KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...263 264 265 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

zîmbetul pînă la urechi de pe față, își încruntă sprîncenele, schiță un zîmbet, deschise ușa și se duse la locul lui, urmărit de privirile colegilor de clasă. Kate Caldwell, care stătea pe rîndul celălalt, îi zîmbi și clipi întrebătoare. El se aplecă peste o pagină de axiome prefăcîndu-se că se concentrează, dar lucrînd în gînd la noua lui povestire. Fericirea pe care o simțea în piept îi amintea de vîrful muntelui Rua. își aminti de ținutul mlăștinos luminat de soare și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
fețele acelea afabile, prefăcîndu-se că aparțin suprafeței vieții? Craniile lor ar trebui să fie furnale adăpostind focul Iadului și pielea feței, uscată și subțire ca niște frunze pîrjolite. Fața doctorului McPhedron îi apăru la fel de brusc ca atunci cînd și-o aplecase peste marginea stîncii. Căută ajutor în cărțile unei biblioteci de lîngă pat. Erau cărți la mîna a doua, cumpărate cu șase penny sau un șiling, în mare parte legende și fantezii, alături de cărți de ficțiune și nonficțiune pentru adulți. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
istoriilor naturale din epoca victoriană. De curînd îi venise ideea că o putea găsi mai degrabă în timpul plimbărilor nocturne, tipărită pe vreo hîrtie adusă de vînt din molozul vreunei fabrici bombardate, sau șoptită în strada întunecată de cineva care se apleca brusc peste pervazul ferestrei. în seara aceasta ajunse la un teren viran, un deal printre casele de raport care în urmă cu douăzeci de ani aparținuseră suburbiei. Silueta lui întunecată se profila pe cerul mai puțin întunecat, iar scînteile galbene

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și ustensile de pictat. Respirînd cu dificultate, făcu desene în creion, le întări pe cele mai bune cu cerneală și le coloră cu acuarele. în timp ce lucra, astmul îl chinui mai puțin, și pentru că nu dormise aproape deloc, închise ochii, se aplecă peste masă și-și odihni fruntea în pumnii încleștați. Auzea cum aerul mișcă ușor crengile copacilor, chemarea întîmplătoare a vreunei păsări sau o viespie bîzîind prin colțul verandei, dar ascultă cu mai multă atenție un murmur care venea din propriul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
face plăcere s-o am. E foarte frumos din partea ta. Chiar este... Dar tu cu ce te ocupi? îl întrebă pe MacGregor Ross, îndreptîndu-se spre el. Trase un scăunel lîngă pupitrul lui MacGregor Ross și stătu zece minute cu capul aplecat lîngă el, în timp ce el îi arăta cum să folosească șablonul. Doamna Thaw a părăsit infirmeria în primele zile ale noului an. Doamna Gilchrist de la parter și una-două dintre vecine veniră să pregătească apartamentul, să șteargă praful, să spele și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
reuși. Se gîndește cît va citi și va picta fără să aibă nici un supraveghetor pe cap. Așa-i Duncan? — Și poate voi putea să merg la școala de artă la seral, zise Thaw. Directorul lovi biroul cu mîna și se aplecă peste el. — Da! spuse el cu seriozitate. Un an de libertate! Dar trebuie cumpărat. Prețul nu e mare, dar ești gata să-l plătești? îi promiți sincer tatălui tău să înveți și să stăpînești trigonometria, algebra și geometria? Promiți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
că erau inevitabile. Molly Tierney oftă și spuse: — Cred c-o să mă călugăresc. Cred c-o să mă fac paznic de far, zise Thaw. Se lăsă tăcerea, apoi cineva întrebă de ce. — Ca să pot merge în spirală. Molly chicoti și Thaw se aplecă spre ea. Critică tema picturii lunare, citîndu-i pe Blake și Shaw și trasînd cu mîinile forme în aer. Cei de-acolo obiectară, iar el începu să citeze povești populare din multe părți ale lumii pentru a demonstra cum realitatea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
iar el începu să citeze povești populare din multe părți ale lumii pentru a demonstra cum realitatea și fantezia, geografia și legenda se leagă unele de altele. Era evident că Molly îl asculta. își lăsă picioarele pe podea și se aplecă spre el spunîndu-i: — Știi multe povești. — Da. Erau lecturile mele preferate. — Și ale mele. Bufni într-un rîs răgușit. De fapt, sînt în continuare. Cel mai mult îmi plac poveștile rusești. Ai remarcat ce multe sînt despre copii? Vorbiră despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și bău o ceașcă de cafea neagră la o masă aglomerată. O fată din apropiere îl strigă: — Salut, Thaw! El abia dacă putu schița un zîmbet. — Te distrezi, Thaw? — Suficient. — îți place viața de-aici, Thaw? — Suficient. Un băiat se aplecă spre ea rîzînd și-i șopti ceva în ureche. — Thaw, tipul ăsta spune chestii murdare despre tine, zise ea. Băiatul replică repede: Nu, nu-i adevărat. îi privi și observă că fețele lor nu se potriveau. Pielea de pe cranii li

