Mintea lui a fost mai ușor de sedus ca cea de dinaintea sa." Înaintea mea... Cine a fost înaintea mea? Dar degeaba. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
-ne din priviri, apoi spusei: Trebuie să plec, Soliteraj. Avem niște musafiri neașteptați. Armele care vor veni duceți-le în cantină, unde le-am găsit și pe celelalte. Pe măsură ce mă îndepărtam, însoțit de eterna mea "umbră", pe cablu începură să alunece diferite arme și ustensile. Magrun se luă după noi. "Soliteraj, dacă se întâmplă ceva deosebit, anunță-mă!" "Sigur. Numai să nu se întrerupă comunicațiile ca data trecută." Data trecută? Se referă la perioada cât am fost eu sub pământ, Vladimir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
moară. De ce trebuie să se sfârșească miracolul vieții atât de macabru și josnic? De ce incertitudinea vieții trebuie curmată de siguranța morții? Am auzit sunetul sec al glonțului care i-a spart tâmpla și zgomotul metalic al pistolului care i-a alunecat din mâna inertă pentru a se lovi de marginea cărării de piatră, izbindu-se și căzând în gol. Am simțit cum se rupe ceva și mi-am dat seama că sufletul se desprindea de el și dispărea acolo unde doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Și încheind acest gând, sunetul ucigător al pistolului care se descarcă cutremură pentru a patra oară peștera. Capitolul 17 Apoi se auzi a cincea împușcătură, a șasea... Am golit întreg încărcătorul în el și în deznădejde am lăsat revolverul să alunece spre nesfârșit. Doar nu credeai că se va întâmpla altceva, nu? făcu el amuzat. Eram atât de confuz și de pierdut. Faptul că am ucis un om m-a afectat mai rapid și mai profund decât mă așteptam. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de neoprit pe tărâmurile sale mintale. Am sărit spre ea și chiar deasupra abisului pe care-l căutam am crezut că se sfârșise totul, chiar înainte de a începe. Începeam să fiu înfășurat în acea mătase imposibil de rupt. Voința sa! Aluneca! Eram prea rapid și prea incontrolabil ca să mă prindă îndeajuns de bine și să mă imobilizeze. Scăpasem ca prin urechile acului și acum cădeam. Plonjam prin abis, nedându-mi seama de acest lucru. Am lăsat rapid în urmă marginea prăpastiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
acum erau acolo, mergând la baza dealului, începând să traverseze terenul de baseball. Jamie și Maimuțache. Pe ei! Billy îi lovi din lateral, venind în viteză, iar cei doi zburară ca niște popice, exact lângă groapa de la marginea terenului. Jamie alunecă frecându-se cu bărbia de sol, ridicând un nor de praf maroniu, iar Maimuțache se izbi de parapetul din sârmă din spatele terenului de baseball. Din apropiere, amicii lui Billy urlau: — Sânge! Vrem sânge! Văzând că puștiul, Jamie, gemea în praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
să se ridice și o luă la fugă pe aleea celei mai apropiate case. Se urcă într-o mașină parcată pe alee. Dave îl urmări. Billy închise portiera și o încuie chiar în clipa în care Dave ateriză pe parbriz. Alunecă pe suprafața capotei, uitându-se în interior. Billy ridică din nou arma, dar era prea zguduit și îngrozit ca să tragă. Dave coborî pe partea din dreapta a mașinii, încercă ușa, trăgând de portieră de mai multe ori. Billy îl privea, gâfâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dinții, într-un semn de furie. Dave se aplecă, sprijinindu-se pe oglinda retrovizoare, și își introduse brațul pe geamul deschis. Degetele lui puternice îl prinseră pe bărbos de nas, iar bărbatul urlă și își smuci capul. Degetele lui Dave alunecară, dar el se întinse mai mult și îl mușcă tare pe bărbat de ureche, fără să-i mai dea drumul. Bărbatul urla la el, furios. Dave simțea acea furie, dar și el era la fel. Trase mai tare și simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Scrâșnetul metalic era incredibil de puternic. Dave era pe ambulanță, când aceasta se prăbuși, însă își pierdu priza, în momentul impactului. Picioarele lui îl izbiră în față pe bărbos și unul dintre pantofii lui intră direct în gura acestuia. Vehiculul alunecă pe lateral, până se opri. Dave își scoase piciorul din pantof, lăsându-l în gura bărbosului. Din urechea acestuia țâșnea sânge în toate direcțiile. Dave își smulse și celălalt pantof, ocoli până în spatele ambulanței și reuși, cu ceva efort, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
se gândea la același lucru, pentru că spuse: — Atunci, pantofii lui sunt încă în ambulanță. Nu în Hummer. Urmărim altă mașină. — Nu, ambulanța s-a răsturnat. Nu poate fi ambulanța. — Atunci, semnalul ... — Probabil că i-a căzut din pantof și a alunecat cumva în hainele tipului. — Atunci, poate să cadă din nou. — Mda, s-ar putea. — Sau ei l-ar putea găsi. — Da. Alex nu mai spuse nimic. Henry continuă să se uite la ecran. Punctul albastru se deplasă spre nord, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mult, hălăduiau meri bătrâni, umbră lângă umbră, caprifoiul înflorea fericit și greu peste buruieni, via urca pe copaci, până spre vârf. Florile, troscotul, pătlagina și mușețelul creșteau la fel de sălbatic spre soarele păsărilor de sus. Dincolo de merii de când lumea, spre margine, alunecând peste pietrele verzi, un pârâu curgea atât de liniștit, încât părea că ascultă, iar apa saluta ținutul ca și cum s-ar fi închinat celei mai frumoase femei dintr-un burg. Era o libertate strălucitoare în grădina frumoasă doar prin sălbăticia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