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
hac pentru asta, draga mea. Ea se retrase în foișorul ferestrei. în decursul altor bătăi, ea era, de obicei, agresorul, iar el se apăra rece și isteric. Acum, ea se chirci pe podea, apărîndu-și capul cu mîinile, iar el se aplecă și-i dădu doi pumni zdraveni în burtă, apoi se întoarse și-și privi fioros tabloul. îl năpădi un nou val de furie și se întoarse spre ea răzbunător. Ea zăcea încovrigată, cu ochii închiși, luptîndu-se să respire, cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ar putea fi expresia încarnată a lui Dumnezeu, pentru că Leonardo și sculptorii figurii orientale a lui Buddha fuseseră convinși de asta. într-o dimineață, o descoperi pe fața unui embrion de opt centimetri din muzeul medicinii de la universitate. Capul uriaș aplecat peste genunchii strînși, ochii mari închiși și gura zîmbind subtil păreau să viseze la un secret încîntător, mare cît universul. Și își dădu seama că o astfel de expresie nu-i putea aparține lui Hristos, care-i privise neclintit pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
cele din urmă, se hotărî să-și imagineze cina așa cum ar vedea-o Iisus din capătul mesei. De fiecare parte, discipolii neliniștiți, plini de speranță, chinuiți de îndoieli, încîntați, flămînzi și sătui în același timp își ițeau capetele și se aplecau să zărească o clipă doar fața celui care-i contempla. Din Iisus se vedeau doar mîinile care se odihneau pe fața de masă. Apăreau în tablou dinspre latura de jos, iar Thaw le copie de ale tatălui său. I-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
lîngă ușă. Thaw se opri și-i zise în șoaptă: — Peel îmi permite să fac schițe în sala de disecție a universității. — Bun! Bun! — Nu m-am simțit atît de fericit de cînd am inventat bomba cu bactro-clorină. McAlpin se aplecă și emise un șuvoi de rîs înăbușit. Thaw se duse la locul lui, gîndindu-se că sentimentele neprietenoase sînt o risipă de timp. Mai tîrziu, în drum spre sala de mese, îi spuse lui McAlpin: — De ce nu m-ai invitat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
rog să scuzi dezordinea, spuse Drummond. N-am avut timp să fac ordine. Sper să fac rost de un atelier lîngă școală în curînd. Ce putem folosi de-aici? începu să schimbe locul lucrurilor aflate în fața unui dulap. Thaw se aplecă să-l ajute, dar Drummond îi zise: — Lasă-mă pe mine, Duncan. Dacă o să le muți tu, n-o să mai știu de unde să le iau. Cînd ușa dulapului putu fi deschisă treizeci de centimetri, Drummond își vîrî brațul în crăpătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
gurii ei. Dacă o să zîmbească prea des, îi va apărea un rid acolo peste zece sau doisprezece ani. Au ajuns tîrziu la film. Era cu scene de dragoste care îl făceau foarte conștient de prezența lui Marjory alături de el. Se aplecă spre ea, dar ea stătea atît de dreaptă și privea cu atîta strășnicie înainte că, descurajat, scoase bomboanele de ciocolată și-i vîrî resemnat în gură cîte una la intervale regulate. După terminarea filmului, la cafenelele din preajmă se formaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
săptămînă, se întretăiau cu dispute politice în care hălci verbale erau azvîrlite dintr-o parte în alta a salonului de la distanțe mari. Uneori, dimineața, se auzea în apropiere un zăngănit și un bărbat uriaș se trudea să treacă de salon, aplecat peste o cîrjă minusculă. Fața toată îi era strînsă în jurul unui ochi lucitor de animal, a unei bucăți de nas și a unei guri strîmbe, care acoperea parțial gingiile lipsite de dinți. Bărbatul nu conteanea să bodogănească: — Numai Dumnezeu știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