-i tresar deloc, astăzi nu plânge Anita lui... Deschide din nou casetofonul mașinii, se aude muzică, Heitor Villa-Lobos, Bachianas Brasileiras nr. 5, ce voce are femeia asta de cântă, Doamne, ce jale!, își spune Maestrul, e ca și cum ar plânge Anita, alunecând pe vârfurile copacilor, iar și iar cumplita asta de melodie dureros de frumoasă, ce înseamnă destinul!, cum îmi trimite mereu și mereu tot Villa-Lobos, cumplita de memorie nu era destul... Undeva sus, luminile se amestecă, e ciudat, miros culorile, casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
zic, citind articolul. Și să-mi perii toate jachetele cu o perie de haine. — Ai așa ceva ? — Atunci cu o perie de păr. — Aha. Ridică din umeri. Bine. Fiincă mă Întrebam dacă n-ai cumva chef să ieșim. — Ooo ! Revista Îmi alunecă pe podea. Unde ? — Ghici ce am ! Ridică din sprâncene pentru suspans, apoi Începe să-și caute În geantă. Cu gesturi foarte lente, scoate un inel de chei imens și ruginit, de care e prinsă o cheie nou-nouță de yală. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
chelner. Ați fost extrem de atenți și de drăguți cu mine. Ies În grabă din restaurant și descopăr că afară a Început să plouă. Și n-am umbrelă. Ei, asta e, nu contează. Plec oricum. Pornesc cu pași mari pe stradă, alunecând ușor pe trotuarul ud, cu lacrimile amestecându-mi-se cu picăturile de ploaie. Habar n-am unde mă aflu. Nu știu nici unde e cea mai apropiată stație de metrou, sau unde... Ia stai așa. Uite o stație de autobuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a varză. Jack locuiește, probabil, În ditamai căsoiul. Cu balustradă de marmură și tot tacâmul. Și ce dacă ? Nu putem avea cu toții marmură. Oricum, probabil că e groaznic să stai acolo. E rece și amplifică orice zgomot. Și probabil că aluneci tot timpul și se ciobește destul de ușor... — Emma, dacă, vrei, până te pregătești tu, eu Îi ofer lui Jack ceva de băut, spune Lissy, cu un surâs care zice : E drăguț ! — Mersi, zic, răspunzându-i cu o privire gen „nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
capul plin de gânduri negre, fața răvășită și mâinile la spate și Încătușate! Nu era pentru prima dată când zbura cu avionul dar gândurile și răspunderea cu care era investit Îl făceau să râmână treaz În timp ce tot mai mulți pasageri alunecaseră În lumea somnului. Era trecut de miezul nopții fără lună și privitul prin hublou nu ispitea pe nimeni, totul era numai Întuneric și zgomotul motoarelor se auzea estompat, așa ca un sforăit mecanic și uniform care te invita la somn
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
că voi face orice dacă vine de la tine, ... „cea mai frumoasă fată dintre cele de pe pământ și de dincolo de acesta!” Fata a mai spus: Mulțumesc, eram sigură! Rik nu știa dacă i s-a părut că vede o lacrimă delicată alunecând pe obrazul ei, sau chiar așa era. Fata continuă: Servește-te cu un Martini și după zece minute te rog să vii În dormitorul turcoaz, bine? Așa voi face! Trecuseră cele zece minute când Rică Olaru Își făcu apariția În
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
Ți le-am mai povestit. -Mi le-ai mai povestit Kawabata, dar nu mi-e frică să le mai ascult,,. -M-am născut fără suflet. Știu asta de când eram copil,, .Vocea Îi tremură. Voce de cloșard bătrân. Ultima bucățică de friptură alunecă cu greutate pe gâtul lui Kawabata. Soarbe restul de cafea cu zgomot, plescăind din buzele fleșcăite și, se ridică cu greu de pe mormanul de cârpe, ,,patul,, În care visează, noaptea, fiecare din ei, lumea lui secretă de dezrădăcinat. Prin fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Își prinsese o broșă de argint În formă de trandafir.. A plecat ca să afle de ce n-au mai venit banii de pensie alimentară, de atâta timp. A lăsat În urmă un miros puternic de măr copt și scorțișoară. Când soarele aluneca pe cer ca un bolovan Însângerat Împins de curentul unei ape, bunica a revenit acasă. S-a prăbușit pe un scaun oftând, s-a descălțat, frecându-și unul de altul picioarele obosite, după care și-a scos pardesiul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să-l ascult și Învârt invariabil butonul spre un post de știri În limba franceză, limba bunicilor mei. Din câteva mișcări Îmi scot hainele. Ultimii, cum e și firesc, sunt pantalonii din stofă neagră, subțire, pe care-i las să alunece de-a lungul picioarelor până ce Încremenesc pe dușumea ca o nevertebrată moartă. În final mă aplec, Îi culeg de jos și-i arunc pe unicul scaun aflat În Încăpere. În final, mă Întind cu acea voluptate a oboselii, pe canapeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
acea voluptate a oboselii, pe canapeaua Îngustă, pe care, Într-un moment de acută criză de deposedare frenetică mi-a făcut-o cadou C.I. Vine rândul unei pastile albe cu o linie fină pe mijloc, ce reglează bătăile inimii, să alunece pe gât Împinsă de un mic jet de apă, apoi vine rândul cărții să fie smulsă din anonimatul ei tăcut. Dimineața, mă trezește de fiecare dată același zgomot: dincolo de perete, Într-o chiuvetă veche, probabil din fontă, relicvă a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]