vă aflați. Dumneavoastră trebuie să susțineți interesele școlii de artă, în vreme ce eu apăr arta. Soluția e simplă. Nu-mi acordați diploma. Promit că nu mă voi simți lezat. Diploma e utilă doar celor care doresc să devină profesori. Thaw se aplecă înainte să vadă mai bine sclipirea din ochii secretarului, total de acord cu el, dar fața acestuia era atît de compactă și ridată că se lăsă pe spate, simțindu-se singur. — în viața mea nu am mai auzit o asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dar mai mulți mor de griji. Acum pot veni aici sîmbătă seara și să beau o jumătate de pahar sau unul întreg, să-i aud pe oameni vorbind, și simt cum îi îndrăgesc pe toți cei de-aici. Macbeth se aplecă spre ea. — Dacă Dumnezeu ne iubește, de ce sîntem în asemenea hal? El îi zîmbi de parcă era un nimeni, dar ea nu se simți jignită, doar întinse mîna să i-o strîngă, însă îl mîngîie pe păr. — Pentru că nu-l iubim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
femeia. Doar Dumnezeu te poate ierta. Spune-mi, interveni Macbeth, ești catolică? — Sînt irlandeză sută-n mie. — Dar ești catolică? — Nu contează cine ești... Thaw sorbi dintr-un Wine 64 care avea gust de gem de căpșiuni apos. Cînd se aplecă în față să i se adreseze lui Macbeth, lăsă un gol prin care se vedea McAlpin. — Am plecat în seara asta din biserică, îi zise el liniștit, să schimb total atmosfera, și primul străin pe care-l întîlnesc este prieten

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
să zîmbească. Se adresă femeii care își lăsa jos poala rochiei: — Bună, cred că ne cunoaștem. — Te înșeli, zise cealaltă. Pe mine mă cunoști, și îl fixă cu privirea. — în regulă, zise el. — Pe curînd, Greta, spuse femeia care fusese aplecată și acum se îndrepta. — Mda, bine. Așteaptă, vin într-un minut. Se traseră deoparte și șușotiră. Amîndouă aveau păr arămiu, cu permanente identice. Greta era îmbrăcată într-o rochie strîmtă, care-i scotea în evidență amfora șoldurilor. Era închisă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
mi cerneala, o să-i ștampilez. Munro deșurubă măciulia bastonului îîn formă de aripi întinse) și-l întoarse cu susul în jos. Wilkins își vîrî degetul mare în orificiu și-l scoase cu vîrful muiat într-un albastru sclipitor. Rima se apleca să privească, iar Wilkins îi atinse ușor fruntea, făcîndu-i un semn, ca o mică vînătaie, între sprîncene. Surprinsă, scoase un chițăit. — N-a durut, nu-i așa? întrebă Wilkins. Și tu, Lanark. Lanark, prea deprimat să mai pună întrebări, primi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
nebuni. Ajunseră în vîrf, unde apa se scurgea în bazine cu peștișori aurii. Marele bolovan se sprijinea pe un piedestal surprinzător de mic, în care era o ușă de fier. Munro lovi ușa cu bastonul. Se deschise. Toți trei se aplecară și trecură prin ea. CAPITOLUL 33. O zonă Coborîră minute în șir, între ziduri de ciment înguste, pe o scară metalică, în lumina verzui apoasă. Aerul deveni răcoros și, în cele din urmă, ajunseră într-un soi de peșteră cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
negru deveni un ciorchine de corpuri, fiecare cu un picior. — Rima, sînt ciuperci! strigă el fericit. O încrengătură de ciuperci mari creștea pe linia galbenă, astfel încît jumătate din pălării erau înclinate spre stînga și celelalte spre dreapta. Lanark se aplecă și privi printre piciorușe. Aveau rădăcinile prinse într-o grămadă de pînză putrezită, cu catarame ruginite și un cilindru albastru cu bășici pe el. — Uită-te, termosul! Grămada aia de haine vechi probabil că-i rucsacul tău! — Nu pune mîna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și unde, și de ce să curgă, Scougal? Regret că remarcile mele îi deranjează pe oameni, spuse vocea monotonă. — îmi cer scuze. Dar va trebui să curgă sînge, nu văd altă cale. Lanark se îndreptă spre ușa mică, o deschise, se aplecă sub prag și o închise în urma lui. CAPITOLUL 37. Vine Alexander Negăsind nici un întrerupător, urcă scara spiralată prin întuneric, pipăind peretele cînd se apropie de nivelul podului. în cele din urmă, mîna îi atinse un zăvor rudimentar din lemn. îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
pernă. — Salut, îi zise el, și se ghemui pe o pernă de lîngă pat. — Au început contracțiile. — în regulă. Vine și o soră. îi luă mîna pe sub pătură. O doamnă voinică intră și se încruntă cînd îl văzu, apoi se aplecă peste Rima cu un zîmbet neobișnuit de larg. — Deci o să aveți un bebeluș mic-mic! zise ea cu vocea tare și lentă cu care vorbesc unii cînd se adresează idioțiolor. Un bebeluș la fel cu a avut mămica ta cînd te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]